12.01.2020

”Toţi care au lovit în ţăranul român au ieşit din istorie !”

 


De Ziua Naţională a României, Dan Puric a vorbit la Antena 3 despre capacitatea de a ne reface sufleteşte. El a reamintit de importanţa credintei şi de miracolul poporului român.

Întrebat de jurnalista Oana Zamfir ce punem în locul lucrurilor pe care le-am pierdut anul acesta, având în vedere contextul pandemiei cu coronavirus, în urma căruia multe familii din România au pierdut pe cineva drag, Dan Puric a răspuns:

"Întotdeauna pentru un om care crede în Dumnezeu, locul care râmâne gol este acoperit de Dumnezeu. În cele mai mari suferinţe acest popor l-a aşezat pe Dumnezeu.

Ăsta a fost miracolul dăinuirii noastre. Să ne gândim că acum 100 de ani au fost pierderi imense. Am fost a treia ţară în conflagraţia mondială, ca număr de oameni, ca jertfă pe care am dat-o, după Imperiul Otoman. Este aproape incredibil că se confruntau mari imperii, iar ţărişoara asta a dat o jertfă atât de imensă.

Cu gândul la ei să putem trece mai departe cu faţa spre Dumnezeu şi să ne gândim că într-adevăr aşa cum a spus Gheorghe Brătianu, mare martir al închisorilor comuniste, poporul acesta este o taină”.

Dan Puric a lansat şi un îndem la credinţă pe care o consideră o atitudine de fiecare zi pe care trebuie să o avem

"Există una dintre expresiile cele mai cutremurătoare ale unui mare profesor hispanist care spunea că nu este niciun mister originea acestui popor. Miracolul este că el există. Să trecem cu faţa spre Dumnezeu prin acest necaz, care după părerea mea este „du”, nu are numai caracterul acesta al pandemiei asupra comunist revarsă o pandemie ideologică hulită, care vrea pentru prima oară în istoria acestui popor, vrea să ne smulgă din rostul, din libertatea de a fi. Dar cu credinţă în Dumnezeu, şi lucrul acesta nu îl spun ca pe o gratuitate, când spun credinţă în Dumnezeu asta înseamnă o atitudine de fiecare zi pe care noi trebuie să o avem", a mai spus Dan Puric la Antena 3.

Dan Puric: "Suferinţa se împărtăşeste între toţi, nu putem fi indiferenţi"

"Este important să fim alături cu sufletele de cei care au avut de suferit, să învătăm să fim laolaltă. Din punct de vedere al Bisericii, suferinţa se împărtăşeşte între toţi, nu putem fi indiferenţi. Să învăţăm să fim împreună într-o Europă dezbinată, într-o Europă care se vrea unită şi se manifestă aşa că nu îl are pe Dumnezeu”, a mai transmis Dan Puric.

Dan Puric: "Înaltul Teodosie este o verticală a ortodoxiei româneşti"

"Vremurile acestea de prigoană modernă şi perverse aşa şi pudrate constituţional sunt cea mai bună ocazie ca să iasă verticalităţi româneşti creştine. Înaltul Teodosie este o verticală a ortodoxiei româneşti. Creştinii aceia care s-au dus acolo sunt niste reprezentanţi extraordinari ai acestui popor. Pe de altă parte, mie mi-e milă de cei care au intervenit acolo, săracii jandarmi pentru că ştiţi cum este, când dai în biserică, consecinţele în timp să te ferească Dumnezeu care sunt, pentru că au familii săracii şi eu mă rog să nu li se întâmple ceva”, a mai spus Dan Puric, la Antena 3

Dan Puric, referitor la restricţiile dure impuse de autorităţi: Toţi care au lovit în ţăranul român au ieşit din istorie.

"Vedeţi că în perioada aceasta instituţiile noastre şi prezidenţiale şi guvernamentale au lovit fără scurpule săracii, într-o inconştienţă din asta bolşevică albastră în Biserică şi în ţăranul român. Tăranul român, producătorul este o icoană în muncă. El îndură. Uitaţi-vă in istoria României. Toţi care au lovit în ţăranul român au ieşit din istorie", a mai tranmis Dan Puric.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dan-puric-discurs-emotionat-ziua-nationala-587738.ht

Cum să te bucuri la aniversare când țara ta stă să crape ?!

 


„CUM SĂ TE BUCURI LA ANIVERSARE CÂND ȚARA TA STĂ SĂ CRAPE ?!”, este întrebarea retorică lansată de consultantul politic Cozmin Gușă pe Facebook.

„ZIC DOAR “LA MULȚI ANI ROMÂNIA!”, și nu zic “LA MULȚI ANI ROMÂNI !”, PENTRU CĂ NU MAI MERITĂM URAREA … 🇷🇴

Caut de câteva zile motive pentru care m-aș putea bucura azi, de ZIUA NAȚIONALĂ, pe care să le folosesc în discuțiile cu familia sau prietenii, iar dacă le-aș fi găsit vi le-aș fi împărtășit în scris și vouă.

Chiar și-acum 2 ani, când ne-am ratat în mod premeditat(!) aniversarea CENTENARULUI, am preferat să rememorez felul în care câțiva politicieni români curajoși au știut să fructifice conjunctura internațională favorabilă MARII UNIRI, iar anul trecut am tot comentat cu câțiva prieteni, la 100 de ani distanță, despre determinarea lui Ionel Brătianu și a Armatei Române ce-a ocupat Budapesta în 1919, ajungând până la dorința amuzantă și tonică de a identifica dacă opinca românească ce a înlocuit drapelul Ungariei pe catargul Parlamentului lor era oltenească sau ardelenească.
Anul ăsta nu mai găsesc nici motive din istorie pe care să le evoc pozitiv, ba chiar mi se pare c-aș fi neserios de-aș face-o, la cât de gravă îmi pare situația noastră națională. Nici nu pomenesc azi avatarurile pandemiei, am fi putut trece ușor și peste ele, de-am fi avut vreun plan agregat pentru viitorul imediat, sau măcar de “2 bani speranță” prin perspectiva parlamentarelor de duminică. Nici nu e cazul să vă vărsați năduful pe liderii politici care conduc, oricât de trădători și penibili par, ei sunt rezultatul opțiunilor noastre electorale, ce s-au degradat treptat sub povara răutăților și a inculturii ce-au pus stăpânire pe noi românii, dintr-un singur motiv dureros de real: PENTRU CĂ ATÂTA PUTEM, DECI ASTA MERITĂM!
Ca să putem mai mult, și ca cei ce urmează după noi să poată să-și umfle piepturile din nou, avem de făcut multe și repede, dar în orice caz ar trebui să începem prin a ne căuta prima dată OPINCILE, apoi să ne creem prilejuri concrete de a le atârna din nou! Pân-atunci, e corect și necesar să nu te tot felicităm reciproc între români la aniversarea națională, că e clar că nu avem de ce, să ne limităm doar la urarea LA MULȚI ANI ROMÂNIA! 🇷🇴„, a mai scris Gușă pe pagina sa de Facebook. 

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-sa-te-bucuri-la-aniversare-cand-tara-ta-sta-sa-crape/

Comisia Europeană zice: „Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun”

 


Comisia Europeană recomandă înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”. Recomandările fac parte dintr-un proiect ce va fi publicat miercuri.

„Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” – este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-Covid pentru sărbători, scrie Corriere della Sera.

Comisia Europeană cere „luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari și înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles citate de cotidianul italian.

Proiectul insistă asupra distanțării sociale și a folosirii măștilor de protecție ca măsuri de reducere a infecțiilor.
Printre altele, Comisia recomandă menținerea interzicerii circulației inclusiv pentru ultimele zile din an, reamintind principiul cheie de urmat: „prudență” și „prudență”.

Pe scurt, trebuie evitate greșelile din vară, deoarece „riscul este un posibil al treilea val”, a reamintit președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Știu că cei care au magazine, baruri, restaurante vor să se termine restricțiile, dar trebuie să învățăm din greșelile făcute vara și să evităm repetarea lor. O relaxare prea rapidă și excesivă a măsurilor devine un risc în fața unui al treilea val după Crăciun”.

Marți, ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, și ministrul Afacerilor Regionale, Francesco Boccia, vor discuta cu autoritățile locale pentru finalizarea noilor reglementări ce intră în vigoare din 4 decembrie.

Pe de altă parte, Consiliul permanent al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI) se reunește marți într-o sesiune extraordinară pentru a discuta despre măsurile anti-pandemie.

Liturghiile de Crăciun vor avea loc „cu respectarea deplină a regulilor”, a declarat monseniorul Mario Meini, președintele CEI: „Dacă liturgiile și întrunirile sunt supuse unei prudențe deosebite, acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze. În ultimele luni a devenit clar cum este posibil să sărbătorim în condiții de siguranță, în deplină conformitate cu regulile. Suntem siguri că va fi așa și de Crăciun și va continua să fie un bun semn de solidaritate cu toată lumea”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/comisia-europeana-nu-adunarilor-pentru-liturghii-de-craciun/

TRĂIASCĂ ROMÂNIA !

 


ROMÂNI DIN TOATĂ LUMEA UNIȚI-VĂ !

Contraatac spectaculos din tabara Bisericii la adresa guvernanților

 


Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a sărit în apărarea arhiepiscopului Teodosie, care a organizat slujba de Sfântul Andrei, arătând, într-o postare pe Facebook, că „nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști”.

„Nu-l scoateți vinovat pe IPS Teodosie, pentru că niște cinici v-au dat cârpe de doi lei, de s-au umplut spitalele.

Au apărut retorii care se agită irațional că „ce alegi, Peștera sau ATI?” și că IPS Teodosie incită la nerespectarea legii.

Le atrag atenția că-s orbi și surzi.

Credincioșii au fost purtați prin frig, ploaie, soare, după hatârul guvernanților, că vezi Doamne, e pericol la Biserică.

Asta în vreme ce n-au fost probleme cu înghesuiala de prin metrou, mall-uri sau alte temple ale comerțului.

În vremea asta, nimeni nu răspunde că 90% (mai nou) din măștile puse „spre protecție” au fost niște cârpe. A trecut virusul prin ele ca deciziile guvernanților prin birouri, fără nici o opreliște.

Dar important e să supraveghem credincioșii cu elicoptere. Filtrele poliției sunt mai ceva ca măștile. În vreme ce SUA și Franța au anulat interdicțiile discriminatorii.

Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști.

Pe care au tupeul să le și redenumească „acoperitoare faciale” doar ca să-și acopere, juridic, șmenul. În rest, vă lasă să le cumpărați ca păcăliții, că tot nu vă protejează.

Când expui populația la infectare, cu o cârpă neconformă în peste 90% (!!!)din cazuri, când transportul în comun e prima cale de transmitere a virusului și poți merge oriunde pe proprie răspundere, vii și repeți obsesiv că n-ai voie să mergi la o slujbă undeva în pădure…

Statul practică prea mult dubla măsură”, a scris duminică Eugen Tănăsescu în postarea de pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/contraatac-spectaculos-din-tabara-bisericii-la-adresa-guvernantilor/