10.01.2017

VÂRFUL ”OMU” - CEAȚA ALBASTRĂ - VORTEXUL CARE ASPIRĂ OAMENI





Vârful ”Omu” din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv.

Conform direcției Topografice Militare Române (DTM), la borna topografică din spatele stației meteorologice avem 2.504,9 metri. Această estimare o regăsim pe foaia topografică L-35-87-D-b, 1:25.000 (1982) din cadrul ministerului. Această bornă din beton face parte din rețeaua de triangulație ordin I a României. La baza Cabanei Omu înălțimea este de 2.507 m, cu 2 metri peste borna topografică. Cel mai înalt punct natural din Munții Bucegi este de 2514 m, în vârful stâncii (bolovanului). Este vizibil de pe creasta Pietrei Craiului, precum și din Valea Prahovei.

Pe Vârful Omu se află Cabana Omu, precum și Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.

Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu. Echipa de japonezi care a a venit în România și a realizat măsurători în acest sens, s-a deplasat și în Buzău, în Țara Luanei sau Poarta lui Dumnezeu.

Au fost surprinși să constate că polul energetic din județul Buzău, se clasează pe locul trei în lume, ca putere energetică. Luana, în sumeriană înseamnă oamenii lui Anu. Anu era zeul suprem al sumerienilor, al cărui simbol era soarele cu razele în formă de zvastică. Pe teritoriul României s-au descoperit multe artefacte aparținând civilizației sumeriene.

Tăblițele de la Tartaria sunt protosumeriene, adică sunt cu 2000 de ani mai vechi decât orașele sumeriene. Zeii sumerieni au coborât din cer, cu mașinile lor zburătoare și au dominat civilizațiile de pe Pământ. Perioada a fost numită dinastia zeilor.

Cercetătorul american Rob Balard susține că Potopul a avut loc în Marea Neagră, care înainte a fost un lac cu apă dulce. Mediterana a inundat acest lac, prin strâmtoarea Bosfor. În urma Potopului, s-a format Marea Neagră. Triburile din această zonă au migrat spre Eufrat, Nil și Tibru, iar marii zei au plecat cu navele lor zburătoare.

Prima țară a lui Anu a fost pe actualul teritoriu al României. În zona Boziori, sunt zile în care factorii electromagnetici întrunesc condițiile necesare producerii unor fenomene paranormale. În perioada 1978-1981 au fost efectuate măsurători de către specialiști din armată. Fenomenul de ceață albastră, pe lângă fascinație, trezește și un sentiment de teamă. Este vorba despre apariția unui vortex, care crează un tunel energetic turbionar, care aspiră persoanele aflate în raza de acțiune a acestuia.

Sunt câteva dispariții semnalate în zonă, rămase neelucidate și de aici un întreg mister. 

În perioada 1978-1981, reprezentanți ai armatei au efectuat măsurători, iar o întâmplare a rămas și astăzi, vie în memoria martorilor. Unul dintre militari a fost aspirat de vortexul energetic, spre disperarea și frica celorlalți ofițeri care participau la măsurători. El a fost descoperit, o oră mai târziu, la o distanță de câțiva kilometri, de zona unde a efectuat măsurători.
Radiația luminoasă din interiorul tunelului a fost apreciată, de protagonistul întâmplării, ca fiind de 300000 de grade Kelvin. Peisajul de dincolo era asemănător cu cel de pe Pământ, numai că lumina era mai clară și dădea culorilor o altă strălucire.
A văzut și oameni, o femeie cu un copil, care părea a fi o clonă a mamei, bărbați cu tenul gri, total diferiți de oameni. 
Nu a putut comunica cu ei, păreau că plutesc haotic, dintr-o parte în alta. 
Cu siguranță, continuă protagonistul întâmplării, acele persoane pățiseră același lucru ca și el, dar nu au mai găsit drumul de întoarcere. Rătăceau într-un alt spațiu. În acel tunel energetic, timpul se dilată, iar la întoarcere persoana este debusolată. El a fost supus în timpul călătoriei la solicitări psihice și fizice foarte puternice.

