ROMANIA IN IMAGES






IMAGINI DIN ROMÂNIA 
  




ORAȘUL ARAD - ROMÂNIA






ATHENAEUM ROMÂN - BUCUREȘTI - ROMÂNIA





BRAȘOV - ROMÂNIA 






CASTELUL BRAN - ROMANIA





CHEILE BICAZULUI - ROMANIA 








CAZINOUL DIN CONSTANȚA - ROMANIA





DELTA DUNARII - ROMANIA



MANASTIREA SUCEVIȚA - ROMANIA





MUNTII FAGARAS - ROMANIA







PARC NATURAL - MUNTII APUSENI - ROMANIA








MUNTII BUCEGI - SPHINX-ul - ROMÂNIA






TIMIȘOARA - ROMÂNIA




TULCEA - DELTA DUNARII - ROMANIA







SIGHIȘOARA - ROMÂNIA 



Situata in inima Transilvaniei, la 120 de kilometri de Brașov, 95 de kilometri de Sibiu si 55 de Targu-Mures, Cetatea medievala a Sighisoarei este legata istoric de tatal lui Vlad Tepes, Vlad Dracul, care a locuit în cetate.

In Sighisoara se ajunge usor atat cu trenul, cat si cu autoturismul sau cu microbuzele care circula pe directia Brasov_Targu-Mures.

Construita de catre colonistii sasi în secolul XII-lea pe malul Tarnavei Mari, Sighisoara este printre putinele cetati medievale înca locuite, ea fiind inscrisa pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Cetatea este construita pe doua “etaje”, pe cel de sus aflandu-se Biserica din Deal si Scoala, iar la bază fiind cladirile cetatii. Zidul a fost construit în secolul al XIV-lea, cu o înaltime cuprinsa intre 4 si 14 metri, avand din loc în loc turnuri de aparare ce apartin diferitelor bresle mestesugaresti. Din cele 14 turnuri construite initial, azi se mai pastreaza doar 9, cel mai important, devenit si simbolul Sighisoarei, fiind Turnul cu ceas cu 7 figurine ce reprezinta zilele saptamanii.Principala atractie a cetatii o reprezinta Festivalul Medieval de la Sighisoara care are loc an de an la sfarsitul lunii iulie. Oferta de cazare este destul de mare, în functie de buget putandu-ne caza atat în interiorul cetatii, cat si în afara ei. De asemenea, o multime de terase si restaurante, cu preturi nu prea piperate, ne astepta sa le trecem pragul.

Per total, Sighisoara este un oras în care totul este roz, foarte curat si îngrijit. 


Felicitari celor de la primarie care au stiut sa mentina “aerul” istoric al cetatii – realizand ca, de fapt, acesta este singurul lucru care poate atrage turisti.



sursa: http://www.traseeromania.ro









BĂILE TUȘNAD - este un oraș în județul Harghita, Transilvania, România, format din localitățile componente Băile Tușnad (reședința) și Carpitus. Are o populație de 1.641 locuitori, fiind orașul cu cel mai mic număr de locuitori din România. 
Este situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, între Munții Harghita și Bodoc, în Cheile Oltului, la o altitudine de 650 m. 
Este o importantă stațiune balneo-climaterică.
Înconjurată de brazi seculari, stațiunea beneficiază de aer curat, ozonizat, bogat în aerosoli și ioni negativi și de un climat subalpin. Temperatura medie anuală este de 8 °C (iulie 17,5 °C, ianuarie -7 °C) și ierni reci, nebulozitate redusă.



Acces Rutier: Brașov – Sf. Gheorghe – Băile Tușnad – Miercurea Ciuc DN 12 la 67 km de Brașov, 37 km de Sf. Gheorghe, 32 km de Miercurea Ciuc; Bacăau – Comănești – Miercurea Ciuc DN 12 A.



Acces Feroviar: Magistrala București – Brașov – Sf. Gheorghe – Băile Tușnad – Ciceu – Deda – Baia Mare, stație Băile Tușnad.



Împrejurimi și atracții turistice



Lacul Sfânta Ana (950 m) situat la 2 km sud-est de stațiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală și de Est.



