POVESTI LA GURA SOBEI





UN TAXI CU SUFLET PENTRU SUFLETE
Cand am ajuns, la 2:30 am, cladirea era in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea cazuri, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci, am mers si am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.

"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina ?" zise ea.

Am dus valiza la masina si apoi m-am intors ca sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

"Nu e mare lucru" i-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"

" Oh, sunteti un tânăr asa de bun !" zise ea.

Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului ?"

"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.

" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".

M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. " Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."

In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

"Pe ce ruta ati vrea sa merg ?" Am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era tanara. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.

Când prima raza de lumina s-a aratat, mi-a spus dintr-odata:

"Sunt obosita... Hai sa mergem."

Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.

Era o cladire ieftina, ca si o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi imediat cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

"Cat va datorez ?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te întretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.

Fara sa ma gandesc mult, m-am aplecat si am îbrățișat-o. Ea m-a strans cu putere...

"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc !".

I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.

In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri...

Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura ?...
Ce ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec ?...

Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA !

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala !"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
TRATEAZA OAMENII in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !


Prelucrare: D.Roman
Sursa: Unelte pentru schimbare






O POVEStE ADEVARATA, PETRECUTA IN PREAJMA CRACIUNULUI
Într-un magazin cu pâine, în faţa mea, o bătrânică îmbrăcată modest, scoate cu mâini tremurânde și degete îngheţate, un port­ofel micuț, în care se zăresc o bancnotă de 10 lei şi câteva de 1 leu. Scoate apoi din­tr-un bu­zunăraş câ­teva monede de 10 bani. Le nu­mără cu grijă, de câ­teva ori, cu ace­leaşi de­gete tremurânde, îm­bătrânite de atâţia ani de mun­că, de jertfe, de chinuri, de sufe­rinţă, de lacrimi, de boli, de prea puţine bucurii. Cere două pâini. Dă să le plă­tească, însă vânzătoarea îi spune că a trecut Moş Craciun pe acolo, lăsând în dar pâini pentru toţi bă­trânii. Bătrânica face ochii mari, însă adaugă repede, îndrep­tându-şi spatele şi rostind răspicat și cu demnitate: "Îţi mul­ţumesc, mamă, dar am bani de o pâine !”. Vânzătoarea insistă, spu­nându-i că un tânăr a trecut şi a lăsat bani pentru toţi bătrânii ce vin să cumpere pâine, întru pomenirea bu­nicii lui. "Bodgaproste atunci, mai­că!”. "Să fie primit !”, spune vânzătoarea.
Bătrânica îşi şterge pe furiş o lacrimă, îşi face o cruce şi iese în frig, cu inima încălzită de "pâinea cea de toate zilele”, primită în dar spre pomenirea celor ce s-au dus. Chiar în timp ce îmi cumpăr pâinea, apare un tânăr grăbit şi îi întinde vân­zătoarei o bancnotă: "Pentru mâi­ne. Vă pup, vă iu­besc, Doam­ne aju­tă !”. Vân­­ză­toa­rea îl pri­veşte ple­când în gra­bă. Nu mă mai vede, nu mai aude, rămâne pierdută, to­pită, cu un zâmbet larg. Apoi se închină în grabă şi spune şoptit, cu ochii în lacrimi: "Să-i dea Dumnezeu să­nătate!”.
Magazinul cel mic de pâine s-a umplut deodată de lumină şi de căldură, în ciuda iernii de afară și a unora care se împodobesc , numai pe ei, în fiecare an de sărbători, cu fel de fel de salarii și pensii ultra-mega-super-speciale... uitând de cei care tocmai le-au acordat încrederea și i-au votat, din nou, în speranța că vor avea o viață ceva mai bună ...
Am zarit bătrânica pe trotuar, mergând cu spatele drept, cu pași micuți și grăbiți, cu privirea strălucind în lacrima ce-i stătea agățată de coada ochiului...
adaptare: D.Roman



POVESTE DIN RAI
Un om si câinele său au murit in acelasi timp. Ajungand in cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe langa un gard de marmura fina, pana au dat de o poarta superba, construita din perle, ce straluceau sub razele soareluri.
Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- In Rai, a raspuns portarul.
- Putem primi un pahar cu apa ?
- Desigur, a raspuns portarul, intra si vei primi.
- Singur ? Prietenul meu nu poate intra ?
- Regret, nu permitem intrarea animalelor ...
Omul a decis sa renunte la apa, si-a chemat cainele si-au plecat mai departe. Tot mergand au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de poarta si citea dintr-o carte.
- Putem primi putina apa ?
- Desigur, cu placere, intrati, a raspuns portarul.
Cei doi au trecut poarta si au baut apa rece din fantana apropiata, cat au poftit.
- Multumim, dar unde ne aflam ?
- In Rai, le-a raspuns portarul.
- Am mai intalnit un portar, si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Ah, te referi la strada aurita si poarta cu perle ? Nuuu, acolo e Iadul !
- Si nu va pasă ca acolo se folosesc de numele vostru ?
- Nu, i-a raspuns portarul. Noi suntem bucurosi că ei îi pastreaza pe toti aceia care sunt de acord sa-si păraseasca prietenii si sa-i lase afara !

Sursa: https://www.damaideparte.ro/





LEGENDA CELOR 12 MINUTE

Legenda spune că o femeie saracă cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 12 minute!”
Cand au trecut cele 12 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 120 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

sursa : http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu