Beluga este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite balene datorită coloritului complet alb și a expresiei faciale foarte drăguțe.
O femeie a scăpat iPhone-ul în mare, dar acesta i-a fost returnat de o balenă albă foarte inteligentă.
Descoperirea unei balene albe ce ar fi purtat o etichetă în interiorul căreia se putea citi “Echipament de la St. Petersburg”, în apele norvegiene, a declanșat mai multe speculații pe Internet, conform cărora mamiferul inteligent ar putea lucra pentru Marina Rusă.
La începutul lunii mai 2019, o balenă albă a fost văzută în apele norvegiene, fiind filmată salvând iPhone-ul scăpat de o femeie în mare și oferindu-i-l înapoi.
Isa Opdahl se afla într-o ambarcaţiune cu prietenii ei în Hammerfest, Norvegia, când ea şi-a scăpat smartphone-ul în ape, dar acesta a fost rapid salvat de o balenă, care a ieșit ușor din adâncuri, ținând telefonul în gură. Tot ce trebuia să facă femeia era să ia telefonul din gura balenei.
Filmuleţul incredibil a fost postat pe Instagram, cu titlul “Când animalele sunt mai bune decât oamenii”.
Filmuleţul incredibil a fost postat pe Instagram, cu titlul “Când animalele sunt mai bune decât oamenii”.
Desigur, oamenii au apreciat inteligenţa extremă a balenei, dar imediat au apărut speculațiile că balena este aceeași creatură văzută de pescarii locali cu o săptămână înainte, purtând o etichetă cu inscripția “Echipament de la St. Petersburg” și având pe ea un suport pentru o cameră GoPro.
O serie de bloguri și biologi marinari au susținut că mamiferul ar fi putut fi instruit de către armata rusă drept “spion”.
De îndată ce videoclipul a apărut online, unii au rămas impresionaţi de ce-a putut să facă această balenă, în timp ce alții au susţinut teoria “spionului rusesc”, sugerând că mamiferul ar fi putut extrage datele din telefonul femeii înainte de a-l returna.
De îndată ce videoclipul a apărut online, unii au rămas impresionaţi de ce-a putut să facă această balenă, în timp ce alții au susţinut teoria “spionului rusesc”, sugerând că mamiferul ar fi putut extrage datele din telefonul femeii înainte de a-l returna.
Marina Rusă nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la acest eveniment.
Însă, speculaţiile privind balena-spion nu sunt chiar nefondate.
Însă, speculaţiile privind balena-spion nu sunt chiar nefondate.
În anii ’60, în timpul “războiului rece”, autoritățile sovietice au dresat mamifere ca balenele albe, delfini, lei de mare pentru a căuta mine și alte obiecte aflate sub apă.
Lev Muhametov, cercetător științific pe probleme de ecologie și evoluție la Academia de Științe din Rusia, a declarat la un moment dat că a văzut cum s-au folosit delfinii în perioada sovietică pentru a “păzi” intrarea în Golful Sevastopol, oraș din Crimeea, acolo unde se află flota sovietică din Marea Neagră. Dacă un scafandru trecea “printr-o zonă protejată”, atunci delfinii ar fi “semnalat” Garda de Coastă folosind ecolocaţii, sunete de înaltă frecvență.
Un pescar a observat că Beluga, balena albă, care s-a apropiat de barca lui purta un ham special pentru echipamente video.
Bărbatul a reuşit să scoată aparatul respectiv de pe balenă, iar la o analiză ulterioară a observat că pe cataramă avea litere ruseşti.
Drept urmare, experţii norvegieni susţin acum că Beluga a fost special antrenată de ruşi pentru a-i spiona.
Coincidenţă sau nu, Rusia are o bază navală în regiune. În plus, sovieticii au dresat în trecut mamifere subacvatice pentru a le folosi în scopuri militare.