În timpul apariției ceței albastre, s-a observat că pilele electrice se descarcă temporar. Același fenomen s-a înregistrat și în Triunghiul Bermudelor, unde un avion a fost deviat de la ruta de zbor cu 160 de kilometri.

sursa: http:// https://ro.wikipedia.org/wiki; www.secretulcunoasterii.ro

9.30.2017

Limbajul omenesc între Dar si Blestem




PUTEREA CUVÂNTULUI

In fiecare zi, o persoană normală rosteste în medie cam 25.000 de cuvinte. Intr-un singur an, asta inseamna, puse laolaltă, peste o sută de cărți a câte 500 de pagini. Dar cât la suta din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos ? Cate din aceste o sută de cărti ar fi pline de bârfe, nimicuri, înjurături, minciuni, exagerări, vorbe grele ? Ce titluri ar avea aceste carti ?  Si in câte pagini am putea inghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mângâiat, au vindecat ori au creat ?

Limbajul omenesc între dar si blestem

Fiecare lucru are un nume. Există si lucruri nenumite, fie ca nu e bine să le dăm un nume al lor si le chemăm pe ocolite, fie că, pur si simplu, nu avem putința să le gasim o denumire. 
Limbajul omenesc, pe cât de minunat este, dându-ne aripi sa ne pictăm lumea in cuvinte fel si chip, pe atat este uneori de hain.
 
Adevarata comunicare intre oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decât sa incurce, sa ne lase neputinciosi in fața lucrurilor de negrăit pe care uneori le întrevedem pe sub pleoapa inimii si am vrea să le strigăm tuturor, dar nu avem cuvinte. 
Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte. 
Ce alt dar mai minunat decat cuvantul a primit omul de la Dumnezeu ? 
Cum ar fi fost lumea noastră fără poezie sau fara șoapte ? 
Cum ne-am fi putut impartasi bucuriile si transmite cunoasterea si experientele ? Este acesta un dar, cu sigurantă, căci vindecă suflete si creează lumi, dar este uneori si un blestem.
Cuvintele adesea sunt trădatoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemăm, dar ele fug tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ele, lăsându-ne singuri si neîntelesi in clipele cele mai adanci ale vietii: "nu stiu cum sa-ti spun...", "n-am cuvinte...".

Astazi, mai mult ca oricand, cuvintele nu mai au intelesul si puterea pe care le aveau odinioara. Orice cuvant, prin simpla lui rostire, reprezintă un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. 
Fiecare cuvânt reprezintă o invocatie, o declanșare a fortei strămoșești a lucrului pe care il numeste. 
Cuvântul creează. Nu este o metaforă. Cuvintele creează lumi. De aceea nu e bine sa cobim, căci invocând lucrul rău, il ajutam să se infăptuiască. 
De aceea, nu e bine sa fim pesimisti, căci atragem asupra noastra necazuri. 
De aceea, dacă spunem prea des despre noi că suntem neputinciosi ori nevrednici, chemăm la noi neputința si nevrednicia. Si de aceea cei care, in fiecare dimineată, își spun "voi reuși", până la urmă reușesc.

Cuvântul poate distruge

Ce-ar fi să facem un simplu exercitiu intr-o zi, in care sa tragem o linie pentru fiecare vorbă urâta si pentru fiecare cuvant negativ pe care l-am spus, iar pe o alta coloană, sa ne oprim si sa notam cate un plus pentru fiecare cuvant bun (si sincer) rostit ?  La sfarsitul zilei, cand am privi cele doua coloane, multi ne-am ingrozi:  aceasta este oglinda noastră !

Este foarte important să nu vorbim de rău.
 
Ipohondrii, cei ce mereu se laudă cu bolile lor imaginare, ajung să aibă aceste boli. 
Cei ce injură des răspândesc in jur vibratii negative, care îi afecteaza in primul rând pe ei insisi si le alimenteaza agresivitatea.

Parinții care îsi cearta mereu copiii si le reprosează ca nu sunt buni de nimic, că nu vor reusi in viată, vor fi principalii vinovati daca se va întampla ceea ce le-au prezis fără voie copiilor. 
Nu e asa greu sa renuntam la cuvintele aspre, la insulte, la barfe si la minciuni. Trebuie doar sa fim tot timpul constienti de răul pe care il facem, si celorlalti dar si nouă, rostind astfel de cuvinte.

Am vrea ca lumea in care trăim sa fie mai buna si asteptam mereu de la altii sa faca ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogati, de la cei mai puternici sau mai luminati. 
Dar lumea se schimba in primul rand atunci cand o schimbam noi, atunci cand fiecare dintre noi se simte direct raspunzator pentru soarta sa, fara sa dea vina pe altii - pe guvern, pe destin, pe familie. 

Lumea se schimba incepand cu o vorbă bună. 
Ce s-ar intampla daca timp de o luna de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevarate ? 
Mai întâi cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor indeparta de noi, iar altii se vor molipsi. 
E adevarat, de multe ori, adevarul raneste. 
Dar minciuna, mai ales cand devine obisnuintă - acea minciuna nevinovata zilnica - ne macina in interior fara sa stim si face rau si celuilalt. La fel si vorbele urate sau fara rost, care sapă in noi in fiecare zi, si ne trezim intr-o zi bolnavi fara sa stim cum ne-am imbolnavit ori obositi si deprimati. 
Asa se năruie lumea in care traim, de la lucrurile mărunte de zi cu zi, de la vorbele care si-au pierdut sfințenia. 
Ce e de facut ?  Să evitam minciuna, sub toate formele ei - fie ca e vorba de omiterea adevarului, fie ca e vorba de falsificarea lui. 
Să evitam calomnia, prin care îi vorbim de rau pe altii si le producem neajunsuri. 
Sa evitam discutiile inutile, frivole, barfele. Si sa nu rostim cuvinte urate, aspre, jignitoare. 
In schimb sa incurajam si sa mângâiem de cate ori avem ocazia, sa lăudăm cand este cazul si sa avem curajul sa criticam atunci cand este nevoie, sa aducem lumină si pace prin vorbele noastre, sa ne rugam, sa multumim si sa iertam. 
Cu timpul vom vedea ca si sanatatea noastra va fi tot mai buna. 
Dar nu e de ajuns sa rostim vorbe bune. Conteaza si ce se afla in spatele cuvintelor. Trebuie sa fim sinceri si sa cautam mereu adevarul, caci o vorba buna rostita cu fățărnicie este tot o minciună.

Cuvantul poate distruge. 

Unele cuvinte au provocat razboaie, moarte, nenorocire. Dar si o simpla vorba spusa cu rautate poate strica cuiva ziua, asa cum un blestem poate nimici o viata de om. 
Nu e departe de blestem nici presa negativa de astazi, care ne îmbolnaveste zilnic cu cuvinte precum "crima", "viol", "batai", "razboaie", "conflicte", "accidente", "moarte". Aceste cuvinte, auzite atat de des, patrund pe nesimtite in straturile cele mai adanci ale fiintei noastre, ne tulbură echilibrul si distrug linistea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.

Este la fel de important sa nu ascultam cuvinte de rau. 
Intotdeauna se va gasi un coleg sau o vecina care sa ne țină la curent cu ce se vorbeste de rau despre noi: cum a râs cutare pentru ca eram imbracati mai modest, cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne barfeste de cate ori avem musafiri. 
Sa nu plecam urechea. Nu conteaza ce spun ceilalti. Conteaza sa avem sufletul impacat ca am vorbit si actionat corect. 
Vorbele rele, fie ca le rostim noi, fie ca sunt despre noi si le punem la suflet, distrug ceea ce am cladit. Pe primele sa le evitam, pe celelalte sa le ignoram. 
Sa nu plecăm urechea nici cand se vorbeste de rau despre altii. E ca si cum noi insine l-am vorbi de rau pe acela. 
Si, cel mai important, sa nu plecam urechea la relele lumii. De cand e lumea asta, mereu au existat crime, razboaie si accidente. Dar intotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decat cele rele. 
Presa de astazi le selecteaza insa aproape numai pe cele rele. La ce ne foloseste asta ? La nimic. Ne otrăvim sufletele si alungăm lumina din noi. Nu vom vedea niciodata o stire la televizor prin care sa ni se anunte ca au inflorit teii. Sa cautam cuvintele bune, iar daca sunt rare si nu prea dam de ele, cel putin să ne astupăm urechile la cele rele.

Puterea creatoare a cuvantului

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvantul. Cuvantul este creator. Dumnezeu a creat lumea si lucrurile din ea prin rostirea numelor. Si omul a fost creat cu această putere. Noi am uitat de mult acest lucru, dar stramosii nostri stiau. De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru ca spiritele puteau sa se materializeze prin simpla pronuntare a numelui lor. Si tot de aceea rugaciunea vindecă, aduce lumina. 
Dar mai mult decat atat, orice cuvant rostit poate crea o realitate, depinde insa ce se afla in spatele cuvantului: câtă credinta si cata iubire. 
O simpla urare de drum bun adresata cuiva cu tot sufletul il poate feri pe călător de rele precum un talisman. Aceleasi cuvinte rostite la repezeala, cu gandul in alta parte, ori din politete, fara ca in realitate sa-i dorim tot binele celui de care ne despartim, sunt o mica insultă. 
O urare sincera de succes la examen sau pur si simplu salutul zilnic de "o zi buna" sau de "Doamne-ajuta" pot face minuni. 
O soapta dulce poate aduce un ocean de fericire. 
O vorba buna spusa din inima poate aduce echilibrul in sufletul unui om sau in jurul lui. Ce ne costa sa o rostim ? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte si lega prietenii. Vorba buna intotdeauna este ziditoare.

Dar nu e de-ajuns sa stim cum sa vorbim. Trebuie sa stim si când. 

Sa stim sa-l ascultam pe celalalt valoreaza adesea mai mult decat o vorba buna. Tacerea dă valoare cuvintelor. Sa nu incercam binele cu de-a sila, cand celalalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care sa-l asculte. Tacerea si ascultarea îi dau celuilalt incredere, curaj si linistire. 
Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informatii, chiar daca nici ei si nici noi nu stim acest lucru. Daca nu-i ascultam cu atentie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care il au si putem pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultand, ii ajutam pe ceilalti sa ne aduca cuvantul cel bun, ascultandu-i ne vine inspiratia sau o idee salvatoare.

Trăim intr-o lume ce s-a departat mult de radacinile ei spirituale, in care fie vorbim foarte mult fara sa spunem nimic, mai mult din teama de a tacea - caci tacerea ne obliga sa ne intalnim cu noi insine - fie stam in fata televizorului ori a calculatorului si nu mai deschidem gura ore sau zile in sir. 
Cuvantul este privit doar ca un instrument de comunicare, o insiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens. 

Am uitat că cuvântul vindecă sau ucide, creeaza ori distruge si am uitat ca noi suntem cei ce purtam asupra noastra in fiece clipa aceasta teribila armă, acest minunat talisman. Ne lasam coplesiti de depresie, stres, suparari si atatea boli care provin din acestea, cand vindecarea este la indemana noastra: doar prin puterea cuvantului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire si adevar.


sursa: http://www.formula-as.ro

9.29.2017

ȘI TOTUȘI VINE TOAMNA !




ȘI TOTUȘI VINE TOAMNA

E încă verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are înca dinți de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Văratec plouă in fiecare noapte
Si greierii mai cantă până mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborât din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu caută mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este până la nuntă timp destul.

Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o știi si o ingâni
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem bătrâni.

Autor, ADRIAN PĂUNESCU

TRECEREA LA ORA DE IARNĂ 2017-2018





ORA DE IARNĂ 2017-2018

Trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea dintre sâmbătă 28 octombrie și duminică 29 octombrie 2017, schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineții de 29 octombrie 2017 devine ora 3:00.

ORA DE IARNĂ 2017. Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

9.28.2017

RĂSFĂȚ DE TOAMNĂ - CLĂTITE CU DOVLEAC





CLĂTITE CU DOVLEAC 

Ingrediente:

225 g dovleac (dat prin răzătoare sau piure)

300 ml lapte

3 linguri unt topit

1 ou

3 linguri zahăr brun

150 g făină

1 ½ linguriţă praf de copt

¾ sau 1 linguriţă de scorţişoară

¼ linguriţă ghimbir ras

1/8 linguriţă nucşoară măcinată

Într-un bol mare, se amestecă bine, până la omogenizare, dovleacul, laptele, untul topit, oul şi zahărul brun.

Într-un bol separat, se combină ingredientele uscate: făina, praful de copt, scorţişoara, ghimbirul şi nucşoara. Se amestecă bine până la omogenizare.

Se încălzeşte o tigaie sau o tavă de copt la foc mediu, se unge cu ulei dacă este nevoie. Se foloseşte o cană de măsurat pentru a turna aluatul de clătite în tigaie sau în tavă.

Se coc clătitele până se rumenesc frumos, se întorc pe partea cealaltă până capătă o culoare maro-aurie.

Se pot servi aceste clătite cu dovleac așa cum sunt sau unse cu sirop de arţar (sau alt tip de sirop) sau cu dulceaţa preferată sau cu miez de nucă.

AH ! CE BUNE SUNT !

POFTĂ BUNĂ LA CLĂTITE !

sursa: http://clickpoftabuna.ro

9.26.2017

Uimitoarele invenţii ale lui Henri Coandă - abandonate de guvernanții din România






"Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista mai multe naţii care să fi adus, faţă de numărul de locuitori, atâţi cercetători câţi a adus naţia română în ultimii 120 de ani", spunea Henri Coandă spre sfârşitul vieţii sale.

HENRI MARIE COANDĂ, a fost academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele ”Efectul Coandă”. 


Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observa că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă.


H.Coandă s-a născut în 7 iunie 1886, la București, a decedat în 25 noiembrie 1972, la București.
A fost fiul generalului Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala Națională de Poduri și Șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

În 2010 se împlineau 100 de ani de la prezentarea avionului cu reacţie, la Expoziţia de la Paris. 

Este o pagină controversată a istoriei aviaţiei : românii spun că Henri Coandă a zburat primul cu avionul cu reacţie, americanii şi nemţii spun că, de fapt, au fost unii de-ai lor.

Instalaţia de desalinizare propusă de Coandă statului francez a fost considerată "prea revoluţionară", după cum arată o revistă a vremii, "Radar". Cam aşa stăteau lucrurile de fiecare dată când Coandă propunea ceva nou: unii îşi plecau capul, alţii aruncau piatra. 

Un american a transformat cercetarea de-o viaţă a lui Henri Coandă într-un medicament cu vânzări de milioane de dolari. Alte zeci de idei, întinse pe hârtie de savant, zac neexploatate. 

”Lumea spune că ”suntem ceea ce mâncăm”. Eu spun că suntem ceea ce bem", îi spunea Henri Coandă americanului Patrick Flanagan, în 1963. 

Sosit în România, Flanagan, omul care a preluat de la savantul român proiectul "apei vieţii", a spus povestea fulgilor de nea, aşa cum i-a lăsat-o Coandă.

Anul 1910. Fire libertină, tânărului Coandă îi este permis să părăsească armata. Pleacă în Iran, de unde porneşte o călătorie cu automobilul, de la Isfahan (centrul ţării) spre Tibet. Drumul său a trecut pe lângă Valea Hunza (actualul Pakistan), unde oamenii de ştiinţă consemnaseră deja existenţa unei populaţii cu o medie de vârstă de peste 100 de ani. "Sursa lor de apă este un gheţar", explică inginerul Sorin Dinea, de la Asociaţia "Henri Coandă".

"Coandă avea să studieze zeci de moduri de cristalizare a apei de pe Glob", completează el.

Într-adevăr, savantul a studiat fulgii de nea şi sursele de apă în diferite părţi ale Terrei.

Până în 1963, după spusele lui Flanagan, Coandă studiase atent cinci zone celebre pentru longevitatea locuitorilor.

"Henri Coandă mi-a spus: «Am un proiect la care am lucrat toată viaţa mea. Nu cred că îl voi putea duce la bun sfârşit. Doresc să ţi-l încredinţez, în vederea continuării cercetărilor»", îşi aminteşte Flanagan, acum un reputat om de ştiinţă.

Coandă a murit în 1972, dar doctorul Flanagan a luat la puricat documentaţia primită şi a ajuns la concluzia că hidrogenul poate servi drept cea mai concentrată sursă de energie antioxidantă.

Astfel, după câţiva ani, a reuşit să producă cel mai puternic antioxidant: ”microhidrina”.

Microhidrina anihilează acţiunea radicalilor liberi asupra organismului, de asemenea, are rol antiviral şi antibacterian.

Aşa au ajuns pe piaţa din America, apoi în întreaga lume, trei medicamente pe bază de microhidrină, cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de dolari. O reţetă de milioane de dolari, după cum arată cifrele vânzărilor.

800 de kilograme de documente, uitate la muzeul "Apa vie" este însă doar unul dintre sutele de proiecte la care a lucrat Henri Coandă.

Atunci când s-a întors definitiv în România, în 1969, Coandă aducea cu el cele 250 de brevete ale sale.

