7.01.2020

Ni se pregătește o lume a întunericului: ”Lumea Țapului Sabatic”


„Lumea nu va mai fi la fel”. Ni s-a spus !

Căutați pe Google această expresie, în toate limbile pe care le cunoașteți. Veți vedea cu surprindere că am fost avertizați de schimbarea radicală a lumii încă de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în Occident.

Nu e straniu? De unde știau politicienii, oamenii de știință și presa că „lumea nu va mai fi la fel”, când nici nu începuseră bine cercetările asupra noului virus? Când singurul lucru care se cunoștea cu siguranță era că nu se cunoștea nimic?

Și mai straniu este că aceste Casandre oarbe au avut dreptate. Când epidemia dădea semne că se retrage, a primit un ajutor neașteptat: neverosimilele, halucinantele proteste de stradă din America, întinse apoi ca un foc în miriște peste Europa, la sfârșitul lui mai.

De câteva zile, de când rebeliunile urbane au intrat într-o fază de relativă acalmie, s-a raportat creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID. Se vorbește de revenirea la măsurile drastice: izolare, carantină, bătrâni uitați, copii neșcoliți, Fauci, Arafat. Valul doi. Nimeni nu știe câte valuri vor fi.

Covidul și Rebeliunile par să se completeze perfect. Conlucrează. Co-distrug.

Lumea se năruiește sub ochii noștri, într-un ritm aiuritor, care contrazice tot ce știam despre prăbușirea firească a civilizațiilor.

Suntem ca într-o corabie cu timona ruptă, luată de furtună. Încotro ne îndreptăm? Ce dracu’ se întâmplă cu noi?

S-ar putea ca exact aceasta să fie persoana cea mai abilitată să ne dea un răspuns: Dracul.

Într-o scrisoare adresată președintelui Donald Trump, pe 7 iunie, cardinalul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu apostolic (ambasador al Vaticanului) la Washington în 2011-2016, afirma că asistăm la un război biblic între Copiii Luminii și Copiii Întunericului. Un război pentru stăpânirea lumii.

Vigano, care a fost exilat la Priștina, după ce a cerut demisia Papei Francisc, acuzându-l că acoperă abuzurile sexuale și că încurajează „curentul homosexual” de la Vatican, susține că de partea Întunericului luptă inclusiv o parte din Biserica Catolică, pe care o numește „Biserica Paralelă” („Deep Church”), după modelul „Statului Paralel” („Deep State”).

Însă, în opinia mea, cea mai interesantă afirmație pe care o face cardinalul Vigano în scrisoarea către Trump este că evenimentele care se desfășoară de câteva luni urmează modelul „Solve et Coagula”.

„Dizolvă și Coagulează” este un principiul alchemic și masonic potrivit căruia Maestrul distruge, pulverizează, destructurează, pentru ca din elementele rezultate să creeze un element nou. Sau o lume nouă.

Dacă suntem atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, observăm că diagnosticul lui Vigano este corect.

Lumea Veche se atomizează. Toate structurile civilizației occidentale se fac praf și pulbere.

Expresia „Distanțare socială” (greșită în formă – corect ar fi fost „distanțare fizică”) descrie perfect pe fond destrămarea relațiilor sociale și alterarea legăturilor interumane.

Cel care a produs calamburul „Homo homini virus” a fost pălit de geniu. Oamenii sunt îndemnați/încurajați să se teamă de semenii lor. Principiul „Iubește-ți aproapele” a fost înlocuit cu „Ferește-te de aproapele”.

Chiar dacă Aproapele nu are virus, s-ar putea să aibă concepții diferite de ale tale despre lume și viață, altă culoare de piele, să voteze cu „celălalt”, să nu-i placă statuile sau mutra ta. Drept care riști să te trezești cu un pumn în nas saun un glonț în cap.

