MIHAI EMINESCU




http://superimagini-album.blogspot.ro/2017/12/te-cheama-iar-durerea-din-fundul.html

MIHAI EMINESCU - ROMÂNUL ABSOLUT 


Câteva gânduri ale generațiilor de astăzi de români, scrise în versuri, și adresate marelui poet :

”Te cheamă iar durerea, din fundul disperării ..
De când te-ai dus, bădiță, o ducem tot mai rău,
O larmă infernală ne-apropie de hău,
Nu mai găsești nimica din tot ce-a fost odată
Și tot mai goală-i viața, pustie și săracă.

Flăcăi-s duși departe, să-ți spun ? Că mi-e rușine.
Sunt rătăciți prin lume, milogi la porți străine.
Bătrânii plâng la poartă, copii flămânzi în pat,
Pustiu este ogorul, pustiu întregul sat.
Și teiul cu iubirea e dus pe-același drum,
Și floarea ta albastră, și codrul, tot e scrum,

Nu mai găsești nici cinste, nici dragoste de glie,
Doar ʼnalte haimanale ce scuip-o Românie ...
Te cheamă iar durerea, din fundul disperării,
Să mai cobori odată la marginea-înserării,
Să-ți lași pentru o clipă în ceruri nemurirea,
Să ne înveți ce-înseamnă de-a pururi ... fericirea ...

Versuri scrise de Bordan

”MINTEA DE DINCOLO” - O carte excepțională, care ne deschide mintea și ochii





”MINTEA DE DINCOLO”

Autor, Prof.Dumitru Constantin Dulcan

O carte excepțională, care ne deschide mintea și ochii ... În continuare vă redau câteva fragmente din carte:
”Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbam drumul pe care am mers pâna acum. 
Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” 
Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru să raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper să avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima șansă.
Sunt câteva mistere profunde în fata cărora omul va rămâne veşnic întrebător.
Primul mister mi se pare a fi acela că ...

P A G I N I

V

g

.


.

PELICANI IN ”DELTA DUNARII” - ROMANIA

t

BINE ATI VENIT PE BLOGUL MEU !

miercuri, 25 aprilie 2018

CABANA CARAIMAN, o cabană montană construită cu mult suflet și dragoste de tinerii anilor 1937-1938





CABANA CARAIMAN


La o distanță de cateva sute de metri de Cabana Babele, la 2025 de metri altitudine, pe versantul prahovean al Munților Bucegi, în căldarea Văii Caraimanului, se găsește o cabană montană care, deși nu mai este, oficial, în circuitul turistic, este deschisă vizitatorilor și rămâne o atracție pentru iubitorii de munte. 
Se ajunge la ea din Bușteni, pe poteca marcata prin valea Jepilor, pe sub linia de telecabină Bușteni-Babele. Este vorba de Cabana Caraiman.
Cabana a fost ridicată în 1907, pe locul unui vechi pavilion al Eforiei Spitalelor Civile, și distrusă puțin timp după primul război mondial. 
In primăvara anului 1937, un grup de tineri îndrăgostiți de munte și în special de Bucegi, constituiți în Grupul Alpin Brav, ce avea să devină Clubul Carpatin Roman (CCR), au decis construirea unei cabane pe culmea Caraimanului. 
Șaua Mică a Caraimanului era locul perfect de admirat Valea Jepilor și culmile Munților Baiului. 

Bucegii sunt spectaculoși pe laturile estice și nordice. 