Lacul "Tinovul Mohos" (1056 m) situat lângă Lacul Sfânta Ana, declarat rezervație naturală, adăpostește specii rare de plante;



Miercurea Ciuc (30 km): Cetatea Miko: muzeul etnografic;



Biserica franciscană barocă din Sumuleu (35 km) care deține una din cele mai rare instalații de orgă din Ardeal;



Lacul Roșu (115 km) cel mai mare baraj natural din România; Defileul râului Olt, Stânca Șoimilor (848 m), Siculeni - monumentul secuilor;



Toplita: mănăstire otodoxă Sf. Prooroc Ilie (1847);



Carta: cetate țărănească fortificată;



Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;



Lazarea: “Movila Tătarilor” și castelul Contelui Lazăr;



Sfântu Gheorghe, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată, în stil gotic (sec XIV);



Balvanyos - Ruinele cetătii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanații de hydrogen sulfurat) din Balvanyos;



Cheile Varghișului – Poiana Narciselor (monument al naturii).



Biborteni - Localitate cu izvoare de apa minerala.



Sărbatori folclorice



Festivalul Cântecului, dansului și portului popular din Balvanyos, anual în luna iunie;



Festivalul Folcloric de la cetatea Ica - Comuna Cernat, anual în iulie;



Alaiul mascat - Comuna Cernat, anual în luna decembrie


Artizanat



Corund -  ceramică cu motive florale pe nuanțe de albastru și verde, împletituri din răchită.


Specialități gastronomice



Supă de chimen, papricaș, gulaș, musaca, pogăci, kurtoskalacs, supă de varză albă cu smântână, ciuperci umplute.





Indicații terapeutice



Afecțiuni cardiovasculare, stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii;



Afecțiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii;




Afecțiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică și intelectuală);



Afecțiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcționale ale colonului, gastrite cornice, enterocolite, dischinezii biliare);




Afecțiuni endocrine (hipertiroidie ușoară, insuficiență suprarenală, boala Basedow);




Tipuri de proceduri



Băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;



Împachetări cu parafină, băi de plante, masaj;



Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;



Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;



Magnetoterapie, cultură fizică medicală, masaj, cură de teren, cură internă.




Factori naturali de cură



Ape minerale carbogazoase, cloruro-sodice, bicarbonatate;



Mofete;



Bioclimat de tip subalpin, stimulant, tonifiant.



Compoziția resurselor minerale



Izvorul Stănescu: debit 405 l/h, T. 7 °C; pH 6,2 natural carbogazoasă, bicarbonatată, sodică, calcică, magneziană, hipotonă;




Izvorul Apor: debit 7200 l/h, T. 7 °C; pH 5,3; natural carbogazoasă, feruginoasă, clorurată, bicarbonată, sodică, calcică, hipotonă;




Izvorul Mikes: debit liber; T. 14 °C, pH 5,6, natural carbogazoasă, ușor feruginoasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, hipotonă.



SĂ VĂ FIE DE FOLOS ACESTE INFORMAȚII  !



MULTĂ SĂNĂTATE PENTRU TOȚI VIZITATORII !




sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83ile_Tu%C8%99nad







Statiunea ”BĂILE HERCULANE” - România, este una dintre cele mai vechi statiuni balneare ale lumii, cu o vechime atestata documentar de peste 1850 de ani. 



Atestarea documentara a statiunii dateaza din anii 153 e.n., fapt consemnat într-o tabula votiva din bai : ”Zeilor si divinitatilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimisi ca delegati romani sa asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcîndu-se nevatamati, au ridicat acest prinos de recunostiinta… ”. 


În perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Împresionati de exceptionala putere tamaduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi în Dacia le-au închinat un adevarat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. 

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. 

Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcție a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleași condiții cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. 

După retragerea administrației și armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populațiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană. 

În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea regelui Carol, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap. 

Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman și acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. 

Stațiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta - pasionata, îndrăgita, distincta și armonioasa Sissi - scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare. 

În stațiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922. 

Existența neîntreruptă de două milenii a stațiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. 

Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ținută și bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare și divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. - precum și posibilitățile de drumeție și excursii în stațiune și pe Valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile Herculane. 

Factori naturali: climat de depresiune intramontană, cu influențe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale și hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziții chimice: 

* sulfuroase, clorurate, calcice, sodice; 

* clorurate, sodice, calcice; 

* oligominerale. 

Posibilități de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase și sărate,în vane și bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalații de hidrotermoterapie (și saună), electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Din stațiune se pot face excursii la ruinele băilor romane, Peștera Hoților(Grota Haiducilor), Grota cu Aburi, Crucea alba, și altele.

Stațiunea este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 m, la 8 km distanța de granița cu județul Mehedinți și doar 25 de km de frontiera cu Serbia si face parte din Parcul National Valea Cernei-Domogled.

sursa : https://romania.directbooking.ro



The city ”ORADEA” - ROMANIA




ORASUL ARAD - ROMÂNIA






REZERVAȚIA NATURALĂ CU BUJORI SĂLBATICI DIN PĂDUREA PLENITA - ROMÂNIA

In fiecarea an, se organizeaza la Plenita, judetul Dolj, sarbatoarea bujorului, unde participa mii de oameni.

Vestita pentru Rezervatia naturala de bujori salbatici, Poiana Bujorului din Padurea Plenita, este situata la 59 de km de Craiova, la granita cu judetul Mehedinti, intr-o zona de campie, cu altitudini de pana la 200 de metri, cu o clima temperata si cu valori medii. Rezervatia de bujori salbatici, unica in peisajul Romaniei, este dispusa pe o suprafata de aproximativ 50 ha, iar in perioada de inflorire este o adevarata feerie. 

Padurea adaposteste o varietate de bujor salbatic, denumit ”Paeonia Peregrina”. 

Plinius a facut in antichitate o descriere detaliata a bujorului, despre care spunea ca poate trata circa 20 de boli.

In fiecare an, in luna mai se organizeaza la Plenita, traditionala sarbatoare a bujorului. O mare rosie de bujori îi intampina pe localnicii dar si pe oaspetii veniti din localitati ale judetelor Gorj, Olt si Mehedinti.



sursa: http://www.agriculturae.ro


s



DELTA DUNARII - ROMANIA



PELICANII, aceste pasari arhaice, ramase din Era Terțiară, si-au diminuat mult efectivele în ultimele decenii. Desi pelicanii au mai cuibarit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras tot mai mult din fata civilzatiei, în interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestica a arealului lor de cuibarit. În secolul trecut, mai erau comuni si în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a ramas doar partea estica a continentului, îndeosebi Delta Dunarii.



În România, la sfarsitul secolului trecut si începutul acestui secol, ambele specii de pelicani - pelicanul comun si cel cret - erau înca frecventi, nu numai în Delta Dunarii, ci în toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii din acele vremuri povesteau despre existenta atâtor cuiburi, încât relatarile lor par incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek noteaza : "Potrivit calculelor mele aproximative între Cernavoda si Marea Neagra cuibaresc atât de multi pelicani, încât numarul lor depaseste orice imaginatie umana ! În aceasta zona traiesc mai multe milioane de pasari !". În 1874, fratii Sintenis descopereau minunata colonie de pe lacul Cuibeda.



În urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut înspaimântator din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru capturile lor, învinovateau aceste pasari "daunatoare", dând foc, ani de-a rândul, tuturor coloniilor întâlnite. Din acest masacru, si vânatorii si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare picior de pelican, cu câte un cartus. Unul dintre pescari povestește : "Am dus opt vânatori cu trei barci în colonie, pentru ca ne-au promis bautură. Masacrul a tinut sase ore si prada a constat in aproximativ 260 de picioare de pui pelican. Vânatorii ar fi dorit sa ia mai multe picioare, dar pentru că se grabeau, nici nu mai omorau puii, ci pur si simplu le taiau picioarele, lasându-i acolo sa moara in chinuri cumplite".



Renumitul ornitolog român Ion I. Catuneanu, seful Centralei Ornitologice Române, a avut o atitudine pozotiva în privinta protectiei pasarilor ihtiofage. În timpul observatiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolari a Deltei Dunarii cu avionul, a descoperit doar o singura colonie de pelicani, cu numai circa 250 de pui. În acelasi an, populatia de pelicani din Delta Dunarii a fost estimata la numai 600 de exemplare.



Actualmente, pelicanii sunt strict protejati în toata Europa. În România, din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale naturii, iar coloniile sunt, de asemnea, protejate, patrunderea în colonii fiind strict interzisa. 



Protejarea pelicanilor, datorita sensibilitatii acestor pasari fata de factorii perturbanti, este de neconceput fara protectia stricta a coloniilor de cuibarit. Deranjarea coloniilor duce dupa sine parasirea cuiburilor, iar dintr-o eventuala ponta înlocuitoare vor rezulta pui întârziati, care nu vor fi pregatiti pentru migratia de toamna si vor muri inghetati. 



Datorita masurilor de protectie, în prezent, pe teritoriul Deltei Dunarii cuibaresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100 de perechi de pelicani creti. În zilele noastre, aici se gaseste cea mai mare populatie de pelicani comuni din Europa .



Majoritatea pelicanilor din Delta Dunării sunt pelicani comuni. Adultii acestei specii au o culoare alb-roz, iar în perioada nuptiala, ambele sexe poseda un ciuf, iar fruntea prezinta o excrescenta vizibila. Remigele - penele lungi ale aripii - sunt negre, ca la berze. Sacul gutural ­­­­­­­­­­­- instrumentul de pescuit de baza al pelicanilor - este galbui, ca si o portiune de penaj de pe pieptul pasarii.

Pelicanul cret, mai putin numeric, dar raspândit pe un areal mai mare în Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decât specia precedenta, ambele specii înscriidu-se printre pasarile cele mai mari, cu o anvergura de peste 2 m. Culoarea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adultilor, în timpul reproducerii, este de un rosu evident.

Puii pelicanului comun sunt acoperiti la început de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii, care vor fi înlocuite cu penajul alb-roziu abia dupa prima napârlire completa, în locurile de iernare. Puii pelicanului cret sunt plumburii. 

Ambele specii de pelicani cuibaresc în colonii. Cel comun isi depune ouale pe plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul cret îsi construieste cuiburi, înalte de 1 m si late de 1,5 m, din vegetatie acvatica. Datorita excrementelor acide si a calcatului de catre aceste pasari grele, de 10-12 kg, plaurii se descompun in câtiva ani, pelicanii fiind nevoiti sa-si schimbe locul coloniei. 

Femela depune 1-5 oua lunguiete, de un alb-murdar, pe care ambii parinti le clocesc circa o luna de zile, puii fiind ingrijiti în cadrul coloniei cam doua luni. 

Corpul mare, relativ usor, al pelicanilor nu le permite sa se scufunde dupa hrana lor, ei pescuind numai la adâncimea la care ajung cu ciocul si cu gâtul întins. Specii gregare pescuiesc în grup, pornind dintr-un șir razlețit, care se strânge în cerc , si, batând din aripi, aglomereaza pestii. Pelicanii care pescuiesc îsi invârt capul în semicerc, cu ciocul deschis. Daca un peste ajunge în cioc si le atinge membrana sensibila din interiorul sacului gutural, ciocul se inchide din reflex. Cei 20-22 l apa cuprinsi în sac sunt îndepartati prin scuturarea capului, iar pestele ia drunul lungului esofag, spre stomac. Puii, de asemenea, sunt hraniti cu pesti, la început semidigerati, apoi intregi, pe care îi înfuleca din punga parintilor.

Pelicanii se hranesc de regula în apele mici, în scadere, unde se aglomereaza pestii, capturând mai usor exemplarele bolnave de diferite epizotii. Prin îndepartarea pestilor bolnavi, împiedica aparitia mortalitatii în masa si descompunerea cadavrelor, contribuind la prevenirea bolilor. În acest sens, exercitând selectia naturala, pelicanii sunt si sanitarii băltii.

Pelicanii sunt pasari migratoare, sosind si plecând în jurul echinoctiului de primavara, respectiv de toamna. Crtierele de iernare ale lor sunt in Africa ecuatoriala. Regasirea inelelor aplicate în România dovedeste urmarirea unei cai de migratiune de-a lungul coastelor vestice a Marii Negre, prin Bulgaria si Grecia, spre Anatolia si Israel.

