7.24.2020

Rezervele Statului au dat drumul la achiziții masive


Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritoriala 515 Bucuresti a pus în SICAP un contract pentru o achiziție de 30 de milioane de lei de alimente de strictă necesitate: diverse conserve, ulei, orez, mălai, făină, paste, zahăr, apă.

“Contract de furnizare brânză topită, cașcaval, lapte praf, conserve din carne cu legume (tocană), conserve din carne cu legume (ciorbă), conserve din legume (tocană), conserve din carne de porc în suc propriu, conserve din pateu de ficat, făină albă de grâu, mălai superior, paste făinoase, ulei rafinat din floarea soarelui, zahăr tos, apă minerală naturală, necarbogazoasă (plată), orez”, este descrierea licitației.

Desfacerea ofertelor se va face în 24 august.

80% din punctajul acordat ofertelor va fi pentru componenta financiară, 20% pentru conținutul cât mai mic de substanțe grase.



Cresc salariile pentru cei care ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate secret de stat


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 25% personalului care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat, scrie Agerpres.

Legea are ca obiect de reglementare completarea anexei nr.VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării unei majorări salariale de până la 25% personalului „care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat” din familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională. 

Astfel, personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/soldă de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Conform actului normativ, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului prevăzut se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul/avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.

Pe 30 iulie NASA va lansa rover-ul Perseverance care ar trebui să ajungă pe Marte în februarie 2021 și, în afară de observațiile pe care acesta le va face cu instrumentele super-high-tech, va ”bifa” și prima parte a unui plan măreț. Este vorba de a încerca să se aducă, în premieră, mostre de roci și sol marțian care să fie analizate în laboratoarele de pe Terra. Dacă totul merge bine, rocile ar putea ajunge pe Pământ în 2031, dar pentru asta multe lucruri trebuie să meargă ”șnur”. Se vorbește de ani buni și de trimiterea primilor oameni pe Marte, însă din cauza riscurilor și costurilor uriașe pare greu de crezut că se va întâmpla mai repede de 15 ani.


NASA va lansa pe 30 iulie misiunea care are ca scop plasarea pe solul marțIan a lui Perseverance, un rover de mărimea unui SUV de clasă mare. Este al cincilea rover pe care NASA îl trimite către Planeta Roșie. Costurile totale ale misiunii sunt estimate la 3 miliarde dolari, incluzând și doi ani de explorări marțiene.

Ținta marțiană a lui Perseverance este craterul Jezero (numele înseamnă lac în limbile slave), un loc unde semnele au arătat că în trecutul foarte îndepărtat a fost un lac. Jezero este unul dintre cele mai bune exemple pentru ce înseamnă o deltă extraordinar de bine păstrată pe Marte, un loc cu structuri stratificate ce s-au format când un râu se vărsa, probabil, într-o mare. Craterul are 250 de metri adâncime, iar cei de la NASA speră că roverul îl va putea explora detaliat și va analiza nisipul, rocile și urmele din rocile sedimentare.

Jezero Crater este un loc atât de interesant pentru geologi, încât a fost ales dintr-un total de 60 de locuri unde roverul putea ateriza. Craterul este plin de stânci, dune de nisip și depresiuni, astfel că parcursul mașinăriei nu va fi deloc simplu. Nici oamenii de la centrul de comandă nu vor putea interveni rapid, fiindcă durează 10 minute pentru ca transmisia radio să ajungă de pe Terra la Marte. Cercetătorii spun însă că Jezero este un loc atât de interesant, încât merită riscat.


Perseverance va avea o misiune importantă și în faptul că va fora în suprafața marțiană și trebuie să colecteze cam jumătate de kilogram de roci și praf marțian în câteva zeci de mici tuburi din titan, perfect sigilate, tuburi pe care le va lăsa pe solul marțian. Aceste tuburi ar trebui să fie culese peste câțiva ani de o altă misiune care, într-o serie de pași dificili, să le aducă pe Terra unde să fie analizate în cele mai bune laboratoare.

Misiunea se numește Mars Sample Return și NASA o va realiza împreună cu Agenția Spațială Europeană. Planul este gândit în ștafete și, practic, peste câțiva ani o misiune comună NASA și ESA va trimite un nou rover care să apuce micile tuburi lăsate de Perseverance, să le ducă la o sondă de aterizare unde vor fi depuse într-un container ce va fi plasat pe o mică rachetă. Toate aceste lucruri ar trebui să se întâmple pe suprafața marțiană.

