UNDE-S MULȚI ȘI UNIȚI, PUTEREA CREȘTE ! NUMAI ROMÂNII NU ȘTIU ACEST LUCRU ...

ROMÂNI, VENIȚI ACASĂ !

Pe această ușă, 

Astfel scriu stapânii:
Interzis să intre
Câinii si românii.

Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om si câine.

Acesta e si continentul nostru,
Plutim incestuos din țară-n tară,
Copiii-nvată multilingv, cerșitul,
Cum pot și omorî si să si moară.

Si nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăușă,
De-a ne o prinde si de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în catusă.

Noi suntem infractorii de serviciu
Ai Europei, care stă la pândă,
Asa cum e cu alții iertatoare
Ea ca pe sclavi încearcă să ne vândă.

Părintii si copiii mor, prin tară,
Si noi de noi ne-străinăm cu totii,
Purtând pe umerii trudiți si gârbovi
Cămașa rece a străinătații.

În plină degradare, zi si noapte,
Invidia si dorul ne apasă,
Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,
Că n-avem loc si rost la noi acasă.

Umblăm prin Europa fără țintă,
Ca niste zilieri, de azi pe mâine,
Furăm si siluim, mai si ucidem,
Români la rangul dintre romi si câine.

Autor, ADRIAN PĂUNESCU

UN SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ LINIȘTIT ȘI CU MULT RĂSFĂȚ !

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ! ”SFÂRȘITUL NU-I AICI ! ”

DOI MARI ARTIȘTI, DOI OAMENI CARE AU MILITAT PENTRU PACE ȘI LIBERTATE ÎN LUME.

BOB DYLAN A SCRIS VERSURILE ȘI A COMPUS MUZICA... FLORIAN PITTIȘ A TRADUS VERSURILE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI A TRANSMIS MESAJUL, PRIN MUZICĂ, TUTUROR ROMÂNILOR !

”Sfârșitul nu-i aici !”

Când necazuri te doboară
Și prieteni n-ai să-i strigi,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Și ce slăveai în taină
E așa cum nu-ți explici
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Când oprit la o răscruce,
Drumul nu știi să-l prezici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Când nu mai ai nici vise
Și nu știi cum să te ridici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Când se-adună norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Mângâiere n-ai, nu vezi acum
Mâini intinse de amici
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Pomul vieții crește mândru
Unde spiritul e viu,
Luminează ea, salvarea,
Cerul gol și cenușiu.

Când orașele-s in flăcări,
Mușuroaie de furnici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Și când cauți în zadar un om
Printre-atâtea mii de venetici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Versuri, Bob Dylan
Traducere, Florian Pittiș

KOMAKIZA - UNUL DINTRE DACII LIBERI, CARE S-A TREZIT ȘI MENȚINE VIU ”FOCUL SACRU ZAMOLXE”

S-a retras şi lucrează în ultimul refugiu al lui Decebal

În satul Craiva Veche din judeţul Alba, la doi paşi de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, un fierar cum nu mai există astăzi în România fabrică arme şi unelte antice unicat după metodele folosite odinioară de strămoşii daci

Emanuel Bezeriţă (42 de ani), alias Komakiza, după numele unui soldat dac mercenar în Egipt, şi-a amenajat la Craiva Veche o căsuţă şi un atelier în care lucrează cu aceleaşi unelte care existau pe vremea dacilor şi romanilor. Emanuel este chiar singurul locuitor al satului, care a fost părăsit în urmă cu 50 de ani ca urmare a unor alunecări de teren devastatoare. Singura construcţie care a rămas cât de cât în picioare este fosta biserică a satului. În pereţii ruinelor bisericii sunt zidite pietre aduse din cetatea dacică de la Apoulon.

 

Zona este plină de vestigii istorice, având în vedere apropierea de vechea cetate dacică, ultima redută cucerită de romani în timpul colonizării Daciei.

 

Bărbatul s-a mutat în localitatea aflată la 18 kilometri de Alba Iulia pentru a avea liniştea atât de necesară pentru creaţiile sale originale, dar şi pentru că-i place foarte mult modul în care trăiau dacii.

