4.11.2021

Armageddon COVID : Biserica este atacată. Biserica trebuie să lupte ! NOI TOȚI TREBUIE SĂ LUPTĂM !

 


CU TOȚII, ÎN FRUNTE CU BISERICA TREBUIE SĂ LUPTĂM !

Dracii joacă tontoroiul la lumina zilei. Au ieșit legiune la suprafață și nu se mai feresc. Sub stindardul COVID, lumea se îndrăcește cu o repeziciune uluitoare.

Bătălia dintre Copiii Luminii și Copiii Întunericului, despre care vorbea monseniorul Vigano, a ajuns și pe malurile Dâmboviței.

La fel ca pe Potomac, odraslele beznei sunt excelent organizate, înarmate până în dinți, unite ca unul și hotărâte în acțiune. Raidurile lor sunt fulgerătoare, ordinul este simplu: fără prizonieri!

Copiii Luminii orbecăie. Răzleți, înfricoșați, nepregătiți, cad sub ploaia de lovituri ca spicele în luna unui cuptor infernal.

O armată blindată împotriva unei gloate de desculți.

Soarta bătăliei pare pecetluită. Așa să fie ? Noi, cei care încă ne mai facem cruce, ȘTIM că nu. Știm că victoria finală Îi aparține lui Hristos, în ciuda aparențelor. În ciuda masacrului care le este ÎNGĂDUIT dracilor în aceste zile, ca mare, supremă încercare. Învierea a fost precedată de Patimi.

O încercare presupune însă și o reacție. Un răspuns. Doar pentru că știe dinainte deznodământul, Omul nu are dreptul să stea cu mâinile încrucișate, ca la cinema, așteptând relaxat happy-end-ul.

Prima reacție logică a unei oști, când este atacată, este să privească spre Comandantul ei Suprem. Să aștepte ordinele și să le execute. Ordinele sunt transmise prin generali și restul ofițerilor până la ultimul soldat.

Comandantul Suprem este Hristos, Oastea este Biserica, iar ofițerii sunt clerul.

Iată însă că grosul ofițerimii pare paralizat de frică. Îi clănțănesc dinții sub măști. Din spatele celor trei straturi de pânză regulamentare răsună înfundat, confuz, ordine contradictorii. Sau o tăcere asurzitoare.

În ultimul an, ierarhia Bisericii s-a clătinat de câteva ori dramatic.

A acceptat închiderea lăcașurilor de cult și a cimitirelor.

A consimțit ca Paștile, cea mai mare sărbătoare a sa, practic Ziua Victoriei, să fie prăznuită cu ușile închise și cu poporul încuiat în case.

A admis ca ostașii fricoși să vină de acasă cu lingurița proprie pentru a se împărtăși, relativizându-L pe Hristos din Potir (spre lauda sa, a retractat rapid).

A încuviințat să-i fie îngropați morții ca niște câini turbați.

A tolerat să-i pătrundă poliția cu bocancii în biserici, tulburând Sfânta Liturghie, în căutare de enoriași contravenienți.

A îngăduit să fie compromise pelerinajele, aceste parade în cinstea eroilor căzuți din glorioasa oaste de odinioară.

A închis ochii la batjocura bolnavilor: arși de vii, legați de pat, încuiați și uitați în saloane, scoși cu targa în stradă în miez de noapte.

A tăcut când părinții au fost amenințați cu confiscarea copiilor.

Dar, mai presus de toate, a îngăduit Fricii să pună stăpânire pe Oastea sa. O frică demonică, paralizantă, care întunecă mințile și pierde sufletele. Prea puține voci de la vârful ierarhiei au ieșit în față să strige: „Nu te teme, turmă mică!”.

Care este situația de pe front, acum, în tabăra Copiilor Luminii?

Li s-a oferit un armistițiu. Li s-a promis că, spre deosebire de anul trecut, vor putea participa la slujba de Înviere. Au primit libertatea de a se bucura pe îndelete de Lumină până dimineața, la ora 5. Perspectiva unor Paști ca altădată, „normale”, le umple inimile de bucurie. Nu sesizează că li s-a oferit un dar otrăvit.

Speriată de amploarea și răspândirea protestelor din stradă, Puterea s-a făcut că cedează. A cerut însă un sacrificiu la schimb: propagandă pro-vaccin în biserici. Și conducerea BOR s-a lăsat păcălită și a acceptat trocul.

