Eugen Alimănescu a rămas în istoria Bucureştiului sub numele de „Comisarul de fier”.
O personalitate puternică, cu spirit justiţiar, care a reuşit să strângă în jurul său o mână de oameni corecţi, dintr-un sistem putred de corupt.
Brigada “Fulger”, care acţiona sub comanda sa, era compusă din 22 de poliţişti incoruptibili, majoritatea tineri aleşi personal de comisar chiar de pe băncile şcolii. Erau pregătiţi să intervină în situaţii dintre cele mai periculoase, cum ar fi schimburile de împuşcături în plină stradă cu gangsterii vremii.
Ideea înfiinţării acestei brigăzi, care beneficia de arme automate şi două maşini rapide (o premieră pentru Politia Capitalei), i-a venit comisarului Alimănescu după ce în urma mai multor arestări pe care le-a făcut la scurt timp după ce-a intrat în poliţie, a constatat că infractorii erau rând pe rând eliberaţi.
Metoda era aplicată la scară largă atunci. În situaţiile în care un răufăcător notoriu, cu „pile”, ajungea în spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza “gravelor probleme medicale” sau “pentru bună purtare”. Mai mult, în unele cazuri pedeapsa dată de instanțe era prea mică în comparaţie cu gravitatea faptelor. Comisarul Alimănescu şi echipa sa de incoruptibili au venit însă cu o altă abordare...
Razboiul îsi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum făcuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de bază deveniseră peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabandă.
Restrictiile la energie electrica transformaseră Capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile răufăctorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa întarească un fenomen al criminalitații deja extrem de dezvoltat.
Intr-un atare mediu, nașterea unor grupări criminale dupa model american a fost doar o problemă de timp.
Gangsteri îmbrăcati si înarmati asemenea celor de peste ocean împânziseră Bucurestiul, epatând prin lux si prin comportamente extravagante în mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie.
Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rău famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevărate fortărete ale crimei in care până si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.
Părea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in România acelor vremuri existau incă oameni care nu puteau fi cumpărati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimănescu.
Nascut la Slatina, in anul 1916, tânărul Alimanescu opta pentru o existență pașnică, urmând cursurile scolii care l-ar fi ajutat să devină contabil. Războiul este cel care schimbă radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului.
Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole.
In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scăpat aproape orice răufăcător.
Probele incriminatoare dispareau făra urmă, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scăpau cu viata îsi retrăgeau subit afirmatiile.
In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru că pedeapsa dată era prea mică in comparatie cu gravitatea faptelor. Va sună cunoscut ?
Grupul de polițiști al lui Eugen Alimănescu
Nascut la Slatina, in anul 1916, tânărul Alimanescu opta pentru o existență pașnică, urmând cursurile scolii care l-ar fi ajutat să devină contabil. Războiul este cel care schimbă radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului.
In aria sa de acțiune intrau atunci cele mai rău famate cartiere ale Bucurestiului.
Dupa primele eșecuri, Alimanescu realizează că nu va putea nicicând să reușească in initiativele sale. Coruptia era prea puternică si cuprinsese prea adânc structurile statului.
Urmând modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apelează la recruți, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politie si aspiranți la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger".
Urmând modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apelează la recruți, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politie si aspiranți la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger".
22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din Capitală.
Asemenea omologului său din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din rândul gangsterilor, crează rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si dă startul unor veritabile lupte de stradă cu infractorii.
Stia că, odată arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzând de influenta pe care o aveau in rândul magistratilor.
Solutia aleasă de Alimanescu ? Exterminarea crimei si a criminalilor.
Evident, astfel de măsuri neortodoxe au stârnit reactii diferite in rândul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van că Alimanescu nu îi va urmări in alte orase, altii incercau sa il reducă definitiv la tacere pe incomodul om al legii.
Putini au fost cei care au sfârsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre răufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger".
De fiecare dată, un reprezentat al presei se afla de fată in momentul confruntărilor iar comisarul se asigura că, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancartă prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria.
Extrem de atent, el isi motiva de fiecare dată actiunile prin deschiderea focului de către infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o facă ?
Evident, astfel de măsuri neortodoxe au stârnit reactii diferite in rândul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van că Alimanescu nu îi va urmări in alte orase, altii incercau sa il reducă definitiv la tacere pe incomodul om al legii.
Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase.
Astfel, tentativele de a-l ucide au eșuat pe rând. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitură după lovitură bandelor criminale din țară.
Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau măsurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insă, comisarul era o legenda vie, o speranță, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor.
Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.
In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bântuisera Capitala.
Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata.
A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.
Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei.
Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori.
Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din târg, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci.
Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustragă din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari.
Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada.
Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" români au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.
Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii tranșau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile orădene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu.
Deghizat in om de afaceri, omul legii îi dadea de urmă criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande. Ceea ce părea a fi o nouă tâlharie urmata de crimă s-a transformat, insă, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.
Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme.
A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania".
Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o intreaga banda formata din ofițeri ruși.
Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil.
Obisnuit sa nu faca nici o concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuiseră de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange.
A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.
Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare.
Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il steargă din amintirea oamenilor.
Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a fost desfiintat, iar membrii săi si-au pierdut urma.
In fond, in lumea comunistă tocmai se instaura un alt fel de Mafie.
Eugen Alimănescu l-a inspirat pe regizorul Sergiu Nicolaescu la crearea Comisarului Moldovan.
ooOoo
Unchiul regizorului, comisarul Gheorghe Cambrea, a lucrat alături de Alimănescu la rezolvarea mai multor cazuri celebre din Capitală. Caracteristicile ambilor poliţişti au dus la conturarea profilului Comisarului Moldovan.
