Se afișează postările cu eticheta SPECTACOLUL LUMII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SPECTACOLUL LUMII. Afișați toate postările

2.06.2021

Muntele pe care doar ZEII RĂZBUNĂTORI au dreptul să stea

 


Kangchenjunga este al treilea cel mai înalt vârf al lumii și niciun alt munte din Himalaya nu este atât de încărcat de legende. Se crede că cel mai înalt punct este sălașul unui zeu irascibil care nu vrea să fie deranjat de oameni, iar în 1955, când pe vârf au ajuns pentru prima oară alpiniștii, s-au oprit la câțiva metri de cota maximă, pentru a respecta promisiunea făcută. 

Mai jos puteți citi despre cum s-au apropiat oamenii de acest munte situat între India și Nepal, un munte la care este greu de ajuns și față de care Everestul pare lesne de atins. Și în prezent o parte dintre cei care izbutesc să ajungă pe vârf se opresc la câțiva metri, din respect pentru acest loc sacru unde, spun budiștii, lumile fizice și spirituale se întrepătrund.



Informația pe scurt:

Dintre toate marile vârfuri ale lumii, Kangchenjunga este cel mai încărcat de mitologie. Este considerat munte sacru și ”sălaș al zeilor”, iar șerpașii au considerat avalanșele din zonă ca fiind semne clare cum că zeii nu vor să fie deranjați. Controversele pe subiect persistă și în prezent, mulți cerând să nu mai fie permise ascensiunile.

Dacă pe Everest în anii buni urcă și peste 300 de oameni, pe Kangchenjunga urcă în general 20-25 de oameni în anii buni. A doua ascensiune reușită a fost la 22 de ani după prima. Pe al treilea cel mai înalt munte al lumii au ajuns de peste 20 de ori mai puțini oameni decât pe Everest.

Este extrem de greu de ajuns la vârf: se merge timp de câteva zile pe ghețar, ceea ce este dificil dacă vremea este rea. Nu există niciun fel de rută mai ușoară spre vârf, toate variantele sunt extrem de lungi și ninge mult, mai ales primăvara. Primii oameni care au acum peste 100 de ani în zonă nu aveau nicio șansă să urce.




Doi englezi au fost primii oameni care au ajuns pe vârf, în 1955, dar s-au oprit la câțiva metri pentru a respecta credințele localnicilor. A doua expediție a ajuns abia 22 de ani mai târziu.

La începutul anilor 30 germanii au încercat să urce pe vârf prin două expediții, dar nu au reușit, deși au trecut de 7.500 m altitudine. Germanii s-au concentrat după 1932 pe un vârf celebru, Nanga Parbat, dar au urmat tragedii: în 1937 au murit 16 oameni.

Prima femeie a ajuns pe vârf în 1998, în timp ce pe Everest premiera a fost în 1975, pe K2 în 1986 și pe Nanga Parbat în 1984.

În timpul perioadei de lockdown, dat fiind că poluarea scăzuse enorm, muntele s-a putut vedea și de la peste 110 km depărtare, în India. În unele locuri a fost pentru prima oară după 30 de ani când se întâmpla așa ceva.




Când zeii se supără, nimeni nu se apropie

Vârful este al treilea cel mai înalt din lume, 8.586 m, fiind depășit doar de Everest și K2. Până la jumătatea secolului 19, când primii topografi au măsurat piscurile himalayene, s-a crezut că era cel mai înalt vârf din lume. Până în prezent au ajuns aproximativ 350 de alpiniști pe vârful situat la granița dintre India și Nepal.

”Impresionant prin masivitatea și prin suprafața versanților, Kangchenjunga a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, păstrându-și în continuare faima de munte sacru pentru locuitorii Sikkim-ului, Nepalului, Indiei și ai Tibetului. Adorat de toate sectele religioase, ”Tronul zeilor” a reprezentat un teren greu accesibil pentru europeni. Șerpașii erau atât de influențați de credințele lor religioase, încât cu mare greutate puteau să-i însoțească pe europeni în ascensiuni, sau să nu fugă din taberele de bază de câte ori pornea o avalanșă sau se abătea un viscol. Acestea erau semne de supărare ale zeităților supreme care-și aveau sălașul pe vârful muntelui”, se spune în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)




”Conform credințelor locale, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale muntelui posedă câte o comoară: argint, aur, pietre prețioase, cereale și cărți sacre. Zeul muntelui are corp roșu și este reprezentat în armură, călare pe un leu alb. Este considerată o divinitate irascibilă care distruge recoltele și uneori sate întregi, provocând furtuni sau inundații”

Alpinistul englez Frank Smythe scria cu teamă în 1930, după ce un șerpaș a fost omorât și expediția era la ananghie, că avea impresia că se găsește în preajma unui spirit malefic. ”Kangchenjunga nu este un simplu munte ostil, ci este îmbibat de o ură oarbă îndreptată împotriva alpinistului”.