În realitate, Puterea nu a cedat nimic. Cu proteste în toată țara, de la București la Timișoara, de la Giurgiu la Tecuci, a fost conștientă că anul acesta nu va mai putea repeta restricțiile de Paști. Că oamenii vor ieși din case cu orice risc și cu orice preț pentru a lua lumină și a se împărtăși.

Puterea a jucat însă cu viclenie mărinimia de partid și de stat. Naivă, Biserica a înghițit nada Paștilor cu tot cu acul vaccinurilor.

Acceptând să împartă broșuri și să le spună enoriașilor că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, Biserica a preluat misiunea propagandistică de la tele-medicii Mahler, Craiu, Marinescu, Gheorghiță.

Biserica a acceptat să facă politică și să își transforme preoții în goarne ale puterii.

Mesajul purtătorului de cuvânt al BOR, „eu m-am vaccinat”, este identic cu cel al politrucilor în alb de mai sus, interzis de CNA ca ilegal.

Mai grav, susținând că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, conducerea BOR și-a asumat un neadevăr: nici un produs și nici un act medical nu sunt 100% „sigure și eficiente”, după cum o atestă chiar prospectele vaccinurilor. După cum o atestă morții și efectele secundare.

După cum o dovedește infectarea cu COVID a purtătorului de cuvând al BOR, după vaccinare.

Sută la sută „sigur și eficient” este doar Dumnezeu!

Fără a mai pomeni de faptul că Moderna, Pfizer și Johnson & Johnson au folosit pentru crearea vaccinurilor lor celule de fetuși avortați.

Propovăduind un neadevăr, acceptând un păcat (avortul) pentru un bine ipotetic, relativizând astfel Minciuna și Răul, Biserica Ortodoxă Română a făcut pași mari spre o fraternizare cu inamicul.

Asemenea oricărei armate, Biserica nu face politică. Ea nu este nici socialistă, nici liberală, nici ecologistă, nici măcar creștin-democrată. Trebuie să stea departe de orice „-isme”.

Biserica trebuie să facă un singur lucru: să își ajute soldații să se mântuiască. Aceasta este singura luptă pe care trebuie să o ducă.

Iată, însă, că tocmai mântuirea este acum în pericol: credincioșii și Biserica însăși sunt atacați de un altfel de „-ism” față de care nu pot rămâne indiferenți: Satanismul.

Or, lupta cu Satana este tocmai cea pe care Biserica este OBLIGATĂ să o dea. Nu are dreptul să stea deoparte, invocând echidistanța politică.

Generalii și tot corpul ofițeresc trebuie să se trezească până nu este prea târziu. Până nu sunt excluși, împreună cu un mare contingent de suflete pierdute, din Marele Scenariu cu Happy-End.

Cumplitele izbituri care se dau în porțile Bisericii nu sunt de berbece. Sunt loviturile lui Belial însuși.

Autor: Adrian Pătrușcă


sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Armageddon-COVID-Biserica-este-atacata.-Biserica-trebuie-sa-lupte-166221

Profesorul Vasile Astărăstoae desființează Ordinul dat de Arafat și Voiculescu în CAZUL FOIȘOR

 


Cele ce s-au petrecut la așa-zisa evacuare a bolnavilor de la spitalul Foișor dezvăluie eșecul administrativ al celor care consideră că o combatere a pandemiei se poate realiza prin măsuri autoritare și prin amenzi și dosare penale. În gestionarea pandemiei, așa-ziși conducători, comandanți sau oricum se vor mai numi ei au acționat cu o trufie nemărginită și cu dispreț nedisimulat față de populație. Cei care aveau cea mai mică îndoială cu privire la unele măsuri (absurde și neconstituționale) erau etichetați drept negaționiști, conspiraționiști, obscurantiști, inculți și, bineînțeles, oamenii rușilor. La peste un an de la impunerea măsurilor, care au afectat fizic, psihic, economic, social și spiritual majoritatea populației, se observă că ne aflăm în aceeași situație epidemiologică în care ne aflam și acum un an. Res ipsa loquitur (lucrul vorbește de la sine) ar spune juriștii.

