„Nevaccinat, ne-mascat, lipsit de frică” - Proteste ample la Londra anti-lockdown - „Uniţi pentru libertate”

 

Un protest la Londra a atras un număr mare de participanți, uniți de neîncrederea lor față de modul cum guvernul britanic a gestionat situația legată de Covid-19. Aceste evenimente fac parte dintr-o mișcare mai amplă a protestatarilor din țările occidentale.

În cea mai recentă demonstrație săptămânală, zeci de mii de britanici au mărșăluit pe străzile Londrei sub bannerul „Uniţi pentru libertate”, potrivit RT. Mitingul a reunit grupuri de oameni care sunt nemulțumiți de blocările prelungite impuse de guvern, sunt neîncrezători în vaccinurile Covid-19 și manifestă sentimente anti-guvernamentale.

„Nevaccinat, ne-mascat, lipsit de frică”

Politicianul David Kurten, fost membru al Partidului pentru Independență din Marea Britanie, a estimat că protestul a fost mai mare decât cel desfășurat weekendul trecut. „Suntem cu toții afară, oameni normali, nu purtăm măști, nu ne facem niciun vaccin, cerând guvernului să ne redea libertățile civile pe care nu au avut niciodată dreptul să ni le ia”, a spus Kurten, rezumând cauza protestatarilor.

Proteste anti-lockdown similare cu cele de la Londra au avut loc în mod regulat în mai multe țări din Europa, inclusiv în România, iar uneori sunt contracarate prin acțiuni ale poliției.

În Marea Britanie, neîncrederea în politicile guvernamentale a fost alimentată de o narațiune care pe parcurs s-a schimbat, începând iniţial cu un apel de a îndura o scurtă perioadă de restricții pentru a „aplatiza curba” infecțiilor cu Covid-19 și a împiedica supraaglomerarea Serviciului Național de Sănătate, dar care s-a schimbat după ce perioada de lockdown s-a prelungit pentru luni întregi.

Guvernul lui Boris Johnson a avertizat că infectările cu „varianta indienă” a Covid-19 ar putea duce la amânarea măsurii promise a relaxării restricțiilor în țară. Recent, barurilor și restaurantelor din Marea Britanie li s-a permis să servească clienții în interior, în grupuri de până la șase persoane, sau persoane din două gospodării, iar restricțiile au fost parțial ridicate şi pentru alte locuri publice. Adunările publice în aer liber sunt limitate la 30 de persoane si este recomandată păstrarea distanței sociale între grupuri.

Cine lucrează împotriva BOR

 

Asistăm îngrijorați, în ultimele săptămâni, la un schimb de săgeți între unii dintre cei care trebuie să fie cei mai respectați și iubiți ierarhi ai BOR. O pădure de camere de luat vederi care, cu certitudine, nu au putut fi mobilizate acolo de către participanții direcți la controversă, poartă imaginea caricaturizată a acesteia în întreaga lume.

Judecători autoproclamați, care au șiretenia, dar nu și buna credință a înțeleptului Solomon, încearcă să o determine pe fiecare din părțile aflate în dispută să renunțe la “copilul” său – “libertatea jertfelnică” și “disciplina ziditoare” – ocultând adevărul că în acest caz, supraviețuirea formală are prețul pierii esențiale. Respectivii judecători nu sunt din biserică și nu sunt ai bisericii, ci o adunare de lupi moraliști și cai troieni. Cu scopul de a dezbina BOR și a o scoate astfel din joc, ei acreditează ideea că acela care se încăpățânează a nu renunța la viziunea sa asupra a ceea ce ar trebui să fie sau să facă BOR, acela lucrează de fapt împotriva BOR.

La vedere, ținta atacului principal este Arhiepiscopul Tomisului, aceasta având o dublă finalitate. Pe de o parte, să îi descurajeze pe ierarhii care, fără a-l simpatiza neapărat sau a dori să îl susțină cu titlu personal pe ÎPS Teodosie, sunt gata să îi urmeze modelul opoziției la abuzurile guvernului anticreștin, nemaivoind să accepte compromisuri care compromit credința poporului, inclusiv în instituția bisericii. Pe de altă parte, scopul este ca, prin contrast cu Vlădica de la Pontul Euxin, PF Daniel să apară a fi un colaboraționist care desparte funcția de Patriarh al sufletului de aceea de Patriarh al patrimoniului.

În taină, desigur, după ce au fost drastic amputate ajutoarele bugetare, asupra Patriarhului se fac presiuni pentru a-l determina să reprime sever și exemplar sfidarea poruncilor guvernamentale de către creștinii de la malul mării, cu iluzoria promisiune că asta va conferi bisericii mai multă siguranță politică.

Când de la nivelul cancelariei patriarhale se fac IPS Teodosie, nesancționațe, reproșuri în limbajul și cu tezele lui CTP, fie asta și ca replică la unele afirmații contondente ale unor apropiați ai Arhiepiscopului, înseamnă că mai mulți lucrează împotriva BOR.

Acțiunile IPS Teodosie împotriva dictaturii covidiste au fost exemplare. Și aproape singulare. A-i reproșa “duhul răzvrătirii” înseamnă a fi de partea covidismului și a covidocrației. Iar asta înseamnă ratificarea încălcărilor neconstituționale ale libertății religioase și blamarea “bisericii luptătoare”, adică condamnarea publică a credincioșilor care o formează – ierarhi, preoți și mireni.

Primul om ajuns în Rai, potrivit Evangheliei, a fost un tâlhar. Mafia italiană din SUA a fost implicată cu succes împotriva “ciumei negre” și a “ciumei brune”, din Italia fascistă și Germania nazistă. Toate însușirile mafioților, care în timp de pace au fost defecte, în timp de război au devenit calități.

Eu nu am nici informația nici căderea pentru a judeca păcatele (de ordin contabil, administrativ, didactic, pedagogic etc.) ÎPS Teodosie, eventual săvârșite în ordinea internă a ierarhiei bisericești. Sunt sigur că PF Părinte Patriarh și Sfântul Sinod au suficiente remedii la care să apeleze cu eficientă discreție, fără asocierea opiniei publice inflamate de presa inamicilor bisericii.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe acum, în primul rând, nu este nici problema reînființării Mitropoliei Tomisului. Oportunitatea și fezabilitatea din punct de vedere canonic ale acestei decizii aparțin Sfântului Sinod. Nefiindu-i membru, din perspectivă seculară, mă interesează adevărul istoric, pe care îl judec în baza argumentelor și documentelor, indiferent de persoana celui care îmi aduce informația (Troia a fost descoperită de un amator, nu de un arheolog profesionist), iar ca om al cetății (om politic, dacă vreți) îmi doresc să mă pot sprijini, în dialogul cu interlocutorii externi, pe vechimea creștinismului înaintașilor noștri și pe contribuția acestora la edificarea identității creștine a Europei, într-un moment în care unii exprimă dubii cu privire la caracterul deplin european al civilizației noastre, iar alții ne consideră minori în istoria creștinătății.

Dincolo de toate acestea, însă, și mai presus de ele, sfidarea principală este aceea a războiului purtat pe față nu de atei, ci de forțele anticreștine care sunt, totodată și antinaționale, împotriva BOR, rămasă ultim aliniament de apărare și factor de coeziune de ultim recurs ale națiunii române. În fața acestui pericol de moarte BOR trebuie să rămână unită și în nici un caz nu are voie să se lase tentată de “duhul excluderii” celor mai curajoși dintre fiii săi care, la vreme de pandemie, au înțeles să se lupte cu Anticristul pe baricade, refuzând orice compromis cu acesta.

Opoziția pasivă, diplomatică, de catifea, are și ea meritele ei. Este adevărat că mai ușor poți prinde muște cu o linguriță de miere decât cu un butoi de oțet. Inclusiv astfel de tactici cer nu doar inteligență, ci și curaj.

Istoria ne arată că ambele sunt necesare. Britanicii au acceptat să dea câștig de cauză pacifismului lui Ghandi, pentru că erau speriați de confruntarea cu mișcările violente pentru independența Indiei, desfășurate simultan.