Așa că e mai bine să te izolezi. Să te faci mic și neînsemnat ca un grăunte de praf, să taci așteptând să treacă furtuna și lucrurile să se așeze – să se Coaguleze – așa cum dorește Maestrul.

Furtuna iscată brusc în creuzetele mondiale a lovit întreaga societate, de la bază și până la vârf: liderii politici au fost înlocuiți de medici și de activiști. Programele politice au fost înlocuite de statistici cu îmbolnăviri și decese sau de lozincile răcnite în stradă ori scrise pe pereți.

„Poartă mască” și „Totul va fi bine” sunt folosite alternativ, în funcție de necesități, cu „Black Lives Matter” și „White Silence is Violence”.

În lumea cea nouă, „Stai acasă” este perfect compatibil cu „Ieși în stradă”. Trebuie doar să fii vigilent și servil, să citești gândurile Stăpânului și să pricepi ce așteaptă de la tine: tele-muncă sau demolat statui.

Dogma trebuie reconsiderată. Popii sunt expirați: se adaptează sau dispar. Ce spun medicii și antirasiștii e sfânt: nimeni nu are dreptul să-i contrazică. Și în acest caz, atitudinea recomandată este de supunere. Îngenuncheat și pupat picioare. Nu din smerenie, ci din frică. Pe dos față de modelul hristic.

De aceea, explică liderul „Black Lives Matter”, Shaun King, imaginile cu Iisus alb trebuie distruse. Iisus va fi negru sau nu va fi deloc.

Iisus a propovăduit iubirea. Dar pe Iubire nu se poate construi o lume nouă. Dimpotrivă ea trebuie construită pe Frică. Pe Groaza care te pătrunde până în măduva oaselor, pe mănâncă și te chircește, ca pe un leș netrebnic.

Lumea trebuie dizolvată de acizii grași ai Fricii, pentru ca, pe ruinele ei informe, folosind mistria Neîncrederii și schelele Terorii, să se înalțe mândră, Noua Ordine Mondială.

Baphomet, Țapul Sabatic, simbolul satanismului, poartă inscripționat pe o mână „Solve” și pe cealaltă „Coagula”.

Vigano are dreptate: ni se pregătește o lume a întunericului. O lume satanică.

surse: https://daniel-roxin.ro/index.php/2020/06/28/ni-se-pregateste-o-lume-a-intunericului-lumea-tapului-sabatic/https://evz.ro/ni-se-pregateste-o-lume-a-intunericului-lumea-tapului-sabatic.html/2

Politica de panicare a populației practicată de autorități este dată peste cap.


Din 4.600 de bucureșteni testați, doar 4 au fost depistați cu Coronavirus.

Iată de ce Guvernul Orban se opune cu îndârjire testării în masă a populației: pentru că s-ar da peste cap procentele mari de infectare cu care suntem serviți acum!

În București s-au testat (în paralel cu Ministerul Sănătății) 4.600 de oameni și DOAR 4 persoane au fost depistate cu Covid-19. 

Asta arată că rata de îmbolnăvire la nivelul populației este foarte foarte mică. Practic, vorbim de un procent de 0,09% din populația testată care a fost depistată cu Coronavirus, față de peste 3% în situația prezentată de autorități în ultimele zile.

În acest moment, așa cum am mai arătat pe acest site, autoritățile medicale testează doar grupele de risc din spitale și cămine de bătrâni, contacții bolnavilor și personalul medical, jandarmi etc. care sunt permanent în contact cu potențiali bolnavi. Așa obține procentele mari de infectare.

În același timp, autoritățile medicale nu fac teste în masă pentru a vedea care este realitatea la nivelul întregii populații, și îi împiedică și pe alții să o facă.

Cu toate acestea, primarul capitalei Gabriela Firea (pe care este irelevant dacă o simpatizăm sau nu), a reușit să organizeze testarea a 4.600 de bucureșteni (singura testare din afara categoriilor de risc) și a prezentat rezultatele.

