7.18.2021

O femeie a dispărut, sâmbătă, dintr-un parc din București, în plină zi

 


O femeie în vârstă de 43 de ani a dispărut fără urmă, după ce a trecut, singură, în plină zi, prin Parcul Tineretului din București. Aceasta a fost văzută pentru ultima oară sâmbătă, la ora 17:35, scrie Gândul.

Soțul femeii este cel care a sesizat polițiștilor din Sectorul 5 dispariția. Bărbatul a anunțat că soția lui a plecat, sâmbătă, de acasă, din apartamentul familiei situat în zona Rahova și nu a mai revenit acasă. În plus, aceasta are și telefonul închis.

Căsătorită și mamă a doi copii mari, Mihaela Brezoianu nu a mai dat niciun semn de viață de sâmbătă, ora 17.35, când a fost văzută pentru ultima oară.

Soțul femeii a anunțat că soția sa a plecat sâmbătă la un interviu

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a menționat că soția lui, Mihaela, a plecat, sâmbătă, pentru un interviu de angajare la un magazin alimentar din sectorul 4, situat în apropierea Parcului Tineretului. La întoarcere, aceasta s-ar fi întâlnit cu o rudă în parc. Era liniștită și i-a povestit rudei mai în vârstă că a fost să vorbească la un magazin unde este posibil să se angajeze.

A fost angajată și o firmă specializată pentru găsirea femeii

Era ora 17.35. De atunci, însă, Mihaela parcă a intrat în pământ. Familia a declanșat propria anchetă, iar soțul a mers la magazinul respectiv, de unde i s-a confirmat faptul că nevasta lui a fost pentru interviu.

Bărbatul a anunțat disperat Poliția, dar ar fi angajat și o firmă specializată în căutarea persoanelor dispărute. Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că una dintre ipoteze este aceea că femeia ar fi fost victima unui jaf. 

Femeia are doi copii, un băiat de 24 de ani și o fată de 16 ani. 

Caniculă și disconfort termic accentuat în București. Ce anunță meteorologii pentru restul țării

 


Cum va fi vremea la noapte

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, sud-vestul și parțial în centrul țării, unde vor fi averse locale ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiunile intramontane şi 23…26 de grade pe litoral. Cu totul izolat, îndeosebi în sud-estul teritoriului, se va semnala ceață.

În București cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 19…22 de grade.

VREMEA 19 iulie. LUNI

Vremea va deveni în general instabilă. În sud-vestul, vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și la munte, iar seara și noaptea pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Valorile termice vor scădea în regiunile vestice, nordice și centrale, dar în sud și în sud-est vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă, local caniculară după-amiaza, când și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei și 36 de grade, izolat, în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade.

În Capitală vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic accentuat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, iar noaptea probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi în creștere. Vor fi posibile averse descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

MARTI

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării şi se va manifesta prin înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În extremitatea de vest a teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local la începutul zilei, iar în sud-est mai ales seara şi noaptea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50 l/mp.

Valorile termice vor scădea şi în jumătatea de sud-est, astfel că vremea va mai fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, doar local în Muntenia şi Dobrogea, iar la nivelul întregii ţări maximele se vor încadra, în general, între 24 și 33 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade.

În București, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopții vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31…33 de grade,însă disconfortul termic se va menţine ridicat; minima termică va fi de 18…19 grade.

MIERCURI

Vremea va fi în general instabilă în zonele de deal și de munte, local în Muntenia, Moldova și Transilvania și izolat în restul teritoriului. Vor fi înnorări temporar acccentuate și, mai ales în cursul zilei, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, în est şi în sud-vestul extrem.

Temperaturile maxime, în general sub normele perioadei mai ales în jumătatea de nord a țării, se vor încadra între 22…23 de grade în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei și 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 18 grade.

În București, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar mai accentuate ziua, când vor fi averse și descărcări electrice, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

JOI

Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa ușor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse, mai ales în zona de munte și în regiunile extracarpatice, vor mai fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar ziua și în est.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni și 20 de grade pe litoral.

În București, cerul va fi variabil, favorabil trecător, mai ales după-amiaza, ploii de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

DE VINERI PANA DUMINICA

În primele două zile, valorile termice se vor situa ușor sub normele climatologice, apoi se va încălzi ușor. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în zona montană, iar spre sfârșitul intervalului instabilitatea atmosferică se va accentua și în regiunile vestice.

Jurnalista Anca Mureşan a murit în apele Mureșului, după întâlnirea cu un interlop

 


Anca Mureșan avea 47 de ani și era o cunoscută jurnalistă în Arad. Miercuri seara, a ieșit la plimbare cu trotineta alături de iubitul ei, un interlop cunoscut din zonă. Femeia s-ar fi aflat sub influenţa substanțelor cu efect psihoactiv în momentul în care a intrat în apele Mureşului. Hainele i-au fost găsite pe malul râului, conform Aradon.

Dispariţia Ancăi Mureşan a fost sesizată joi după-amiază, după ce bărbatul cu care ar fi consumat substanţe interzise şi-a revenit de sub efectul halucinogen şi a alertat Poliţia. Pompierii au început căutările pe cursul râului.

