8.26.2017

AI GRIJĂ DE TINE, ROMÂNAȘ DE PRETUTINDENI !





SECRETELE CHINEZILOR CARE TRAIESC MULT





SECRETELE CHINEZILOR CARE TRAIESC PESTE 100 DE ANI: MANANCA MODERAT, CARNE PUTINA SI MULT USTUROI

Curiosi sa afle regimul de viata al chinezilor care traiesc, frecvent, peste 100 de ani, cercetatorii occidentali afirma ca unul din secrete consta in faptul ca mananca putin. Si mai exista un obicei: sa te ridici de la masa inainte de a te fi saturat. 
Concluzia: ingerarea unui numar redus de calorii prelungeste viata.

1) Portii mici, de cinci ori pe zi. 
Ingerarea unor portii mici de alimente, de patru-cinci ori pe zi, ofera organismului un aport regulat de nutrienti, de zahar in sange si de energie, pe toata durata zilei. 
Portiile reduse obosesc mai putin sistemul digestiv si metabolismul. In plus, acest mod de a repartiza caloriile pe durata intregii zile reduce riscurile bolilor coronariene.

2) Vegetarieni in timpul saptamanii, “carnivori” in weekend. 
S-a constatat oficial ca vegetarienii au mai putine boli degenerative si cancere, decat rudele lor consumatoare de carne. 
Se estimeaza ca un sfert din bolile canceroase se datoreaza lipsei de fibre vegetale complete in alimentatie. 
Dar pentru a trai mult, chinezii nu renunta definitiv la carne. Se multumesc sa o consume doar la capatul saptamanii, in cantitati “potrivite”.

3) Nu va despartiti de usturoi. 
”Alicina” din usturoi previne scleroza arterelor si obstructia vaselor de sange ale inimii, scade colesterolul si dizolva grasimile, stimuleaza hipofiza, regleaza glicemia si previne cancerul. Centenarii chinezi isi incep dimineata cu usturoi, iar țăranii care lucreaza in orezarii il iau cu ei, drept merinde.

4) Nicio masa fara condimente. 
Reactia naturala, cand mancam alimente iuti, este aparitia transpiratiei si a rosetei in obraji. Sunt semne bune, ca vasele de sange se dilata si circulatia sangelui se accelereaza. 
Nelipsite de pe masa chinezilor – usturoiul, ceapa, piperul, boiaua, ghimbirul si curcuma, impiedica formarea plachetelor de grasime din sange si imbunatatesc circulatia. 
Daca va iubiti inima, mancati condimente.

Surse: formula-as.ro; http://www.almeea.ro


Wang Deshung, odată ce l-ai văzut nu ai cum să nu te întrebi: cum a reuşit să arate aşa ? Cum se menţine în formă la vârsta de 80 de ani ?






Wang Deshung, denumit „cel mai sexy bunic“ din China, a dezvăluit ce regim şi ce stil de viaţă a adoptat pentru a rămâne în formă chiar şi la 80 de ani.
După ce a făcut înconjurul lumii apărând pe podiumul de defilare, cu pieptul la vedere şi cu o atitudine de invidiat la 80 de ani, Wang Deshung, supranumit „cel mai sexy bunic“ din China, a împărtăşit ce fel de regim de viaţă duce pentru a arăta atât de bine la o vârstă atât de înaintată. 
Wang Deshung s-a remarcat nu doar prin prezenţă, ci şi prin barba de hipster, aerul tineresc şi vigoarea specifică unui bărbat cu un sfert din vârsta lui. 
Odată ce l-ai văzut nu ai cum să nu te întrebi: cum a reuşit să arate aşa ? Cum se menţine în formă la vârsta de 80 de ani ? 
Nu trebuie să vă mai întrebaţi asta pentru că Wang Deshung a dezvăluit într-un interviu pentru „GQ“ secrete din spatele energiei şi vitalităţii lui, scrie „The Independent“. 
Deshung a mers pentru prima dată într-o sală de forţă la vârsta de 50 de ani şi şi-a devotat timpul exerciţiior zilnice pentru a evita stagnarea mintală şi fizică, iar de atunci nu s-a mai uitat înapoi.
Ce regim are pentru a fi în formă 

În prezent, programul lui de fitness este intens, cu o durată de până la patru ore pe zi. Exerciţiile sunt, de asemenea, destul de solicitante, iar dacă nu crezi trebuie să vezi cum Deshung se antrenează. 
Chinezul combină exerciţiile cu greutăţi, cardio şi stretching, Deshung abordând tot antrenamentul drept o alergare pe pistă, adică cu forţă şi cu pieptul la vedere. 
Deshung îşi ridică piciorul până la ureche şi ajunge chiar să se distreze cu greutăţi, acestea fiind mişcări pe care ai putea să le vezi la un atlet mai tânăr, dar el insistă că doar aşa poate să rămână tânăr şi flexibil. 
Mai mult, Deshung a mărturisit că face patinaj pe timp de iarnă, iar pe timp de vară preferă să înoate.

Cu un asemenea antrenament, ar fi de presupus că are şi o dietă strictă, bogată în proteine. Dar, Deshung mănâncă ce vrea şi nu face rabat de la clătite sau produse de patiserie.
Un exemplu viu prin care să combaţi stereotipurile legate de îmbătrânire, „cel mai sexy bunic“ al Chinei dovedeşte tuturor că nu trebuie să ne dăm bătuţi în faţa trecerii anilor şi trebuie să ţintim cât mai sus indiferent de piedici. 
La urma urmei, nu este niciodată prea târziu să îţi îndeplineşti viseele. 
Povestea „celui mai sexy bunic“ din China Actorul şi modelul Wang Deshun, care a jucat în filme precum „Regatul interzis/The Forbidden Kingdown“ şi „Războinicii cerului şi ai pământului/Warriors of Heaven and Earth“, şi-a făcut debutul, în toamna lui 2016, pe podium la Săptămâna Modei din China, unde a acaparat atenţia defilând furtunos la pieptul gol, impresionând pe toată lumea cu fizicul său bine tonifiat şi pletele lungi argintii.
Un model de viaţă sănătoasă, domnul Wang ia în râs îngrijorarea Chinei cu privire la îmbătrânirea prematură a societăţii, considerând că îmbătrânirea n-ar trebui să fie niciodată folosită drept scuză pentru a te da bătut. 
Acesta este un subiect despre care vorbeşte cu pasiune pe internet, spunând într-un filmuleţ popular: „Mulţi oameni m-au remarcat după un show de modă, dar ştiţi ce ? Pentru acea zi m-am pregătit vreme de 60 de ani“. 
Născut în Shenyang, în nordul Chinei, Wang Deshun a devenit actor de teatru la vârsta de 24 de ani, a învăţat limba engleză la 44 de ani şi a înfiinţat propria trupă de pantomimă la 49 de ani. 
După ce s-a mutat în Beijing, domnul Wang a intrat pentru prima oară într-o sală de fitness la 50 de ani şi nu s-a uitat nicio clipă înapoi. 
La 79 de ani a urcat pe podiumul unei prezentări de modă, însă Wang Deshun spune că mai are încă multe visuri de îndeplinit.
El face clar faptul că şi în anii noştri de glorie, trebuie să continuăm să ne punem provocări nouă înşine şi să nu ne gândim vreodată că este prea târziu să ne îndeplinim visurile. 

„Credeţi-mă ! Potenţialul poate fi exploatat. Atunci când crezi că este prea târziu, ai grijă să nu laşi acest lucru să devină o scuză pentru renunţarea ta. Nimeni nu stă în calea succesului tău în afară de tine. 
Aşa că data viitoare când simţi că te ajunge din urmă bătrâneţea sau te vaieţi când te apleci, aminteşte-ţi aceste cuvinte: Când e timpul să străluceşti, fii cel mai luminos !“, a declarat actorul pentru „The Times“.

http://adevarul.ro