Iisus a manifestat “duhul răzvrătirii” când i-a gonit cu biciul pe negustori și pe zarafi din Templu, și tot El a dat lecția smereniei atunci când a îndemnat să îi oferim obrazul celălalt celui care ne-a pălmuit. În ambele cazuri a fost același Iisus și ambele modele sunt de urmat.

Iisus a spus să dăm Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Acum Cezarul ne-a cerut să îi dăm ce era al lui Dumnezeu, și asemenea cereri nu se negociază, singurul răspuns posibil fiind alungarea Cezarului din biserică.

Când puterea seculară ne-a cerut să credem în dr. Arafat mai mult decât în Dumnezeu, să ne temem de Covid mai mult decât în Judecata de apoi, și să renunțăm la comuniunea eclezială și la cea euharistică, adică la esența ordinii creștine, a vieții bisericești și a Sfintei Liturghii, mânia cu care, din păcate, prea puțini credincioși au reacționat, nu a fost provocatoare, ci răspunsul la provocare. Un răspuns nu doar legitim, ci și necesar; și, în cele din urmă, biruitor.

Acestor mărturisitori nu li se poate pune acum eticheta de “tradiționaliști radicali”, cum o face un jurnalist de la DW, sau de “conservatori veleitari”, cum o fac unii comunicatori publici infectați de virusul globalismului științific. Și lor nu li se poate opune exemplul “ierarhilor luminați”, lăudați cu un suspect entuziasm și urmăriți cu un interes complet nefiresc de presa fidelă și liderii de opinie ai celor care s-au plasat în afara, dacă nu chiar împotriva BOR. Acestora le pasă de mitropolia Tomisului numai întrucât ea ar fi poarta prin care duhul dezbinării ar pătrunde în biserică.

Revoluționarul francez Gracchus Babeuf se întreba înțelept: “Cu ce ai greșit Babeuf de te laudă opoziția?” Poate și unii ierarhi BOR, de a căror totală bună credință nu avem a ne îndoi, ar trebui să se întrebe cu ce au greșit de îi laudă presa progresismului luciferic?

Iată de ce trebuie să fim foarte atenți în evaluările noastre și în raportarea la o dezbatere internă a BOR, transformată neatent și neînțelept în dispută. Ambele părți trebuie să înceteze conflictul, dar este posibil ca ambelor părți să le fie interzis acest lucru de forțe exterioare BOR și care nu sunt forțele binelui.

Prin amenințări sau prin promisiuni de daruri otrăvite, aceste forțe (posibil aceleași și posibil sub comenzi din afara României) îi împing pe ierarhii BOR să se contrazică între ei, epuizându-și astfel energia și atuurile morale necesare în lupta cu adevăratul inamic. Cei care procedează astfel știu bine că din interior zidurile cetății sunt mai ușor de dărâmat. Și mai știu că, rămase ziduri fără suflete, lăcașele de cult devin ușor obiective turistice și exponate în muzee de istorie, folosibile ca material didactic pentru conferințele “științifice” dedicate “zeului rațiunii moarte”.

Noi nu trebuie să lăsăm să se întâmple asta, căci chiar dacă nu am fi creștini ortodocși, suntem români și știm, asemenea lui Mihai Eminescu, că BOR este mama neamului românesc. Și chiar dacă suntem internaționaliști, nu suntem și nu vrem să fim internaționaliști de nicăieri, ci cetățeni ai universului cu rădăcinile în România. Și chiar de suntem pro-europeni, știm că nu putem fi buni europeni fără să fim buni români.

prof. dr. Adrian Severin

Victor Rebengiuc, despre Revoluţie: „A fost o mare păcăleală. Nu au dispărut nici securiştii, nici comuniştii”

 

Victor Rebengiuc este de părere că Revoluţia din 1989 „a fost o mare păcăleală”, pentru că nu au dispărut nici securiştii, nici comuniştii, dimpotrivă, ei au continuat să îşi facă politica de construire a unor averi personale mari.

„Revoluţia a fost un lucru încântător, pe care l-am iubit şi în care speram foarte mult. Pentru că îmi regretam viaţa trăită până atunci. Speram să trăiesc în libertate, în bunăstare, să începem să construim o ţară frumoasă, adevărată, nouă, cu oameni inteligenţi, cu lucruri minunate în ea. De fapt, m-am păcălit. A fost o mare păcăleală”, a declarat actorul în vârstă de 88 de ani, invitat la ediţia de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV.

După trei decenii de la acele evenimente, el a spus: „Nu înţeleg ce-a putut să mă îndemne pe mine să cred că va fi o mare răsturnare, că vor dispărea comuniştii şi securiştii”.

Nu îi lipseşte nimic din comunism, dar subliniază că Revoluţia a fost o păcăleală. „Au continuat comuniştii să îşi facă politica lor bună de construire a unor averi personale mari, care pot concura cu oricare alte averi personale din toată lumea”, a completat el.

Victor Rebengiuc, scrisori de ameninţare din partea Securităţii: „Multă lume mi-a zis că am fost prea radical”

Monarhist convins, după cum a declarat, Rebengiuc şi-a amintit că, în 1940, „când a fost înscăunat rege, am fost foarte fericit, împreună cu frate-meu”.

„Toată lumea era fericită, pentru că era un rege tânăr, un bărbat frumos şi reprezenta un ideal. Toată lumea avea încredere şi îi acorda toată dragostea. A fost foarte iubit”, a spus el despre regele Mihai.

Actorul avea 14 ani când monarhul a abdicat, era în vacanţă de la Liceul Militar din Predeal, care ulterior a fost desfiinţat. „A fost ceva îngrozitor. Eram copil, am plâns, am plâns şi iar am plâns. A fost o lovitură pentru mine. Am simţit o pierdere imensă în momentul ăla, pentru că nu îmi plăceau deloc cei care l-au detronat pe rege”.

Dictatura comunistă ce avea să urmeze îi era, la acel moment, „ceva străin” lui Rebengiuc. „Era ceva care se apropia, ne astupa şi venea peste noi. Oamenii nu aveau de unde să ştie. Totul a fost pe dos”.

Victor Rebengiuc a fost înscris apoi la Şcoala Medie Electrotehnică. Atunci a avut loc şi prima reformă comunistă a învăţământului. „Deodată, totul s-a întors pe dos. Aflam că inventatorul radioului nu e Marconi, e Popov, totul era… toate marile invenţii fuseseră făcute de ruşi. Eram buimac. Am fost un elev bun, nu am fost strălucit la tehnică”.

Întrebat dacă îi lipseşte ceva din perioada comunismului, el a răspuns: „Nimic, absolut nimic. Nu a avut ce să îmi dea. Îmi lipseşte tinereţea mea şi amintirile mele frumoase din perioada aia sunt legate de tinereţe şi de ce putea face un tânăr în acea vreme. Eram tineri, asta era important. Ne puteam mişca în voie, alergam, săream, înotam pe unde puteam, în nopţile de Înviere aveam şedinţe, de Crăciun venea Moş Gerilă. Noi îl aşteptam pe Moş Crăciun, aveam o relaţie cu Moş Crăciun destul de apropiată. N-a mai venit, a venit Moş Gerilă. Nu, nu regret nimic. A fost o perioadă de minciună îngrozitoare”.

Nu s-a înscris vreodată în Partidul Comunist Român. „Nu aveam pentru ce să lupt eu în Partidul Comunist. Propunea numai minciuni, numai bancuri, ca să ne ia ochii. A fost o perioadă, în 1964 – 1965, când s-a zis că acum trebuie să intre intelectualii. Ciulei a intrat atunci. «Trebuie să intrăm, să ridicăm calitatea vieţii şi a structurii partidului, să fie şi intelectuali acolo». A fost o minciună, o păcăleală mare de tot. Eu nu am vrut”.