Kangchenjunga este pentru populațiile din zonă, nu doar locul unde sălășluiește un zeu căruia i se spune Dzö-nga, dar și locul unde se află un ”beyul”, un teritoriu mitic și ascuns binecuvântat ca spațiu de refugiu de un guru tibetan de secol 8 numit Padmasambhāva, guru mai bine cunoscut sub numele de Guru Rinpoche. Beyul-urile sunt locuri în care lumile fizice și spirituale se întrepătrund, spun credințele locale, dar aceste locuri sunt greu de atins, fiindcă sunt sălbatice, îndepărtate și foarte accidentate.




Vârful principal este vizibil în zilele senine de la Darjeeling, celebra stațiune indiană situată la aproape 80 de km, iar în timpul pandemiei, când India era în lockdown și poluarea se redusese masiv, muntele a putut fi văzut și mai de departe.

Numele muntelui a fost scris în extrem de multe feluri: Kanchenjunga, Kangchenjunga, Kinchinjunga, Khangchendzonga sau, în unele lucrări românești mai vechi: Cancendjonga.

Numele vine din tibetană: Kang-chen-dzo-nga sau Yang-chhen-dzö-nga și înseamnă ”cele cinci tezaure ale zăpezii mari”, referire probabil la cele cinci vârfuri vizibile din depărtare sau la cei cinci ghețari uriași ce brăzdează masivul.

Cum s-au apropiat oamenii de munte - Un vârf irezistibil care inspiră teamă

Interesul europenilor pentru acest munte formidabil a fost stârnit de un explorator britanic pe nume Joseph Dalton Hooker care a ajuns în 1848 - 49 în nordul Sikkimului și în estul Nepalului, dorind să urce și un vârf de peste 7.000 m. La poalele lui Kangchenjunga a ajuns aproape de 5.000 m alt.

Un deceniu mai târziu, Hermann Schlagintweit, unul dintre cei mai mari exploratori de la mijloc de secol 19 a ajuns la celebra stațiune indiană Darjeeling, dar nu i s-a permis să meargă spre nord, fiindcă atunci era război între tibetani și nepalezi.

În 1885 și 1886 echipa unui indian pe nume Rinzin Namgyal a făcut înconjurul masivului, a cartografiat zona și plasat pe hartă vârful și văile din zonă, măsurătorile sale fiind folosite ulterior și pentru a defini granițele dintre Sikkim, Nepal și Tibet.

În 1899, o expediție condusă de Douglas Freshfield a plecat cu vaporul de la Marsilia către India și de la Darjeeling a explorat timp de aproape două luni zona masivului, l-a înconjurat și a căutat să găsească drumul cel mai clar spre vârf, analizând căile de acces, zonele mărginașe și clima zonei. Din expediție a făcut parte celebrul fotograf italian Vittorio Sella. Expediția a urcat pasul Jogsang, deloc ușor de realizat cu porteri ce nu erau inițiați în tehnici alpine.




Referindu-se la fața nord-vestică (North-West Face), D W Freshfieldo descria ca fiind probabil ”construită de Demonul de pe Kangchenjunga în scopul clar de apărare în fața oricărui asalt din partea oamenilor”.

În 1905 a venit pe masiv prima expediție care-și propunea să urce pe vârf, chiar dacă se va dovedi ulterior că era o sarcină mult prea grea pentru ce se putea face la vremea aceea. Era condusă de Aleister Crowley, un personaj controversat care încercase să urce pe K2 cu trei ani înainte. A fost atinsă o altitudine maximă de cel puțin 6.300 de metri, dar un elvețian și trei șerpași au murit la coborâre, după ce, din cauza terenului stâncos au declanșat o avalanșă. O bună parte dintre porteri au urcat desculți și deci nu au putut trece de tabăra 5. Era departe vremea marilor expediții. Expediția a încercat să urce pe versantul Yalung, dar a fost organizată lamentabil.