Din pacate, aceste monumenete ale naturii sunt, chiar si în conditiile existentei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, supuse unor presiuni de catre factorul uman. Pescarii le prigonesc, unii pretinși vânatori le impusca din goana barcilor înzestrate cu motoare rapide. Dar, trebuie sa stim ca pelicanii sunt ocrotiti nu numai prin legea cinegetica, dar sunt si sub protectia Coneventiei de la Berna, privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale.

sursa: http://www.scritub.com





BRAȘOV - ROMÂNIA, este municipiul de reședință al județului cu același nume, format din localitățile componente Brașov și Poiana Brașov. 



Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 253.200 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief.



Brașovul este cunoscut și datorită Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, ce se ținea aproape în fiecare an în centrul orașului. Acesta a avut pe scena sa nume celebre precum Thomas Anders, Toto Cutugno, Tom Jones, Coolio, Ray Charles, Pink, Kylie Minogue sau Christina Aguilera. 



Stațiunea de iarnă ”Poiana Brașov” se află la 12 km distanță de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă.



Municipiul Brașov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice și înfloritoare orașe din zonă. Datorită poziției geografice privilegiate și a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea multor activități economice, culturale și sportive.



sursa : https://ro.wikipedia.org






SATUL ROMÂNESC, DE IERI ȘI DE ASTĂZI

Cultura populară românească s-a format odată cu poporul din care facem parte, ca o cultură carpato-danubiano-pontică, în care s-au topit, într-o sinteză originală, elementele de tradiţie preistorică, cu cele de origine dacică, romană şi bizantină. Privită în ansamblul ei, pe lângă vechimea de necontestat, prezintă încă două caracterisici fundamentale, continuitatea şi unitatea în timp şi în spaţiu. Categoria socială care a creat această vastă cultură a fost ţărănimea.



Structura de bază în cadrul comunităţii săteşti era neamul, care cuprindea familia, părinţi, copii, pe toţi cei înrudiţi prin consanquinitate, prin afinitate şi prin năşie. Neamul se manifesta în comunităţile rurale pe plan economic şi prin dreptul de a exploata în comun partea ce li se cuvenea din pădurea şi păşunea colectivă, prin asociaţii de fântâni mari, locuri proprii în Biserici şi printr-o serie de acte de întrajutorare, clăci de secerat, de cosit, de construit case. Neamul îşi păstra coeziunea nu numai în realitatea vie, ci şi după moarte, coeziune evidentă pe plan ritual printr-o serie de acte ce ţineau de complexul ceremoniilor funerare şi post funerare.



Din cele mai vechi timpuri oamenii au transformat peisajul natural într-un peisaj umanizat, dominat, în cazul poporului român, de sat, element de permanenţă, de adăpost, de locuire neîntreruptă. Aşezările au apărut în timp şi au devenit stabile odată cu sedentarizarea ocupaţiilor, în neolitic, formând cadrul de desfăşurare a vieţii economice şi sociale. Ca organizare, întâlnim cătunul, termen dacic, un sat mic cu până la 100 de gospodării, satul, de la latinescul ”fossatum”, aşezare rurală mai mare de 100 de gospodării şi crângul, termen de origine slavă, ce desemnează, în zona Munţilor Apuseni, o grupare de 2-5 gospodării.



În structura lui, un sat românesc cuprindea vatra satului, suprafaţa atribuită construcţiilor din sat, şi hotarul sau moşia satului, care desemnează zona de activitate economică a acestuia. Vatra satului este formată din gospodării, construcţii comunitare, Biserici de pildă, fântâni, cimitire, iar moşia satului cuprindea terenurile valorificate prin ocupaţii, adică ţarini şi ogoare, fâneţele, păşunile, pădurile. Punctul culminant al ritualului de întemeiere era baterea parului, practică prin care aşezarea se orienta în micro şi macrocosmos, pornind de la un punct de iradiere. Apoi urma fixarea mărimii şi formei vetrei satului prin trasarea brazdelor de plug rituale, înconjurarea terenului cu diferite animale, plantarea arborilor.