Era solicitat apoi să participe la evenimente festive pentru partid sau pentru zilele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. A refuzat de fiecare dată, spune Rebengiuc, şi răspunsul său atrăgea ameninţări cu concedierea. „Îmi spuneau: «E sarcină de serviciu, trebuie să te duci, că te dau afară». «Dă-mă afară». Şi nu m-au dat. Şi nu am fost singurul care a făcut asta. Se putea refuza”.

„Aveam ideea să mă ridic în carieră, de a fi cât mai bun, dar nu partidul mă ajuta la asta. Dar oamenii care aveau posturi administrative aveau nevoie de partid ca să salte într-un post mai bun. Eu nu am vrut să fiu directorul teatrului, am vrut să fiu un actor bun, dar chiar foarte bun”.

A fost chemat, prin 1965, la Consiliul Culturii, legat de un spectacol. „Avea loc a doua zi. Aveau nevoie să înlocuiască pe cineva. Mi s-a atras atenţia că mi se dă o chestie de mare răspundere, pe care trebuie să o duc la capăt. «Dar eu nu vreau să fac asta. Nu am fost niciodată. Nu vreau». Că e sarcină de partid, dar eu nu eram membru de partid”. I-a fost spus că poate fi constrâns. Până la urmă, a primit poezia „Au chipul munţilor eroii şi al apelor din ţara lor”, închinată lui Ceauşescu, şi a spus-o în spectacolul de la Sala Palatului.

Rebengiuc şi-a amintit şi cum stătea la coadă la magazine alimentare, la piaţă. „Aveam o boală pe pensionari… În timpul ăla, toată lumea. Pentru că oamenii stăteau la lucru şi pensionarii, la coadă. Şi până să vină oamenii de la lucru, să cumpere şi ei, nu mai găseau nimic. Era o ură pe pensionari ceva îngrozitor”.

Într-o duminică dimineaţă, a mers la Obor cu George Constantin, colegul lui. „Am avut un avantaj în perioada aia – fiind actor, te recunoaşte lumea şi te mai ajuta. Aveam o relaţie de genul ăsta acolo. Am mers cu George Constantin şi nimic nu se găsea în hala de carne. Toată lumea înjura… La un moment dat, auzim aplauze, aplauze. Când toată lumea era revoltată că nu există mâncare. Intrase Ceauşescu în hală, venise în vizită, şi toată lumea care îl înjura îl aplauda. Ce impresie bună am avut despre poporul român atunci!”.

„Nu credeam că mai cade comunismul. În perioada ultimă, când au început să cedeze lacătele astea din jurul nostru care ne ţineau închişi, a fost o fărâmă de speranţă. Dar Ceauşescu rămânea fidel revoluţiei, care mergea din rău în mai rău”.

Un moment îngrozitor pentru el a fost când, în decembrie 1989, a fost prezent la Televiziunea Română. A pus un sul de hârtie igienică pe masă, în mod simbolic.

„Foarte multă lume vorbea, fără să îşi dea seama – şi aici era o chestie care ţinea de caracterul omului: erai obligat, în orice chestie pe care o făceai public, să pomeneşti de tovarăşul şi tovarăşa. Am văzut şi auzit oameni, pentru că erau obligaţi, care îi pomeneau în treacăt, dar nu insistau. Prea se mânca mult rahat cu plăcere. Atunci am zis: «Domnilor, dacă se schimbă, atunci hai să ne ştergem la gură de chestia asta». Pentru că la televizor apăreau ăia care aveau urme de rahat pe gură. A fost un moment îngrozitor pentru mine atunci, a fost o trăire excepţională”.

Îndemnul lui nu a fost urmat. „Nu s-a schimbat nimic. Am avut mari neplăceri de pe urma acestei chestii.Am primit la scrisori de ameninţare… Securitatea le trimitea. Cine stă să facă o scrisoare, să îţi scrie ţie…? Le-am citit şi le-am păstrat. Multă lume mi-a zis că am fost prea radical. Nu eram într-o revoluţie? Revoluţia e radicală. Ori e revoluţie ori nu e. Noi voiam să schimbăm tot ce a fost până atunci. Asta urma să se întâmple. Credeam eu”, a adăugat el.

Victor Rebengiuc, vaccinat anti-Covid, priveşte „cu milă” protestele faţă de măsurile impuse de autorităţi în contextul epidemiologic: „Negi virusul şi mori”

Actorul Victor Rebengiuc a declarat duminică, în emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, că a fost vaccinat împotriva Covid-19 şi că îi priveşte „cu milă” pe cei care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei.

„Şi prima doză şi pe a doua le-am făcut cu Pfizer. Nu am avut nimic împotriva vaccinului, chiar aşteptam să apară un vaccin care să ne apere într-un fel, să ne dea o sigiranţă”, a spus el.

Rebengiuc a continuat: „Nu am negat coronavirusul niciodată, pentru că nu mă duce mintea la aşa ceva – să pot să neg o realitate. Cu multă bucurie am făcut vaccinul şi nu s-a întâmplat nimic. Şi fac vaccinuri. De obicei, fac în fiecare toamnă un vaccin antigripal”.

Victor Rebengiuc a fost anul trecut diagnosticat cu Covid-19. „Din fericire, nu a fost grav. L-am luat din pripă, din prima zi când am avut temperatură şi diaree. Ştiam că astea sunt nişte simptome. Am mers cu nevastă-mea (Mariana Mihuţ, n.r.), la spital, ne-au făcut analize de dimineaţa până seara, noaptea târziu ne-am întors acasă cu ordinul să stăm în casă două săptămâni”.

Nu a avut vreo problemă să stea în casă. „Am stat cu plăcere. Mie îmi place să stau acasă. Nu am simţit nevoia de libertate, să merg să stau la terase. În viaţa mea nu prea am stat la terase, nu am avut în program asta. Rar se întâmpla să mergem să stăm puţin la o terasă”.

Ca om care a trecut prin boală şi care s-a şi vaccinat, Rebengiuc spune că priveşte „cu milă” protestele faţă de măsurile restrictive impuse de autorităţi în contextul epidemiologic.

„Sunt nişte oameni care nu înţeleg. Nu pot înţelege în ce situaţie se află, ce se întâmplă cu lumea asta. E un lucru pe care nu îl poţi caracteriza. Cum să te înţelegi cu oamenii ăştia? Ce să le spui? Când vezi în jurul tău, în toată lumea, că mor pe capete oamenii care nu se apără, nu se feresc de asta, ce îi deranjează o minimă protecţie, să îşi pună la gură masca?”.

Despre decesul lui Bogdan Stanoevici, fost actor şi militant anti-mască, el a spus că este „cel mai bun exemplu”.

„Negi virusul şi mori din cauza lui. Din lupta contra, dar a fost mai tare virusul”, a subliniat Rebengiuc.

Victor Rebengiuc, amintiri de la Cannes cu „Pădurea spânzuraţilor”: Nu aveam bani, nu exista acolo nici măcar un afiş al filmului

Actorul Victor Rebengiuc, invitat al ediţiei de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, a povestit experienţa de la Festivalul de Film de la Cannes din 1965, când filmul „Pădurea spânzuraţilor”, în care juca rolul principal, a fost selectat în competiţie şi premiat pentru regie.

Relatarea lui Rebengiuc a început cu anii de şcoală. În adolescenţă, nu avea nicio idee despre teatru, îl cunoaştea doar de la radio. Unul dintre colegi i-a cerut să joace într-o piesă montată în şcoală. El a avut rolul chiaburului satului. Mai târziu, la un cămin cultural din Bucureşti a participat la un casting şi a primit rolul principal, de doctor al satului. Au urmat alte roluri în astfel de echipe de teatru.

În ultimul an de la şcoala tehnică, unde fusese mutat după ce Liceul Militar din Predeal fusese închis, prestaţia lui în „Nea Nae învaţă carte”, o comedie, l-a făcut pe director să îl sfătuiască să dea la Teatru. „Aşa s-a aprins un beculeţ în mintea mea, nu avea curaj, îmi era jenă, n-am spus nimic părinţilor, m-am înscris la examen. Am aşteptat să văd ce se întâmplă. Am intrat printre ultimii”.

La clasa actriţei Aura Buzescu a avut parte de „nişte aventuri”. Şi-a amintit de faptul că el jucase doar în comedii, iar tragediana l-a îndrumat sever. „În primul semestru, doamna Buzescu urla la mine de se cutremurau ferestrele: «Cine te-a învăţat să faci asa? La cine o să te duci? La Estradă!?». «Cine dracu m-a pus pe mine să vin aici», mă tot gândeam eu… Mai bine se crăpa pământul să intru, să mă afund acolo, decât să urc pe scena aia unde mă trimitea ea. Ea tot îmi spunea ce trebuia să fac şi, după un semestru, am înţeles ce voia de la mine. Eu învăţasem nişte teatru de la oameni care iubeau teatrul, dar care nu îl stăpâneau, nu îl ştiau, îl făceau din iubire. De la doamna Buzescu am învăţat lucrurile serioase despre teatru şi am înţeles ce trebuie să fac. De atunci, am avut o relaţie extrem de frumoasă, era mama mea şi eu eram fiul ei”.

Aura Buzescu, Nicolae Băltăţeanu, George Vraca, George Calboreanu şi Costache Antoniu au fost idolii lui. „Era o galerie de mari actori pe care îi stimam, îi admiram şi îmi doream să ajung ca ei. Îi respectam din tot sufletul. Şi toată generaţia mea a fost aşa, avea respect faţă de cei mai în vârstă”.

Mulţi ani mai târziu, după turnee cu teatrul în Uniunea Sovietică, Polonia şi Cehoslovacia, a jucat rolul Apostol Bologa, în „Pădurea spânzuraţilor” (1965) al lui Liviu Ciulei. A fost la Festivalul de la Cannes, alături de regizor şi de actriţele Anna Szeles şi Gina Patrichi.

„Era prima dată când plecam în Vest, şi la Cannes. Nu aveam bani, nu era nimic acolo. Niciun afiş. Nu exista niciun afiş, pentru că înseamnă bani să pui afişe acolo cu filmul pe care îl prezinţi în festival. Noi mergeam la hotel, stăteam într-un hotel de lux, aşa cum era acolo”.

Înainte de a pleca, delegaţia a fost chemată la Consiliul de Cultură şi a primit mai multe înstrucţiuni. „Eşti în delegaţie, mergem la Cannes, ai grijă. Să îi iei smokingul. «De unde să îmi iau smokingul!? Care smoking!?». Aveam un salariu amărât. Actorii au fost foarte prost plătiţi până acum vreo câţiva ani. De unde să iau eu smoking şi pentru ce? Că nu aveam premiere de gală, nu aveai ocazia să porţi un smoking. Şi până la urmă am făcut rost. A aflat Catinca Ralea (realizatoare de emisiuni radio-tv, jurnalistă şi traducătoare, actriţă şi regizoare de film, n.r.), fata lui Mihai Ralea, că există această problemă, că nu am smoking, şi mi l-a dat pe al tatălui ei, care se prăpădise nu de mult”.

Filmul „Pădurea spânzuraţilor” a fost primul lui lungmetraj de anvergură, care l-a adus în conştiinţa publicului, după cum afirmă Rebengiuc. „Până atunci, făcusem nişte filme bune, dar socialiste, cu moral socialist”.

Rebengiuc a jucat ulterior în lungmetraje ca „Tănase Scatiu”, „Ştefan Luchian”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Faleze de nisip”, „Moromeţii” şi „Cel mai iubit dintre pământeni”, continuându-şi şi activitatea în teatru.

Afaceristul ION CRIȘAN a fost aruncat în aer cu o bombă teleghidată

 

Prefectul judeţului Arad, Toth Csaba, a dispus suplimentarea măsurilor de ordine publică, după explozia unei maşini care a ucis un cunoscut om de afaceri din Arad, prefectul afirmând că în acest caz a fost vorba de o moarte violentă posibil provocată de o bombă, care ar fi putut fi acţionată şi de la distanţă.

Măsurile suplimentare au fost luate în condiţiile în care arădenii ar putea fi îngrijoraţi cu privire la faptul că persoanele responsabile de provocarea exploziei sunt în libertate.

„Consider că în primul şi în primul rând mesajul care trebuie să vină din partea noastră, a autorităţilor, este unul de calm. Cetăţenii municipiului şi judeţului Arad pot să stea liniştiţi, am luat toate măsurile de ordine publică. În această situaţie, zic eu, ciudată, pentru că infracţiuni s-au mai întâmplat, dar infracţiuni de o gravitate asemănătoare nu a mai avut parte municipiul Arad. Există efective de poliţie şi jandarmerie în patrulare, există, pe lângă activităţile normale, şi activităţi suplimentare pentru a menţine ordinea publică”, a declarat, duminică, prefectul Toth Csaba.

El a spus că anchetatorii au mers „pe o pistă de moarte violentă, de incendiu provocat”, scrie agerpres.ro.

Detalii din ancheta de la Arad. „Există şi această posibilitate, cu o bombă, care, din câte cunosc eu, ar fi putut fi declanşată şi de la distanţă. (…) Anchetatorii lucrează la mai multe piste, au fost efectuate activităţi specifice de anchetă, cercetarea la faţa locului, audieri de martori, au fost identificate piste de anchetă, dar nu am cunoştinţă despre identificarea unor persoane direct responsabile de această faptă”, a declarat prefectul, precizând că informaţiile le are din surse publice, nu direct de la anchetatori.

Bărbatul care a decedat, sâmbătă dimineaţă, după ce i-a explodat maşina în parcarea unui supermarket din Arad, este un cunoscut om de afaceri local, Ioan Crişan, au declarat, pentru AGERPRES, surse din rândul anchetatorilor.

Maşina omului de afaceri ar fi explodat când el a vrut să plece.

Conform surselor, sunt audiate în prezent persoane care locuiesc în zona unde a avut loc explozia, în condiţiile în care suflul a spart mai multe ferestre ale blocului la parterul căruia se află supermarketul, fără a exista alte persoane rănite.

O echipă de anchetatori de la Bucureşti a plecat spre Arad, cu un elicopter, pentru a prelua cercetările în acest caz.

Ambasadorul Ucrainei în Thailanda, găsit mort în camera sa de hotel

 

Ambasadorul Ucrainei în Thailanda a fost găsit mort duminică în insula balneară Koh Lipe (sudul ţării), unde se afla în vacanţă cu fiul său, a anunţat poliţia thailandeză, cauza decesului fiind deocamdată necunoscută, informează AFP.

Diplomat de carieră, Andrii Beshta, 45 de ani, a fost numit ambasador al Ucrainei în Thailanda în 2016.

Poliţia thailandeză a anunţat că el a fost găsit mort în jurul orei 05:30 dimineaţa (22:30 GMT), în camera unui complex hotelier din Koh Lipe, o insulă balneară care se bucură de mare popularitate pentru apele sale cristaline.

„Ancheta preliminară nu a dezvăluit niciun semn de atac, niciun semn de raid sau de violenţă”, informează o declaraţie atribuită purtătorului de cuvânt al poliţiei thailandeze, Kissana Phathanacharoen.

Membrii echipei medicale care a sosit prima la faţa locului erau îmbrăcaţi în combinezoane speciale pentru a examina trupul neînsufleţit, în timp ce autorităţile l-au interogat pe fiul ambasadorului, Ostap, cazat în aceeaşi cameră.

Acesta a declarat că tatăl său s-a culcat în jurul orelor 23:00, dar că s-a trezit la orele 04:30 dimineaţa vomitând, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, a spus Kissana Phathanacharoen, care a adăugat că şi alţi martori au fost de asemenea interogaţi.

Trupul lui Andrii Beshta a fost iniţial trimis la un spital local pentru autopsie, după care a fost transportat la un spital al poliţiei la Bangkok, capitala Thailandei, pentru o anchetă aprofundată asupra cauzelor decesului.

Croația : Mii de manifestanți pro-viață au ieșit sâmbătă în stradă la Zagreb

 

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Croației pentru apărarea vieții copiilor nenăscuți. Participanții la marșul din Zagreb au fluturat steaguri croate, au intonat cântece patriotice și au purtat pancarte cu mesaje precum: „Și viețile copiilor nenăscuți contează”. 

„Este datoria noastră să milităm pentru apărarea fiecărei vieți umane, inclusiv pentru cea a copiilor nenăscuți”, a declarat Luka Hudinceci, unul dintre organizatorii evenimentului, citat de France24.

„Ne așteptăm ca politicienii care ne reprezintă, atât la nivel local, cât și național, să susțină dreptul fundamental al omului - dreptul la viață”, a declarat unul dintre organizatori, care s-a prezentat cu numele de Stjepan.

Marșul anual a avut loc cu doar o zi înainte de alegerile locale, la care sondajele prevăd o victorie covârșitoare a candidatului de stânga-verde în fața unui conservator din Zagreb.

Diferite grupuri de stânga și feministe și-au arătat opoziția față de marș, scandând de pe trotuar, cu șorțuri însângerate prinse în jurul brâului și ținând în mâini umerașe - o referire la practicile la care recurg unele femei pentru a face avort când acesta este declarat ilegal într-un stat.

În Croația, avortul este legal până în a zecea săptămână de sarcină, în conformitate cu o lege din 1978, însă tot mai mulți medici refuză să efectueze procedura, din motive religioase.

Aproape 90% din cei 4,2 milioane de cetățeni ai Croației sunt catolici, iar Biserica Romano-Catolică joacă un rol central în societate.

Gând de duminică : Apa, simbol primordial a tot cuprinzător

 

Dialogul Mântuitorului purtat cu cărturarul Nicodim, devenit mai apoi apostol, se termină proniator: ”Tatăl iubește pe Fiul și toate Le-a dat Lui/Cel ce crede în Fiul are viață veșnică, iar cel ce nu-L ascultă pe Fiul, nu va vedea viață, ci mânia lui Dumnezeu rămâne în el.” Cum este cu putință a-L vedea oamenilor” cum o spusese lui Moise: ”Fața Mea însă nu o vei putea vedea, că nu poate vedea omul fața Mea și să rămână viu” și i-a fost dat a-L vedea doar prin spate.  Când Dumnezeu s-a arătat Sfântului Ilie, proorocul a trebuit să se dea de-o parte și să-și acopere ochii cu mantia pentru ca astfel să fie ferit de urmările unei asemenea întâlniri ce depășește cu mult capacitatea omului de a percepe și cunoaște. Spunea David: ”Minunată este știința Ta, mai presus de mine; este înaltă și nu o pot ajunge./ Unde mă voi duce de la Duhul și de la fața Ta unde voi fugi?  

Apa, simbol primordial a tot cuprinzător

Ca simbol, apa este socotit unul primordial de-ar fi să-l evocăm doar pe Tales care spunea că ”apa nu era o formă a începutului, ci începutul însuși”.De aici spectru de semnificații s-a extins relaționat cu întreaga complexitate a  vieții, copleșitoare ca dimensiuni și varietate. Ce element primordial al vieții îl aflăm și în Biblie după cum citim că la început ”Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor”. În basmele noastre se vorbește adesea de ”apa vie”, element al regenerării și învierii,  chiar  al nemuririi, al tinereții veșnice și invincibilității. Există o apă vie și una moartă. Apa este, de asemenea  și un element al distrugerii de am aminti potopul lui Noe, sau un element al metamorfozei și amintim   doar legenda lui Narcis, eroul din mitologia greacă îndrăgostit de propriul chip văzut în apă. Dorind să ajungă la cel iubit s-a privit în apă, a sfârșit dramatic  în moarte pentru că nu a putut ajunge la imaginea reflectată din apă. Nu în ultimul rând, apa mai semnifică  transcendența cum este în cazul luntrașului Caron, singurul personaj care trecea pe cel mort dincolo de Styx.  Am mai putea continua într-o  fascinată odisee a condiției umane, în căutarea absolutului care-l fascinează și a cărui imagine o găsește în el însuși.  

În Noul Testament, apa semnifică felul în care Dumnezeu, Unime în treime,  fiind mediul în care a fost  descoperit  ca Fiul al lui Dumnezeu, când Botezat în Iordan de Ioan Înaintemergătorul, din cer s-a auzit glasul Făcătorului a toate spunând: ”Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru am binevoit”.  Apa astfel sfințită devine simbol al Duhului și sfințește întreaga creație izbăvită de moarte prin voia Părintelui Ceresc împlinită de Fiul Său.   Din această apă a cerut Hristos femeii samarinene să bea deoarece deopotrivă Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului, cunoaște pe deplin omul și știe mai bine decât oricine ce anume este prielnic pentru a-l îndruma spre dreapta credință. Hristos, Fiul lui Dumnezeu și al Omului, prea bine știind ce anume este necesar fiecăruia s-a folosit  de o adevărată ”maieutică”. Cuvântul Său  are darul de a îndrepta femeia, în felul ei cunoscătoare a celor ce trebuiau să se petreacă pentru a primi Marea Veste Bună. Mai mult chiar, când s-a convins că este Hristos, s-a grăbit să vestească pe cei din cetate iar ei au venit să asculte cuvântul mântuitor. E uimitor câtă vreme se spune că până atunci a avut cinci bărbați și cu cel de era acum, al șaselea, era în afara Legii.  Cu toate acestea, oamenii au dat  curs cuvintelor ei, au urmat-o și presimțind Adevărul coexistând cu viața și  dorind  a cunoaște mai multe. Mai mult, dacă cei din Gadara l-au rugat să plece, ei   L-au rugat să mai rămână împreună.  Cei obsedați de bogăția materială repede stricăcioasă l-au izgonit condamnându-se singuri la o existență absurdă. Preocupați doar  bogăția pământească, acea  de porci în care intraseră demonii să nu-și afle sfârșitul în apă, păgubindu-i, și-au mărturisit pe față preferința pentru Mamona. Au ajuns până acolo încât au desconsiderat că unul dintre ai lor care ajunsese teroare a fost vindecat și pericolul fusese înlăturat.

Hristos nu a spus nimic și s-a pornit  spre Samaria, cetate ce nu avea un nume prea bun de când locuitori ei se depărtaseră de Dumnezeu  cu toate că  mai târziu aveau să se apropie. Cu toate acestea, iudeii i-au considerat mereu inferiori și, geloși că Dumnezeu i-a primit, i-au numit după muntele Samara unde locuiau.

Fără pocăință nu există mântuire

Mântuitorul a poposit la fântâna lui Iosif și Sf. Chiril al Alexandriei scrie că asta înseamnă că predicarea trebuia să plece din Ierusalim de unde să se răspândească în lume. În orizont cognitiv, se poate afirma că dialogul femeii samarinene are valoare paradigmatică pentru cuvintele lui Hristos, adresate femeii din Canaan după care era trimis doar după  oile cele pierdute ale lui Israel. Pentru    nu ostenea a învăța pe cei de atunci ca și pe noi cei de astăzi, cuvintele fiind ca un izvor de apă vie cum a făcut și cu această. E nevoie ca Adevărul să ajungă la toți oamenii, chiar și la această femeie care nu era doar de alt neam, ci mai avea și obiceiuri necuvioase – avusese cinci bărbați și nici cu cel cu care era nu era după Lege. Vedem cum Fiul lui Dumnezeu s-a coborât ca Fiu al Omului până la cei aflați în latura și umbra morții, s-a smerit ca pe noi să ne înalțe redându-ne demnitatea cea dintâi. El, Cuvântul prin care toate s-au făcut a cerut  apă femeii anume pentru a ajunge singură la conștiința nevoii de a se curăța de păcatele cele multe, trimițând gândul la Sf. Ioan și botezul pocăinței. Femeia, contrar cutumei l-a ascultat și tulburată a lăsat  a lăsat găleata, care nu-i era de nici o trebuință. A făcut chiar mai mult și a plecat să-i cheme pe ceilalți locuitori a-i cetății, pentru că Adevărul se cere a fi cunoscut ca oamenii să se poată bucura de adevărata libertate. Omul nu se poate mântui de unul singur, iubirea eliberatoare are nevoie de ceilalți asupra cărora să-și reverse binefacerile.

Nu  orice asociere era  folositoare și femeia îi spune deschis  că iudeii nu au a vorbi cu samarinenii: ”Cum tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine care sunt samarineană”. Îl cunoștea după haina cu care era îmbrăcat și răspunsul a venit cumva neașteptat: ”Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu” și cine este Cel care-ți vorbește ai fi zis ”tu ai fi cerut de la El și El ți-ar fi dat apă vie”. Cele două firi erau una fără ca să se amestece însă fiind împreună lucrătoare.  Ca Fiu al Omului cerea apă obișnuită iar ca Fiu al Celui Preaînalt dăruia apă vie, căci  darul lui Dumnezeu era Sfântul Duh, cum profețise Sf. Ioan Botezătorul: ”Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu-i sunt vrednic a-i dezlega cureaua încălțămintei. El vă v-a boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. Apa cea vie este aceea a duhului, după cum mâncarea Mântuitorului este, singur a spus-o, a face Voia lui Dumnezeu Care L-a trimis. S-a împlinit cuvântul și apa vie a izvorât din Ierusalim ca toți cei care beau să fie feriți de demonii cei care vor să ucidă omul luându-și aliat minciuna.  Apa din fântână era una curgătoare, se împrospăta mereu ca o făptură vie, câtă vreme  apa stătută, închisă în sine  nu are cum să fie vie, rămânând  incompatibilă cu devenirea proprie ființei. Cum era o singură fântână, fiecare trebuia să vină  cu  găleata proprie ca semn al purtării de grijă dar și ca manifestarea a egoismului, a înstrăinării de iubirea lui Dumnezeu înlocuită cu iubirea de sine. Pe vremuri, țăranul nostru avea obiceiul să pună la poartă o găleată cu apă cu o cană ca trecătorul să-și poată astâmpăra setea.

Vremea când firea omului se întoarce la starea dintâi

Era ”ceasul” când, după cuvântul  Sfântului Chiril al Alexandriei, ”firea umană se întoarce se întoarce la frumusețea ei cea dintâi și, bând ceea ce este izvor de viață dătător este frumoasă prin varietatea faptelor bune și aduce slavă lui Dumnezeu”. Neîndoielnic, Mântuitorul nu avea nevoie de găleată și era doar un pretext anume folosit  pentru a da El apa  vie în sufletul celui care nu este conștient de câtă nevoie are de ea. Fântâna, simbol al vieții și nemuririi, al căutărilor febrile semnifică Duhul Sfânt, ”Domnul de viață dătătorul”. Poetul filosof Blaga chema: Sapă frate, sapă, sapă /până dai de stele-n apă lumina din adâncul cel mai adânc …venită de când Dumnezeu a zis ”să se facă lumină”.  

Tot el scrie în poezia ”Învierea cea de toate zilele” că ”ochi-mi sunt umezi/ și sunt împăcat ca fântânile din imperiul lutului”. Uimirea femeii, semn al capacității omului de a cunoaște și mărturie a forței creatoare care îi este proprie  a îndemnat-o să spună: ”Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care a dat această fântână și el însușii a băut din ea și fiii lui și turmele lui?” Adică, Tu spui  că ești mai mare ca Iacob care a dat fântâna, însuși împreună cu familia și animalele lui astâmpărându-și setea? Întrebarea devine  o punte între  Vechiul și Noul Testament. Oricine bea din apa aceea își potolea setea numai pentru o vreme după care  revenea nu mai puțin chinuitoare. Și, apoi, dacă susții că ai, de unde poți avea o asemenea apă din care vrei să dăruiești? Asta pentru că este  una să ai apă și cu totul altceva s-o dăruiești mai ales unei femei care era și samarineană. Este prefigurat caracterul universal al religiei creștine, al Legi celei noi, nu odată comparată cu o plămadă, care  așezată deasupra culturilor existente, le păstrează specificitatea și face posibilă armonia ca  recuperarea unității din diversitate.

Ceea ce este apă pentru trupul vremelnic  este cunoașterea pentru suflet, organul veșniciei și spune Hristos că viața veșnică este a-l cunoaște pe singurul Dumnezeu adevărat - acel ”Eu sunt Cel ce sunt” - și pe Hristos pe care L-a trimis - Cale, Adevăr și Viață. El este Cel despre care David spunea ”Că la Tine este izvorul vieții”…Întru lumina Ta vom vedea lumină”. Izvorul vieții este Hristos și tot El ”Lumina lumii”. El este acea ”Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut” întru care vedem lumina. Apa era vie fiindcă este , Duhul Sfânt, ”Domnul de viață dătătorul Care din Tatăl purcede” și a coborât la cincizecime sub forma unor limbi de foc asupra apostolilor. El înmlădiază lupta încrâncenată a contrariilor,  căci coborârea Duhului anulează lucrarea vrăjmașului și, prin El este cunoscută, după cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz, ”singura învățătură de credință”, El având toate atributele Fiului în afară de naștere, fiindcă ”purcede”, merge înainte.

Adevărata închinăciune este în Duh și Adevăr

Fără să înțeleagă prea bine cuvintele Mântuitorului, femeia se roagă să-i dea apa minunată cu gândul doar la oboseala trupului și răspunsul iar surprinde: ”Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici”. Fără să  ascundă adevărul, femeia îi spune că nu are bărbat, fapt desigur știut de Mântuitor care astfel arată că nu orice legătură este bineplăcută lui Dumnezeu. Cei cinci bărbați din trecutul femeii și cel de al șaselea cu care era acum nu erau după Lege iar Mântuitorul anume întreabă spre a o curății de păcatele trupești. ”Doamne văd că Tu ești prooroc”, recunoscând că, în fapt, era dornică de Învățătura adevărată și, de aceea continuă aducând în discuție locul unde este închinăciunea este bine primită lui Dumnezeu – samarinenii închinându-se la muntele Garizim, cu înțeles de ”separație” iar iudeii în Sion, ”turn veghe”, Ierusalimul, cetatea marelui împărat. Se plinise vremea când oamenii erau pregătiți să primească adevărul care să facă dispărută separația și să-i unească. Era chiar ”ceasul” când, încredințează Hristos, adevărații credincioși se vor închina Tatălui în Duh și Adevăr.  De aceea Tatăl este închinat în Duhul și Fiul cu Duhul, împlinind-se Treimea cea de o Ființă și nedespărțită. Cum Tatăl își dorește și caută închinători adevărați, L-a trimis pe Fiul. Analizând ”primele principii”, Origen scrie că ”cei care se închină în Ierusalim, nu o fac nici lui Dumnezeu și nici Duhului pentru că Ziditorul a toate nu poate fi cuprins de niciuna dintre ele. Domnul este Duh și ca să te poți închina trebuie ca, mai înainte, să fii luminat și abia  în lumina Lui putem vedea Lumina cea neapropiată. Pentru asta, El nu are nevoie nici de templu anume construit, nici de loc special.

Cunoscătoare, femeia spune: ”Știm că va veni Mesia, care se cheamă Hristos, când va veni acela, El ne va vesti nouă toate”. Acum urcușul paideic se află pe culmea adevărului odată cu mărturisirea lui Hristos: ”Eu sunt. Cel ce vorbesc cu tine”. Mai întâi Hristos s-a arătat ca om însetat, apoi iudeu, ca profet și la sfârșit ca  Mesia când femeia, recunoscându-L, i s-a închinat. După ce a fost vindecat, orbul din naștere, întrebat fiind dacă crede în ”Fiul lui Dumnezeu” și-a mărturisit credința dar nu știa ”cine este” și Hristos i-a spus: ”L-ai și văzut. Eu sunt, Cel care vorbește cu tine” iar el s-a închinat după cuviință. Femeia a lăsat găleata, căci nu mu-i mai era de trebuință, apăruse Adevărul și s-a grăbit să înștiințeze pe toți de cele întâmplate că  să vină la ”cunoștința adevărului”. Femeia samarineană e  o pildă vie pentru noi toți cei trăind ”sub vremi”:să lăsăm toate lucrurile materiale și să râvnim spre cunoașterea ”Adevărului care ne face liberi” pentru a ne închina închinăm lui Hristos, ”Cale, Adevăr și Viață”. La pescuirea cea minunată, așa au făcut Andrei care l-a chemat pe fratele său mai mare Petru și apoi pe toți apostolii. 

”Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii”

În femeia samarineană sunt preînchipuite  toate neamurile ce aveau să vină la creștinism; ea și-a abandonat nevoia trupească de apă pentru aceea duhovnicească și de aceea îl primește pe Hristos ca proroc. Apoi și-a lăsat găleata și a alergat în cetate ca să spună tuturor fără să se gândească la faptul că reputația ei nu era dintre cele bune după cum nici locuitorii cetății nu au desconsiderat spusele ei. După aceea, când ucenicii L-au îndemnat să mănânce, Iisus le-a spus: ”Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe mine și să săvârșesc lucrul lui”. În virtutea acestor cuvinte, Mântuitorul avea să spună că ”Eu și Tatăl Una suntem”. Deci El pilduiește cum să lucrăm rugăciunea ”Tatăl nostru” lucrându-i voia cum îngerii o fac în ceruri, convertind firea omenească aplecată spre păcat și făcându-se Fiu al Omului ca noi să devenim Fiii ai lui Dumnezeu. Așa L-au recunoscut samarinenii cei care se abătuseră de la credința dreaptă. Ceva mai târziu locuitorii Samariei aveau să spună că ei cred nu doar pentru cuvântul femeii, ci ”că noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii”. Sf. Chiril al Alexandriei scrie hotărât că ” Mântuitorul numește apă harul lui Dumnezeu. Căci oricine bea din apa aceasta va avea darul învățăturilor dumnezeiești izvorând din sine în mod stăruitor. El nu mai are nevoie de mustrare de la alții. Mai mult, este nevoie doar să îndemni pe cei care însetează după Cuvântul lui Dumnezeu ca ei să trăiască viața de aici de pe pământ împreună cu sfinții și profeții și cu apostolii. Ei sunt moștenitorii acestei misiuni despre care Isaia scria ”Scoateți apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”. Numit când ”foc”, când ”apă” harul Duhului Sfânt nu desemnează substanța Duhului ci lucrarea Lui – foc pentru arderea păcatelor, apă pentru curățirea lor; distrugere și împrospătare care face să se stingă toate săgețile otrăvite al lui Veliar.

Și toată această lucrare sfântă și sfințitoare este făcută de Hristos într-o absolută smerenie, El nu găsește compromițător să vorbească unei femei de alt neam și cu obiceiuri reprobabile, învățându-ne că astfel numai  ”Întru lumina Ta vom vedea Lumina”. Sf. Siluan Atonitul se ruga:  ”Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreției Tale. Doamne, Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă, micuței Tale zidiri, dăruiește-mi smeritul Tău Duh. Mă rog bunătății Tale, Doamne, privește asupra mea din înălțimea slavei Tale și dă-mi puterea de a Te slăvi ziua și noaptea, căci sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine prin Duhul Tău Cel Sfânt și tânjesc după Tine și cu lacrimi Te caut. Doamne, dă-ne Duhul Sfânt; prin El Te vom slăvi ziua și noaptea, căci dacă trupul nostru e neputincios, Duhul Tău e vioi, El dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă și întărește mintea în iubirea Ta și o odihnește întru Tine cu o odihnă desăvârșită și nu mai vrea să se gândească la nimic altceva decât la iubirea Ta.” Principiul este cel al cunoașterii despre care Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, afirma:  ”Cunoaștem tot ceea ce poate fi cunoscut și stăpânim tot ceea ce poate fi stăpânit spre folosul, înălțarea și mântuirea omului. Cercetăm totul ca din toate să alegem ce e bun.” Femeia samarineană dă pildă  ca și noi, cercetându-ne sufletul, să-L aflăm pe Hristos spunând: ”Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine”. Cu îndreptățire, poetul-gânditor Lucian Blaga scria:Iisus grăbea spre sat și soarele spre-apus când a întâlnit-o pe Magdalena care striga după El: ”Și-n minei-i Dumnezeu”:

Iisus visa

Și ochii s-au oprit o clipă

Pe luciul mocirlos ce ascundea în trestie Iordanul….

O undă de blândețe-i înecă deodată fața:

O soarele divinul, te orbește cu lumina-i

Și-atunci când se răsfrânge în noroi

AU SI AMBASADELE MISIUNEA LOR. Romania are tratate si acorduri bilaterale pe care trebuia sa le denunte de cinci ani

 

Potrivit ”luju.ro”,  Romania are tratate si acorduri bilaterale pe care trebuia sa le denunte de cinci ani, care favorizeaza investitorii straini sustinuti puternic de ambasade. Functionarii romani din institutii sunt trimisi in judecata pe capete si risca inchisoare fara a avea vreo vina, doar pentru ca aplica niste tratate care nu au fost denuntate de autoritati, in pofida unei legi votate in Parlament. Romania risca infringementul pentru ca nu vrea sa deranjeze investitorii straini.

Romania a incheiat de-a lungul timpului zeci de Acorduri si Tratate bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene, privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor care insa in ultimii ani, in loc sa aduca plus valoare tarii, au scos-o pe pierdere. Iar asta pentru ca, ce sa vedeti, castigatorii sunt intotdeauna investitorii cu capital strain, si nu Romania. Basca, in acest context intervin si ambasadele care, de-a lungul timpului au batatorit cararile pe la ministerele cheie pentru a se asigura ca tara noastra ofera conditii de sedere avantajoase investitorilor straini si nu se opun planurilor lor de dezvoltare.

Aceste vizite nu mai sunt de mult un secret, ba chiar sunt publice si aplaudate, si produc efecte dintre cele mai nefaste pentru Romania. Situatia este cu atat mai nefericita pentru Romania cu cat aceste tipuri de acorduri si tratate ajung sa aiba prioritate chiar in fata legislatiei nationale, transformand tara noastra in pamant roditor, dar pentru straini! Periculos este faptul ca Romania a fost somata sa renunte la aceste Acorduri si Tratate, riscand in caz contrar infringementul din partea Comisiei Europene, insa din varii motive pana in prezent au fost denuntate doar cateva dintre acestea.

De aceea prin mentinerea lor consideram ca nu este departe de adevar faptul ca Acordurile si Tratatele bilaterale privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor incheiate de Romania cu alte state constituie de fapt un pretext de sustinere a investitorilor straini de catre ambasadele statelor lor, beneficiind in continuare de Pasaportul Verde pentru a impune autoritatilor romanesti facilitati pentru companiile din tarile respective, fapt ce le asigura respectivilor investitori o protectie speciala in raport cu investitorii romani. Cat de corect este acest lucru si de ce nu se apleaca nimeni asupra acestui fenomen, ramane sa aflam.

Atentie: nu acuzam ca investitiile straine ar fi nocive, dar atragem atentia ca ele trebuie facute in detrimentul mediului de afaceri autohton si chiar al statului roman.

Comisia Europeana a constatat ca acordurile sunt depasite si a cerut denuntarea lor, in caz contrar Romania riscand infringementul

Totusi, un semnal extrem de categoric a fost dat de Comisia Europeana care, la 18 iunie 2015, a constatat ca acordurile bilaterale de protectie speciala pentru unii investitori sunt depasite (mai ales in conditiile Pietei unice a celor 27 de tari membre) cu incalcarea legislatiei comunitare si avand in vedere reticenta a cinci state membre, printre care si Romania, a decis declansarea unor proceduri de constatare a neindeplinirii obligatiilor de catre aceste state, respectiv de infringement impotriva lor, inclusiv a Romaniei.

Potrivit legislatiei interne din Romania, unui Tratat ce a fost ratificat de Parlament i se aplica prevederile art. 11 din Constitutie, respectiv:

-Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte – art. 11, alin. (1);

- Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern – art. 11, alin. (2).

De asemenea, potrivit prevederilor Legii nr. 590 din 22.12.2003 privind tratatele, la alin. (5) al art. 31 se stabileste imperativ ca “prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica neexecutarea dispozitiilor unui tratat in vigoare”, rezultand astfel ca prevederile tratatelor, inclusiv bilaterale se aplica cu prioritate fata de prevederile legislatiei nationale.

De asemenea, “obligatiile prevazute de tratatele in vigoare se executa intocmai si cu buna credinta“, in conformitate cu alin. (1) al art. 31 din aceasi Lege a tratatelor.

Prioritatea aplicarii prevederilor tratatelor in raport cu dreptul intern, cu referire la tratatele ratificate prin lege de Parlament, rezulta si din prevederile alin. (4) al art. 31 din Legea nr. 590/2003, respectiv “dispozitiile tratatelor in vigoare nu pot fi modificate, completate sau scoase din vigoare prin acte normative interne ulterior intrarii lor in vigoare”.

Sub sanctiunea Comisiei Europene de a declansa procedura de infringement impotriva Romaniei ca urmare a constatarii neindeplinirii obligatiilor ce-i reveneau in legatura cu aceste acorduri bilaterale depasite, Parlamentul Romaniei a facut un prim pas timid prin adoptarea Legii nr. 18 din 17 martie 2017 pentru aprobarea incetarii valabilitatii acordurilor privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor incheiate de catre Romania cu statele membre ale Uniunii Europene.

Prin articol unic, Parlamentul Romaniei, in calitate de legiuitor a stabilit “se aproba incetarea valabilitatii prin acordul partilor sau prin denuntare a acordurilor bilaterale prevazute in anexa, care face parte integranta din prezenta lege“.

MAE face lumina: doar 4 acorduri au fost denuntate

Avand in vedere ca de la adoptarea acestei legi, la cererea Comisiei Europene cu amenintarea declansarii procedurii de infigement pentru neindeplinirea obligatiilor de catre Romania in legatura cu incetarea valabilitatii acestor tratate bilaterale, a trecut o perioada de peste patru ani, Lumea Justitiei a solicitat Ministerului Afacerilor Externe sa ne prezinte situatia incetarii acestor tratate.

Cu stupoare am constatat ca din cele 22 de acorduri bilaterale, aprobate de Parlamentul Romaniei sa-si inceteze aplicabilitatea, dupa o perioada de peste patru ani de la adoptarea Legii, Ministerul Afacerilor Externe a reusit sa obtina incetarea valabilitatii acestor tratate bilaterale, fie prin acordul partilor, fie prin denuntare, numai pentru patru acorduri, 18 acorduri dintre acestea ramanand in continuare in vigoare!

Separat de aceste 18 acorduri bilaterale cu statele din UE, mai sunt in vigoare inca 56 de acorduri bilaterale care, in mod normal, dupa o perioada de 10 ani trebuiau analizate si in functie de modul in care fiecare parte a beneficiat de prevederile acestora sa se procedeze la mentinerea sau incetarea valabilitatii lor, facandu-se propuneri in acest sens.

Dosare penale pe tratate

Tot in legatura cu aplicarea si respectarea prevederilor tratatelor in vigoare, Legea nr. 590/2003, la alin. (2) al art. 31, stabileste in mod imperativ ca “aplicarea si respectarea dispozitiilor tratatelor in vigoare reprezinta o obligatie pentru toate autoritatile statului roman, inclusiv autoritatea judecatoreasca, precum si pentru persoanele fizice si juridice romane sau aflate pe teritoriul Romaniei”.

Cu toate acestea, selectiv parchetele din Romania, interpretand Legea nr. 18 din 17 martie 2017 in sensul ca toate tratatele bilaterale incheiate de Romania cu alte state si-au incetat valabilitatea privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, declanseaza actiuni de cercetare penala impotriva unor conducatori de institutii care constransi de prevederile tratatelor bilaterale care acorda protectie speciala unor categorii de investitori, la care se adauga si prevederile interne constitutionale si legislative de respectare ad literam a prevederilor din respectivele tratate, sunt anchetati perioade indelungate de timp, fabricandu-li-se in acest sens dosare penale. Practic, sunt anchetati pentru respectarea unor tratate despre care sustin ca sunt depasite, fara a avea insa vreo vina in conditiile in care, contrar legii, acestea nu au fost denuntate de statul roman.

Desi pentru incetarea sau denuntarea acestor tratate obligatia revine Parlamentului si Ministerului Afacerilor Externe, potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele, respective “incetarea valabilitatii tratatelor se face cunoscuta prin Ordin al ministrului afacerilor externe, care se publica, fara plata, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, in termen de cel mult 10 zile lucratoare de la data incetarii valabilitatii, sau de la data constatarii incetarii valabilitatii tratatului”, totusi, unele parchete, ignorand faptul ca aceste tratate bilaterale sunt in continuare in vigoare, ancheteaza si deschid dosare penale unor conducatori de institutii din Romania, pentru ca au respectat tratatele bilaterale, prevederile din Constitutia Romaniei si legislatia interna referitoare la aplicarea acestor acorduri bilaterale privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, incheiate de Romania cu alte state, care sunt si in prezent in vigoare.

Astfel, procurorii din unele parchete au trimis deja in fata instantelor de judecata unii conducatori de institutii sub acuzatia de abuz in serviciu sau alte fapte conexe, pe baza unor asa zise denunturi facute in general de martori protejati, desi solutia potrivit prevederilor precitate va fi de achitare pentru ca nu exista fapte penale in conditiile in care aceste tratate bilaterale sunt inca in vigoare.

Ceea ce reusesc unii procurori din parchetele noastre este doar timorarea inutila a unor conducatori de institutii, in principal neagreati politic, carora li se atrage si oprobiul public.

Cu toate acestea, conducatorilor institutiilor din Romania, chiar si membrilor Guvernului, li s-a impus si li se impune in continuare discretionar de catre reprezentantii ambasadelor ale caror tari beneficiaza de aceste acorduri bilaterale, chiar si de asa zisi investitori protejati ai acestor ambasade, sa aplice intocmai dispozitiile tratatelor bilaterale, profitand de faptul ca pana si autoritatile judecatoresti sunt obligate sa aplice si sa respecte dispozitiile acestor tratate, bineinteles cu exceptia unor parchete care continua sa deschida dosare penale, in loc sa sesizeze prin Ministerul Public, asa cum a solicitat Comisia Europeana, ca aceste tratate sau acorduri bilaterale privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, incheiate de Romania sa-si inceteze aplicabilitatea.

In viitor, Lumea Justitiei va prezenta cazuri concrete cu privire la pierderile pe care le-a suferit Romania prin incheierea acestor tratate bilaterale, lipsa protectiei investitorilor romani in statele cu care Romania a incheiat aceste tratate bilaterale si mai ales suferintele inutile provocate unor persoane care, urmare presiunilor exercitate de asa zisi investitori sustinuti de ambasadele straine din Bucuresti, au acordat prioritate prevederilor din aceste tratate conform legislatiei nationale, fiind apoi tarati in anchete sau trimisi in judecata de parchetele in care unii procurori cu conceptii selective i-au tinut sub urmarire penala, acuzandu-i de abuz in serviciu sau alte fapte, in loc sa procedeze la informarea pe cale ierarhica ca aceste tratate bilaterale sa-si inceteze efectele.

Pana atunci insa, prezentam in exclusivitate listele privind acordurile si tratatele in vigoare si denuntate de autoritati, cu mentiunea ca acesta situatie era la inceputul anului 2021. De altfel, precizam ca, intre timp, au fost puse in miscare dosare penale tocmai pe aceste tratate.

ȘI PENTRU CĂ ASTĂZI ESTE DUMINICĂ, să NE BUCURĂM PRIVIREA și SUFLETUL cu frumoasa SARA MONTIEL