Să-mi cânţi, cobzar, bătrân, ceva, Să-mi cânţi şi din chitară, Că doar s-o isprăvi cândva O viaţă-atât de-amară !

Să-mi cânţi, cobzar, bătrân, ceva,

Să-mi cânţi ce ştii mai bine,

Că vin ţi-oi da, şi bani ţi-oi da,

Şi haina de pe mine !

Să-mi cânţi, cobzar, bătrân, ceva,

Să-mi cânţi şi din chitară,

Că doar s-o isprăvi cândva

O viaţă-atât de-amară !

Lăsaţi-mă lângă pahar,

De viaţă nici nu-mi pasă !

Eu sunt copilul nimănui

Şi n-am nici bani, nici casă...

Lăsaţi-mă în fund să stau

În crâşma-ntunecată,

Să beau, să plâng şi-apoi să cânt,

Căci am iubit o fată...

Să-mi cânţi, cobzar, din cobza ta

Povestea de iubire

Ce m-a făcut ca să tresar

De-atâta fericire.

DIN FOLCLORUL ROMÂNESC

TOAMNĂ FRUMOASĂ, MAI STAI CU NOI !

Sărut, femeie, mâna ta !

Sărut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mică şi de floare,
Sărut, femeie, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită,
Să odihnească liniştită
Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mamă,
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm în cuibul lor.

Şi-alături mâna ta aici,
La căpătâi ca o lumină,
Alintătoare şi blajină,
Şi-alături mâna ta aici.

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă şi de scânteie,
De împărată şi de zeie,
Sărut, femeie, ochii tăi.

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja soarele-i răsare,
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut şi părul tău frumos.

Şi cad, iubito, în genunchi,
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinţă e şi doare,
Şi cad, iubito, în genunchi.

Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte feciori şi fecioare.
Autor, Dumitru Matcovschi




În fiecare inimă e o altă inimă ...

În fiecare inimă e o altă inimă
care bate mai tare
și care nu e roșie, ci albastră la culoare.
În interiorul ei găsești o altă inimă de piatră
care nu bate aproape niciodată
nici măcar dacă o scoți din minți
e cea pe care o folosesc când spun
că-mi iau inima-n dinți.
În interiorul ei o inimă-glaciar se găsește
când ajunge cineva la ea și o atinge se topește
lăsând să se vadă cealaltă inimă din interior:
inima-soare care arde orice călător.
În adâncul ei e o inimă-lipici
Aici se așează toți oamenii pe care-i vreau
în același timp și aproape de mine și departe
Și când spun că am ceva pe inimă
aici se găsesc toate acele lucruri sparte.
Inima-lipici nu e goală pe interior
Înăuntru-i se află inima-dor
Are ferestre mari prin care pătrunde inima-soare
Și aici trăiesc toți oamenii care-mi dau culoare
Și pentru că mă faci deseori să roșesc
Probabil că aici voi dori să te poftesc.
În inima dor nu găsești absolut nimic
Nici măcar un izvor, nici măcar un atom, nici măcar o absență
Doar nimicul care-i dă menire întregii existențe a inimii
prin non-existență.
Îți spun toate acestea
ca atunci când îți mărturisesc
că te iubesc din toată inima
să înțelegi despre ce vorbesc.

Autor, Mihai Gavrilescu