Anii 30 și lupta germanilor în ”război” cu un munte de necucerit

În 1929 a venit prima expediție serioasă care avea măcar în mică măsură sorți de izbândă și era organizată de Clubul Academic Alpin din Munchen, era condusă de Paul Bauer și cuprindea alpiniști cu experiență în Alpi. Au reușit să ajungă la 7.200 m alt pe ruta crestei estice, după ce au depășit o porțiune extrem de grea, practic o succesiune de turnuri uriașe cu pereți verticali ce trebuiau escaladați sau ocoliți. Vremea s-a stricat brusc în ziua în care alpiniștii au vrut să urce și mai sus, a nins enorm și retragerea a fost cu adevărat eroică, pericolul de avalanșă fiind mare.

În 1930 a sosit pe munte o expediție internațională condusă de elvețianul Günter O. Dyhrenfurth care a încercat să urce prin zona ghețarului Kangchenjunga, dar nu au avut nicio șansă din cauza vremii rele, a vânturilor și a zăpezii. Un șerpaș a murit sufocat sub zăpadă. Muntele devenea și mai faimos, fiindcă i se pusese eticheta de ”imposibil de cucerit”.

În 1931 au revenit germanii conduși de Bauer și au ajuns la o altitudine record pe Kangchenjunga: 7.700 metri. Nu au mai putut continua din cauza dificultăților tehnice, dar și fiindcă vremea a fost oribilă și trei oameni din expediție au murit: doi din cădere și unul de boală. Muntele continua să adauge la faima sa deja câștigată de ”fortăreață” extrem de dificilă. Expediția a avut peste 200 de porteri, deloc puțin pentru vremea aceea.

Trebuie spus că pentru germanii muntele avea o mare importanță și din punct de vedere politic, fiind vorba de un naționalism și de dorința germanilor de a ”bifa” premiere în diverse locuri ale lumii, pentru a arăta că națiunea germană a renăscut după dezastrul din Primul Război Mondial și că a redevenit o putere.

Scriind despre expediții, Bauer a comparat lupta alpiniștilor pe munte cu lupta soldaților germani cărora le pasă doar de datorie și de camaraderie, nu de foloase financiare. Din 1932 germanii au încercat prin patru expediții să cucerească un alt munte extrem de greu, Nanga Parbat, unde au trimis mai multe expediții în anii 30, cu numeroase pierderi umane.

În 1937 ajunge pe munte și John Hunt, cel care în 1953 avea să conducă prima expediție victorioasă pe Everest. Rămâne impresionat de ce constată pe al treilea munte al lumii:

”Nu este nicio îndoială că cei care vor reuși prima ascensiune pe Kangchenjunga vor izbuti cea mai mare ispravă a alpinismului, pentru că este un munte care combină în apărarea sa nu doar severele handicapuri legate de vânt, vreme și altitudine foarte mare, ci și probleme tehnice de ascensiune și pericole obiective de o magnitudine superioară decât cele de pe Everest”.




1955 - Vârful este cucerit, dar rămâne neatins

În 1955 venea pe ”fiorosul” munte o expediție engleză care purta numele foarte prudent de ”expediție de recunoaștere”, deși era mult mai mult decât atât: era o expediție venită să câștige. Everestul fusese cucerit cu doi ani înainte tot de o expediție engleză, iar Kangchenjunga rămăsese neatins, deși se încercaseră toate traseele. Gigantul rămăsese invincibil, deși era cu peste 200 de metri mai ”scund” decât Everest și englezii care au venit pentru a urca pe vârf erau prudenți, fiindcă erau conștienți pe ce munte vin, se explică în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii”.

Expediția a fost condusă de profesorul Charles Evans (prezent și în expediția victorioasă de pe Everest) și a fost organizată cu ajutorul Royal Geographical Society și a Alpine Club (London).

