7.11.2021

Noi reguli pentru creşterea porcilor din cauza focarelor de pestă porcină

 


Lovitură pentru crescătorii de porci. Fermierii nu mai au voie să hrănească animalele cu resturi alimentare, iar în adăposturile în care stau porcii, se intră doar cu încălțăminte dezinfectată. Dacă aceste reguli sunt încălcate, fermierii riscă amenzi de mii de lei.

Noi reguli pentru creşterea porcilor din cauza focarelor de pestă porcină. Autoritatea Sanitar – Veterinară a lansat în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru crescătorii de porci în contextul răspândirii pestei porcine. Cei care nu vor respecta noile reguli vor putea fi amendaţi cu până la 8.000 de lei.

Potrivit proiectului ANSVSA, porcii nu vor mai putea fi hrăniți cu resturi alimentare, iar la intrarea în adăposturile animalelor trebuie să existe locuri în care încălțămintea fermierului să fie dezinfectată.

Iată ce propun specialiştii în proiectul ANSVSA: 

Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale:

a) să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare și să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;

b) exploatațiile trebuie să fie construite în așa fel încât porcinele să fie deţinute în spaţii care să nu permită venirea acestora în contact cu porcinele deținute din alte exploataţii, cu porci sălbatici sau alte animale – de exemplu: câini;

c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă, sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânați sau morți, carne şi subproduse rezultate de la acestea;

d) să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în  vederea schimbării hainelor și încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor;

e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din exploatație și din adăpost;

f) să nu intre în exploataţia de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activități de vânătoare;

g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la:

1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor,

2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

h) să nu crească în exploatație scroafe și/sau vieri folosiți pentru reproducere – această condiție nu se aplică exploataţiilor comerciale;

i) să nu hrănească porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puțin 30 de zile de la recoltarea acestora;

j) să nu folosească așternut vegetal pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de la recoltare;

k) să nu permită accesul persoanelor străine în adăpostul porcinelor;

(7) Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile comerciale:

a) cerinţele de la alin. (6);

b) să dețină porcinele în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcine domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;

c) să împrejmuiască spațiile în care sunt păstrate hrana și așternutul destinate porcinelor;

d) să elaboreze, să implementeze și să dețină un plan de biosecuritate verificat de serviciile veterinare conform normelor de biosecuritate.

e) să elaboreze și să implementeze un plan de biosecuritate, adaptat situaţiei existente, fiind responsabil pentru identificarea celor mai bune metode de evitare a contaminării animalelor cu agenţi patogeni specifici;

f) să depună la direcția sanitar – veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, planul de biosecuritate pentru exploataţiile comerciale, conform tipului fermei şi a cerinţelor de biosecuritate stabilite de autoritatea competentă, care se actualizează ori de câte ori este necesar;

g) să solicite autorizația sanitar – veterinară la direcția sanitar – veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București pe al cărei teritoriu administrativ exploatația își desfășoară activitatea;

(8) să respecte normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației”.

La data de 8 iulie, în România era active 101 focare pestă porcină africană (PPA), din care 2 focare în exploatații comerciale și 1 focar în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 45.227 porcine.

Fetiţă de 10 ani, violată de patru adolescenţi în Ploieşti

 


O clădire dezafectată s-a transformat într-un loc al ororilor. După ce în urmă cu doar câteva luni, o adolescentă a fost ucisă în acest loc, acum o fetiță de numai 10 ani a fost agresată sexual de patru adolescenţi în fosta baie publică din Ploiești.

Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe, după ce o fetiţă de 10 ani i-a povestit tatălui ei că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.

Bărbatul nu a stat pe gânduri şi a reclamat faptele la Poliţie.

„În baza sesizării s-a constituit echipa operativă care a depistat şi identificat cei trei minori. Din cercetările efectuate a reieşit că minora de 10 ani a povestit tatălui său că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, iar unul dintre aceştia ar fi filmat parţial scena şi ar fi postat înregistrarea pe o reţea de socializare”, a transmis IPJ Prahova într-un omunicat de presă.

Copila a a fost audiată în prezenţa părinţilor, a unui avocat din oficiu, precum şi a reprezentanţilor DGASPC. Ea le-a povestit că agresiunea a avut loc în toaleta publică din zona Halelor Centrale din Ploieşti, în fosta baie publică.

Mai mult, fata susține că băieții au forțat-o să aibă cu ei raporturi sexuale orale pe care aceștia le-ar fi filmat, iar imaginile ar fi fost postate pe internet.

De asemenea, fata susține că băiatul care a filmat-o, în vârstă de 16 ani, ar fi încercat ieri să o forțeze din nou să aibă relații sexuale pe o scară de bloc din Ploiești, potrivit ziarulincomod.ro.

De asemenea, politiştii au cerut şi o expertiză a legiştilor în acest caz.

Nu este primul incindent grav petrecut în fosta baie publică din Ploiești. În aprilie, o fată de 17 ani a fost ucisă de un bărbat de 48 de ani. Ancheta a în cazul crimei a fost finalizată, iar pe 26 mai bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor.

ALEGERI cruciale în R. Moldova

 


Cetățenii Republicii Moldova sunt chemați azi la urne pentru a alege parlamentul în cadrul alegerilor anticipate. La ora 15:30 prezența la vot este de 33%. Peste 3.2 milioane de cetățeni moldoveni sunt așteptați să își exercite dreptul la vot

Peste 21% dintre alegătorii din Republica Moldova şi-au exprimat, până la ora 12.00, votul la alegerile parlamentare anticipate de duminică, a anunţat, într-un briefing de presă, preşedintele Comisie Electorale Centrală (CEC), Dorin Cimil.

Maia Sandu, declarații după vot: "Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor, nu despre puterea politicienilor şi vreau să îi încurajez pe oameni să creadă în puterea lor. Astăzi este o zi importantă, pentru că astăzi cetăţenii se pot elibera de hoţi, astăzi cetăţenii pot alege un parlament cinstit, un parlament care să lucreze în interesul tuturor cetăţenilor şi alegerile parlamentare sunt importante. Vreau să vă amintesc că Parlamentul administrează banii ţării, banii cetăţenilor şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi atunci când decidem cui să încredinţăm banii ţării, Parlamentul este cel care votează legi şi de alegerea noastră, de alegerea cetăţenilor depinde ce fel de legi vor vota viitorii parlamentari. Noi putem să facem ordine în ţară. Eu pentru asta am votat, am votat pentru Parlament cinstit cu care să pot să lucrez, împreună cu Guvernul, cu Parlamentul pentru binele cetăţenilor şi îi îndemn şi pe cetăţeni să facă următorul pas, să curăţăm Parlamentul, să curăţăm celelalte instituţii ale statului, aşa încât să putem să ducem la bun sfârşit lucrurile pe care ni le-am propus. (...) De decizia de astăzi depinde cât de repede vom ajunge să construim o ţară bună pentru toţi aici, în Republica Moldova"

Igor Dodon, declarații după vot: "Este o zi importantă, nu doar din considerentul că alegem Parlamentul Republicii Moldova. De votul de astăzi contează cine va fi la guvernare în următoarea perioadă. Va fi o guvernare responsabilă, profesionistă, care se gândeşte la ţară, sau va fi o guvernare care va da ţara pe mâini străine. (...) În cei 30 de ani de independenţă, aproape două treimi din această perioadă au fost la guvernare partidele de dreapta. Partidele de dreapta au avut majoritate parlamentară şi nu ştiu cu ce s-a soldat acest lucru, şi în anii '90, şi din 2009 încoace"”

Voronin, declarații după vot: "Eu în primul rând doresc ca aceşti 12 ani de stagnare a Republicii Moldova, de umilinţă a poporului ţării noastre să se termine cu ziua de astăzi. Aş mai dori ca dezvoltarea ţării să fie direcţionată în primul rând pe interesele noastre naţionale, interesele şi cerinţele fiecărui cetăţean al Republicii Moldova şi mai departe aş mai dori ca noi să fim în rând cu ţările civilizate, la toate capitolele, la democraţie, la libertate, pe dimensiunea europeană, în relaţie de prietenie cu toate ţările, începând de la vecinii noştri tradiţionali şi geografici, cu toate ţările care au şi ele interes, dar şi noi suntem cointeresaţi în dezvoltarea acestor relaţii. Aş dori ca noul Parlament să conştientizeze situaţia de astăzi, să se ridice la nivelul responsabilităţii, la realizarea acelor promisiuni care au fost multe, multe aduse în faţa cetăţenilor în această campanie electorală. Să dea Dumnezeu să avem şi noi un Parlament care în primul rând să se gândească la cetăţeni", a declarat liderul comunist, citat de Agerpres.

Republica Moldova organizează astăzi alegeri parlamentare anticipate, în contextul dizolvării, în luna aprilie, a celui de-al zecelea legislativ, ca urmare a faptului că nu a reuşit să formeze un guvern în termenul constituţional.

Bătălia pare să se dea între două forțe politice majore, una pro-europeană iar cealaltă anti-europeană cu o agendă dură pro-rusă.

Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul fondat de Maia Sandu este principalul favorit în sondaje. Pentru prima oară în istoria țării un partid de dreapta ar putea forma majoritatea în Parlament. 

Totul depinde de prezența la vot și de diaspora.

De partea cealaltă următorul favorit este Blocului Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, alianță formată între comuniștii conduși de Vladimir Voronin și socialiștii lui Igor Dodon, cândva aflați la cuțite.

Liderii Coreea de Nord și China denunță ostilitatea străină și consolidează relațiile de cooperare

 


Liderii celor două ţări au denunţat la unison ameninţarea străină şi au dat asigurări că vor continua să fructifice cooperarea transfrontalieră.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că relaţia cu vecinii chinezi este vitală în faţa forţelor străine ostile. Liderul chinez Xi Jinping a promis că va aduce cooperarea „într-o nouă etapă”.

China este singurul aliat major al Coreei de Nord de când cele două state au semnat tratatul în 1961. Sancţiunile internaţionale impuse Phenianului pentru programele de arme nucleare şi rachete balistice au făcut Coreea de Nord mai dependentă ca niciodată de Beijing pentru comerţ şi alte beneficii, relatează Reuters, citat de Mediafax.

„În ciuda situaţiei internaţionale complicate fără precedent din ultimii ani, încrederea tovarăşească şi prietenia militantă dintre RPDC şi China se întăresc zi de zi", a declarat Kim în timpul discursului adresat omologului său chinez.

Coreea de Nord anunța recent că nu vrea să aibă contacte cu SUA

Administraţia Coreei de Nord nu analizează nicio posibilitate de a avea contacte cu Statele Unite, a afirmat recent ministrul de Externe de la Phenian, Ri Son Gwon, citat de agenţia Reuters.

"Nici măcar nu analizăm posibilitatea vreunui contact cu Statele Unite, cu atât mai puţin să avem vreun contact, întrucât nu ne-ar duce nicăieri, ar fi doar pierderea timpului preţios", a declarat Ri Son Gwon, conform unui comunicat difuzat de agenţia de presă oficială din Coreea de Nord, KCNA.

Reacţia intervine în contextul în care Administraţia Joseph Biden a exprimat speranţa că va primi un răspuns favorabil din partea Coreei de Nord la oferta de lansare a negocierilor pe tema programului nuclear. Sung Kim, emisarul special al Washingtonului pentru Coreea de Nord, s-a deplasat la Seul, pentru discuţii cu oficiali sud-coreeni şi japonezi despre abordarea diplomatică faţă de regimul de la Phenian. "Continuăm să sperăm că Republica Populară Democrată Coreea (numele oficial al Coreei de Nord - n.red.) va răspunde pozitiv la demersurile noastre şi la propunerea de a organiza o reuniune oriunde, fără condiţii prealabile", a declarat luni Sung Kim, după întâlnirea cu emisarii sud-coreean şi japonez, Noh Kyu-duk şi Takehiro Funakoshi. Totuşi, Sung Kim a atras atenţia că Administraţia Joseph Biden va continua să exercite presiuni asupra Coreei de Nord prin sancţiuni, din cauza programului nuclear al Phenianului.

Facebook, dat în judecată de Gheorghe Piperea pentru CENZURĂ, DEZINFORMARE și ABUZ de putere

 


Avocatul român solicită daune morale și invită să i se alăture și alți nedreptățiți de platforma securistică mondială condusă la vedere de Mark Zuckerberg

Prof. univ. dr. avocat Gheorghe Piperea a dat în judecată Facebook pentru a obține daune morale, consecință a cenzurilor repetate, a etichetării postărilor ca fiind periculoase sau dezinformatoare și a suspendării contului personal, informează un comunicat de pe pagina Piperea.ro.

 „Am dat în judecată feisbuc. O puteți face și voi, după modelul de acțiune anexat - asta numai dacă ați fost suspendați, cenzurați, reduși la tăcere, transformați în dizidenți sau delincvenți de opinie.

Urmează și denunțul penal pentru furt, comunicare de date false și zădărnicirea combaterii bolilor. Tot contra feisbuc.

Oricine poate iniția același demers, în baza documentelor anexate. ACȚIUNE RĂSPUNDERE CIVILĂ – MODEL PDF sau MODEL DOC.

Se va demara un proces colectiv (class action) contra Facebook doar în ipoteza în care se vor aduna, în decurs de 30 de zile, 300 de reclamanți.

Cei interesați se pot înscrie pe o listă care se va forma și ține la adresa de mail: secretariat@piperea.ro, de unde vor fi și anunțați în legătură cu „calificarea” pentru un proces colectiv.

Gușă : ”Oamenii cer banii înapoi după ce văd plaja din Mamaia”

 


Cozmin Gușă a vorbit despre dezastrul de la Mamaia după lărgirea plajei.

”Litoralul este praf! Sunt scandaluri foarte mari. A intervenit și Poliția. Oamenii sunt nemulțumiți pornind de la lipsa de personal și până la lipsa de plaje. Litoralul, în acest weekend, va fi extrem de încins la propriu! Cei din personal (hoteluri și restaurante) au plecat în alte țări unde li se pare că nu vor mai avea întreruptă munca, nu vor mai fi dați afară. Cât despre plajă... este un dezastru. Nu se poate face plajă. Oamenii cer banii înapoi, merg la cazare și spun: ”ne-ați spus că va fi altfel când am luat biletul!” Acum găsești pietre pe plajă, nu nisip!”, a zis Cozmin Gușă la DC News TV.

Ipoteza lui Gușă privind lărgirea plajei din Mamaia. Miza scandalului e uriașă

Cozmin Gușă a lansat o ipoteză privind miza plajei lărgite din Mamaia.

El este de părere că în fața hotelurilor deja existente, cu vedere la mare, se vor construi altele.

”Am aflat care este miza scandalului cu lărgirea plajei din Mamaia: noul front zero de la mare. Practic se reîmpart cărțile. Hotelurile care aveau front la mare... acum vor fi în planul doi sau chiar trei. În Mamaia vom vorbi de două fronturi de blocuri noi. Acesta este motivul pentru care plaja a fost lărgită și va fi o nouă bretea zero, adică frontul zero va aparține altcuiva: noilor investitori. Tare mi-e teamă că vom avea hoteluri de tipul ABC SRL, dar care sigur vor fi ale potentaților. Deci de aceea s-a lărgit atât de tare plaja: ca să se construiască încă un rând în față. Este 100% informația confirmată. Veți vedea cum vor merge aprobările pentru aceste construcții”, a zis Cozmin Gușă la Deferiți mass-media.

Dacă vrei să ajungi în mare la Mamaia, de cum intri pe plajă și până ajungi în apă, ai nevoie de pachețel și de o pereche în plus de șlapi pentru că riști să-i rupi și te apucă și foamea. Atât de mult s-a lărgit plaja încât ai nevoie de răbdare să ajungi în apă.

ONG-urile anunță : Ieșim în stradă pentru Roșia Montană !

 


Comunitatea Declic, împreună cu Uniți Salvăm, Rosia Montana în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roșiei Montane, Corupția Ucide și Evoluție în instituție anunță protestul Ieșim în stradă pentru Roșia Montană! 

Protestul va avea loc duminică, 11 iulie, de la ora 19:00, în fața Palatului Cotroceni.

În acest fel, societatea civilă cere public președintelui Klaus Iohannis să își exercite rolul de mediator și să solicite premierului să renunțe la inițiativa de a retrage dosarul Roșia Montană din procedura de includere în patrimoniul UNESCO.

”Domnule Președinte, a venit momentul să discutăm despre elefantul din cameră: Roșia Montană și ezitările Guvernului de a o susține pentru lista UNESCO. Din păcate, Roșia Montană acum a ajuns monedă de negociere în politica de partid. Vă cerem public, domnule președinte Iohannis, să scoateți elefantul de aur din Guvern! Roșia Montană nu e locul de joacă al politicienilor! Trebuie să vă exercitați rolul de mediator între noi, cetățenii, și cei cărora aurul le fură mințile’’, a declarat Tudor Brădățan, director executiv al Comunității Declic.

Mesajul organizatorilor

Protestatarii vor veni în fața Palatului Cotroceni pentru a-i cere Președintelui Klaus Iohannis să își asume o poziție clară și un mandat ferm pentru delegația României de la Reuniunea Comitetului UNESCO. Cetățenii nu se mai pot baza pe Florin Cîțu în privința dosarului Roșia Montană la UNESCO, așa că îi cer public președintelui Iohannis să intervină, transmis organizatorii.

”Viitorul Roșiei Montane în UNESCO depinde de noi. Dacă nu intervenim, Florin Cîțu și Coaliția își vor pasa la nesfârșit responsabilitatea unei decizii. Riscăm ca pe ultima sută de metri sau chiar în ziua plenului Comitetului UNESCO, premierul să mandateze Ministerul Culturii să retragă dosarul. Exact așa s-a întâmplat în 2018, în Guvernul Dăncilă. Premierul Cîțu este inconsecvent în declarații. Ca partener de guvernare, a propus Coaliției retragerea nominalizării de la UNESCO. Ca premier, recunoaște că va cauta soluții pentru exploatarea aurului. Florin Cîțu suferă și el de sindromul Ponta care una voia ca deputat, alta ca premier. În acest moment, nu ne putem baza pe dl Cîțu că va da un mandat ferm delegației la reuniunea Comitetului UNESCO. Așa că îi cerem public președintelui Iohannis să intervină, reamintindu-i propria declarație din 6 februarie 2015: “În numele Roșiei Montane s-a creat o mișcare civică și comunitară despre care s-ar putea spune că „mută munții” atunci când este în joc păstrarea autenticității și a tradiției vechi a acestei localități”. Uniți, mereu salvăm Roșia Montană!”, au transmis organizatorii protestului.

Teologul Valentin Guia : ”Toți cei care v-ați bucurat de melodiile lui, puteți face ceva pentru el !”

 

Teologul Valentin Guia a spus ce trebuie să facem ca să îl ajutăm pe artistul Benone Sinulescu să se însănătoșească și să fie externat din spital.

'Doresc să vă spun că ceea ce nu este cu putință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Nea Beni doarme acum, se odihnește puțin. Noi ne punem nădejdea în Tatăl ceresc.Toți cei care v-ați bucurat de melodiile lui, de vocea lui lirică extraordinară care ajungea la suflet, puteți face ceva pentru el ! Duminică să ne punem în genunchi după Sfânta Liturghie. Contează foarte mult ! Pentru un artist ca nea Beni, o rugăciune de recunoștință contează foarte mult ! Rugați-vă pentru el! Dacă Dumnezeu consideră, ni-l va lăsa mult timp de acum încolo să ne bucurăm de el. Doamne, ajută, din tot sufletul, să se facă bine!', a spus Valentin Guia.

'Vreau să vă spun că, atunci când am participat la cel mai recente filmări la România TV, cu nea Beni, am stat foarte mult de vorbă. Și toată lumea de acolo a spus : Atunci când nea Beni nu va mai putea dansa, pentru el va fi fatal acest lucru. Anul acesta de pandemie, când nu a putut să fie pe scenă, lucrurile pe care le-am presupus atunci... să dea bunul Dumnezeu să nu fie așa și să se facă bine!', a declarat teologul Valentin Guia, într-o intervenție telefonică la România TV.

Cântăreţul de muzică populară Benone Sinulescu s-a născut la data de 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău. A făcut parte din corul bisericii, unde cânta la Denii şi la Prohod. După ce a terminat şcoala elementară din Siriu, a devenit solistul şcolii din Pleşcoi şi dirijorul corului. La vârsta de 12-13 ani, avea deja un repertoriu vast şi cunoştea şi cântecele unor artişti precum: Ioana Radu, Maria Tănase şi Maria Lătăreţu.

În timp ce urma cursurile Şcolii Medii Tehnice din Buzău, mergea să cânte la staţia de amplificare a oraşului. După absolvire, a mers la Bucureşti unde a dat examen la Şcoala Specială de Muzică, dar nu a reuşit să intre de prima dată. Ulterior, a fost luat în clasa Elisabetei Moldoveanu, profesoară de canto.  

În 1956, la vârsta de 18 ani a înregistrat la radio piesele: "Străina mamei, străină", "La Lenuţa sub cerdac" şi "În munţii Buzăului". Au urmat concerte în ţară şi în străinătate, cele mai mari succese înregistrându-le cu ansamblul "Ciocârlia".