Racheta ar trebui apoi să fie lansată cu succes pe orbita marțiană unde să se intersecteze cu o navă spațială care să preia containerul și să-l aducă pe Terra. Evident că va fi greu, fiindcă mult prea multe lucruri trebuie să meargă perfect și nici costurile nu vor fi mici. Totuși, speranța este că în 2031 rocile ar putea fi aduse pe Terra unde pot fi analizate la super-laboratoare ce vor obține rezultate mult mai clare decât pot micile instrumente de pe roverele trimise pe Marte.

Roverele care s-au ”plimbat” pe suprafața marțiană încearcă să găsească urme ale unor presupuse forme incipiente de viață, forme extrem de simple ce-i drept, dar încă nu s-a reușit. Se presupune că în primul ei miliard de ani de viață, Marte era o planetă mult mai caldă, cu ape curgătoare și cu vulcani activi, lucru dovedit de faptul că s-au găsit urmele albiilor acelor ape. Ca și Pământul, Marte s-a format acum 4,5 miliarde de ani.







În prezent, Marte este o planetă uscată și dezolantă, un uriaș deșert, cu un strat atmosferic subțire în jurul său. Din cauza dimensiunilor sale mici, de-a lungul a doar câteva milioane de ani, planeta și-a pierdut căldura proprie în favoarea răcelii din cosmos, ceea ce a provocat înghețarea apei și a lavei.

Pe Marte este foarte frig: la poli temperatura poate scădea iarna la sub -120 de grade, în timp ce la Ecuator, vara, pot fi +20 de grade, dar când lumina soarelui nu mai ajunge, temperaturile pot scădea și acolo spre -70 de grade. Cel mai înalt munte de pa Marte, denumit Olympus Mons, este de trei ori mai înalt decât Everest-ul.

Prima sondă care a ajuns pe orbita marțiană a fost Mariner 9, în 1971, iar primul rover a fost Sojourner, în 1997, acesta parcurgând 100 de metri în trei luni și trimițând fotografii extraordinare.


Primăria Capitalei amenajează piste de biciclete pe prima bandă de circulație de pe ambele sensuri ale Splaiului Independenței, între Piața Națiunile Unite și Podul Grozăvești. Lucrările au ajuns la 60% și se vor finaliza până la începutul lunii august, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Pistele se fac pe carosabil, practic pe prima bandă de circulație care în prezent este ocupată pe anumite tronsoane de mașinile parcate neregulamentar, unde oprirea este interzisă. Delimitarea pistei se va face cu stâlpișori direcționali în intersecții și cu marcaje în rest.


Pe Splaiul Unirii, tronsonul dintre Piața Națiunile Unite și Podul Izvor, liniile care delimitează pistele au fost trasate pe asfalt și o parte dintre indicatoarele rutiere au fost montate. În zile următoare pistele vor fi delimitate de restul carosabilului prin marcaje pe asfalt și cu stâlpișori direcționali în intersecții. Termenul de finalizare pentru lucrări este până la finalul lunii august.

Pe porțiunea dintre Eroilor / Piața Operei și Pod Grozăvești prima bandă de circulație de pe ambele sensuri ale Splaiului a fost deja în mare parte marcată pentru a fi transformată în pistă de biciclete, iar o bună parte din autobuzele și troleibuzele care circulă în zonă deja nu mai folosesc prima bandă și circulă direct pe banda doi.

Mai mult, pe prima bandă de circulație din dreptul spitalului Universitar a fost desființat culoarul dedicat exclusiv autobuzelor și au fost eliminați stâlpișorii galbeni de plastic pentru a putea fi executate marcajele pentru viitoarea pistă de biciclete.

În paralel, se lucrează și la trasarea pistei de pe bd. Elisabeta, între Cercul Militar și Piața Operei, aceasta având același termen de finalizare.

Acum se lucrează la tronsonul 2 din traseul 3 - pe Splaiul Unirii, între Piața Națiunile Unite și Podul Grozăvești, un traseu de aproape 7 km. Am decopertat, am turnat asfalt nou și urmează să fie delimitate ca pe Calea Victoriei. Pista se amenajează pe ambele sensuri de circulație. În paralel se lucrează la tronsonul 3, pe bd. Elisabeta, de la Cercul Militar până la Piața Operei. Cele două trasee sunt realizate în proporție de circa 60%. Ele trebuie să fie gata până la începutul lunii august”, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Primăriei Capitalei.