Liderul Grupului Alpin Brav, Dumitru Gherassy, a reușit să obțină de la proprietarii terenului concesionarea pentru 90 de ani, iar tinerii au început construcția. 
Lucrările au pornit imediat, sub conducerea antreprenorului Petre Pascu, care a realizat numeroase amenajări turistice în Bucegi și Piatra Craiului. 
Proiectul cabanei aparține arhitecților Gabriela Stork și Stelian Gănescu.
Puțini dintre cei care poposesc în prezent la Cabana Caraiman cunosc eforturile prin care s-a înălțat, cu sacrificii și cheltuieli foarte mari. 
Drumurile nu erau amenajate, iar transportul materialelor de constructie era mai mult decât anevoios. 
In mare parte, a fost folosit funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni, dar și cai, măgari și căruțe pe anumite porțiuni. 
Pe de altă parte, Clubul Carpatin Român s-a confruntat cu lipsa de muncitori, care se lăsau păgubași, părăsind șantierul, fiind izgoniți de vitregiile climatului alpin. 
Pentru strângerea fondurilor, membrii CCR au organizat serate dansante și s-au străduit, prin diverse metode, să obțină finanțare din partea Oficiului National de Turism (ONT). 
A fost nevoie atunci să-l ademenească pe șeful ONT, Sergiu Dumitru, la o masă copioasă și o beție pe măsură la restaurantul "Modern", ca sa le aprobe finanțarea cabanei.
In toamna anului 1937, cabana era aproape gata si se dorea ca inaugurarea sa nu fie mai tarziu de Anul Nou. Doar că visteria CCR era golită și funicularul de la Bușteni nu mai funcționa. 

Organizați în caravane de câte 15-20 băieți și fete, membri ai asociației, s-a pornit în zilele lunii octombrie, pe vreme cu burniță, ceață și vânt rece cu spic de zapadă, la înzestrarea cu cele necesare a interiorului cabanei. 
Incărcați cu paturi, obiecte de mobilier, lenjerie si menaj, obținute mai mult din donații, tinerii au reușit să care totul la cabană. 

Cu lacrimi în ochi de emoție și de bucurie, la trecerea dintre anii 1937 și 1938, membrii Clubul Carpatin Român au sărbătorit inaugurarea cabanei de pe Șaua Mică a Caraimanului.

Spre deosebire de alte cabane, construite în aceeași perioadă în Carpații Meridionali, Cabana Caraiman a rezistat destul de bine intemperiilor, cu excepția acoperișului, care a fost luat de vânt în anii 1938, 1947 și 1959. 
In perioada 2005-2006, cabana a fost renovată.



In prezent cabana nu mai este deschisă circuitului turistic, fiind proprietatea unui cetațean britanic, care o folosește, de doua ori pe an, drept casă de vacanță. 
Cu toate acestea, drumetii pot fi cazați, acum mergându-se pe principiul "primul venit - primul servit". 
Actualii cabanieri sunt si administratorii "casei de vacanță", iar salariul acestora provine exclusiv din sumele de cazare plătite de turiști.
Cabana Caraiman poate găzdui un număr de 40 de persoane. Sunt șanse să se găsească camere de închiriat chiar si în week-end. Curent electric de la generator, încălzirea se face cu gaze naturale. Nu se serveste mâncare.



sursa: http://vrosulescu.blogspot.ro

Un român a reușit să bată într-o zi doi ruși, un japonez și un polonez în cel mai dur stil de karate






Cel mai bun karateka din lume e un român. I-a bătut pe japonezi la ei acasă.


Karateka-ul român Romeo Beznea, în vârstă de 42 de ani, posesor al centurii negre 2 DAN, a obținut titlul de campion mondial la kumite, categoria +80 kg, 40-44 ani.


În timp ce mass-media românească era preocupată mai ales de meciul din FED Cup de la Cluj și de ce mai spune Gigi Becali la televizor, în weekend, la Tokyo, s-a petrecut un eveniment sportiv extraordinar, ignorat de toată presa sportivă din țară.


Un român a reușit să devină campion mondial în cel mai dur stil de karate din lume ! 
Performanța românului nostru s-a petrecut la cea de-a 35-a ediție a Campionatului Mondial - All Japan Weight Categories, organizat de International Karate Organisation Kyokushinkaikan, la Tokyo, în perioada 21-22 aprilie, 2018.