„Aseară în jurul orei 20.30 un echipaj de căutare a Detașamentului Arad s-a deplasat pe Mureș în amonte de orașul Pecica la sesizarea unei persoane care a vazut pe suprafața apei un cadavru. Acesta a fost recuperat de către echipajul detașamentului Arad și predat celor de la medicină legală. Cadavrul este de sex feminin”, au anunţat pompierii arădeni, conform criticarad.

După zile întregi de căutări trupul neînsuflețit i-a fost descoperit. Moartea Ancăi Mureşan a lăsat însă multe semne de întrebare. Ea a cerut la un moment dat ajutorul Poliţiei pentru că se simţea hărţuită cu cei cu care avea unele legături, acei interlopi din zona Aradului.

Apropiaţii spun că Anca Mureşan era inteligentă și ambițioasă, însă după moartea tatălui ei din cauza coronavirusului, viața jurnalistei s-a schimbat complet. Ea a intrat într-o depresie care ar fi împins-o să consume droguri. Mai mult, ea a pierdut casa părinţilor săi. Prietenii jurnalistei cred că Anca a fost ucisă de interlop.

Bărbatul de 25 de ani care şi-a înjunghiat nepoata, în vârstă de şase ani, într-o pădure din comuna Cojasca din Dâmboviţa a fost reţinut.

 


Bărbatul din Dâmboviţa care şi-a înjunghiat mortal nepoata de 6 ani îşi va petrece următoarele 24 ore în spatele gratiilor, după ce a fost emisă o ordonanţă de reţinere. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Ana Maria Liţă.

Tânărul de 25 de ani a sunat, sâmbătă dimineaţă, la 112, spunându-le poliţiştilor că şi-ar fi omorât nepoata în vârstă de 6 ani într-o pădure de pe raza localităţii Cojasca.

Anchetatorii au intervenit la faţa locului, unde l-au identificat pe bărbat. Lângă acesta se afla lângă cadavrul fetiţei pe care e acuzat c-ar fi înjunghiat-o. Din primele cercetări, criminaliştii spun că fetiţa a murit în urma unor răni produse prin înjunghiere.

Individul a comis gestul necruţător, după ce s-a certat prin telefon cu fratele său, care este tatăl fetiţei şi care este plecat să muncească în Germania. Vestea a căzut ca un trăsnet peste rudele familiei. Principalul suspect în cazul crimei ar avea probleme de comportament, spun localnicii din Cojasca.

Mama fetiței de 6 ani a plecat de lângă ea, iar tatăl ei este plecat la muncă în străinătate. Unchiul cu care locuia se pare că ar fi avut o altercație cu tatăl fetei și, drept răzbunare, tânărul de 25 de ani a văzut negru în fața ochilor, a pus mâna pe cuțit și a înjunghiat-o pe minoră, în gât. După ce și-a revenit din șoc, autorul a sunat chiar el la 112 și i-a chemat pe polițiști. Minora se afla în grija bunicii și a unchiului ei, conform Mditv.

Mai mult, sătenii cred că tânărul suferea de o depresie şi bănuiesc c-ar fi avut probleme psihice deoarece nu de puține ori amenința pe oricine îi ieșea în cale.

Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Înghețată RETRASĂ de pe piața din România! Conține un pesticid cancerigen interzis în Europa

 


Mai multe sortimente de înghețată vor fi retrase de urgență de pe piața din România fiindcă s-a descoperit în aceste produse oxid de etilenă, un ingredient cu potențial cancerigen.

E vorba de mai multe produse comercializate sub brandurile Mars, Bounty, Snickers și Twix. Președintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA, Mihai Ponea, a declarat că în aceste produse cantitatea de oxid de etilenă este foarte mică, însă „consumul cumulativ din acest produs poate duce pe termen lung la tulburări cardiace, pulmonare, cancerigene chiar”.

„Mars recheamă din România produsele noastre de îngheţată menţionate mai jos. Acest lucru se datorează prezenţei oxidului de etilenă într-un ingredient produs de unul dintre furnizorii noştri, la niveluri mai mari decât cele permise de legislaţia UE.  Acest fapt are impact cu privire la Mars precum şi alţi producători.

Deşi nivelul de oxid de etilenă din ingredientul afectat este peste limitele legale pentru Europa, noi folosim doar o cantitate mică din acest ingredient în produsele noastre de îngheţată. Ca urmare, nivelul de oxid de etilenă din îngheţată este minimal şi mult sub limitele legale din Europa pentru ingredient. Consumarea produsului nu este nocivă”, transmite o informare postată pe site-ul ANSVSA. 

Sunt zeci de loturi sunt vizate de retragerea de pe piaţă, unele dintre acestea având ca dată de expirate chiar anul 2023.

„Dacă aţi achiziţionat unul sau mai multe dintre produsele impactate şi doriţi să solicitaţi rambursarea costului, vă rugăm să trimiteţi poza ambalajului fiecărui produs, împreună cu numele şi prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail şi adresa dvs. poştală, la contactmars@mhmr.ro. Pentru validarea cererii dumneavoastră, vă rugăm ca în poza/pozele transmise să fie vizibile data valabilităţii şi codul lotului pentru fiecare produs. Aceste informaţii sunt pe spatele ambalajului, ca în poza de mai jos. Dacă solicitaţi rambursarea pentru mai multe produse, vă rugăm să trimiteţi si o poză cu toate ambalajele produselor”, le transmit producătorii celor care cumpărat produse din loturile respective.

Cei care au cumpărat deja produsele urmează să primească vouchere cu valoarea produselor achiziționate.

„Identificarea loturilor a fost făcut, chiar acum colegii noştri sunt în teren pentru a identifica dacă mai există, iar în 24-48 de ore ele să nu mai existe pe piaţă, doar vreun consumator să aibă în congelator de acum o săptămână, o lună, şi de aceea a făcut publice atât noi cât şi producătorii care sunt acele loturi, să verifice dacă sunt din acele loturi să le distrugă sau să le ducă de unde le-au cumpărat”, a afirmat şeful ANSVSA.

Florin Cîțu : „Toată lumea se uită la noi. E important să rămânem responsabili”

 


Florin Cîțu, candidat la funcția de președinte PNL, face un apel la o campanie internă „frumoasă, curată”, subliniind că „toată lumea” urmăreşte competiţia internă din PNL şi „este important chiar în această competiţie să rămânem responsabili, respectuoşi, decenţi”.

„Pentru că pentru mine 25 septembrie nu este un sfârşit, este un început. Este începutul unei noi etape în care Partidul Naţional Liberal va dezvolta România”, a declarat, sâmbătă, premierul Florin Cîțu.

”Această campanie, sau prin ce trecem noi acum, eu am mai spus, e normală. Este un lucru firesc în viaţa unui partid, este un lucru firesc în viaţa unei naţiuni, pentru că aşa se aleg liderii care conduc şi dezvoltă România. Acum ne alegem liderii în PNL, ne alegem oamenii cu care vom merge la bătălie împotriva adversarilor noştri politici de la PSD.

Dar în acelaşi timp, în afară de bătălia cu PSD, mergem să dezvoltăm România. De fapt, asta facem noi în politică”, a afirmat Florin Cîţu sâmbătă seară, în discursul ţinut la conferinţa de alegeri interne a PNL Sălaj.

„Toată lumea se uită la noi. De aceea este important chiar în această competiţie să rămânem responsabili, respectuoşi, decenţi. Pentru că pentru mine 25 septembrie (n. r. – data Congresului PNL) nu este un sfârşit, este un început. Este începutul unei noi etape în care Partidul Naţional Liberal va dezvolta România. Da, până atunci vom avea această competiţie iar după 25 septembrie intrăm în nivelul următor. De aceea fac un apel de fiecare dată campanie să fie una frumoasă, curată, să vadă românii că partidul care va guverna România cel puţin opt ani de zile de acu încolo este format din membri responsabili, oameni care îşi respectă colegii, oameni în care poţi să ai încredere că atunci când spun ceva vor face. Acesta este apelul meu și pentru dumneavoastră şi pentru toţi colegii mei”, a adăugat Cîţu.

Premierul a mai spus că doreşte ”schimbarea retoricii în spaţiul public”, menţionând că a intrat în politică pentru oameni şi că prin fiecare proiect al liberalilor îşi doreşte dezvoltarea ţării.

Sursele de finanţare precum PNRR, banii europeni şi bugetul de stat sunt „legate”, a mai spus Cîțu.

„Trebuie noi să prioritizăm ca să putem să luăm aceşti bani, toţi banii. Proiectele care se califică pe fondurile europene, le punem pe fonduri europene, proiectele care merg în PNRR le punem în PNRR iar proiectele care nu pot fi finanţate din fonduri europene şi din PNRR le facem pe bugetul de stat. Doar aşa, organizat putem să le facem pe toate nu are sens să vorbim de sume, dar trebuie să ne gândim că România are nevoie de dezvoltare. Tot ce trebuie să ştim este că avem la dispoziţie peste 150 de miliarde de euro până în 2028, o şansă unică pentru noi toţi, dar pentru România în special. Nu o să obosesc să spun acest lucru: noi facem tot ce facem pentru români şi pentru România”, a adăugat premierul.


(n.m.) Ha, ha, ha ! DOMNILOR, DVS. CHIAR VĂ AUZIȚI CÂND VORBȚI ?  DACĂ ERAȚI RESPONSABILI, pe primul loc al responsabilităților ar fi trebuit să fie INTERESUL ROMÂNIEI, NU LUPTA ÎMPOTRIVA P.S.D.-ului, NU ÎMPRUMUTURILE FĂRĂ NUMĂR în DEFAVOAREA ȚĂRII, în DEFAVOAREA POPULAȚIEI care HABAR NU ARE pentru CE ANUME AȚI FĂCUT ACESTE ÎMPRUMUTURI etc. etc.