Fiind cel puțin pe hârtie o ”misiune de recunoaștere”, cei de la British Alpine Club au fost ceva mai relaxați în alegerea celor nouă alpiniști, astfel că pe lista s-a aflat și Joe Brown care avea doar 24 de ani și lucra în construcții la Manchester. În general, alpiniștii britanici din marile expediții himalayene de până atunci fie studiaseră la universități celebre, fie erau din familii foarte bogate, dar Brown era o excepție. S-a dovedit o alegere inspirată, fiindcă a ajuns pe vârf (împreună cu George Band care avea 26 de ani).

Aveau să fie angajați peste 300 de porteri și au fost aduse multe aparate de oxigen grele, dar foarte performante. Expediția a avut la Darjeeling o surpriză neplăcută fiindcă a trebuit să facă un ocol de 160 km pentru a ajunge pe limba ghețarului Yalung din cauză că premierul Sikkimului a revocat autorizația expediției de a trece prin zonă, pentru a-i împiedica pe englezi să ”profaneze” vârful sfânt considerat de localnici ca fiind lăcaș al zeilor.




După negocieri complicate, Evans l-a convins pe oficial să-i dea autorizația de a urca spre vârf, în schimbul promisiuni că înălțimea maximă - piscul propriu-zis- nu va fi călcat de nimeni, în ipoteza că oamenii vor reuși să ajungă acolo sus. Cei din Sikkim nu au dat însă și autorizația de a trece prin provincie, de aici venind și ocolul menționat puțin mai sus.

Provincia indiană Sikkim a interzis mulți ani expedițiilor să urce pe vârf dinspre India, motivând că este un munte sfânt. De exemplu, în aprilie 2000 a fost un scandal uriaș când unei expediții din Austria i s-a permis să urce muntele contra unei taxe de 20.000 de dolari. Pentru a-i împăca pe buddhiști, austriecii au fost de acord să se oprească la 10 metri de vârf.

Revenind la expediția din 1955, după începerea instalării taberelor pe munte o furtună extrem de puternică a smuls un cort de 40 kg și l-a mutat 200 de metri, furtuna durând două săptămâni, timp în care orice acțiune a expediției a fost blocată, iar șerpașii se puteau gândi că este vorba de răzbunarea zeilor care sunt potrivnici expediției.

Înaintarea a fost grea și montarea taberelor de înălțime a durat din cauza viscolului, a stratului mare de zăpadă și a terenului extrem de dificil.

Primii care au ajuns pe vârf, pe 25 mai au fost Joe Brown și George Band, iar a doua zi au izbutit și alți doi colegi ai lor: Norman Hardie și Tony Streather. Toți au mers doar până la câțiva metri de vârf pentru a respecta promisiunea făcută.

Brown și Band au petrecut în cort la 8.200 metri noaptea de dinaintea victoriei și au mâncat supă de roșii și tocană de carne cu cartofi copți, iar la desert au avut plăcintă cu cremă de ou și ananas și au băut punch de lămâie.

”În emoțiile provocate de victorie se amestecă, după părerea mea, un sentiment de tristețe. La cucerirea vârfului va rămâne totdeauna acea diferență mică neurcată, el va rămâne mereu cel necucerit”, spunea mai târziu George Band.

Jow Brown a murit în 2020, iar George Band, în 2011.

Premiere muncite din greu

A doua ascensiune a fost la 22 de ani după prima, fiind vorba de o expediție a armatei din India care a urcat pornind din Sikkim.

”Am înfipt steagul la 2 metri de vârf. Nimeni nu face un deserviciu divinității. Muntele este extrem de dur. Este atât de abrupt încât zăpada nu se lipește de el, dar m-am simțit minunat când am fost în vârf”, spunea în 2000 colonelul Narinder Kumar, unul dintre învingătorii din 1977.

În 1979 o echipă formată din trei britanici și un francez a încercat să urce un opt-miar în ”stil alpin”, adică fără tabere aprovizionate în prealabil, fără porteri și șerpași mai sus de tabăra 1 și fără oxigen suplimentar. Trei dintre ei au ajuns pe vârf: Doug Scott, Peter Boardman și Joe Tasker, dovedind că se poate urca pe o nouă rută pe un munte super-greu, fără să fie nevoie de expediții uriașe.