Realizarea campionului român este cu atât mai remarcabilă cu cât a fost obținută în lupta reală - așa –numitul „kumite” – în cel mai dur stil de karate, Beznea reușind să învingă în competiția din capitala niponă doi sportivi ruși, un japonez și un polonez, în aceeași zi. Medalia de aur i-a fost decernată sportivului nostru de o legendă a sporturilor de contact, brazilianul Francisco Filho, fost campion mondial de karate Kyokushinkai și invingător în K1 World GP în anul 2001.

IKO Kyokushinkaikan, cea mai prestigioasă organizație mondială de karate Kyokushin, este condusă de Kancho Shokei Matsui, centura neagră 8 DAN și urmaș al fondatorului stilului, Masutatsu Oyama, care a încetat din viață în anul 1994.


sursa: http://evz.ro

marți, 24 aprilie 2018

Florile sunt încântare pentru ochi și hrană pentru suflet







FLORILE SUNT ÎNCÂNTARE PENTRU OCHI ȘI HRANĂ PENTRU SUFLET

D.Roman

DOBROGEA, încă frumoasă, cu praful şi mărăcinii ei, cu vântul ei de stepă, cu chipul ei teluric şi generos...




Dobrogea este iubită şi admirată, este vizitată. Puţini ştiu că la 14 noiembrie 1878 acest teritoriu românesc s-a unit cu România, după ce fusese pierdut încă din epoca domnitorului Mircea cel Bătrân.

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. 
Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă… Dobrogea ! Dobrogea ! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână”, scria Geo Bogza în opera sa „Privelişti şi sentimente”, din anul 1972. 



Munții cu maci din Dobrogea

Despre Dobrogea s-a scris mult, nu este domeniu în care această regiune să nu fi fost menţionată. 

Primii locuitori au fost geţii, purtători ai culturii Babadag, o civilizaţie getică de tip Halstatt III C. Adică geţii dobrogeni se aflau în faza a III-a a celei de a doua epoci a fierului. În acest stadiu i-au găsit ionienii din Milet, care în 657 î.Chr., fondau la gurile antice ale Dunării, pe malul anticului golf  Halmyris, astăzi sistemul lagunar Zmeica-Goloviţa-Razelm-Sinoe, colonia Istros, azi cetatea aflându-se pe raza localităţii Istria-Sat, judeţul Constanţa. 



Satul Istria - Jud. Constanța


Ulterior au fost întemeiate şi alte aşezări precum Tomis (cetate ioniană), Callatis (cetate doriană), mari oraşe greceşti şi apoi romane, romano-bizantine, alături de aşezări mai mici precum Parthenopolis (Costineşti), Turris (Tuzla) şi Orgame/Argamum (Vadu). 

Marile cetăţi greceşţi au făcut parte din Liga Ateniană sau Liga de la Delos, în 436 î.Chr, însuşi Perikles, conducătorul Atenei efectuând o călătorie în Dobrogea. 

Nume ca regele Darius al perşilor, Filip al II-lea al Macedoniei, regii odrişi Teres, Seuthes, Sitalkes, regele scit Oktamasades, regii geţi Moskon, Zalmodegikos, Rhemaxos, Phradmon, regele geto-dac Burebista, regele odris Rhoimetalces al III-lea, împăratul Traian, împăratul Hadrian, împăratul Caracalla şi alţii sunt personalităţi care s-au implicat în desfăşurarea unor evenmimente pe teritoriul Dobrogei. 
Romanii, după preluarea Dobrogei romane în 27 î.Chr., când Lucius Licinius Crassus îşi proclama triumful „ex Thraecia et Geteis”, asupra Traciei şi geţilor, după înfrângerea regilor Dapix şi Ziraxes, de către conducătorul roman, aliat cu regele get Roles au preluat şi cetăţile greceşti înainte de anul 9 d.Chr., când poetul latin Ovidius a fost exilat în Dobrogea, teritoriu intrat de curând sub autoritatea împăratului Augustus, cum înuşi marele poet nota într-un poem. 