Cea mai veche locuinţă este de tip semi-îngropat, bordeiul, având o răspândire limitată în secolul 18-20, în zona de silvo-stepă a Olteniei şi Munteniei. Nu reprezintă o formă primitivă de locuire, ci una de adaptare. Gospodăria ţărănească este unitate de producţie şi formă de cultură, aflată atât în vatra satului, gospodăria permanentă, cât şi în unele zone periferice, gospoăria sezonieră. Locuinţa era cadrul de desfăşurare a vieţii de familie, ea îndeplinind funcţii complexe, loc de adăpostire, odihnă, petrecere a familiei, de desfăşurare a unor munci casnice şi transmitere a experienţei de viaţă a vârstnicilor, de derulare a unor obiceiuri şi ceremonialuri, de păstrare a unor obiecte şi provizii. Centrul artei populare plastice este casa, podoaba ei de lemn sculptat, de scoarţe, icoane, cusături atârnate pe perete. Locuinţa caracteristică ţăranului român, existentă în majoritatea zonelor ţării, a fost şi a rămas casa. Acestea erau de mai multe feluri, cea mai des întâlnită este cea monocelulară, cu o singură încăpere. Mateialele de construcţie era lemnul, în cele mai multe zone ale ţării, dar şi lutul şi piatra.



Ţăranii noştrii sunt cei mai abili arhitecţi, la ei tradiţia locuinţei individuale este ancestrală, iar tehnica lor de construcţie a parcurs toate etapele de experienţă, din mateiale, deseori nu prea durabile şi uşoare, ţăranul înalţă totuşi un tip unitar de casă cu mii de variante, care n-au monotonie şi improvizaţie. Ţăranul nostru are un simţ aparte al spaţiului şi îşi aranjează casa după trebuinţele sale materiale şi spirituale. Modul de viaţă arhaic nu trebuie idealizat, astăzi este greu să te mai lipseşti de confortul pe care ţi-l aduce modernismul, vrem însă să vedem case frumos proporţionate, cochete, integrate în peisaj, care aduc ceva din memoria strămoşilor.



sursa: http://www.rasunetul.ro/satul-romanesc-traditional




România este una dintre puținele țări din lume unde unii oameni de la sat încă mai poartă costume tradiționale și în zilele de lucru, nu numai cu ocazia anumitor sărbători. 


România se remarcă print-o varietate extraordinară de costume populare.

Costumul femeiesc este alcătuit din cămaşa dreaptă sau de purtat în zile de lucru sau ie, catrinţe, fote, vâlnice, brâie, iar costumul bărbătesc este alcătuit din cămaşă, cioareci, iţari. Obiectele de încălţăminte, maramele, ştergarele ciorapii de lână, obielele şi podoabele fac şi ele parte din costumul românesc tradiţional.

Costumul tradiţional românesc s-a purtat şi se mai poartă şi astăzi în unele părţi ale ţării, însă a fost supus evoluţiei continue datorită schimbărilor din societatea românească, convieţuirii cu alte etnii, legăturilor comerciale, vecinătăţii cu alte popoare. 

Portul românesc este caracterizat prin unitate şi continuitate. Unitatea este dată de trăsăturile portului din întreaga ţară, cum ar fi componenţa costumului, materia primă din care se confecţionau piesele de îmbrăcăminte, croiul, cromatica sau punctele de cusătură, iar continuitatea reprezintă drumul parcurs de-a lungul anilor.

Materia primă din care se confecţiona costumul tradiţional era lâna, cânepa, inul, bumbacul şi borangicul. Cămăşile bărbăteşti şi femeieşti se croiau din pânză de cânepă, in sau bumbac ţesută în două iţe, iar fotele, vâlnicele sau pestemanele în Vlaşca, zăvelcile sau prestelcile în Oltenia, catrinţele, zadiile, iţarii se croiau din pânză de lână ţesută în două sau în patru iţe. Pânza ţesută în două iţe avea firul mai gros în Transilvania, Moldova, Muscel şi Vlaşca, deoarece motivele cusute în aceste zone erau bogate, robuste, cu firul buclat, iar pânza ţesută în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea era mai rară, cu firul bine răsucit.

Croiul simplu din patru foi drepte sau patru stani al cămăşii drepte, fără nici un fel de răscroială, avea rostul de a nu se pierde nici un petec de pânză.