Exceptând telefonul şi accesul la internet, se poate spune că Emanuel trăieşte aproape la fel ca dacii. Nu are nimic din ceea ce înseamnă civilizaţie modernă – apa, gaz, curent, asfalt. Vieţuieşte auster, exact ca strămoşii noştri.

Lângă casă şi-a amenajat un atelier de fierărie, cu foale din piele de bivol şi nicovală celtică, sub formă de piramidă întoarsă. 

Aici confecţionează temutele arme dacice, care au fost spaima soldaţilor români.

 Celebra sabie încovoiată, falxul pentru două mâini este arma cu care Emanuel se mândreşte şi cu care participă la festivaluri de reconstituire a evenimentelor din istorie, unde intră în lupte cu „romani“. 

Falx de doua maini, lama pe curbura exterioară de 66,5 /4 cm, mâner de nuc, inele din bronz.

Komakiza mai confecţionează suliţe dace, cu vârf din fier ascuţit la ambele capete şi din lemn uşor. Suliţele şi lăncile au cozi din lemn de sânger.

„Ceea ce fac acolo este axat pe meşteşug, natură, este un loc de refugiu pentru mine. Încerc să pun în valoare trecutul istoric al zonei şi meşteşugul de fierărit, care este aproape pierdut. Cred că sunt printre cei mai tineri fierari din ţară. Mai există fierari, dar sunt bătrâni şi nu mai interesează pe nimeni să înveţe“, spune fierarul dac.

Pe viitor, Emanuel îşi propune să realizeze la Craiva Veche un miniparc arheologic. „Vreau să construiesc trei ateliere, de fierărie, olărit şi dulgherie. 

Visul meu este să fie un loc aparte, deschis pentru cei care vor să vadă cum se fabricau armele şi uneltele în antichitate. 

Sunt singurul din România care fac exclusiv astfel de obiecte şi am ajuns să trăiesc din asta“, spune Emanuel Bezeriţă.

 

Emanuel, vrea să facă în satul de la poalele fostei cetăţi Apoulon un „un loc altfel pentru oameni altfel“. „Va fi un loc unde se va învăţa istorie şi cultură şi se va putea convieţui cu natura. 

Este un loc perfect pentru câteva persoane sau o familie care vor să vadă cum se prelucrează fierul prin metode antice sau chiar să înveţe dacă vor, plus o excursie ghidată la Piatra Craivii“, afirmă fierarul Komakiza.

Pe lângă armele clasice folosite în bătălii de daci şi romani, Emanuel mai confecţionează cuţite, dălţi, linguri, lănci, platoşe şi zale. 

Din mâinile iscusite ale fierarului Komakiza ies chiar şi obiecte pentru decoraţiuni şi bijuterii, toate la fel ca cele confecţionate de strămoşi în antichitate. 

De asemenea, lucrează şi arcuri dacice realizate din coarne şi tendoane de berbec. 

Piesa de rezistenţă a fierarului este o armură cu piesele componente sub forma unor solzi de peşte. Armura are 1.500 de solzi, tăiaţi şi găuriţi cu mâna, prinşi individual pe suportul de piele cu ajutorul a 6.000 de găuri. Fierarul a lucrat 45 de zile la această armură.

Emanuel Bezeriţă spune că a fost pasionat de istorie de când era mic, dar a ajuns să studieze, până la urmă, teologia. „Mă pasionează prelucrarea fierului de mic copil, dar doar de câţiva ani lucrez intensiv. Am învăţat meserie furând de la unul şi de la altul, mai ales din afară, pentru că doar acolo există fierari specializaţi pe antichitate. Am învăţat mult şi de pe internet. La început a fost destul de greu. Îmi amintesc că am lucrat trei ore pe un vârf de săgeată, am crezut că nu îl mai termin. Acum îl fac în 15 minute“, afirmă Emanuel.

De câteva ori pe an, Komakiza îşi încarcă atelierul în maşină şi merge la întâlniri cum ar fi „Dac Fest“ sau „Festivalul Roman Apulum“, unde promovează meşteşugul fierăritului. 

Pune în scenă, în mod real, micul său atelier şi confecţionează la faţa locului arme şi unelte antice. Aşa a ajuns să fie remarcat de fotografi profesionişti, care, în timp, au devenit o prezenţă obişnuită în viaţa sa. 