Dar și în acest moment al adevărului se încearcă să se transfere responsabilitatea de la decidenți la managerul și medicii de la Spitalul Foișor. Un cor bine orchestrat al unor politiceni și al unor medici (din fericire puțini) vorbesc despre sabotaj la fel ca în anii ’50 (ani care mi-au marcat copilăria). De aceea simt nevoia unor lămuriri.

Specificul profesiei de medic constă în faptul că este auto-reglementă și reglementată. Auto-reglementată prin principii etice și norme deontologice și reglementată prin norme juridice (în Uniunea Europeană la nivel sectorial).

La sfârșitul studiilor de licență în medicină (6 ani de zile), un absolvent depune un Jurământ cu puternică încărcătură simbolică – Jurământul lui Hippocrate. Între altele jură că „voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile și mintea, și mă voi feri să le fac orice rău și orice nedreptate”.

În momentul în care își încep cariera profesională independentă și se înscriu în Colegiul Medicilor, medicii depun o variantă modernă a acestui Jurământ, și anume aceea adoptată de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva – 1975 „Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității;… Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate;… Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră”.

Pe parcursul vieții profesionale medicii trebuie să respecte normele Codului deontologic al Colegiului Medicilor din România. Acesta prevede printre altele:

Art. 5 Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv.

Art. 6 Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.

Art. 7 Relația medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională și se va clădi pe respectul acestuia față de demnitatea umană, pe înțelegere și compasiune față de suferință.

Art. 8 Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Art. 22 Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special, următoarele acte:… c) abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgență sau se află în pericol fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiții adecvate situației în care se află și stării sale de sănătate;

Art. 34 Refuzul acordării serviciilor medicale… (2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.

Cele mai relevante legi care reglementeaza relația medic-pacient sunt Legea nr.46/2003 și Legea 95/2006.

Legea nr.46/2003 (Legea privind drepturile pacientului) specifica:

Art.3 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare… Art.35 alin.1 Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.

Legea 95/2006 (legea privind reforma în sănătate) prevede:

Art.380

(1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității.

(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate și respect față de ființa umană.

(3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.

Art.381

(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical…

(3) În legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loialitate față de pacientul său, precum și dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

Cazul Foișor

Printr-un act administrativ, semnat de decidenți în dimineața zilei de 9 aprilie 2021, se ia decizia de a transforma un spital monospecialitate (traumatologie-ortopedie) în spital suport COVID. Conducătorul acțiunii de evacuare a pacienților internați în spitalul Foișor a fost desemnat un reprezentant al DSU. Termenul de evacuare este de 24 ore. Ordinul ajunge la spital în jurul orei 11:00. Managerul împreună cu medicii, surprinși de decizie (mai ales că pe 2 aprilie spitalul a fost exclus de pe lista unităților medicale care pot fi transformate în unități COVID sau suport COVID) cer explicații și au obiecții cu privire la acest ordin. Li se răspunde, în buna tradiție românească cu amenințări și bătutul cu pumnul în masă. Atenție, managerul, nu este oricine, este Profesorul Stoica – un specialist recunoscut, un profesionist adevărat, un mentor, un om care și-a dedicat viața pacienților și acestui spital cu mult timp înainte ca Gabriela Firea să se gândească la primăria capitalei (fac această precizare deoarece propaganda insinuează că ar fi omul Gabrielei Firea). Iar medicii sunt profesioniști de top în specialitate. După amiază începe așa-zisa evacuare a bolnavilor și toata lumea a văzut cum s-a desfășurat.

Analiza cazului

Ordinul de transformare a unui spital de monospecialitate are (după opinia mea) vicii de fond și termene nerealiste.

În primul rând, ordinul discriminează. Exclude o categorie de pacienți de la asistență medicală calificată în favoarea altor pacienți.

În al doilea rând, pune în pericol sănătatea tuturor pacienților – atât cei cu COVID, cât și cei fără COVID. Numai cine nu știe sau a uitat ce a învățat își poate închipui că un pacient cu COVID în stare critică poate fi îngrijit de ortopezi într-un spital care nu are pneumologi, infectioniști etc. În COVID, evoluția este imprevizibilă și protocoalele nu pot acoperi asistența de specialitate. În același timp, pacienții non-COVID sunt privați de servicii de calitate.

