8.16.2021

Ambasadorul Rusiei, mesaj realist de la Kabul – total diferit de panica occidentală

 

Spre deosebire de relatările occidentale, ambasadorul Rusiei în Afganistan, Dmitri Zhirnov, transmite din Kabul un mesaj puternic și realist.
Ambasadorul Rusiei în Afganistan, Dmitri Zhirnov, a relatat la cald despre situația din Afganistan, din capitala Kabul.


”Vidul de putere își face cu siguranță efectul - se trage în oraș, tâlhari înarmați se plimbă, se simte mirosul de ars”, spune ambasadorul.
Totuși, ambasadorul rus subliniază realist comparația cu ce era în timpul ocupației americane: ”Dar este imposibil să spunem că situația s-a prăbușit - aici și înainte, aproape întreaga populație adultă și mulți adolescenți aveau arme în mâini, iar orașul era neliniștit”.
”Principalul lucru este că talibanii, așa cum promit ei înșiși, sunt angajați într-o tranziție pașnică a puterii”, spune Zhirnov, arătând că ”Acestea garantează siguranța misiunilor diplomatice străine, inclusiv a Ambasadei noastre.
Dintr-o relatare a Russia Today aflăm că militarii guvernamentali afgani care păzeau ambasada rusă au dispărut, fiind înlocuiți cu luptători talibani.
”Desigur, noi nu putem să nu luăm în considerare ceea ce se întâmplă în oraș, iar situația lasă o amprentă asupra muncii noastre”, spune ambasadorul, arătând că ”am luat în prealabil un set foarte serios de măsuri pentru a ne consolida securitatea și în prezent nu există amenințări directe pentru echipa noastră, nu există amenințări directe asupra facilităților noastre”.
Prin urmare, asigură Dmitri Zhirnov, ”ne vom continua munca aici într-un mod calm și regulat”.
Dmitri Zhirnov a vorbit pentru Izvestia și despre primirea cererilor cetățenilor ruși de origine afgană, despre mutarea în Rusia. Ambasadorul spune că aceste probleme vor fi studiate cu atenție, iar diplomații vor depune toate eforturile pentru a oferi asistență tuturor celor care aplică.

E.Coli și enterococi în apa mării la Eforie Nord

 

În dreptul a două plaje din Eforie apa mării are cele mai mari concentrații de E.Coli și enterococi de pe litoral, scrie Realitatea de Constanța. Datele provin din ultimul raport făcut de Direcția de Sănătate Publică Constanța cu privire la calitatea apelor de îmbăiere.

În mod normal, E.Coli și enterococul sunt bacterii care se regăsesc în intestinul uman. DSP Constanța ia periodic probe din apă pentru a măsura concentrația bacteriilor din apă. Dacă nivelul identificat la analize este prea mare, îmbăierea poate fi interzisă.

Ultimele rezultate nu indică valori foarte mari, dar pe unele plaje de pe litoral, prezența E. coli și enterococ este ridicată.

Parametrii sunt următorii:

Escherichia coli / 100 ml
Excelent – 250
Bună – 500
Satisfăcătoare >500
Enterococi / 100 ml
Excelent – 100
Bună – 200
Satisfăcătoare >200

Cele mai mari concentrații de E. coli au fost depistate astfel:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 234
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 195
Zona Costinești – Plaja Forum – 77
O unitate a fost depistată în apa mării din zona plajei Delfin din Năvodari și până la plaja Enigma din Mamaia, Vadu, plaja Tabăra Azur Eforie, Luminița, ș.a.

În ceea ce privește Enterococii, în „top“ sunt plajele:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 58
Zona Vadu – 41
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 33
Dat fiind faptul că nu se depășesc limitele maxime admise, îmbăierea este permisă de către DSP Constanța pe întreg litoralul.

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot face un control gratuit, pe plajă, peste 20 de medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București oferind consultații tip screenig pentru afecțiuni dermatologice și endocrinologice.

Campania de prevenție a Universității de Medicină din București se numește ”Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2021” se adresează turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre.

Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere:

Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Neptun;Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor – plajă Mangalia; Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Vama Veche; Containere Smurd-ISU- plajă Costinești; Containere Smurd-ISU- plajă Saturn.

Donald Trump îi cere lui Joe Biden să demisioneze după victoria talibanilor în Afganistan

 

”Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre”, a scris fostul preşedintele republican într-un comunicat.

”Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim”, mai susţine Donald Trump. Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.

”Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană”, l-a ironizat duminică, într-un comunicat, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA, potrivit Agerpres.

Facebook Messenger criptează apelurile video şi de voce

 

Facebook Messenger criptează apelurile video şi de voce. Aplicaţia desprinsă din Facebook în urmă cu mai mulţi ani a lansat funcţia de criptare a apelurilor video şi de voce. Este folosită, în acest sens, criptarea end-to-end, care codifică datele transferate între cele două părţi participante la apel.

Ca şi în cazul WhatsApp, Facebook spune că nimeni nu poate accesa informaţiile utilizatorilor criptate în acest fel.

Criptarea E2E este implementată pentru apelurile video şi audio 1 la 1. Facebook promite că, în viitorul nu foarte îndepărtat, aceasta va fi lansată şi pentru apelurile la care participă mai multe persoane.

Criptarea este opţională, nefiind activă în mod implicit. Pentru a fi folosită, utilizatorul trebuie să o activeze din cadrul paginii de setări a aplicaţiei. De asemenea, ambii utilizatori trebuie să activeze criptarea pentru ca aceasta să fie folosită în cazul apelului dintre cei doi.

Facebook spune că a început să testeze criptarea E2E şi pentru Instagram Direct, funcţia internă de comunicare din Instagram. Aceasta ar urma să poată fi folosită de către utilizatorii care se urmăresc reciproc.

Premierul malaezian a demisionat după 17 luni la putere

 

Premierul malaezian a demisionat. Muhyiddin Yassin a anunţat luni că şi-a prezentat demisia regelui pentru că a pierdut încrederea majorităţii parlamentului, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Regele Sultan Abdullah Sultan Ahmad Shah a declarat că Muhyiddin va rămâne ca interimar până la formarea unui nou guvern.
Demisia premierului şi, implicit, a guvernului său, după 17 luni la putere, deschide o nouă perioadă de instabilitate politică pentru această ţară din Asia de Sud-Est care se luptă cu o recrudescenţă a cazurilor de COVID-19.

Premierul malaezian ajunsese la putere în martie 2020 fără alegeri şi conducea un guvern de coaliţie după ce Mahathir Mohamad, un important om politic al ţării, a demisionat.

Premierul în vârstă de 74 de ani a încercat din nou vineri să se menţină la putere, propunând fără succes aleşilor din opoziţie să-l susţină în schimbul adoptării mai multor reforme.
Dar, după ce nu a reuşit să obţină sprijinul parlamentarilor, el a ţinut luni ultima reuniune a cabinetului său înainte de a se îndrepta spre palat pentru a-şi prezenta demisia monarhului.

În lipsa unui succesor clar al premierului, ţara ar putea aluneca din nou într-o perioadă tumultoasă de instabilitate politică pe care traversat-o deja de mai multe ori pe fondul unei lupte între facţiuni rivale. Dacă niciun candidat desemnat nu va reuşi să obţină o majoritate parlamentară, ar putea avea loc alegeri anticipate.

Kabul : Talibanii ar urma să declare Emiratul Islamic al Afganistanului

 

Preşedintele SUA Joe Biden a decis să extindă desfăşurarea militară la Kabul la aproximativ 5.000 de soldaţi pentru a asigura evacuarea civililor în faţa ofensivei puternice a talibanilor.
Administraţia americană menţionase anterior cifra de 3.000 de soldaţi, dar situaţia de pe teren s-a deteriorat mai repede decât se aştepta.

Duminică, locuitorii capitalei au raportat focuri de armă sporadice în zona aeroportului internaţional Hamid Karzai, principalul punct de evacuare din Afganistan, în timp ce trupele americane ajută evacuarea personalului SUA după ce talibanii au intrat în capitala afgană.
„Există informaţii despre incendierea aeroportului; de aceea noi instruim cetăţenii americani să se adăpostească acolo unde se află”, potrivit unei alerte de securitate a ambasadei SUA.
Două surse familiare cu situaţia de pe aeroport nu au putut confirma aceste informaţii.

Mai devreme în cursul zilei de duminică, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că personalul ambasadei SUA a fost transportat cu elicopterul de la complex diplomatic către aeroport, aflat la aproximativ 5 km distanţă, în partea de nord-est a capitalei Kabul.

„Acţionăm pentru a ne asigura că personalul nostru este în siguranţă. I-am deplasat pe bărbaţii şi femeile din ambasada noastră într-un loc la aeroport, a declarat Blinken pentru ABC News.
Majoritatea diplomaţilor occidentali au părăsit capitala Kabul, a declarat luni un oficial american, după ce insurgenţii talibani au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, informează Reuters.