Statuia poetului Ovidiu din Constanța


Iată cum descria poetul Ovidiu, deprins cu vremea specific climei mediteraneene o iarnă dobrogeană: 
„Când însă vine iarna ce tristă şi cumplită/ Şi geru-mbracă ţara în albul lui veşmânt/Şi când la miazănoapte e crivăţ şi ninsoare/ Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâţi !/Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,/Şi crivăţul o-ngheaţă: ea-n veci nu se mai ia;/Nu s-a topit cea veche că vine alta nouă/Şi-n multe părţi rămâne omăt din două ierni/Şi-aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case/Şi turnurile nalte le surpă la pământ./Şi-atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,/Îşi pun iţari, nu-şi lasă decât obrazul gol,/ Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,/ De alba promoroacă scânteie barba lor./ Aice vinu-ngheaţă şi el păstrează chipul/ Ulciorului, şi nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăţi !” 



Cheile Dobrogei


Epocile romană şi romano-bizantină au adus Dobrogei o urbanizare fără precedent. Au fost edificate aşezări, multe dintre ele existente şi astăzi, precum: Aegyssus (Tulcea), Vicus Novus (Babadag), Arrubium (Măcin), Noviodunum (Isaccea). 

În epoca romano-bizantină propagarea creştinimsului se face masiv. 
La Niculiţel, judeţul Tulcea, au fost martirizaţi cei patru martiri Zoticcos, Philippos, Attalos şi Kamasis, în timpul prigoanei anticreştine a împăratului Diocleţian (284-305 d.Chr.), în anii 304 şi 305 d.Chr. 
La Ibida (Slava Cercheză) a fost descoperit primul ansamblu monastic de suprafaţă, datat în secolul IV d.Chr. 



Bisericuțe săpate în stâncă, Murfatlar - Dobrogea


Să menţionăm existenţa, la Basarabi-Murfatlar a unui complex străvechi de biserici şi chilii, săpate în stâncă, databil în epoca medievală. 
În majoritatea localităţilor, inclusiv în oraşele greceşti care continuă dezvoltarea, apar bazilici paleocreştine, Histria şi Tomis, devenind sedii de episcopii. Unii episcopi tomitani au participat la primele sinoade ecumenice. 
Au existat cetăţi romane la Tropaeum Traiani (Adamclisi), Carsium (Hârşova), Capidava, Troesmis (Turcoaia), Ulmetum etc. 
În anul 602, prăbuşirea limesului roman duce la venirea avarilor şi slavilor. 
La Histria, a încetat locuirea, localnicii întemeind actuala aşezare, părăsind cetatea (azi cea mai mare rezervaţie arheologică din România, unde Vasile Pârvan a pus bazele şcolii româneşti de arheologie, la începutul secolului trecut). 
Celelalte localităţi cunosc şi ele evoluţii oscilante. 
La Enisala-Sarichioi, bizantinii, genovezii şi turcii au construit o cetate puternică, ale cărei ruine se văd şi astăzi. 
Stăpânirea bizantină în Dobrogea s-a refăcut în perioada clasică a Imperiului Bizantin, când provincia a făcut parte din thema Paristrion, unitate administrativ-militară a Imperiului Bizantin. 

Există idei potrivit cărora Dobrogea ar fi fost plasată pe o ramură a vestitului „drum al mătăsii”, care asigura legătura între Asia şi Constantinopol. Numele îi provine de la Dobrotă, cel care ar fi condus Dobrogea constituită pe fundamentele unei formaţiuni prestatale medievale, „Ţara Cărvunei”, atestată în zona Balcic, nume provenind de la întemeietorul ei, Balica. 