”Mereu am considerat că muntele ne arată o splendidă indiferență, dar în acel an am început să mă întreb în ce mod percepția noastră fizică despre un munte, depinde de atitudinea noastră mentală. În unele momente mi s-a părut că muntele poseda un spirit și dacă nu te prezinți la înălțimea lui, te va respinge imediat. Dar dacă îl abordezi cu o combinație de încredere, respect și prudență, ai putea, în principiu, să depășești ce este mai greu și recompensa va fi cu totul ieșită din comun”, spunea Peter Boardman.

În 1981, Pierre Beghin a reușit prima ascensiune solo, iar în 1986 doi super-alpiniști polonezi, Jerry Kukuczka și Krzysztof Wielicki, au reușit prima ascensiune pe timp de iarnă, o realizare fantastică.

În 1992 murea încercând să escaladeze vârful Wanda Rutkiewicz, cea mai cunoscută alpinistă poloneză și prima femeie care a urcat pe K2 (cu șase ani înainte).

Prima femeie care a ieșit victorioasă pe muntele sacru a fost britanica Ginette Harrison, abia în 1998.

În 2000 provincia Sikkim interzicea alpiniștilor să urce pe vârf pentru a respecta credințele religioase ale oamenilor din zonă și deci rămânea doar partea nepaleză. India a revenit în 2019, anunțând că va acorda permise de ascensiune pentru 137 de vârfuri, inclusiv Kangchenjunga.




Bibliografie

Himalaya - Cucerirea gigantilor lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)

Joseph Poindexter - A LA CONQUETE DES SOMMETS. Cinquante montagnes pour autant de défis.

Site-urile suumitpost.com, Enciclopedia Britannica, British Mountaineering Council, theconversation.com, news18.com, Indian Times, Guardian, Wikipedia, The Indian Express

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24587515-muntele-care-doar-zeii-razbunatori-dreptul-stea-istoria-complicata-celui-treilea-varf-lumii.htm

10.25.2020

Imagini spectaculoase cu cea mai mare fântână din lume

 


Dubaiul are acum și cea mai mare fântână din lume. Recordul a fost confirmat de reprezentanţii Cărţii Recordurilor.

„Palm Fountain” ocupă o suprafaţă de 1.335 de metri pătraţi.

„Cartea Recordurilor Guinness se bucură să oficializeze faptul că ‘Palm Fountain’ a doborât recordul pentru cea mai mare fântână din lume. Această fântână este un exemplu pentru o nouă capodoperă inaugurată în Dubai”, a anunţat într-un comunicat Shaddy Gaad, directorul comercial al instituţiei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-imagini-cu-cea-mai-mare-fantana-din-lume/

9.10.2020

”Porțile către iad”, fenomen în Siberia

 


Cratere spectaculoase au apărut la ”capătul lumii”, în Siberia. Ele se formează în urma unor explozii cauzate de gaze subterane, eliberate ca urmare a schimbărilor climatice. 

Exploziile generează găuri uriașe în pământ. Sunt 17 cratere de dimensiuni impresionante descoperite până acum în nord-vestul extrem al Siberiei. Prima oară fenomenul a fost observat în 2014. ”Făcea zgomote, parcă era în viață” a spus Evgeni Chuvilin, unul dintre cei mai reputați experți în permafrost ai Rusiei, după expediția în care a descoperit Craterul 17. Oamenii de știință afirmă că aceste cratere se formează după ce pământul înghețat perioade lungi de timp (numit permafrost) începe să se topească, moment în care este provocată eliberarea de gaz metan, acesta generând acele umflături în pământ, care, în cele din urmă, explodează și formează craterele uriașe. O altă teorie se referă la revenirea la starea gazoasă a metanului înghețat la mari adâncimi.  



Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic, a spus, la Digi24, că aceste ”cratere spectaculoase” sunt ca urmare a unei legături între încălzirea globală, geomorfologie și geologie, precizând că e ”o modificare brutală a reliefului”. Totodată, expertul a precizat că procesul nu este neapărat ireversibil, însă, cum în acest moment suntem într-o perioadă de încălzire, cel mai probabil fenomenul se va amplifica, la fel ca incendiile și alunecărilor de teren. 

sursa:https://www.dcnews.ro/portile-catre-iad-fenomen-in-siberia-facea-zgomote-parca-era-in-viata-video-marincea-institutul-geologic-cratere-spectaculoase_770392.html

8.23.2020

PALATUL DE VARĂ DIN BEIJING, CHINA

 

Locatie: Beijing, China

  • Adresa: 19 Xinjian Gongmen
  • Transport - metrou: Xīyuán or Běigōngmén
  • Pret: bilet Y20, ghid audio Y40, hidrobiciclete de 4/6 persoane Y40/60 ora
  • Program: 8:30am-5pm, hidrobiciclete 8.30am-4.30pm vara

Palatul de Vara se afla la 15 kilometri nord de Beijing. Parcul sau de 290 de hectare, care, initial, era o gradina privata, este cel mai mare parc din China. 