Gabriela Firea„Aș vrea să stiu cum și-a dat domnul ministru (Tătaru – n.m.) seama de această răspândire comunitară, dacă refuză să facă teste de anticorpi, ca sa vedem exact câți români au fost deja infectați și au trecut ușor prin boală?!

Am văzut și eu această imensă gafă (raportarea de sâmbătă – n.r.) și eu spun ca nu este doar atat, ci s-a dorit sa fie speriata populația, dar au revenit cand au vazut reactia promptă. Pana la urma, cetatenii Romaniei trebuie sa stie cu nume si prenume cine sunt acei oameni care iau aceste decizii la nivel national. In Bucuresti treaba este clara, testarea a fost blocata de Ministerul Sanatatii, pentru a nu se putea compara rezultatele cu cele la nivel national. Din 11.000 de bucuresteni inscrisi in programul de testare cu PCR, au fost 4.600 de teste deja efectuate si din acestea doar 4 au fost pozitive., după cim ne informează ActiveNews.ro

Și iată cum, mizând pe sprijinul presei centrale, pe care Guvernul a „motivat-o” să îi fie alături cu cele 40 de milioane de euro oferite mass-mediei ca sprijin, autoritățile medicale din subordinea Guvernului Orban fac testările cum le convine, ca să dea rău la impresia artistică. Una dintre mize (pe lângă respectarea cu obediență a indicațiilor de la ONU sau alte forțe externe), cred eu, este alegerile din această toamnă. Mai exact, eu cred că se mizează pe faptul că menținerea stării de alertă până la sfârșitul anului, menținerea populației în frica de Coronavirus va reduce simțitor prezența la vot a celor slabi de înger și a oamenilor de la țară, situație în care actuala putere crede că va ieși în câștig.

Indiferent de motive, testele din București arată că suntem conduși de oameni cu  un anumit grad de iresponsabilitate ! Problema e că nu avem cu cine vota nici în toamnă ca să îi înlocuim cu alții mai buni. Toți sunt cam la fel ! Nu vă faceți iluzii !

Daniel Roxin


Zeci de angajați ai Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș (DGASPC) dau în judecată Guvernul, pentru daune materiale și morale.



Cele aproximativ 30 de persoane contestă rezultatele testelor pozitive COVID, devenite negative după numai câteva zile. Mai mult, oamenii au făcut și testele serologice, pentru care au primit, de asemenea, rezultatele negative, ceea ce – spun ei –  arată că nu au avut niciodată coronavirus.

În instanță, oamenii vor să demonstreze că nu au fost niciodată infectați cu coronavirus, deși au fost internați și ținuți în saloane cu bolnavi confirmați.

Liderul sindicatului “ACORD”, Lucian Puiu, a declarat, pentru Radio Târgu Mureș: 

Colegii care au trecut prin toată perioada aceea dificilă doresc să acționeze statul în judecată vis-a-vis de modul în care s-a acționat în perioada respectivă. Au fost prima dată testați pozitiv și s-a luat măsura internării și erau asimptomatici dar au fost amestecați cu bolnavi cu simptome. Ce am putut face eu a fost să-i ajut, le-am pus la dispoziție și un avocat iar acum se lucrează la dosar. Se va face o analiză a modului în care au decurs lucrurile în perioada respectivă, mai ales că la 2, 3, 4 zile de la internare, ca urmare a insistențelor noastre, au fost retestați și externați pe bandă rulantă. În plus, s-au făcut niște teste de sânge, serologice, care au fost negative ceea ce înseamnă că nu au avut virusul niciodată.”

Liderul Sindicatului din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș spune că au existat și pierderi salariale în perioada în care au fost internați sau au stat la domiciliu, unii dintre ei primind doar 75% din venituri.

sursa:https://daniel-roxin.ro/index.php/2020/07/01/procesul-anului-teste-fals-pozitive-coronavirus-la-targu-mures-aflam-curand/