Practic cele două piste se vor conecta cu pista de pe Calea Victoriei și cu cele din Nordul Bucureștiului.

Până la începutul lunii septembrie trebuie să fie gata alte două trasee - cele de pe bd. Unirii - bd Decebal și bd. Basarabia - stadionul Național, potrivit sursei citate.

Lucrările sunt executate de Compania Municipală Străzi, Drumuri și Pasaje București.

Primăria Capitalei a obținut încă din 2014 o finanțare de 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru a amenaja 100 de km de piste pentru biciclete. Instituția a reușit însă să facă proiectul tehnic ca să acceseze banii abia în 2018, atunci când au și început lucrările la primul tronson, Piaţa Victoriei - Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing - str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera, finalizat în prezent.

Patru trasee de piste pentru biciclete care totalizează circa 48 de km


Traseul 1 are două ramificații:

  • Ramura 1: Piaţa Victoriei - Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing - str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera;
  • Ramura 2: Bdul. Constantin Prezan - Șos. Kiseleff - Piața Presei Libere

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 7,70 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 9,30 km.

Traseul 2

  • P-ța Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 8,60 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 17,20 km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 56.930mp.

Traseul 3
  • Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (Pod Grozăvești)

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 5,50km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 10,15km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 37.850mp.

Traseul 4
  • Bd. Libertății – Piața Constituției – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Național.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 6,19 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 11,60km.

Suprafață totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 44.250mp. Suprafața totală ocupată de lucrările de realizare ale acestei piste este de 166.530mp.


În ce limbă vorbește Costel Alexe ? 😅😅😅


😅😅😅

Constructorii spanioli au adus „artileria grea” la Bacău


A început modernizarea și asfaltarea pistei de decolare-aterizare la Aeroportul Bacău, o investiție de 35 de milioane de euro, finanțată din fonduri europene nerambursabile.

„Spaniolii de la FCC Construccion au adus artileria grea la aeroport!”, a anunțat europarlamentarul PSD, Dragoș Benea, după ce a vizitat șantierul împreună cu deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.



CEA MAI LUNGĂ PISTĂ DE ATERIZARE DIN MOLDOVA

Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău va fi închis în perioada 15 august – 30 septembrie 2020, pentru modernizarea pistei de decolare şi aterizare, a suprafeţelor de mişcare aferente şi a sistemului de balizaj.

„Antreprenorul spaniol s-a mobilizat exemplar, aducând cu vaporul prin Mediterana o întreagă stație de asfalt de ultimă generație. Am vizitat remarcabilul șantier și vă asigur că aeroportul, pe lângă centura Bacăului, e proba eforturilor coerente și susținute pe care le-am depus între 2017 – 2019, în guvernarea social-democrată. Munca noastră serioasă își arată roadele și lasă în urmă două realizări emblematice pentru Bacău”, a scris pe Facebook, Dragoș Benea.

„Lui Lucian Şova, nu ezit să o spun, îi datorăm aceste proiecte de anvergură. În mandatul său de ministru al Transporturilor, Lucian a făcut posibile cele două obiective de investiții – Centură și Aeroport – obținând și finanțare europeană pentru acestea (35 milioane euro modernizarea pistei de la aeroport).

Fac, aici, o paranteză: demersurile pentru atragerea de fonduri europene pentru aeroport au început încă din 2015, iar după doi ani de stăruințe am convins Comisia Europeană (prin DG Competition) și Consiliul Concurenței că Regia Aeroportuară desfășoară un serviciu de interes economic general și că banii investiți la aeroport nu intră sub incidența ajutorului de stat (reglementat dur de legislația europeană în domeniu).

Noi, la PSD Bacău, știm să mișcăm lucrurile înainte și să generăm dezvoltare durabilă prin proiecte care n-au fost oprite nici măcar de pandemie! Alții, știu doar să țină în loc comunitatea băcăuană, blocând nejustificat evoluția acesteia (vezi cazul nedeschiderii brațului de vest al șoselei de centură!)”, a mai spus europarlamentarul.




„AVEM CEL MAI MODERN AEROPORT DIN ROMÂNIA”

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a transmis că meritul este exclusiv al echipei PSD Bacău, demersurile fiind începute în timpul mandatului președintelui Dragoș Benea, actual europarlamentar.

„Am vizitat ieri șantierul de pe AIGE și sunt foarte mulțumit deoarece antreprenorul a decis să suplimenteze numărul de utilaje și de oameni, pentru a termina lucrarea în cel mai scurt timp!

În acest proiect am contat pe sprijinul deputatului Lucian Șova, care, în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor s-a luptat pentru modernizarea infrastructurii din județul Bacău: varianta ocolitoare a Bacăului, prioritizarea proiectării Autostrăzii Bacău-Brașov-A13, asfaltarea și modernizarea majorității drumurilor naționale care tranzitează județul Bacău.

Am lucrat în echipă, am muncit mult pentru a ajunge aici și pot spune că la acest moment avem cel mai modern aeroport din România, iar după finalizarea lucrărilor la modernizarea și extinderea pistei, va deveni principalul nod de transport în regiune!”, a transmis preşedintele CJ.

Modernizarea Aeroportului Internațional „George Enescu” face parte din strategia de dezvoltare a județului Bacău, alături de Autostrada A13, fiind principalele motoare pentru transformarea acestuia în centrul economic al Moldovei.

sursa:https://www.qmagazine.ro/constructorii-spanioli-au-adus-artileria-grea-la-bacau

China a ordonat vineri închiderea consulatului american din metropola Chengdu (sud-vest), în replică la decizia Washingtonului de a închide consulatul chinez din Houston în urma unor acuzaţii de spionaj, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.


Este vorba de „un răspuns legitim şi necesar la măsurile lipsite de raţiune ale SUA”, a transmis într-un comunicat Ministerul chinez al Afacerilor Externe, fără a preciza dacă există acuzaţii specifice împotriva prezenţei americane la Chengdu şi nici intervalul în care consulatul va fi nevoit să-şi închidă porţile.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump le-a dat diplomaţilor chinezi din Houston un interval de 72 de ore pentru a-şi face bagajele, termenul expirând vineri.

Joi, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat despre acest consulat chinez că este o „placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală”.

Relaţia SUA-China s-a deteriorat rapid în acest an din cauza unui cumul de probleme, de la pandemia cu noul coronavirus şi echipamentele de telecomunicaţii Huawei până la revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra Hong Kongului.

China are alte patru consulate în SUA, la San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York, precum şi o ambasadă la Washington. Alte consulate americane din China sunt deschise în Guangzhou, Shanghai, Shenyang şi Wuhan, pe lângă ambasada de la Beijing.


Se bat „calicii” pe ceaunul gol: Cu „sondaje măsluite”


Continuă împunsăturile între USR și liberali pe tema candidaturilor la locale. Alianța USR PLUS acuză, ca reacție la declarațiile premierului de joi, de la Constanța, că Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016 și „prezintă sondaje măsluite” în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii.

Ce a zis Orban

Liberalii vor propriul candidat la Primăria Constanța, iar Ludovic Orban a ironizat, joi, candidatura deputatului USR Stelian Ion la această primărie, afirmând că PNL se prezintă pentru această funcție cu Vergil Chițac, care are 30-35% în sondaje. „Să aleg pe altcineva, care are 12-14%?”, s-a întrebat Ludovic Orban, cu referire la candidatul USR.

Replica USR-PLUS

„Alegerile locale din 27 septembrie au o miză uriașă: după zeci de ani de <pesedism> putem câștiga alegerile și ne putem salva localitățile de această molimă numită PSD. La Constanța, după 20 de ani în care PSD a făcut legea, Alianța USR PLUS a decis să trimită PSD acasă pentru următorii cel puțin 20 de ani. Prezent la Constanța într-o scurtă vizită de campanie, premierul Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016. La fel ca atunci, PNL prezintă sondaje măsluite în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii. Domnul Orban a făcut publice niște informații eronate care îl prezintă pe candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Constanța cu un procentaj fals de 30-35%, iar pe candidatul USR PLUS, Stelian Ion, cu doar 12-14%”, se arată într-un comunicat de presă al Alianței USR PLUS.

Alianța USR PLUS amintește că în 2016 PNL a procedat exact la fel în București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% „pentru a crea impresia unui candidat puternic”.

”Care a fost realitatea și ce a urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea. O alianță de dreapta PNL-USR-PLUS în Constanța reprezentată de Stelian Ion ar obține un scor de 33%, scor egal cu cel pe care l-ar obține varianta reprezentată de Vergil Chițac, cu diferența esențială că există un potențial de creștere mai mare în favoarea candidatului USR PLUS”, se mai arată în comunicat.

Potrivit USR PLUS, „soluția rațională” pentru înlăturarea PSD la Constanța ar fi susținerea unui tandem, a candidaturii unice a USR PLUS la Primăria Constanța și a candidaturii PNL la președinția Consiliului Județean Constanța.

„Încăpățânarea și aroganța celor care se supraestimează ne pot costa la Constanța la fel de mult cum ne-au costat în 2016. Un candidat puternic nu are nevoie de tertipuri și sondaje măsluite, nici de proptele și laude exagerate din partea premierului. Înțelegem strategia de a-și supraestima candidatul, dar Constanța ar trebui tratată cu mai mult respect. Dacă în 2016 PNL Constanța și candidatul Vergil Chițac nu se sabotau reciproc, dacă alegeau să facă o alianță, PSD nu ar fi câștigat atunci nici municipiul, nici județul. Alianța USR PLUS consideră că impunerea de la București a aceleiași variante pierzătoare din 2016, a variantei pe care însăși conducerea PNL o prezenta odinioară lipsită de spirit de echipă, arată clar câtă importanță acordă PNL Constanței. Pe ideea „decât să susținem un USR-ist la Constanța, mai bine să mai dăm o șansă PSD“ nu se poate construi un parteneriat serios. Alianța USR PLUS este determinată să smulgă Constanța din ghearele mafiei PSD chiar și în lipsa unei alianțe cu PNL. Alianța USR PLUS are o echipă tânără, puternică, credibilă și un plan pentru a scăpa de PSD pentru cel puțin 20 de ani la Constanța”, conchid liderii USR PLUS.


Chinezii de la Synohidro Corporation Limited va proiecta și construi „Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 - DJ 191C, circa 5,5 km foarte dificili prin dealurile de lângă oraș, care vor completa practic actuala jumătate de centură ce are o utilitate limitată. Dacă nu vor exista contestații și contractul va fi semnat, termenul de proiectare va fi de 6 luni și cel de execuție de 24 de luni.


„Ofertantul desemnat câștigător este ASOCIEREA SYNOHIDRO CORPORATION LIMITED (China) – GOOD PROD S.R.L. (România), cu preţul de 185.538.106,56 Lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară și 40 de puncte pentru componenta tehnică. Durata contractului este 6 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioadă de garanție a lucrărilor de 84 de luni”, anunță CNAIR.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru constructia Variantei de ocolire a Municipiului Zalău între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a 5 viaducte şi 2 poduri, precum şi a intersecțiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C.

Practic, tronsonul nou de circa 5,5 km care va fi construit va completa actuala șosea de centură - o primă jumătate de circa 8 km care are o utilitate limitată în lipsa construirii segmentului dintre Aghireș și drumul național Zalău-Cluj (urcarea pe dealul Meseș).


Astăzi, 24 iulie 2020, este prăznuită Sfânta Hristina



Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir şi a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăţi. Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulţimii pentru că era foarte frumoasă, scrie crestinortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Planul tatălui era să o ţină în acel turn până avea să împlinească vârsta majoratului. Nemulţumită de credinţa idolatră, începe să se roage Celui de Sus. I se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeieşti. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toţi idolii din turn.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl său. A fost aruncată în temniţă pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită de îngeri. După alte suferinţe, a fost aruncată în mare.


În noaptea de joi spre vineri polițiștii din Capitală au verificat localurile din Centrul Vechi. Iată ce au descoperit :


Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe controale la restaurante, terase şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind siguranţa publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar şi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-Cov2, scrie Agerpres. 


Zeci de societăți comerciale verificate



Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, au fost verificate 25 de societăţi, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.500 lei.

Astfel, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, respectiv pentru lipsa documentelor justificative aferente mărfurilor comercializate, lipsa înregistrării operaţiunilor în registrul de casă, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, precum şi pentru alte aspecte legale încălcate şi o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.


Restaurant fără aviz de funcționare 



Poliţiştii au mai descoperit că o societate comercială care administrează un restaurant nu deţinea aviz de funcţionare şi nu deţinea documente privind angajarea personalului, respectiv pentru provenienţa şi calitatea produselor comercializate, la o terasă s-a constatat un plus de casă, iar la un club şi un salon dedicat exclusiv adulţilor au fost identificate mai multe persoane care nu deţineau contracte de muncă în legătură cu activitatea prestată.

Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către societăţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă. 


Aproximativ 120 de muncitori români, care se aflau în carantină în Germania, pentru că la locul de muncă au fost depistați mai mulți infectați, au fugit din carantină și au revenit în țară.


Muncitorii ar fi plecat cu mașinile personale, relatează radiobonn.de.