In anul 1153, imparatul a amenajat parcul si l-a denumit Jinshui Yuan. In timpul dinastiei Yuan (1271-1368), lacul din parc a fost extins (astazi este numit Kunming Hu). Incepand cu dinastia Ming (1368-1644) parcul a fost folosit ca gradina imperiala. Sub domnia Qianlong (1735-1796) complexul a fost marit pana la dimensiunea sa actuala.



In anul 1860 trupele franceze si britanice au ars parcul din temelii. Imaparateasa Cixi a reconstruit parcul in 1888, folosind fonduri care erau de fapt destinate flotei imperiale. Aceasta l-a denumit Yiyeyuan. In anul 1900 a fost, din nou, distrus de catre trupe straine si reconstruit inca o data de imparateasa. Parcul a fost deschis publicului in 1924 si amplu restaurat incepand cu 1949. Astazi, parcul este o destinatie favorita pentru excursii.



Dealul Longevitatii este un deal de la poalele muntilor Yanshan, cu o inaltime de 60 de metri. Pe la mijlocul secolului 17 turmele imperiale erau aduse aici pentru a paste. In 1750, cu ocazia zilei de nastere a mamei sale, imparatul Qianlong i-a oferit dealului actualul nume. El a construit numeroase cladiri pe deal, dar au fost incendiate de trupele franceze si britanice. Cladirile din prezent dateaza din anii 1880-1890.



Principala intrare a Palatului de Vara este situata in est. La 50 de metri spre vest de intrare se afla Sala Bunastarii si Longevitatii ( Renshou Dian ), pe malul de est al lacului. In aceast sala, in care inca mai exista tronul, imparatul Guangxu si imparateasa Cixi ofereau audiente pentru oficialii chinezi si ambasadorii straini. La nord-vest de sala se afla Sala Valurilor de Jad ( Yulan Tang ), unde erau situate camerele private ale imparatului Guangxi, unde acesta a fost tinut in arest la domiciliu pentru 10 ani de catre imparateasa Cixi.



Iesind din Sala Bunastarii si Longevitatii, pe partea stanga exista o curte imprejmuita unde se afla Marele Teatru. Atunci cand a fost construit, in 1891, era cel mai mare teatru din lume. Imparateasa asista ocazional la spectacole ale Operei din Beijing, care se intindeau, cateodata, pe cateva zile. La vest de teatru se afla Sala Fericirii si Longevitatii si apoi Coridorul Lung ( Chang Lang ), care merge de-a lungul malului nordic al lacului Kunming. Acest trotuar acoperit este facut din lemn vopsit, are un acoperis sustinut de 273 de perechi de coloane si este decorat cu 8.000 de picturi.



La capatul Coridorului Lung se afla Nava de Marmura ( Shifang ). Baza sa este din marmura, iar partea superioara din lemn. Aceasta nava este dovada ironica a faptului ca imparateasa Cixi a folosit fondurile destinate modernizarii flotei imperiale pentru a-si renova resedinta privata. De la capatul Coridorului Lung se poate ajunge si la Insula Sudica de pe Lac, fie cu ajutorul unui feribot fie peste Podul cu 17 Arce ( Shiqikong Qiao ). Podul a fost construit la sfarsitul secolului 19 si este cel mai mare pod de pe lac. De notat cei 150 de lei de pe balustrade, fiecare fiind sculptat diferit.



Lacul Kunminghu este alimentat de apa de izvor. Initial era doar o piscina, dar imparatul Qianlong l-a marit pentru a putea sa-si desfasoare exercitiile navale pe timpul verii. Podurile si barajele impart lacul in mai multe sectiuni.