A devenit chiar şi imaginea unei zone foarte căutate de fotografi – Fundătura Ponorului, Munţii Şureanu – Hunedoara. 

Fierarul este foarte ofertant, fotogenic atunci când face ceea ce ştie el cel mai bine. 

Emanuel Bezeriţă îşi promovează realizările în special pe Facebook, unde are o pagină denumită „Komakiza“. 

Pe viitor, vrea să înfiinţeze o asociaţie culturală care să aibă ca scop promovarea trecutului zonei Craiva şi a obiectivului istoric de la Piatra Craivii. „Este foarte frumos, dar nu prea interesează pe nimeni. Se poate merge cu maşina până aproape de acest vârf unde s-a aflat cetatea dacică Apoulon, mai rămânând de parcurs doar un drum de 30 de minute pe jos“, mai afirmă Emanuel Bezeriţă.

Cetatea dacică de la Piatra Craivii, construită în jurul piscul de 1.083 de metri înălţime, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia.

Cercetările arheologice efectuate în zona cetăţii au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiştea Muncelului – Sarmizegestusa. 

Luând drept criteriu cea mai veche monedă descoperită, s-a presupus existenţa aşezării încă din secolul al III-lea î.Hr., corespunzând vremii de ridicare a dacilor sub regele Rubobostes. Acestei epoci i-ar aparţine doar aşezarea, iar fortificaţia propriu-zisă ar fi fost construită în vremea ultimului dintre regii daci, Decebal.

Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-ar fi retras la Piatra Craivii. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stâncă, făceau din Piatră Craivii un adăpost de necucerit. 

Însă romanii aveau deja o lungă experienţă în războaiele dacice. Au asediat fortăreaţa luni întregi. Au incendiat-o şi au tăiat toate sursele de apă şi hrană. Dacii au cedat, iar Decebal s-a hotărât să fugă din calea soldaţilor români. 

Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia corespund cu latitudinea centrului Apoulon, menţionat de geograful grec Ptolomeu. Tribul care locuia aici şi avea cetatea în stăpânire se numea „appuli“, care are drept corespondent atributul de „cei viteji“, „cei puternici“. De la această bază s-a format şi numele centrului locuit de appuli, Apoulon.

surse: https://lupuldacicblogg.wordpress.com; http://adevarul.ro

POVESTE PENTRU MINTE ȘI SUFLET

Un om simplu călatorea pe un drum de țară, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:

- Cuvioase părinte, nu pot intelege cum de in ”Sfânta Treime” sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespărtite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?

- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Insă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. 

Să privim, de exemplu, soarele ! Să zicem că sfera de foc, ce dainuiește acolo de veacuri, este Tatal.
Apoi, să spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeste mereu sufletele inghetate de răutate. 

Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu căldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare ? 

La fel si in ”Sfanta Treime”, Tatăl, Fiul si Sfântul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Căruia noi, credinciosii, ne închinăm.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită.

 

Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu ”cele ale Domnului”.

 

Insă, oamenii mândrii păcatuiesc îndraznind sa creada că nimic nu este mai presus de ei si că toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile.

 

Omul credincios stie, insă, că nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

"Nadejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt
Treime Sfantă, mărire Ție !”


sursa: https://www.crestinortodox.ro

”RĂSPLATA” - POVESTE CU TÂLC

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal său și îi spuse: 

- Tată, am vazut pe uliță niste baieti încaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Măi baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cât de puțin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, țăranul i-a spus:

- Uite, măi baiete, văd că nu mai scap de tine ! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, în pod, e o gramada de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeste si se strica. Pune mâna pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum îmi dai banii ?

- Nu ! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus !

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde știa tatăl că el nu vânturase grâul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, că altfel nu se poate . Asa că, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la pândă in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Măi baiete, dupa ce că esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Să stii că, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai inteles ?

Când a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi nouțe, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai-nainte. Fără sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradină să își ajute tatăl. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cât de bine este sa fii alaturi de parinți si să îi ajuți.

"Cresteți-vă copiii în învățătura și înțelepciunea Domnului !".

sursa: https://www.crestinortodox.ro