Broderiile care ornamentează obiectele de port popular contribuie la păstrarea unităţii portului. Ele erau create de ţărancă care se inspira din mediul înconjurător, din viaţa de zi cu zi. Esenţial era modul în care ornamentul era dispus pe albul pânzei, oferind astfel un echilibru între diferitele câmpuri ornamentale, un bun gust estetic.

Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante. Punctele de cusătură de bază care s-au folosit şi se folosesc în întreaga ţară sunt punctul în urma acului, punctul înaintea acului, tighelul, cruciuliţa, punctul la un fir. Fiecare zonă etnografică are puncte specifice, în afara punctelor de bază, cum ar fi: ciocănelele în Sibiu, brânelele şi brăduţii în Transilvania, Argeş, Vlaşca, nemţoanele în Banat şi Maramureş, punctul aţeşte în Hunedoara, butucul de Buzău, punctul în scăriţă pe dos de Olt.

Firele cu care erau ornamentate piesele de costum sunt lâna, borangicul, arniciurile sau mulineurile de mai târziu, mătasea vegetală.



sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/






CASTELUL HUNEDOAREI, numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. 



Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”.



Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă "în picioare".



Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. 



Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.



sursa : https://ro.wikipedia





Site-ul american “The World Geography” a plasat pe primul loc în topul celor mai impresionante cascade din lume Cascada Bigăr din România.

Izvorul Bigăr, cunoscut și sub denumirea de Izbucul Bigăr, este o arie protejată de interes național, situată în județul Caraș-Severin, pe teritoriul administrativ al comunei Bozovici. 

Aria naturală se întinde pe o suprafață de 176,60 hectare și este inclusă în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița.

https://ro.wikipedia.org




1 DECEMBRIE 1918 - 1 DECEMBRIE 2016 - ZIUA NATIONALA A ROMANIEI



MUNTII BUCEGI - ROMÂNIA








București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. 


Bucureștiul este o Metropolă cu peste 4.000.000 de locuitori (Municipiu plus zona urbana). Ca număr de locuitori Bucureștiul este al zecelea oraș din Uniunea Europeană. 

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine Capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”.



România - Munții Apuseni sunt un lanț muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Curcubăta Mare, cunoscut și ca Vârful Bihor, cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitați la nord de Râul Someș, la sud de Râul Mureș,  la vest de Dealurile și Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În Munții Apuseni se află peste 400 de peșteri.
ROMANIA FRUMOASA CU OAMENI FRUMOSI

COSTUME TRADITIONALE ROMANESTI


Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. 

Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale Domnului Moldovei Ștefan Cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. 

În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare stralucire.

Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumetelor istorice din Județul Suceava din anul 2015. De asemenea, lăcașul de cult este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.

sursa: https://ro.wikipedia



Râpa Roșie - România, este o arie protejată de interes național - rezervație geologică și floristică, cu o suprafață de 10 ha, situată în Județul Alba, pe teritoriul administrativ al orașului Sebeș, la cca 4 km nord de acesta.

Rezervația complexă Râpa Roșie cuprinde formațiuni specifice de eroziune și șiroire care dau peisajului un aspect impozant, precum și o floră particulară, cu multe elemente rare și endemice.

Un perete imens, aproape vertical, cu aspectul unei orgi uriașe, lasă impresia unui monument ancestral ruinat. Ciudatele coloane și piramide etajate, separate de ravene, formează un microrelief pe care geografii îl numesc „badlands” (pământuri rele).

Apele de șiroire au săpat cute adânci, dând naștere unor superbe coloane numite ,„piramide coafate”. La baza versantului, torenții au clădit conuri de dejecție, care își modifică aspectul și dimensiunile în urma ploilor mai abundente. Datorită pantei mari și a lipsei vegetației, apa de șiroire, prăbușirile și alunecările au creat un relief aparte, reprezentat prin turnuri, coloane, obeliscuri, contraforturi și piramide de pământ, care împreună cu culoarea roșie și violacee îi dau un aspect impresionant.


sursa: https://ro.wikipedia



Masivul Ceahlău este un masiv muntos aparținând de Carpații Orientali, situat pe teritoriul județului Neamț - Romania. Este cel mai înalt dintre grupa Munților Bistriței.

Cele mai înalte vârfuri sunt Ocolașul Mare (1907 m) și Toaca (1904 m).


Un comentariu: