OLE !

SALUT-SALUT ! 😍😍😍

😍😍😍

”Itefonsa” sau ”Vinga”- bomboane și ciocolată legendară pe care România, cu câteva decenii în urmă, le exporta ca pe un delicios desert.

Celebra fabrică de bomboane din Vinga a început să funcţioneze în anul 1885, într-un atelier condus de sârbul Teodor Draskovits - după unele surse ar fi fost bulgar bănățean sau croat din Buziaș.

Atât era de bună ciocolata, care se fabrica în atelierul din Vinga, încât localnicii spun că dacă cineva mânca o bucată din această delicatesă, îi dispărea automat senzaţia de foame.

Fabrica a ajuns să aibă peste 100 de angajați, în perioada interbelică, care produceau drajeuri, fondante, bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie - ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine -, care se exportau în toată Europa  și în Japonia.

 

Casa Regală era răsfățată cu celebra marcă de ciocolată din Vinga, Banat. 

Regele Mihai a trimis chiar o scrisoare de recunoștință în anul 1937, proprietarului de atunci.

În anul 1948, Draskovits a fost dat afară din casa lui și fabrica a fost naționalizată. Veneau slugile și culdușii la putere.

La începutul anilor 1950, această fabrică a funcţionat ca secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara – Kandia. 

Secretul acestei reţete de ciocolată Vinga nu a fost dezvăluit niciodată. 

”Itefonsa”, aşa se numea ciocolata care făcea, cândva, furori.  

Teodor Draskovits, a murit  în 1955, fără a lăsa cuiva vreo informaţie  despre modul de producere al diverselor tipuri de ciocolate și bomboane.

Teodor Draskovits, patronul fabricii de ciocolată  (1877-1955) - Părinții au fost János Draskovits (1845-1895) și Jozefa Biedermann (1847-1897)

Până în 1970, Kandia a mai produs două sortimente din marca “ciocolată de Vinga”, sub forma unor cutii ce conţineau bomboane cu cremă de vanilie și bomboane de ciocolată.

Cândva, după 1974, ciocolata de Vinga nu s-a mai produs ca sortiment.

Astăzi, din celebra fabrică nu au mai rămas decât ruinele. Câteva cărămizi lăsate în paragină, două geamuri sparte şi un utilaj uitat în curte.

Întrucât  cei trei urmași (fii) legali ai lui Teodor Draskovits senior au trecut deja în lumea umbrelor, ștafeta redobândirii proprietăților fabricii a fost preluată de nepoții de drept. 

Însă, singura supraviețuitoare luptătoare și cea mai în vârstă din cei șapte nepoți (patru sunt decedați, doi sunt în străinătate, în Germania), Teodora Rădulescu-Racsov (născută în anul 1944) care trăiește la Timișoara, s-a lovit de opacitatea birocratismului autorităților publice și, căzând pradă deznădejdii, nemaiavând  putere de luptă și nici sănătate corespunzătoare, a abandonat lupta de redobândire a proprietăților fabricii sau a despăgubirilor. Singura dorință și (de ce nu ?) speranță rămasă în viață este de a prinde ziua când la Vinga va curge din nou ciocolată cu miros de vanilie.

Niște semnale mai îndepărtate ne-au dat speranța că străinii vor reînvia tradiția ciocolatei de Vinga. Astfel, una din cele mai puternice companii producătoare de ciocolată din lume – L`atelier Chocolat din Belgia și-a exprimat interesul ca să reînvie tradiția pralinelor produse în perioada interbelică și postbelică la Vinga.

Se știe că Belgia este considerată țara ciocolatei și a pralinelor.

S-a vehiculat în presa locală că cinci companii internaționale vor să renască tradiția și să pună pe picioare o fabrică de ciocolată la Vinga. Această veste a produs atunci satisfacție în rândul localnicilor, dar se pare că zvonul s-a produs doar pentru publicitatea primarului de atunci al comunei Vinga, Lucian Stoicu. 

Oare se va găsi în viitor cineva ca să reînvie acest brand al localității Vinga și să simțim cu toții gustul aromat al ciocolatei care să curgă ca altădată ca un râuleț pentru a ne îndulci viața și să ne încălzească sufletele pline cu bunătate ? 

Sursa: https://xn--tudorduic-transsylvanica-3xc.ro/istorie-banat/gustul-de-neuitat-al-bomboanelor-vinga/; https://renasterea.ro/povestea-faimoasei-ciocolate-de-vinga-de-la-ascensiune-la-nationalizare/; https://www.morisena.ro/content/%E2%80%9Eamintiri-dulci%E2%80%9D-despre-fabrica-bomboane-ciocolat%C4%83-%E2%80%9Edraskovits%E2%80%9D-vinga

 

Tradiții românești, din care unii designeri străini se inspiră, alții își însușesc autenticitatea sau o atribuie altor popoare.

În ziua de 12 mai, a fiecărui an, se sărbătorește, în România, una dintre comorile românești - Portul Tradiţional Românesc. 

Ziua Naţională a Portului a fost instituită printr-o lege publicată pe 13 mai 2015, în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România.

De asemenea, se recomandă ca muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale să acorde asistenţă de specialitate şi să monitorizeze manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone.

Legea mai prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să poată difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi a valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.

Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România va fi marcată și în mediul școlar. Astfel, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau disciplinele echivalente, vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în păstrarea identităţii naţionale etnice.

Evoluția portului popular

Portul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, a trecut printr-un lung proces de evoluţie în ceea ce priveşte, în primul rând, estetica pieselor de bază.

Într-o primă etapă, portul nostru popular s-a individualizat faţă de cel al vecinilor şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive etc.

În următoarea etapă, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă urbană au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe), iar declinul portului tradiţional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei. Cei înstăriţi au participat şi ei la acest declin, prin adoptarea costumului de la oraş.

Astăzi, costumul popular se mai poartă local, pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.

Deşi moda se schimbă de la an la an şi oamenii sunt tentaţi să o urmeze, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.

Semnificaţii

De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, un indiciu pentru rang şi ierarhie. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. Haina transmite emoţii şi semtimente.

Piese

Cămaşa lungă şi albă este piesa de bază, cea care îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. 

Cămaşa de duminică, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi a Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, cîmaşa pentru nuntă, naştere şi botez, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa morţii, fiecare era diferită.

Rădăcini

Rădăcinile se află în portul strămoşilor traci, geţi şi daci şi reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii.Tainele meşteşugului se învaţă şi astăzi de la femeile satului şi se transmit din generaţie în generaţie.

În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune pentru a comunica cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu ! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.

Portul popular românesc și designerii internaționali

Pe lângă designerii români și cei de peste hotare se inspiră în colecțiile lor din portul românesc tradițional.

Brand-ul american, Anthropologie, a creat o colecţie inspirată de costumul popular din Maramureş, distribuită în America, Anglia, Canada şi online, în peste 30 de ţări.

Însă, se pare că unii dintre designerii străini nu s-au mulțumit doar cu inspirația, ci chiar și-au însușit autenticitatea sau au schimbat-o ca fiind inspirată din tradițiile altor țări decât România. 

De exemplu, la  Muzeul Metropolitan de Artă din New York, a fost expus un obiect vestimentar datat ca fiind de la începutul secolului al XX-lea.  Obiectul vestimentar era copiat 1 la 1. În dreptul colecției, ca sursă de inspirație era trecută cultura africană. 

Deci, nu era recunoscut nicăieri că portul românesc  a fost sursa de inspirație, ca să nu mai spunem, că de fapt,  a fost  copiat integral.  

Abia după ce la nivel internațional, această întâmplare a luat amploare, Tory Bruch a modificat descrierea din dreptul colecției, oferind explicațiile reale.

Totuși, nu este primul caz.  O astfel de întâmplare a fost semnalată de curând și în cazul unei colecții Dior. 

De această dată sumanul de Biniș a fost sursa de inspirație. 

Un tânăr din Bihor care locuiește în Indonezia, a văzut în vitrina unui magazin de lux din Singapore cojocul pe care și el îl deține, în fapt copia unu la unu a acestuia. 

Așa s-a ajuns ca în mediul online să se creeze o întreagă revoltă Bihor, Nu Dior ! 

Radu Frentiu a semnalat faptul că prețul piesei Dior era de 35.000 de dolari, o sumă colosală, mai ales dacă ne gândim că la noi în țară abia am reînceput să recunoaștem valoarea comorilor din lada bunicii.

Nici bundița de Bucovina nu a trecut neobservată, același brand copiind un model prezentat în cadrul unui proiect al școlii generale din comuna Ostra, județul Suceava.

sursa: http://stiri.tvr.ro/12-mai-ziua-nationala-a-portului-traditional-costumul-popular-in-moda-interna-ionala_845056.html#view; https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/traditii/3933-portul-popular-romanesc-sursa-de-inspiratie-pentru-marii-designeri.html