"Sunt documente de o importanţă fantastică", notează Victor Emanoil, care l-a cunoscut personal pe Coandă şi a făcut parte din delegaţia care a adus în ţară preţioasele brevete. "Iar, prin Coandă, România a avut acces la cercetarea din străinătate", adaugă fostul inginer electronist.

Brevetele şi lucrările elaborate în România de Henri Coandă, cedate definitiv de fiica acestuia statului român, la sfârşitul anilor '90, sunt acum în posesia Muzeului Aviaţiei, care are obligaţia să le prezinte cercetătorilor români.

"Au fost 80 de colete. 800 de kilograme de documente", spune Sorin Dinea. Printre hârtii, zac schiţele unui sat al cercetării în Delta Dunării, sisteme de transport ale viitorului şi cine ştie ce alte proiecte ce ar putea fi convertite într-o reţetă de succes, precum microhidrina lui Flanagan.

O altă dovadă a inteligenţei sale este un imobil propus de Coandă în anii '20. Pe lângă pasiunea pentru aviaţie, în primii ani ai vieţii sale de cercetător, Henri Coandă a avut şi câteva propuneri care ţin de arhitectură şi urbanism.

Pe lângă un proiect de locuinţe modulare, revoluţionar la vremea lui (prefabricate uşor de montat, care ofereau o excelentă izolaţie termică şi fonică), Coandă a propus şi imobilul cruciform antiseism.


Imobilul ”Cruciform Antiseism”  

Cum se vede în macheta din imagine, expusă la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti, vorbim despre o construcţie cu patru braţe, care se desprind dintr-un ax central. Axul are 20 de etaje, iar braţele descresc în înălţime spre extremităţi, de la 20 la 10 etaje. "Erau 700 de apartamente şi, într-un bloc din acesta, puteau locui 4.000 de persoane", spune Sorin Dinea. Consultat de EVZ, arhitectul Peter Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, spune că "imobilele în formă de cruce şi cele inelare sunt cele mai rezistente din punct de vedere seismic".

Pentru anii '20, este un proiect fantastic, apreciază şi Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, care remarcă buna îmbinare între spaţiul de locuit şi cel verde, din triunghiurile dintre braţe. Atât Derer, cât şi Pătraşcu au spus că nu auziseră de acest proiect al lui Henri Coandă. Derer spune că, în Bucureşti, nu cunoaşte exemple de imobile cruciforme. "Sunt însă blocurile în formă de Y din Balta Albă. Este o formă care oferă o rezistenţă deosebită la seisme", notează arhitectul.

Când îl propunea, imediat după Primul Război Mondial, Coandă se gândea la o modalitate eficientă pentru construirea de locuinţe.

Cu acelaşi scop, Coandă a gândit şi un nou material: beton-lemnul.

Astfel de locuinţe au fost construite în Franţa, Belgia, Italia şi România.

Două săli ale Palatului Culturii din Iaşi a fost decorate prin tehnica "beton a bois".

Alături de arhitecţii vremii, Coandă a realizat complexul şcolilor de la Obor, Bucureşti.
Coandă visa pentru România un Sat al Cercetării.

Se gândise şi unde: o plajă situată la sud de braţul Sfântu Gheorghe, pe litoralul Mării Negre. Pe un teren de 20 de kilometri pătraţi, Coandă visa un ”incubator de creiere”. "Ţintea să crească tineri creativi şi să îi lase să gândească liber. Coandă visa ca România să vândă cândva know-how", spune Sorin Dinea. Inginerul adaugă că Henri Coandă intenţiona să organizeze şi schimburi internaţionale de experienţă în Satul din Deltă. "El spune că, decât să cumpărăm de la alţii, mai bine îi invităm noi din timp să producă la noi", aminteşte Dinea.

Satul cercetării există doar într-o machetă de la Muzeul "Dimitrie Leonida".

”Aerodina”, OZN-ul lui Coandă. În viziunea lui Coandă, astfel de aparate ar fi asigurat transportul spre Satul Cercetării Româneşti.


Masina - OZN Avrocar din 1959 utiliza Efectul Coandă 

Avrocar, dezvoltat la Area 51 in Statele Unite
Viteza initiala de 3.5 Mach a ajuns sa fie de 56 km/h


TRANSPORT PE TUBURI de la Bucureşti la Constanţa, în 45 de minute "Henri Coandă gândea simplu şi practic. La proiectul Aerotub Express, se gândea cum să scoată camioanele de pe străzi", spune Sorin Dinea. Aşa că savantul român a propus poate cel mai îndrăzneţ dintre proiectele sale. Mai întâi, s-a gândit la transportul de marfă. Ideea lui Coandă era un sistem subteran prin care să poţi trimite marfă de la Bucureşti la Constanţa, de exemplu, cu viteze care puteau ajunge la 500 de kilometri pe oră. După estimarea lui Coandă, mii de tone de mărfuri urmau să fie transportate pe un traseu de 230 de kilometri în 30-45 de minute. "Containerele de marfă pluteau, pur şi simplu, pe o pernă de aer. Transportul lor se baza, pe diferenţa de presiune de la capetele tuburilor. Presiunea împingea marfa de la spate", adaugă Dinea.
Invenţia, propusă în anii '60, a fost lărgită. Coandă vedea astfel de tuburi prin care să fie transportate persoane de la Bucureşti la Ploieşti ori Braşov. Potrivit planurilor sale, călătoria ar fi durat aproximativ zece minute. În timpul vieţii savantului, proiectul a rămas pe hârtie. După 1972, s-a încercat aplicare lui. O bază a fost înfiinţată pe Valea Teleajănului, la Măneciu. "Sistemul, un pic modificat, era folosit la o carieră de piatră. Până în 1989, după aceea baza a fost abandonată", spune inginerul.

În aprilie 2010, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS) a anunţat că intenţionează să reabiliteze baza prahoveană, pentru a găzdui un "centru de excelenţă pentru eco-tehnologii", potrivit directorului institutului, Cătălin Nae.

Ca şi acest ejector, transportul pe tuburi este o aplicaţie a efectului Coandă.

1.600 de litri de apă potabilă în 12 ore, cu panouri solare Revista franceză "Radar", anul 1954. Titlu: "Henri Coandă bulversează economia în deşert". Savantul născut în România demonstrase funcţionalitatea unei instalaţii de desalinizare, care folosea energia solară, captată cu ajutorul unor panouri. "Totul se făcea prin vaporizare. Aerul era încins la 500 de grade Celsius. Apa de mare, pulverizată, era adusă în contact cu acesta. Iar vaporii se ridicau, erau colectaţi şi deveneau apă potabilă. Iar jos rămânea sarea", explică Sorin Dinea. Cu un astfel de sistem ecologic se puteau desaliniza 1.600 de litri de apă în 12 ore. Sistemul de panouri solare necesar pentru aceasta măsura doar opt metri pătraţi.

Instalaţia propusă de Henri Coandă nu a funcţionat niciodată la scară largă, fiind considerată "fantezistă", deşi Coandă a făcut demonstraţia în Franţa.

Au fost oameni de ştiinţă care au cerut socoteală statului francez pentru că a refuzat să aplice acest sistem în Marocul anului 1954, cu doi ani înainte ca francezii să recunoască independenţa statului nord-african.

În anii '50, Coandă gândea deja ”eco”.

Astăzi, guvernanții României, oare mai gândesc și la altceva decât la minciună, hoție și trădare de neam și țară ? Eu întreb, nu dau cu parul.
 


HENRI MARIE COANDĂ



sursa: https://wikipedia; evz

9.25.2017

Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori




Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori, cunoscând foarte bine plantele şi proprietăţile lor medicinale. 
Uliul, de pildă, când are probleme cu vederea, îşi umezeşte ochii cu secreţia unei specii de lăptucă sălbatică, denumită Tragopogon picroides, scrie Mihaela Opriş, în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută în 1990 la editura Albatros. 
Pasărea scrijeleşte cu ghearele tulpina plantei, pentru a obţine un latex, ce are proprietăţi vindecătoare. 
Şi rândunicile tratează afecţiuni asemănătoare la pui cu suc de rostopască sau iarbă-de-negi. 
Rostopasca este folosită şi astăzi în medicina populară, chiar dacă acest lucru este mai puţin cunoscut. 
Pliniu cel Bătrân menţiona într-una din scrierile sale că nevăstuicile mâncau rută sau virnanţ, pentru a se imuniza împotriva muşcăturii şerpilor veninoşi. Planta amintită are un miros greu de suportat, dar conţine un ulei eteric şi rutină, care au proprietăţi imunostimulatoare, se menţionează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 
Șopârlele muşcate de vipere mănâncă o plantă, ce nu a fost identificată până acum, pentru a scăpa de efectul veninului. 
Cerbii care erau răniţi cu săgeţi rumegau frăsinel. În urma analizelor care s-au efectuat asupra tulpinei acestei plante, s-a constatat că aceasta este stimulentă şi tonică, în timp ce uleiul ei are puternice proprietăţi bactericide. 
Râsul foloseşte un cocktail medicinal. Probabil unul dintre cei mai buni ”doctori” din regnul animal este râsul. Dacă este rănit, râsul mestecă mai multe plante, ce are rolul unui cocktail medicinal, pe care îl aplică apoi pe răni cu limba, se descrie în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Toate aceste exemple nu fac altceva decât să confirme că oamenii s-au inspirat de cele mai multe ori de la animale şi păsări în legătură cu plantele care au proprietăţi vindecătoare. 
”Credeţi voi, oamenii, că noi, animalele, suntem proaste ? Dacă socotiţi că suntem aşa de proaste, spuneţi-mi, vă rog, cine i-a învăţat pe porumbeii sălbatici, gaiţe, mierle şi potârnichi să folosească drept purgativ frunzele de tulchină sau scamonă, iar pe porumbeii sălbatici, turturele şi găini, păpădia ? 
Cine a învăţat pe câini şi pisici să mânânce iarbă înrourată când vor să-şi cureţe pântecele ? 
Cine sfătuieşte pe mistreţi să mănânce iederă şi pe urşi mătrăgună, acestea fiind medicamente bune pentru ei ?”, scria un cunoscut farmacist medieval, Jakob Christoffel von Grimmelshausen, în 1669. 
Animalele de casă au învăţat să consume diverse plante pentru a-şi trata afecţiunile. De pildă, câinele mănâncă frunzele unei plante denumită iarba-câinelui când are dureri de cap. Pentru aceeaşi problemă, pisicile se tăvălesc peste cătuşnică, denumită popular şi ”iarba-mâţei”, consemnează Mihaela Opriş în cartea sa. 
Vulpile care mănâncă momeli cu otravă reuşesc să scape cu viaţă consumând boabe de dalac, care se mai numesc şi poama-vulpii. Planta amintită are o acţiune vomitivă, astfel că animalul scapă rapid de efectul otrăvii. 
Anumite specii de erbivore din America, Asia şi Africa consumă frunze de guarana, cola, cafea, ceai, dar şi arbori şi arbuşti, care conţin substanţe stimulatoare ale sistemului nervos, pentru a le ajuta să depăşească oboseala, dar şi când pornesc în călătorii extrem de lungi spre locurile de păscut. 
Cert este că, înainte să fie consumate de oameni, toate aceste plante, inclusiv ceaiul de China, se regăseau frecvent în meniul animalelor, dezvăluie Mihaela Opriş. 
Celebrul ursuleţ koala se hrăneşte în exclusivitate cu frunze de eucalipt, în special cu cele mai tinere şi fragede, pentru că acestea sunt mai puţin toxice. Există însă situaţii când simpaticii ursuleţi se îmbolnăvesc, iar atunci consumă şi frunze mai bătrâne şi tari de eucalipt, deoarece cunosc proprietăţile puternic dezinfectante ale acestora, se explică în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 
Există numeroase dovezi că animelele consumă plante pentru combaterea paraziţilor intestinali. Spre exemplu, speciile care hibernează consumă plante cu acţiune dezinfectantă pentru tubul digestiv, în special spre sfârşitul verii, fiind vorba de leurdă, pelin sau usturoi de pădure. 
Omul s-a inspirat masiv din modul în care animalele şi păsările s-au folosit de plante pentru a se trata de diverse afecţiuni de-a lungul vremii, însă în multe situaţii a decis singur dacă acestea îi sunt sau nu utile pentru sănătate. Şi asta pentru că anumite specii de plante reacţionează diferit în corpul uman faţă de animale sau păsări. De pildă, valeriana are efect excitant la pisici şi tigri, pe când la om are proprietăţi sedative, consemnează Mihaela Opriş.

sursa: http://adevarul.ro