Aflată sub stăpânirea domnitorului Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, Dobrogea a fost pierdută pentru 471 de ani, fiind stăpânită de otomani până în 1878, ajungând parte a sangeacului de Babadag. Babadagul (în turcă numele înseamnă „Muntele tatălui”) a fost centrul politic, administrativ şi cultural pentru Dobrogea otomană. 

Dobrogea cuprinde două judeţe, Tulcea şi Constanţa. 
Dobrogea a revenit la România în 14 noiembrie 1878, când România a trebuit să renunţe la cele trei judeţe din sudul Basarabiei pe care le cedase Moldovei în 1856. 
În epoca modernă, la Sulina, oraşul aflat la capătul dinspre Marea Neagră al Braţului Sulina, a funcţionat Comisia Europeană a Dunării, un for menit să controleze activitatea comercială şi de pescuit pe Dunăre. România era exclusă de la administrarea veniturilor provenite de la gurile Dunării, fapt ce a trezit vii dispute în epocă. În acei ani, Sulina a cunoscut epoca sa de glorie. 

Românii au intrat în Dobrogea, unde s-a petrecut un fenomen de trecere de la vechea lege otomană, la cea românească. 
Iată în acest sens, proclamaţia Regelui Carol I, din 14 noiembrie 1878: 
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. 
Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă... Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”. 

În 1895, Dobrogea era conectată pe calea ferată cu Bucureştii prin podul inginerului Anghel Saligny, inaugurat în 1895. 
Otomanii construiseră şi ei în 1862 segmentul de cale ferată Cernavodă-Constanţa. 
În 1913, Dobrogei româneşti i s-au alăturat judeţele Durostor şi Caliacra, Cadrilaterul, preluat de la Bulgaria şi cedat în tragica vară anului 1940 către bulgari. 
Reforma administrativă din epoca României Mari a condus la introducerea unor denumiri româneşti ale localităţilor, însă au existat şi localităţi care şi-au păstrat numele vechi turceşti şi lipoveneşti. 
De-a lungul veacurilor, Dobrogea a devenit spaţiul în care românii, grecii, ruşii lipoveni, turcii, tătarii, rromii, bulgarii, germanii, ucrainienii au creat un spaţiu al înţelegerii şi cooperării între etnii. 

Dobrogea a cunoscut o dezvoltare deosebită după cel de-al Doilea Război Mondial. 
În judeţul Tulcea situaţia, schematic, se poate prezenta astfel: la Tulcea, în perioada comunistă a funcţionat un combinat de prelucrare a aluminei, indispensabile fabricării aluminiului (obţinut la Alro Slatina), Întreprinderea de Pescuit Oceanic (82 de nave şi 6000 navigatori), două fabrici de prelucrare a peştelui. 
În Sulina funcţiona cea mai mare fabrică de conserve din ţară cu sute de angajaţi. 
Mai existau cooperative meşteşugăreşti, iar în Deltă se practica turismul. 
La Măcin şi Greci se exploata granitul, la Niculiţel exista o tradiţie a viticulturii. 
Alte ramuri ţineau de exploatarea produselor agricole, a lemnului etc. 
Marile aşezări de la Dunăre aveau porturi. 
În judeţul Constanţa, de asemenea, pe lângă porturi în marile oraşe, au existat numeroase fabrici, combinate, inclusiv petrochimice, uzine, s-a început construirea segmentului dobrogean al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, finalizat cu mulţi ani după decembrie 1989, au fost alcătuite planurile centralei atomo-electrice de la Cernavodă, a cărei primă unitate a început să funcţioneze în 1996. 

Dobrogea a avut o importantă componentă militară, pe lângă trupe de artilerie, infanterie, existând cele ale Marinei Militare. 

În 1984, s-a dat în folosinţă Canalul Dunăre-Marea Neagră. 

În întreaga perioadă de după 1945, turismul pe litoralul dobrogean (România are 244 km de litoral) s-a extins într-un ritm deosebit, apărând o salbă de staţiuni în nordul litoralului şi în sudul acestuia. 