Gradina Perfectiunii si Luminii ( Yuanming Yuan ), asa numitul Vechi Palat de Vara, se gaseste la 500 de metri de Noul Palat de Vara. Constructia complexului de 350 de hectare a inceput in anul 1709 si contine trei sectiuni: Gradina Perfectiunii si Luminii, Gradina Primaverii Eterne si Gradina Primaverii Frumoase. Imparatul Qianlong l-a angajat pe iezuitul Giuseppe Castiglione sa construiasca palate in stil european, intre anii 1747 si 1760. In anul 1860 complexul a fost distrus in 10 zile de trupele britanice si franceze. Familia imperiala a inceput reconstructia, dar au fost nevoiti sa se opreasca din cauza fondurilor insuficiente. Astazi se fac eforturi pentru restaurarea complexului.



La poalele estice ale Dealului Longevitatii, ascunsa dupa un colt, se afla Gradina Armoniei si Placerii ( Xiequ Yuan ). Aceasta ‘gradina in gradina’ a fost amenajata in anul 1751, modelata dupa un parc privat din Wuxi si renovata in 1811. Exista un iaz de lotusi, incojurat de alei acoperite si cladiri. In vestul parcului se afla Pavilionul Bucuriei si Agriculturii ( Lenong Xuan ), Pavilionul Vietii Lungi ( Yiahou Tang ) si un turn de observatie ( Jingfu Ge ).



sursa:https://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/palatul-de-vara-beijing-china

8.14.2020

Cum arată casa "invizibilă" din Gstaad: Doar umbra o poate da de gol

 


Pe lângă aerul curat și multitudinea peisajelor de basm, orașul Gstaad găzduiește și o casă care a devenit între timp obiectiv turistic. Aceasta își poate schimba înfățișarea în funcție de fiecare anotimp în parte.

Cum e posibil așa ceva? Simplu, este îmbrăcată în totalitate din oglinzi, devenind în funcție de necesități chiar și "invizibilă".


8.05.2020

Aurorele Polare, recreate la Timișoara într-un eveniment din programul Capitalei Europene a Culturii


Centrul Cultural Plai pregătește un eveniment special pentru această toamnă, parte din programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. „BEGA! este un program principal al stației «Light Over Borders» (Lumină peste granițe) creat de PLAI împreună cu comunitatea creativă a orașului pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii, cu scopul de a activa malurile râului Bega și de a implica locuitorii orașului în activități artistice coordonate de organizații locale și parteneri cu expertiză internațională. 
Dezvoltând până acum proiecte precum spectacolul LUMEN în 2018, The Lightning Project și Happy Wall în 2019, BEGA! 2020 va recrea Luminile Nordului (Aurora Boreală) și Luminile Sudului (Aurora Australă) pe cerul orașului cu ajutorul artistului elvețian Dan Acher. O instalație creată cu ajutorul laserelor, proiectoarelor, mașinilor de fum și a unui sistem de sonorizare ambientală va schimba cerul deasupra orașului în perioada 1-3 octombrie 2020. 





Proiectul va fi prezentat în premieră în zona Uzinei de Apă urmând ca în zilele următoare să acopere o parte a zonei centrale”, au transmis organizatorii. „Inițial integrat în programul BEGA! pentru anul 2021, BOREALIS a luat locul proiectului planificat pentru anul 2020 din motive ce țin de restricțiile aflate în vigoare. Desfășurat pe o suprafață extinsă, publicul poate participa fără a fi limitat la o zonă specifică de participare. În toate lucrările sale, designerul proiectului BOREALIS, Dan Acher utilizează orașul ca pe un loc de joacă pentru a crea sentimentul de apartenență și comunitate, fiind aliniat la aceleași valori care au dus la crearea programului BEGA! Aurorele Polare au creat fascinație mereu, iar recrearea acestora deasupra unui mediu urban precum Timișoara, la mii de kilometri depărtare de locul lor de origine transmite însăși esența stației a cărui program principal este BEGA!, «Lumină peste granițe»”, mai spune mesajul transmis de Centrul Cultural PLAI.

7.25.2020

Pe 20 iulie 2020 cercetătorii chinezi au asistat și au înregistrat fenomenul înotului mixt al balenelor pilot cu membre scurte și al delfinilor Freund într-o anumită zonă a Mării Chinei de Sud.