În al treilea rând, pacienții din spital nu pot fi abandonați. Pentru fiecare în parte trebuie să existe o evaluare, indicații terapeutice și precizarea cine va prelua acel caz, în așa fel încât starea lor de sănătate să nu fie afectată. Deciziile trebuiesc să fie consemnate în scris de medicul curant după un examen clinic amănunțit. Este posibil acest lucru pentru o sută de pacienți în câteva ore?

În al patrulea rând, expunerea la temperaturi scăzute a unor pacienți și externarea în miez de noapte la lumina camerelor televizunilor, starea fizică și psihică a unor pacienți a căror singură vină era că s-au îmbolnăvit și au apelat la medici competenți.

Știu că DSU a organizat diferite exerciții de evacuare și că ele au ieșit perfect. Am participat la multe dintre ele. De atunci am atras atenția că ele se desfășoară cu manechine sau cu voluntari sănătoși, care joacă rolul de bolnavi. Dar bolnavii nu sunt nici manechine, nici simulanți. Sunt oameni bolnavi. A calculat cineva cât timp necesită să se obțină pentru un bolnav un accept de transfer, pentru a lua legătura cu familia, pentru a găsi un medic care să preia cazul sau eventual să-l însoțească, care este timpul estimat pentru ca un mijloc de transport să ajungă la spital etc?

În sfârsit, modificarea structurii unui spital nu este un lucru atât de simplu, cum cred unii. Trebuiesc definite noi circuite, noi zone, noi proceduri. Faptul că la ora 19:00 profesorul Stoica a semnat un astfel de document este un record și nu o întârziere.

Dacă ne referim la normele deontologice și juridice expuse mai sus, atunci numai un răuvoitor nu constată că atât managerul, cât și medicii au acționat în concordanță cu statutul lor. Aveau tot dreptul să obiecteze cu atât mai mult cu cât de la Nurenberg încoace s-a statuat că executarea unui ordin, care aduce atingere unui drept fundamental al omului fără să se obiecteze atrage responsabilitatea executantului. Dreptul la sănătate este un drept fundamental.

În concluzie, decidenții trebuie să înțeleagă că exercitarea puterii este totdeauna însoțită de responsabilitatea privind deciziile luate. Să nu fie lași, să nu mai încerce să se disculpe acuzând pe alții (în cazul de față managerul și medicii) și să dea dovadă de demnitate.

P.S.1: Împărțirea spitalelor în COVID, suport COVID și non- COVID a fost păgubitoare atât pentru pacienți, cât și pentru medici. În toată lumea civilizată, toate spitalele au tratat atât pe cei cu COVID, cât și pe cei fără COVID.

P.S.2: Antropologii afirmă că unul dintre criteriile, care diferențiază specia umană de societățile pre sau ne-umane, este cultul morților. Există o știință –antropothanatologia –care studiază acest fenomen. Am semnalat din aprilie 2020 că închiderea cimitirilor și regulile de înmormântare a celor cu COVID nu au nicio justificare științifică. Am fost etichetat fundamentalist religios, retrograd și incult.

P.S.3: Primesc reproșuri că de câteva luni m-am retras din dezbaterea publică privind gestionarea de către autorități a pandemiei COVID-19 în Romania. Explic încă o dată. Când am intervenit, nu doream notorietate, nu aspiram la funcții, nu încercam să mă erijez drept lider. Ceea ce am dorit a fost să aduc un strop de calm și speranță într-un climat de isterie indusă prin exacerbarea fricii (și chiar a urii) și să semnalez derapajele antidemocratice ale celor care au jurat (mulți pe Biblie) că vor apăra drepturile omului. Intenția declarată a fost de a crea o mișcare de solidaritate în fața pericolului, fără stigmatizări și etichetări, pentru ca noi să nu fim împărțiți, pentru ca noi să ne regăsim, pentru ca noi să fim împreună. În momentul în care am constatat că oamenii nu doresc să întindă o punte peste prăpastia ce se adâncea între ei am ales să mă întorc la subiecte care îmi erau dragi chiar dacă nu se bucurau de același succes ca pandemia. Intervenția de astăzi este doar o excepție.

Astarastoae.wordpress.com

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/Profesorul-Vasile-Astarastoae-desfiinteaza-Ordinul-dat-de-Arafat-si-Voiculescu-in-CAZUL-FOISOR.-LAMURIRI-166223

Tineretul de la ”Comunitatea Identitară” se solidarizează cu Vasile Zărnescu

 


Comunitatea Identitară Iași alături de Vasile Zărnescu

Urmând exemplul colegilor lor de la Cluj (n.r. vezi Rugăciune pentru Vasile Zărnescu), membrii Asociației Comunitatea Identitară Iași au făcut o acțiune în fața Mănăstirii Cetățuia din Iași prin care se solidarizează cu colonelul (r) Vasile Zărnescu, primul român condamnat în ultimii 31 de ani pentru că a scris o carte.

Deși dreptul la liberă exprimare este prevăzut destul de clar în Constituția României (n.r. Art. 30 – Libertatea de exprimare), prin niște așa zile “legi” anticonstituționale, istoricilor și autorilor de carte cu tematică istorică din România li se pune pumnul în gură atunci când publică anumite documente istorice sau își expun anumite opinii legate de ceea ce s-a întâmplat în istoria României, care contravin cu principiile “progresiste” sau bolșevico-rolleriene ale unor neiubitori ai neamului românesc.

Susținem libertatea de exprimare și considerăm foarte periculos acest precedent al primului român condamnat în ultimii 31 de ani pentru că a scris o carte. Ne aduce aminte de perioada totalitarismului, o perioadă neagră în care culmea, părinții și bunicii celor de azi de la conducere din România, abatorizau elita culturală și spirituală a României, fix pentru același gen de delicte de opinie.



Mai nou, marile scandaluri se petrec în weekend, cînd nimeni nu se așteaptă și cînd instituțiile au mîini, picioare și capete de lemn

 


1. Comandantul Acțiunii,”colonelul” Arafat (unii îi zic Ayatolahul) a luat un acord de la aerianul ministru Vlad Voiculescu și a pus la cale transformarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor în spital de suport Covid sau Covid 19.

2. Medicii de la Foișor s-au opus și operațiunea s-a amînat pînă seara tîrziu, cînd s-a transformat într-un scandal de proporții naționale. Un scandal medical, politic și civic pe care nimeni nu-l prevăzuse.

3. Reprofilarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor (și a oricărui alt spital) ar putea fi decisă în situații de catastrofă sau de calamitate, inclusiv sanitară.

4. Felul în care s-a desfășurat transferul bolnavilor sau externarea acestora ne arată cît de pregătite sunt instituțiile publice pentru situații de urgență. De la reglementări la organizare, planificare, la coordonarea logistică și comunicare publică, totul este un dezastru.

5. Ministerul Sănătății, condus de caricaturalul închipuit Vlad Voiculescu, și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat (umflat în pene peste cantitatea de neuroni disponibilă!), s-au făcut de rîs. Nici o evacuare forțată a unui locatar aflat în vizorul unui executor judecătoresc nu se poate desfășura într-un asemenea hal.

6. Țara noastră n-a mai avut parte de o asemenea golire forțată, în care ministerul și autoritățile să dispară și să stea ascunși pînă trece valul.

7. Și președintele Klaus Iohannis și primul-ministru Vasilică Cîțulică au dispărut în ceață, probabil plecați deja la sprițul de weekend sau la proba de caracter, redusă la exclamația ”Nu este treaba mea!”

8. Și ministrul închipuit Voiculescu și colonelul Castravete de la DSU și-au testat caracterul și sensibilitatea față de populație. De îndată ce scandalul a izbucnit, s-au făcut nevăzuți, amînînd declarațiile patriotice pentru mai tîrziu!

9. Mai tare a fost Vlad Voiculescu, cel care a încercat să o scalde pe Facebook și a trimis la înaintare o umbră și mai penibilă de-a sa, secretarul de stat Andrei Baciu-Bușoi.

10. Opoziția a valorificat din plin ocazia de a marca un gol. A trimis la fața locului două lătrătoare strigăcioase care și-au făcut o cîră în numele unei prietene de la Ploiești.

11. S-a văzut pentru prima oară că PSD-ul a învățat ceva din tehnica demonstrațiilor cu care a fost băgat în corzi și mai apoi debarcat. Și-a înființat o ceată de strigaci, dominată de două-trei cucoane cu voci de tigăi adînci. Spectacolul lor a fost preluat de România TV și Antena 3. Cine urmărea evacuarea spitalului din fotoliu avea impresia că la Foișor miroase sfîrșitul lumii și începe revoluția din decembrie!