Centrele etalon au rămas Constanţa şi Mangalia. 
Constanţa, de la micul port medieval otoman, a devenit principala poartă maritimă şi fluvială a României. 
Navrom, principala întreprindere navală a României număra peste 300 nave civile de transport, inclusiv mineraliere gigant. 

Ferme importante, exploatări viticole completau peisajul economic al judeţului Constanţa. 

De la Constanţa, prin Medgidia, exista o cale ferată de 143,8 km care ajungea în oraşul Tulcea, necesară transportului industrial şi civil. 

După 1989, economia Dobrogei a suferit o criză profundă. 

Privatizările frauduloase au dus la distrugerea industriei, retrocedările, multe suspicioase au distrus agricultura. 

Turismul a avut şi el de suferit prin neglijarea modernizărilor şi adaptării la tendinţele actuale, mulţi români alegând Bulgaria, Turcia şi Grecia, pentru sezonul estival. 

Delta Dunării, unicat în Europa, pusă sub administraţia unei aşa-zise Rezervaţii a Biosferei Delta Dunării, a cunoscut şi ea o decădere. 
Numirile frauduloase de guvernatori, braconajul, distrugerea industriei piscicole nu au putut fi depăşite de timidele iniţiative locale, inclusiv în micro-turism. 
Infrastructura de transport a avut şi ea de suferit, cel mai rău stând oraşul Sulina, care comunică doar pe apă cu restul ţării. 

Un domeniu care a cunoscut o dezvoltare relativă a fost cel al vieţii spirituale, Dobrogea având un număr mare de schituri şi mănăstiri ortodoxe, geamii (în comunităţile majoritar turce), care atrag pelerini, dar şi simpli turişti. 

Un domeniu aparte este cel al cercetării istorice şi arheologice, Dobrogea fiind o mină de aur pentru cercetarea istorică şi turismul istoric. 

DIN PĂCATE, DUPĂ 1989, DOBROGEA A FOST ȘI ESTE DEVASTATĂ ÎN CONTINUARE, DISTRUSĂ CU MULTĂ RÂVNĂ DE UNII CĂRORA LE CURG BALELE DUPĂ BANI NEMUNCIȚI, INCLUSIV DE CEI CARE ”AU DEFILAT” PE LA CONDUCEREA ȚĂRII (n.m.)



Cetatea Histria este considerata cea mai veche asezare urbană din România. Conform istoricului Eusebius, colonia greaca Histria a fost infiintata in jurul anului 657 i.e.n., de catre negustorii si navigatorii greci care doreau relatii comerciale cu triburile bastinasilor geto-daci.


sursa: http://adevarul.ro

luni, 23 aprilie 2018

”MINTEA DE DINCOLO” - O carte excepțională, care ne deschide mintea și ochii ...





”MINTEA DE DINCOLO”

Autor, Prof.Dumitru Constantin Dulcan

În continuare vă redau câteva fragmente din carte:

”Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbam drumul pe care am mers pâna acum. 
Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” 
Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru să raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper să avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima șansă.
Sunt câteva mistere profunde în fata cărora omul va rămâne veşnic întrebător.
Primul mister mi se pare a fi acela că suntem, că Universul există.
Al doilea ar fi acela că Universul funcţionează, că este ordonat în forme prin care îşi manifestă exis­tenta, părând a fi efectul unei raţiuni, al unei gândiri, al unei Conştiinţe.

Conştiinţa - capacitatea de a raţiona, de a deter­mina ordinea lumii, geneza Universului după legi care au făcut posibilă apariţia vieţii, inclusiv a omului - devine astfel axis mundi, axul esenţial şi primordial al Universului.

Pentru ca lumea să fie, constatăm că a fost nevoie de o forţă capabilă de întreaga Creaţie, de o intenţie, o voinţă şi, în primul rând, de un sentiment exprimat prin iubirea pentru tot ce s-a făcut.