Balene pilot cu aripioare scurte și delfinii Freund, înotând împreună

Foto de reporterul Agenției de știri Xinhua Zhang Liyun Sursa fotografiei: Xinhuanet


Delfini Freund filmați într-o anumită zonă a Mării Chinei de Sud pe 20 iulie. Umbrele negre, mai depărtate, sunt balene pilot cu aripioare scurte. 

Pe 20 iulie 2020, cercetătorii chinezi au asistat și au înregistrat fenomenul înotului mixt al balenelor pilot cu membre scurte și al delfinilor Freund într-o anumită zonă a Mării Chinei de Sud. 

Este vorba despre cei doi ani consecutivi în care cercetătorii chinezi au asistat și au înregistrat amestecarea acestor două specii în Marea Chinei de Sud. 






Balene pilot cu aripioare scurte (o fotografie cu drone), realizată într-o anumită zonă a Mării Chinei de Sud, pe 20 iulie. 

Foto de reporterul Agenției de știri Xinhua Zhang Liyun Sursa fotografiei: Xinhuanet



Păsările FLAMINGO, după 100 de ani, au reapărut în DELTA DUNĂRII din ROMÂNIA


Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea, ne spune despre pasărea flamingo: 

„În România pasărea apare foarte rar, în special în sud-estul ţării, prima semnalare aici fiind în anul 1900. Acesta este grupul cu cel mare număr de indivizi de flamingo observaţi în România în ultimul secol”, se specifică în anunţul ARBDD.

Potrivit sursei, exemplarele de flamingo prezintă o mobilitate ridicată în afara perioadei de reproducere.

Păsările flamingo și-au făcut apariția în Delta Dunării, încă din luna ma 2020.


„Astfel, pe baza păsărilor inelate, indivizi capturaţi în zona Camargue (Franţa) aparţineau populaţiilor din Estul Mării Mediterane, din Egipt, Liban, Grecia Turcia. 

Totodată, accidental specia poate fi observată chiar şi în nordul continentului, în Peninsula Scandinavă”, se mai arată în anunţul ARBDD.



sursa:Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

7.23.2020

China a inaugurat cel mai mare pod din lume din sticlă - ”Qingtian Glass Bridge”- iar imaginile te lasă fără suflare ! Construcția impresionantă de 520 de metri lungime a intrat în Cartea Recordurilor.



Muncitorii angajați pentru realizarea lucrărilor au lucrat continuu timp de 3 ani de zile pentru finalizarea podului care leagă două văi. Întreaga construcție a costat peste 37 milioane de dolari.

Podul de sticlă din Qingtian se întinde pe trei văi din provincia Guangdon, China, și a fost inaugurat pe 18 iulie.


La inaugurarea construcției impresionante a participat și ofițerul Hou Ying de la Cartea Recordurilor care i-a informat pe cei prezenți că podul respectă standardele locale de siguranță.

După ce specialiștii au măsurat lungimea construcției de sticlă – 526,14 metri – au anunțat faptul că va fi introdusă în Cartea Recordurilor.

Construcția podului de sticlă, o adevărată inginerie

Pentru lucrările de construcție a podului au fost folosite șuruburi prefabricate din import care au un dublu rol: de siguranță, dar și estetic.

Podul din sticlă este construit din trei cele mai groase straturi de sticlă laminată ultraalbă ( 4,5 cm grosime). Materialul folosit este în proporție de 99,15% transparent și oferă o imagine clară a văii de dedesubt care poate fi uimitoare pentru amatorii de senzații tari sau cu adevărat înfricoșătoare pentru cei cu frică de înălțimi.


Constructorii au precizat că podul poate ține 500 de persoane simultan. Acesta va fi folosit pentru plimbări, sporturi, evenimente de modă, potrivit organizatorilor citați de China News.

sursa:https://www.chinanews.com/sh/2020/07-18/9242085.shtml




7.08.2020

Un nor de tip Shelf a fost surprins în zona stațiunii Mamaia din județul Constanța, în timpul unei furtuni



Furtuni România anunță că au fost surprinse mai multe fotografii, care înfățișează celebrul Shelf cloud, un 

nor extrem de fotogenic și apreciat de către vânătorii de furtuni.


Acesta a venit însoțit și de o avertizare de tip nowcasting de vreme severă iminentă (Cod Roșu).

Avertizarea a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie.

sursa: https://www.cotidianul.ro/un-nor-extrem-de-fotogenic/