12. Tehnica scandalurilor provocate de Dide, Mălin Bot, Angi Serban și alți #Rezist (recompensați, după victoria în alegeri și dispăruți în ceață!) a fost preluată de un PSD care și-a organizat și el o ceată de agitatori. A trecut la demonstrațiile susținute și la echipe de zgomote.

13. Dacă ar fi știut ce urmează la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor, comandoul de mahări ai PSD-ului nu s-ar mai fi dus la Satu Mare să îl instaleze pe Radu Cristescu. Mamelucii din fruntea PSD-ului (Ciolacu, Stănescu, Firea, Tudose și Dîncu – 12,5 clase la grămadă) au traversat România pentru a-l proțăpi în scaun pe aventurierul Sătmarului, devenit și pilă a familiei Pandele. Între Radu Cristescu și madam Pandele funcționează o curea de transmisie numită Remus Șpan și familia acestuia. Doctor Șpan (semianalfabet titrat de Gabriel Oprea! ) a fost șef de poliție în Voluntari și băgător de seamă pe la primăria Capitalei. Plus nevasta, la Imobiliara.

14. De la Satu Mare, Ciolacu și Firea au ripostat și polemizat telefonic, vorbind pe Antena 3 și România TV, amîndouă posturile transformate în organe și goarne de campanie ale PSD.

15. Se conturează ceata mediatică pro-PSD în jurul Antenei 3 (și a celorlalte Antene și organe) și a României TV. De partea Coaliției PNL-USR PLUS se mai află Digi 24 și B1 TV. Și urmează să li se alăture TVR!

16. Realitatea Plus a devenit atît de neprofesională și cu atît de proaste programe încît nu poți să-ți dai seama nici măcar despre ce relatează!

17. Tehnica protestelor de stradă amplificate de un canal de televiziune s-a mutat la România TV. Locul lui Rareș Bogdan care urla ca disperatul înjunghiat la 10 august din studioul Realitatea Tv a fost luat de Simona Gheorghe de la Ghiță și Ciutacu. Vineri seara ea striga la primul ministru ca o mușcată de cal. Îl chema la raport și îi cerea socoteală de parcă ar fi cerut bărbatului să-i spele vasele. Cît despre mobilizarea populației la scandal, numai televiziune nu este!

18. Dacă procurorii ar fi procurori și DNA-ul DNA, atunci de sîmbătă, în loc de comunicate, echipe de lucru ar începe cercetarea licitațiilor, achizițiilor, dotărilor și utilizării spitalelor mobile, instalate pe te miri unde și rămase închise cu lacăt în aceste zile cînd populația are nevoie de ele. Afacerea nebună ar trebui lămurită imediat.

Altfel, tot scandalul de la Spitalul Foișor va trece și nu se va schimba nimic !

sursa:https://www.cotidianul.ro/circ-medical-politic-si-mediatic/

Psihiatrul Gabriel Diaconu : Voiculescu, ticălos şi el, ticăloşi şi cei care îl aplaudă. Voiculescu trebuie să se autodenunțe drept „profund imbecil”

 


„Am stat să urmăresc imaginile evacuării de la Foișor. Sunt om trecut prin multe. Și as vrea să zic că am văzut și mai rău. Dar nu-mi aduc aminte să observ așa ceva, vreodată, fără o cauză care chiar să fie de urgență. Bine dosit după draperii, curajosul tehnocrat, sein Nahme Vasile Voiculescu, Vlad, a invocat tot felul de fantome ca fiind responsabile”, a scris Diaconu, pe Facebook.

Cîțu l-a lăsat prea mult la butoane pe Voiculescu

„Domnule Cîțu, ați lăsat vreme de 4 luni un încurcă lume la butoane doar pentru că partidul lui l-a "vrut" acolo. Lipsa de paturi ATI nu a apărut de ieri în viața domnului ministru Voiculescu. Nevoia unui plan de măsuri care să prevină răspândirea COVID nu poți propune că era în sarcina altcuiva decât a domniei sale, ca ocupantul fotoliului de ministru, ÎMPREUNĂ cu celelalte verigi”, a continuat psihiatrul.