„Pot spune cu certitudine că majoritatea personalului diplomatic occidental este plecat din Kabul acum”, a declarat oficialul pentru Reuters.
A mai rămas doar o parte din personalul auxiliar, a adăugat oficialul american.

Elicopterele au transferat diplomaţi din districtul ambasadelor din capitala Kabul către aeroportul internaţional Hamid Karzai începând de duminică, când talibanii au pătruns în oraş.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a anunţat că armata americană a securizat luni aeroportul din Kabul.

„Putem confirma că evacuarea în deplină securitate a întregului personal al ambasadei este acum încheiată”, a declarat, într-un comunicat, Ned Price, conform AFP.

„Întreg personalul ambasadei se află la aeroportul internaţional Hamid Karzai, al cărui perimetru este securizat de armata americană”, conform sursei citate.

Haos la Kabul: Talibanii ar urma să anunţe că au preluat controlul întregii ţări şi să schimbe denumirea statului în Emiratul Islamic al Afganistanului, a afirmat un oficial al insurgenţilor pentru Press Association, potrivit The Guardian.

Schimbarea numelui ţării are o simbolistică bogată şi reprezintă întoarcerea la vechea denumire avută sub guvernul talibanilor, demis de forţele conduse de SUA după atacurile din 11 septembrie.

O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Reuters, care citează Departamentul de Stat al SUA.

Executivul american şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun că „cei care ocupă poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea – şi răspunderea – pentru protejarea vieţii umane şi a bunurilor şi pentru restabilirea imediată a securităţii şi a ordinii civile”.

Comunicatul mai menţionează că „poporul afgan merită să trăiască în siguranţă, securitate şi demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică talibanilor şi tuturor celorlalte grupări de pe scena politică din Afganistan să dea dovadă de cea mai mare reţinere, după ce luptătorii mişcării fundamentaliste au cucerit capitala Kabul, transmite AFP.

„Secretarul general este în mod special îngrijorat de viitorul femeilor şi al fetelor, ale căror drepturi câştigate cu greu trebuie protejate”, se arată într-un comunicat al Naţiunilor Unite.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întâlnească luni pentru a discuta situaţia din Afganistan, a mai anunţat forul internaţional cu sediul la New York.

Această reuniune, la care secretarul general Antonio Guterres va prezenta un raport, va avea loc la ora locală 10:00 (14:00 GMT).

Secretarul general al ONU a evidenţiat duminică nevoile umanitare ale Afganistanului şi a cerut tuturor părţilor să se asigure că „lucrătorii umanitari au acces nestingherit pentru a oferi asistenţă în timp util, care este crucială pentru a salva vieţi”.

El a adăugat că Naţiunile Unite rămân „hotărâte să contribuie la o soluţionare paşnică a conflictului”.

Ministrul Sănătăţii anunţă restricţii pentru nevaccinaţi în România

 

Paşaportul Covid va fi obligatoriu în anumite locuri, dar măsura va fi dispusă doar în funcție de incidența și evoluția pandemiei în România.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că, în prezent, coaliția de guvernare discută despre obligativitatea introducerii pașaportului COVID pe teritoriul național pentru accesul în anumite locații publice, dar măsura va fi dispusă doar în funcție de incidența și evoluția pandemiei în România.
„Toate măsurile de prevenție pe care le luăm de acum înainte în primul rând vor avea legătură cu rata de incidență. Atunci când cifrele vor crește cred că este important să fim mai responsabili și să aplicăm și alte măsuri pe lângă purtarea măștii în interior, distanțarea fizică și măsurile de igienă. În momentul acesta, cifrele încă arată rezonabil, se observă tendință de creștere dar încă arată rezonabil dar cred că trebuie să fim să mai aplicăm și alte mijloace de prevenție. În momentul ăsta, scenariile care se discută au mai degrabă legătură cu pașaportul covid, adică cel care certifică vaccinare, testare sau trecere prin boală, și avem în lucru împreună cu DSU o modificare legislativă prin care acest pașaport covid să poată fi utilizat și în interiorul țării, așa încât să creăm baza legală pentru verificarea acestui pașaport covid. Efectiv unde și cum vom implementa aceste măsuri de prevenție va depinde de evoluția pandemiei dar trebuie să fim pregătiți. În funcție de evoluția pandemiei să hotărâm care sunt spațiile care vor necesita, pentru a avea accesul în ele, pașaportul covid și care sunt activitățile. Evident că sunt anumite activități cu un risc mai mare, cum sunt restaurantele, discotecile, barurile, și sunt activități cu un risc mai mic, cum sunt sălile de teatru, poate acolo unde nu este neapărat o aglomerație foarte mare”.
Cum va stimula Guvernul vaccinarea în România? Prin bonuri de masă, loterii pe bani publici, introducerea vaccinării în ambulatoriu și vaccinarea la domiciliu, spune ministrul Sănătăţii.