Sentimentului de iubire, de agape, implicată la nivel de Creaţie, i se acordă un cu totul alt sens decât acela al atracţiei fizice. Este bunăvoinţa, generozitatea, acceptarea, compasiunea, învăluirea întregii creaţii în căldura inimii, conştiinţa că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleiaşi Surse, fragmente de lumină desprinse din Marea Fiinţă de Lumină. Este, în acceptarea dată de Iisus, garanţia armoniei, a păcii, a conexiunii necesare cu tot ce există.

Gândul este deci informaţie, este cuvânt, este logos, este ştiinţă. Primul verb a fost: Fiat ! Să fie ! Sa fie lumină, să fie munţi, să fie ape, să fie omul !

De ce este conştiinţa, respectiv gândirea, cel mai încifrat mister din Univers ? 
Să ne imaginăm că, aşa cum ne spune astrofizica, la început nu a fost nimic, nu era spaţiu, nu era timp, nu era lumină, nu era materie. Şi deodată, după cum ne spune Eminescu, inspirat de Imnul Cosmogonic din Rig-Veda, apare un punct, mai mic decât un vârf de ac, ne spun astrofizicienii, mai mic decât „boaba spumei", ne spune poetul. El, punctul acela de mişcare, devine „stăpânul fără margini peste marginile lumii". 

De unde apare acest „punct", ştiinţa nu poate spune. Este Marea Taină a lumii, cel mai de nepătruns mister. Când încă „umbra celor nefăcute nu-ncepuse a se desface", când peste negrele genuni domnea tăcerea ne-ntreruptă, apare cuvântul ziditor, „Fiat lux". Şi s-a făcut lumină ! Iar Lumina a devenit materie. Şi acest prim gând, aflat la origini, la începu­turile lumii, era expresia unei Conştiinţe. Şi Conştiinţa era ceea ce numim Dumnezeu. 

Iată de unde vine forţa creatoare a Cuvântului şi de ce natura sa este sacră. Pentru că este Divinitatea însăşi. 

Cu adevărat avem sentimentul că Universul a evoluat prin crearea tuturor condiţiilor necesare spre a face posibilă apari­ţia omului. 

Am putea spune că, prin apariţia omului, Creatorul n-a mai fost singur. A dat din Lumina sa o scânteie fiinţei numite Om, pentru ca prin puterea minţii sale să devină co-creator de Univers. A fost cel mai mare dar care ni se putea face.

Am demonstrat, sper, suficient în lucrarea ”În căutarea sensului pierdut” (Ed. Eikon, 2008) că în fiecare clipă din existenţa noastră, când emitem un gând, implicit, fără să vrem, noi creăm, facem sau desfacem ceva, dăm un impuls ordinii din Univers sau, dimpotrivă, dezor­dinii, haosului, în funcţie de ceea ce gândim. 
Iată de unde vine marea noastră responsabilitate, mai întâi fată de noi înşine, apoi faţă de semenii noştri, faţă de natură, fată de planetă, faţă de Univers şi Dumnezeu.

Tot ce face omul pentru a exista a învăţat de undeva. Dar pe celelalte fiinţe cine le-a învăţat ? Nu înseamnă că există, în acest caz, cel puţin o cunoaştere, o conştiinţă extinsă la natură, la Univers şi care are şi alte suporturi decât creierul uman ? ...”

ooooOoooo

În partea a II-a a cărții veți putea afla foarte multe date despre ceea ce se întâmplă după ce trupul omului rămâne fără suflare - un subiect de mare interes și de asemenea veți găsi o mulțime de răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți de multe ori.

Pentru a putea citi în întregime cartea, vă rog să accesați următorul link : 
https://www.scribd.com/doc/298574968/Dumitru-Constantin-Dulcan-Mintea-de-Dincolo-pdf



Sursa: Fragmente din cartea:
”MINTEA DE DINCOLO”
de Dumitru Constantin-Dulcan,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013