În 4 luni, ministrul nu a fost de acord cu nimeni.

„Herr Vasile Voiculescu a reușit performanța, în 4 luni, să nu fie de acord cu nimeni. A vrut carantina la București fără sa explice de ce, i-a dat cu flit primarul. (...) S-a tot contrat cu ministrul Educației care i-a cerut, ca la proști, testare în școli. (...) S-a hlizit în văzul presei când au fost anunțate noi, scremute măsuri.

Debil, nevrotic, într-un perpetuum 'iartă-mă, nu mai fac', un fel de elefant în ceainărie, omul a reușit maxima de-a se lupta cu 'mafia medicală' în timp ce mortalitatea prin COVID a crescut, pe mandatul lui, la loc spre 1000 cazuri/ săptămână”, a mai spus el.

Voiculescu trebuie să se autodenunțe drept „profund imbecil”

„Pentru că Vlăduț. E vorba de Vlăduț. Ticălos și el, ticălos și cei care-l aplaudă. Nu, nu e vorba de Vlad. Pe dânsul îl cheamă Vlad. E vorba de ce au trăit oamenii aceia. E vorba de ce au trăit și părinții mei, recent. Și poate și ai tăi.

Deschideți ochii, Vlăduț nu se mai luptă cu sistemul. E acolo! Sistemul este el. Și porcăria de aseară îi aparține, exclusiv. Iar după așa ceva ieși frumos la televizor, pui o cămașă albă, cea mai frumoasă cravată și apoi te autodenunți ca profund imbecil. După care pleci acasă”, a conchis Diaconu.

sursa:https://www.dcnews.ro/psihiatrul-gabriel-diaconu-il-face-imbecil-pe-voiculescu_813591.html

25.000 de români au fost aruncați în saci de plastic, îi cer demisia președintelui României și cer demisia guvernului lui. Să plece pentru că au fost incapabili să gestioneze o țară, ne-au băgat în faliment și murim cu zile în spitale.“

 


Potrivit România TV, Oana Lovin și Codruța Cerva au mers la Cotroceni, la protest, cu sparanghel. Intervievată de același post TV, Codruța Cerva a spus:

„Sărbătorim un an de la sparangheliada lui Werner și, lăsând gluma la o parte, atunci eram în stare de urgență, eram în zone carantinate, iar românii au fost luați cu autocarele și duși în Germania la cules de sparanghel. Dacă lumea nu se va trezi, toți vom merge la cules. Nu mai e de trăit. 25.000 de români au fost aruncați în saci de plastic, îi cer demisia președintelui României și cer demisia guvernului lui. Să plece pentru că au fost incapabili să gestioneze o țară, ne-au băgat în faliment și murim cu zile în spitale.“

De asemenea, Oana Lovin a precizat:

„Murim cu zile în spitale, la fel cum au murit și cei plecați la sparanghel. Atunci nu era problemă cu COVID-19. Trebuie să dai afară oamenii din spitale? Să-i fie rușine, e un dezastru și îi cerem să îl demită pe Vlad Voiculescu, pe Arafat și tot Guvernul Cîțu.“

sursa:https://www.dcnews.ro/oana-lovin-si-codruta-cerva-au-mers-cu-sparanghelul-la-cotroceni_813618.html

Ungaria consideră România unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai săi

 


Ungaria consideră că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai săi şi are interesul consolidării cooperării dintre cele două state, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, vineri, la deschiderea forumului de afaceri româno-maghiar de la Budapesta.

Péter Szijjártó a subliniat că politicile economice ungare se bazează pe cote de impozitare scăzute: companiile de aici plătesc cel mai mic impozit pe profit, iar din punctul de vedere al investitorilor, impozitul pe venit este considerat, de asemenea, ca fiind unul competitiv.

Strategia guvernamentală de gestionare a crizelor se axează tot pe acest lucru, resursele fiind canalizate către investiţii, şi nu pe ajutoare sociale. Datorită acestui fapt, Ungaria a reuşit să gestioneze cu brio şomajul în masă, a adăugat ministrul.

1434 de companii au primit sprijin de la stat, iar în schimb, acestea s-au angajat să efectueze investiţii în valoare totală de 1676 de miliarde de forinţi (4,66 miliarde euro) şi să salveze 270 000 de locuri de muncă. Printre beneficiari s-au regăsit şi patru companii cu capital românesc, care au primit sprijin guvernamental în valoare totală de 2,7 milioane de euro, a explicat Péter Szijjártó.

