4.12.2018

CINE A CONSTRUIT ZIDUL MEGALITIC CARE ÎNCONJOARĂ PLANETA NOASTRĂ ?





După ce am aflat despre descoperirea menționată în prezentul articol, am simțit nevoia să recitesc anumite pasaje din Biblie, pasaje a căror înțeles mi-a fost mult mai clar de data aceasta.  


”Dumnezeu a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui”.  
(Ieremia - Capitolul 51)

”El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea”.
(Psalmii - Capitolul 146)


”El şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui”. 
(Isaia - Capitolul 40)


O nouă descoperire fascinantă ridică numeroase întrebări cu privire la istoria îndepărtată a planetei noastre și la cei care au locuit-o în vremuri demult apuse. 
Este vorba despre un zid imens, care traversează întreg Oceanul Atlantic, de la Polul Nord la Polul Sud.

Această descoperire a fost realizată cu ajutorul programului Google Earth și este de-a dreptul fascinantă. 

Bineînțeles că numeroase semne de întrebare s-au născut odată ce descoperirea a fost realizată.

Cine a construit acest zid și cu ce scop ? 

Nu se poate răspunde cu exactitate la această întrebare, dar este cert că acest zid nu poate fi o formațiune naturală. În acest fel, cineva l-a construit cu un motiv bine definit.






În videoclip puteți urmări traseul zidului care înconjoară Pământul



Cărțile de istorie cuprind doar o mică parte a istoriei Planetei. Odată ce asemenea descoperiri fabuloase se realizează, putem să ne dăm seama că planeta noastră a avut viață inteligentă încă de la începuturi.

Acest zid subacvatic generează două teorii. Fie a fost ridicat pentru a împărți Terra în două, sau pentru a marca o graniță extrem de fină, care putea fi văzută din spațiu.

Imaginile surprinse cu ajutorul Google Earth sunt grăitoare. 
Zidul subacvatic este de dimensiuni extrem de mari, dacă el se observă atât de bine din satelit. 

Întrebarea este de ce nu a fost văzut până acum ? 

Este posibil ca agențiile specializate să cunoască acest aspect, dar nu l-au făcut public niciodată până acum pentru a nu crea întrebări inutile în rândul oamenilor.

Lumea oceanelor este una misterioasă, încă nedescoperită pe deplin, care ascunde orașe pierdute, piramide misterioase și mai nou un zid megalitic, care împarte Planeta în două. 
Această lume nu trebuie deloc ignorată pentru că ea, probabil, ascunde cea mai mare parte din adevărata istorie a Terrei, așa cum nu ne-am imaginat-o niciodată.

Oare de ce NASA preferă să exploreze spațiul, când oceanul planetar prezintă atât de multe secrete și lucruri fascinante cu privire la istoria Planetei ?



https://www.efemeride.ro