11.28.2021

DIANA ȘOȘOACĂ și GIGI BECALI, nu cred că Patriarhul s-a vaccinat

 


Gigi Becali a declarat că nu crede că Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat, o opinie similară venind și din partea senatoarei Diana Șoșoacă

Gigi Becali a reacționat după anunțul laconic făcut de Patriarhul Daniel că s-ar fi vaccinat anti-COVID-19. Într-o declarație pentru publicația Impact.

Becali a arătat că nu crede în anunțul Patriarhului.

„Anunţul patriarhului cum că s-ar fi vaccinat m-a surprins! Recunosc acest lucru! Şi m-a surprins fiindcă vaccinarea e un act de lepădare de credinţă. De aceea nu cred că patriarhul s-a vaccinat! De ce spun că nu cred că patriarhul nu s-a vaccinat? Din modul în care a vorbit cu presa. Am văzut cu toţii că nu a dorit să spună prea multe despre asta, ba la final a spus chiar gata. Adică, voi cei din presă, lăsaţi-mă! V-a spus asta ca să scape de voi şi de povestea asta!”, a declarat Gigi Becali.

Becali a ținut să precizeze că el nu îl judecă pe Patriarh pentru că e prea mic pentru aşa ceva, în comparaţie cu patriarhul.

”Nu sunt în măsură să judec actele Patriarhului. Dar Gigi Becali susţine că Patriarhul ştie el însuşi şi chiar mai bine decât mine că a te vaccina e un act de lepădare. De aceea nu cred în anunţul patriarhului!”, a adăugat omul de afaceri.

Ce spune Diana Șoșoacă despre vaccinarea Patriarhului

Și senatoarea Diana Șoșoacă pune la îndoială vaccinarea Patrairhului Daniel. Dacă s-a vaccinat cu Sfânta Împărtășanie și Patriarhul?, a emis o ipoteză incendiară Diana Șoșoacă, într-o declarație pentru aceeași publicație.

”Mi-l amintesc pe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, vorbind despre faptul că înalții prelați, preoții și călugării se vaccinează din sfântul potir. Adică, la fiecare liturghie, la sfânta împărtășanie. Oare dacă și Patriarhul a făcut același lucru și s-a vaccinat din sfântul potir”, a explicat Șoșoacă posibilitatea unui joc de cuvinte al Patriarhului ca să închidă gura presei.

Cutremur cu magitudinea 7,5 în PERU

 


Un cutremur cu magnitudinea 7,5 s-a produs, astăzi duminică, în nordul Peru, a anunţat Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS).

Cutremurul a avut epicentrul la circa 40 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca şi s-a produs la o adâncime de peste 100 de kilometri, potrivit USGS.

Pentru moment nu au fost raportate persoane rănite şi nici pagube materiale în urma seismului, care a fost resimţit până în capitala Lima.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care anunţase anterior o magnitudine de 7,3 a seismului, a precizat într-un mesaj pe Twitter că seismul s-a produs într-o regiune foarte puţin populată din pădurea amazoniană.

Adrian Năstase, avertisment pentru PSD după alianța cu PNL-UDMR

 


Fostul premier social-democrat vorbește despre provocările pe care PSD le va avea în perioada următoare.

„Multi au considerat că intrarea PSD la guvernare este o mare eroare. Este adevarat, din punct de vedere elctoral nu a reprezentat o idee foarte buna. Pe de alta parte, poti asista nepasator la adancirea crizelor in care guvernul coalitiei anterioare adusese tara? Poti asista nepasator la orientarea anti-nationala pe care mai ales componenta USR o imprimase guvernarii? Evident ca nu.

PSD va trebui, in opinia mea, să dovedeasca, prin masuri concrete, că propunerile din domeniul economic si social propuse vor face diferenta si vor genera incredere si speranta. Va fi complicat pentru ca opozitia din parlament, formata din AUR si USR, se va mobiliza si va radicaliza segmentele de nemultumiti din populatie. Pe de alta parte, insuccese partiale vor genera reactii de opozitie interna in PSD si PNL.

Deocamdata, s-a pus la punct un mecanism de functionare a coalitiei la nivel central.

Ce se va intampla insa la nivel local? In anumite judete/localitati, s-au construit anumite majoritati care nu vor urma, in mod necesar, intelegerile de la centru.

Un test important il va reprezenta construirea noului buget. La fel, gestionarea masurilor de reforma cuprinse in PNRR.

Noul guvern va trebui sa gestioneze nu doar crizele existente ci si pe cele care vor apare in curând in domeniul sanitar, economic si social. Va urma o perioada complicata…”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Pelerinaj impresionat la Prislop. Mii de credincioși au venit la mormântul lui Arsenie Boca, la 32 de ani de la moartea lui

 


Pelerinii au luat cu asalt, azi, duminică, mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop. Astăzi, 29 noiembrie, s-au împlinit 32 de ani de când preotul s-a stins.

Deși regulile de restricție nu au fost destul de multe, românii prezenți aici nu s-au sinchisit să le respecte. Peste 5.000 de oameni au venit la mormântul său de la Mănăstirea Prislop.

Încă de dimineață, traficul rutier pe ultimii kilometri ai drumului spre mănăstire a fost aproape paralizat. Pelerinii au fost nevoiţi să îşi lase maşinile pe marginea şoselei, chiar şi la peste trei kilometri de schit, până în mijlocul satului Silvaşu de Sus.

„Anul trecut, când am fost la parastasul părintelui Arsenie Boca, erau peste tot numai garduri, de la intrare până la mormântul părintelui. Jandarmii şi preoţii stăteau din loc în loc să ne îndrume pe unde să mergem, ne spuneau să păstrăm distanţa între noi şi ne ofereau spirt să ne dezinfectăm mâinile. Acum, sunt mai mulţi pelerini, dar lumea s-a mai relaxat”, relatează una dintre pelerine, pentru Adevărul.

Arsenie Boca, născut în 1910 în satul Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara) a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, călugărul a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.

A fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să muncească la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit la 28 noiembrie 1989, în Sinaia, la vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, în 4 decembrie 1989. Aici slujise în anii ´50, înainte ca autorităţile comuniste să îl trimită în închisori şi apoi îi interzică să mai îmbrace straiele preoţeşti.

„La înmormântarea lui au venit câţiva localnici. Era lume puţină, nimeni nu îşi închipuia că peste ani, părintele va fi aşa iubit de români”, îşi amintea una dintre vârstnicele din Silvaşul de Sus, care l-au întâlnit pe Arsenie Boca. Din anii 2000, mitul călugărului Arsenie Boca a luat amploare, iar numărul tot mai mare de pelerini a adus prosperitate mănăstirii, vizitată în ultimii ani, de mii de oameni la fiecare sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare.

Nicușor Dan vrea discuții cu ministrul Finanțelor. Adrian Câciu : ”Eu aș fi preferat să mă sunați !”

 


Nicușor Dan vrea discuții cu ministrul Finanțelor pe tema banilor din Capitală. Primarul Capitalei vrea să îi prezinte situaţia financiară a Primăriei Capitalei, aşa cum este, nu distorsionată de declaraţiile Gabrielei Firea. Adrian Câciu i-a răspuns edilului tot pe Facebook la scurt timp, criticându-l pe Nicuşor Dan.

Dan spune că Primăria nu a cerut bani de la Guvern pentru acest an şi a menţionat că va exista o mare dificultate în ianuarie 2022 deoarece la sfârşitul acestui an municipalitatea nu o să mai aibă niciun ban în cont.

Adrian Câciu i-a răspuns lui Nicuşor Dan tot pe Facebook, într-un comentariu la postarea primarului general. „Sunteţi doar la un telefon distanţă pentru a stabili o întâlnire. Discuţia va fi nu numai despre contabilitate şi bugetul anului viitor ci mai ales despre modul în care finantarea se transforma în servicii publice concrete şi de calitate pentru bucureşteni. Mulţumesc! PS: as fi preferat sa ma sunati, dumneavoastră ati preferat marketingul. Este ok.

Şi, în fine, am deschis şi subiectul urbanismului pentru că, oricât de mult am reuşi noi să facem lucrări de infrastructură, în condiţiile în care oraşele se dezvoltă haotic şi nu există un control în ceea priveşte construirea, nu o să ajungem deloc prea departe şi avem o instituţie a statului, Inspectoratul de Stat în Construcţii, care nu funcţionează”, a fost mesajul noului ministru al Finanţelor.

Premierul Nicolae Ciucă a avut sâmbătă o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan pentru a discuta despre majorarea preţului gigacaloriei în Bucureşti, subvenţii, preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei, situaţia legată de urbanism şi bugetul municipalităţii.

„Am discutat despre contribuţia statului la subvenţia pentru gigacalorie pentru Bucureşti, dar şi pentru celelalte oraşe care au sisteme centralizate de încălzire. Al doilea subiect este intenţia municipalităţii, de 15 ani, de a prelua ELCEN şi a unifica producţia, transportul şi distribuţia energiei termice”, a declarat Nicuşor Dan, la finalul întrevederii cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria.