Apusul macilor
Azi macii mei răniţi de ploi
Simţind aproape asfinţitul,
Îngenunchiaţi, străini şi goi,
Aşteaptă resemnaţi sfârşitul.
Însângeraţi, fără speranţă,
Şi aplecaţi de crudul vânt,
Par răstigniţi, încă în viaţă
Şi-n rugăciune la pământ.
Ei ştiu c-au înflorit c-un rost,
Să fie jertfă frumuseţii
Dar viaţa lor prea scurt-a fost
La fel ca roua dimineţii.
Ne-asemănăm cumva cu ei,
Răniţi de vorbe şi de fapte,
Loviţi în suflet de lachei
Furiş, prin uşile din spate.
Dar dăinuim prin frumuseţe
Şi biruim prin bunătate;
Privind senin spre bătrâneţe,
Rămânem demni până la moarte.
Autor, Angelina Nădejde
