MIHAI EMINESCU




http://superimagini-album.blogspot.ro/2017/12/te-cheama-iar-durerea-din-fundul.html

MIHAI EMINESCU - ROMÂNUL ABSOLUT 


Câteva gânduri ale generațiilor de astăzi de români, scrise în versuri, și adresate marelui poet :

”Te cheamă iar durerea, din fundul disperării ..
De când te-ai dus, bădiță, o ducem tot mai rău,
O larmă infernală ne-apropie de hău,
Nu mai găsești nimica din tot ce-a fost odată
Și tot mai goală-i viața, pustie și săracă.

Flăcăi-s duși departe, să-ți spun ? Că mi-e rușine.
Sunt rătăciți prin lume, milogi la porți străine.
Bătrânii plâng la poartă, copii flămânzi în pat,
Pustiu este ogorul, pustiu întregul sat.
Și teiul cu iubirea e dus pe-același drum,
Și floarea ta albastră, și codrul, tot e scrum,

Nu mai găsești nici cinste, nici dragoste de glie,
Doar ʼnalte haimanale ce scuip-o Românie ...
Te cheamă iar durerea, din fundul disperării,
Să mai cobori odată la marginea-înserării,
Să-ți lași pentru o clipă în ceruri nemurirea,
Să ne înveți ce-înseamnă de-a pururi ... fericirea ...

Versuri scrise de Bordan

FERMELE DE OAMENI

ADEVĂRURI ASCUNSE - ”FERMELE DE OAMENI”


https://superimagini-album.blogspot.com/2018/05/adevaruri-ascunse-fermele-de-oameni.html#links

Unii oameni, când sunt speriați de moarte, de vătămare, de detenție, devin controlabili, deci foarte ”valoroși”, într-un fel cum nici o altă resursă nu poate fi.
Cele mai mari resurse pentru orice om, nu sunt cele naturale, uneltele, animalele sau pământul, ci alte ființe umane - ”fermele umane, agricultura umană”.
Poți speria un animal pe moment,  pentru că animalele se tem de durere, dar nu poți speria un animal cu pierderea libertăților, cu tortură sau detenție, pentru că animalele nu înțeleg aceste amenințări. Nu poți amenința o vacă cu tortura sau o oaie cu moartea.
Nu poți îndrepta sabia sau pistolul asupra unui pom, strigând la el să producă mai multe fructe, sau...

P A G I N I

V

g

.


.

PELICANI IN ”DELTA DUNARII” - ROMANIA

t

BINE ATI VENIT PE BLOGUL MEU !

marți, 27 iunie 2017

CÂTĂ DURERE EXISTĂ ÎN ACEASTĂ ”DOINĂ”, NUMAI UN ROMÂN CU ADEVĂRAT O POATE ÎNȚELEGE





”DOINA” LUI EMINESCU - VARIANTA AUTENTICĂ ȘI NECENZURATĂ
Această variantă a ”Doinei” , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.
Perpessicius - pe numele său adevărat Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

”DOINA”
de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!


sursa: http://www.justitiarul.ro