Guvernul Ungariei încurajează şi investiţiile în România ale companiilor maghiare, iar Eximbank sprijină cooperările dintre societăţile române şi maghiare cu o linie de credit de 440 de milioane de euro. În baza datelor primite, companiile din Ungaria consideră că România reprezintă una dintre cele mai promiţătoare locuri în care să investeşti, a mai adăugat ministrul în cadrul forumului la care au participat 80 de companii maghiare şi 66 de companii româneşti, precizează Hirado.

sursa:https://www.dcnews.ro/ungaria-considera-romania-unul-dintre-cei-mai-importanti-parteneri-economici-ai-sai_813624.html

Protestatarii anti-restricţii au ajuns la Cotroceni. "Nu vreau vaccinare obligatorie, să-mi ia copiii, să mi-i vaccineze"

 


Protestatarii anti-restricţii care au ieşit, sâmbătă, în stradă la Bucureşti au ajuns, seara, la sediul Administraţiei Prezidenţiale, transmite Antena 3.

Înainte de a ajunge în faţa Palatului Cotroceni, grupurile de protestatari care au pornit din mai multe puncte ale Capitalei, inclusiv din Piaţa Universității, s-au reunit la Piața Victoriei, în fața Guvernului.

Inițial, câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în Piața Universității, Piața Victoriei și la Obor iar grupurile au fuzionat în faţa clădirii Executivului.

Ulterior, oamenii au pornit în marş spre Palatul Cotroceni, unde au ajuns câteva sute de persoane iar între revendicările scandate se numără demisia lui Vlad Voiculescu şi a responsabililor pentru gestionarea pandemiei.

Co-preşedintele AUR George Simion a fost prezent în Piața Universității şi, ulterior, în Piaţa Victoriei.

Protestatari la Cotroceni: Nu vreau vaccinare obligatorie, să-mi ia copiii, să mi-i vaccineze

"N-am purtat mască de la începutul pandemiei. Fac parte dintre cei care trebuiau eutanasiaţi. Virusul nu există.

Americanii au făcut teste şi n-au putut să separe...Este o răceală, o gripă mai agrevisă, de care globalişii se folosesc pentru a ne pune la pământ", a declarat la Antena 3 un protestatar.

"Nemulțumirea mea cea mai importantă, ca mamă de copii, este că nu vreau să fie făcută vaccinarea obligatorie.

Protestatari la Cotroceni: Dacă mergem la Sfântul Potir, ne protează mai mult decât masca

Sunt mamă a trei copii şi nu vreau să mi se ia copilul, să mi se vaccineze. Şi vreau să se deschidă şcolile pentru că se îndobitocesc copiii stând acasă.

Nu este mai mult decât o gripă. Copiii capătă imunitate stând în colectivitate, nu în fața calculatorului.

Nu vrem mască pe figură, vrem libertate! Cu siguranță, dacă mergem la Sfântul Potir, ne protează mai mult", a spus la rândul ei o participantă la protest.

Protestatari: Iohannis, Arafat, Cîţu "judecaţi pentru terorism mediatic, fraude şi abuzuri"

În afara demisiei lui Vlad Voiculescu, protestatarii au mai cerut "de Paşti, la biserică până la sfârşitul liturghiei" şi au scandat "Cu noi este Dumnezeu".

De la microfonul protestului s-a cerut demiterea şi anchetarea celor responsabili de situaţia actuală, prin "abuzuri, terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese".

Lista cu nume citite de la microfon i-a inclus, în ordine, pe Klaus Iohannis, Raed Afarat şi Florin Cîţu. Au mai fost citite, printre huiduielile celor prezenţi, numele lui Nelu Tătaru, Valeriu Gheorghiţă, Adrian Streinu Cercel, Alexandru Rafila. 

Ca şi la alte proteste recente, printre cele mai populare şi mai energice scandări a fost "Arafat / Judecat / Pentru cei legaţi de pat".

Administraţia Prezidenţială şi preşedintele Iohannis nu au comentat public protestele anti-restricţii din ultimele săptămâni.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/protestatari-anti-restrictii-cotroceni-598296.html