„Putem da aceste măsuri de stimulare a vaccinării, cum sunt cele pe care le-am propus și pentru care există deja un consens la nivelul coaliției: acele bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează de acum înainte, organizarea de loterii. Da, valoarea pe care o estimăm pentru bonurile de masă este de aproximativ 100 de lei. Și cum se vor acorda ele efectiv? Unde mă duc?
Beneficiarii sunt cei care se vaccinează de acum înainte cu doză completă. Adică la prima doză de Johnson sau la a 2-a doză de Pfizer sau de Moderna, cele 3 principale vaccinuri care sunt utilizate în acest moment la noi în țară, persoana vaccinată va primi bonurile de masă în valoare de aproximativ 100 de lei, rămâne de văzut valoarea exactă… Noi așa plănuim, să le facem accesibile, prin Direcțiile de Sănătate Publică, tuturor centrelor de vaccinare. În momentul acesta, ne gândim la loterie nu neapărat la tombolă, așa încât să fie recompensați toți cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei până acum. Urmează să discutăm cu instituțiile care pot organiza astfel de loterii, pentru că avem pe de o parte modelul loteriei bonurilor fiscale, pe de altă parte modelul implementat de Loteria Română, și atunci partea operațională urmează să fie agreată cu instituțiile.

Impactul bugetar al acestor tombole care da, este din bani publici, trebuie să menționez că orice investiție, trebuie să o vedem ca pe o investiție în a vaccina o persoană, este mult, mult mai mică decât tratamentul pe care acea persoană trebuie să îl primească și costul tratamentului dacă ajunge în spital sau Doamne Ferește, dacă ajunge într-o secție de terapie intensivă. Deci nu cred că este o risipă, cred că este o investiție. Costul mediu al unui pacient internat în Terapie Intensivă poate să ajungă până la 20-22.000 de euro, al unui pacient infectat cu covid. Avem pregătită o ordonanță prin care introducem vaccinarea în ambulatoriile spitalelor, tocmai pentru a face foarte facilă vaccinarea pacienților cronici, cei care vizitează foarte des ambulatoriile pentru tratament, pentru consultații, pentru rețetele recurente. Și introducem și vaccinarea la domiciliu efectuată de către medicii de familie care va fi plătită cu 50% mai mult decât vaccinarea în cabinetul medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, în emisiunea OFF/On The Record pe Aleph News.
Ministrul Sănătății a prezentat și care este în prezent situația vaccinării în România: „Cazurile sunt în creștere. Sunt peste 300 de cazuri pe zi. Suntem la începutul valului 4 al pandemiei. Cei mai afectați de valul 4 sunt nevaccinații. Persoanele vaccinate complet nu au de ce să se teamă. Este bine că avem peste 30% din vaccinați peste 40-50 de ani. Aspectul nefavorabil este că valul 4 este cu tulpina Delta care are o contagiozitate foarte marte. Un nevaccinat transmite infecția cu tulpina Delta la 6-8 persoane. (….) Vaccinarea trebuie accelerată la nivelul medicilor de familie și a celor din ambulatoriu. Accelerăm vaccinarea în școli, în rural vaccinăm cu echipe mobile. (…) 35-37% din populația de peste 50 de ani este vaccinată. (…) 2,76% din copiii între 12 și 15 ani s-au vaccinat. 16,4% din copiii între 16 și 19 ani s-au vaccinat. Părinții trebuie să știe că vaccinarea copiilor este sigură. Ministrul Educației va începe o anchetă pe vaccinarea cadrelor didactice. 70% dintre medici s-au vaccinat până acum cu o doză completă, 58% dintre asistenții medicali și 50% dintre infirmieri și brancardieri s-au vaccinat. (…) Vaccinarea la țară depinde de oamenii dornici de a ajuta din comunitatea locală. Am vaccinat și cu primari PSD, și cu primari PNL și cu primari USR PLUS”.