4.21.2022

”PĂPUȘILE” CARE AU ÎNTORS LUMEA în EPOCA de PIATRĂ

 

Autorităţile din oraşul chinez Shanghai, plasat în lockdown total de la începutul acestei luni, au anunţat miercuri o uşoară relaxare a restricţiilor anti-COVID-19, care perturbă fluxurile de aprovizionare şi afectează grav economia Chinei.

Locuitorii din capitala economică a Chinei par tot mai exasperaţi de dificultăţile privind accesul la hrană şi de izolarea forţată a persoanelor pozitive în centre de carantină, în care condiţiile de confort şi de igienă sunt uneori precare.

Companiile multinaţionale din Shanghai sunt îngrijorate din cauza consecinţelor generate asupra lanţurilor de aprovizionare de acest lockdown, care ar fi trebuit să dureze iniţial doar patru zile. Numeroase companii din acest oraş şi-au oprit producţia.

Cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai sunt vizaţi, în principiu, de o izolare strictă la domiciliu. Însă, de săptămâna trecută, o uşoară relaxare a restricţiilor este permisă, a anunţat miercuri Primăria locală. Peste 12 milioane de persoane pot astfel să iasă din locuinţele lor, însă trebuie să rămână în perimetrul lor de domiciliu sau în cartierul lor, au precizat reprezentanţii Primăriei, citați de Agerpres.

Gradul de mobilitate rămâne condiţionat de voluntarii Partidului Comunist Chinez, care aplică, uneori cu mult zel, măsurile anti-COVID-19.

Autorităţile locale rămân prudente în faţa creşterii numărului de decese asociate COVID-19, raportate în special la vârstnici, care sunt mai vulnerabili şi mai puţin vaccinaţi împotriva noului coronavirus.

Impactul restricțiilor asupra economiei

Shanghai a raportat miercuri şapte decese suplimentare în ultimele 24 ore, ridicând la 17 bilanţul total al deceselor asociate COVID-19 în perioada de lockdown. Oraşul chinez a raportat, de asemenea, peste 18.000 de cazuri pozitive.

Acest număr este în continuare mult mai mic în comparaţie cu bilanţurile zilnice anunţate recent în alte ţări ale lumii, dar rămâne totuşi ridicat pentru China după prima fază a pandemiei, înregistrată la începutul anului 2020.

Într-o perioadă în care multe ţări optează pentru o coabitare cu virusul şi ridică majoritatea restricţiilor, China continuă să respecte politica sa de "zero COVID".

Astfel de măsuri, care afectează grav transporturile şi lanţurile de aprovizionare, au determinat închiderea unui număr foarte mare de companii şi afectează economia gigantului asiatic.

Autorităţile chineze au început să repertorizeze companiile considerate strategice, pentru care producţia trebuie să continue. Peste 600 de companii au fost selectate pentru o reluare anticipată a activităţilor în Shanghai.

Tesla, gigantul american din sectorul maşinilor electrice, care dispune de o importantă unitate de producţie în oraş, şi-a reluat activitatea marţi după o suspendare de 20 de zile, potrivit mass-media locale.

De asemenea, activităţile de producţie sunt reluate progresiv în nord-estul ţării, leagănul industriei automobilului, unde zeci de milioane de chinezi au fost plasaţi în lockdown în ultimele săptămâni.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/autoritatile-din-shanghai-anunta-o-usoara-relaxare-a-restrictiilor-locuitorii-pot-iesi-din-locuinte-dar-fara-a-parasi-cartierele-lor-1912015

4.18.2022

Televiziunea de stat rusă anunţă că „al Treilea Război Mondial“ a început după scufundarea crucişătorului Moskva

 

Oficialii de la Moskova au refuzat să recunoască afirmaţiile Ucrainei că a lovit nava cu rachete de croazieră, o operaţiune care ar fi unul dintre cele mai mari succese militare ale Kievului de la începutul invaziei.

Dar, în ciuda insistenţelor Rusiei că nava s-a scufundat din cauza incendiului, capitala ucraineană a fost lovită de rachete peste noapte, un semn că Vladimir Putin vrea să se răzbune pentru pierderea navei amiral a Flotei Mării Negre. Oraşul a fost ferit de bombardamente aeriene de când trupele ruse s-au retras din nord, dar au avut loc lovituri împotriva Kievului, Harkovului şi a unor locaţii mai la vest.

Postul de stat TV Rossia 1 a fost aproape de a recunoaşte că Ucraina a scufundat Moskva, cerând un răspuns zdrobitor.  

Olga Skabeieva, unul dintre cei mai importanţi propagandişti ai lui Vladimir Putin, a declarat telespectatorilor că sprijinul occidental pentru Ucraina echivalează cu un conflict direct cu Rusia, spunând: „Ceea ce a escaladat acum poate fi numit cu siguranţă al treilea război mondial. Asta e cu totul sigur. „Acum luptăm cu siguranţă împotriva infrastructurii NATO, dacă nu chiar a NATO. Trebuie să recunoaştem asta. Un invitat al emisiunii a asemănat scufundarea navei cu un atac asupra pământului rus, în ciuda insistenţelor Kremlinului că aceasta a fost distrusă în urma unui incendiu ce a dus la explodarea armamentului de la bord.

Surse pro-ucrainene spun că nava Moskva a fost eliminată într-o operaţiune folosind drone pentru a deruta sistemele de apărare antirachetă ale crucişătorului.

Ucrainenii s-ar fi folosit de un şiretlic pentru a scufunda nava. Presa militară de la Kiev a relatat, citând surse navale ucrainene multiple, că folosirea unei tactici militare de „momeală” a reprezentat un element esenţial al atacului. Astfel, militarii ucraineni ar fi folosit drone de atac pentru a distrage atenţia operatorilor staţiei de radar, de la cele două rachete antinavă de tip Neptun, lansate de pe ţărm. Probabil au lansat rachetele pe poziţia unde se afla nava, fără a folosi radarele de la litoral pentru a ghida rachetele şi a introduce elementele de lansare. Practic, ei au observat că nava nu se mişcă. (...) Nava fiind în poziţie statică, era un obiectiv fix, şi atunci ei au putut să anticipeze unde se vor duce rachetele, şi au programat deschiderea capului de autoghidaj pe ultima parte a traiectului de zbor, în aşa fel încât racheta să facă ultimele ajustări ale traiectoriei către obiectiv.

Cu tunurile distrase de aeronava fără pilot care zbura deasupra sa, două rachete de croazieră Neptun au fost trase de pe uscat şi au lovit babordul navei de război. De obicei crucişătoarele mari, în special navele amiral, sunt însoţite de fregate care asigură un ecran de protecţie.

Dar poate pentru că au presupus că pot opera cu impunitate, comandanţii ruşi au neglijat să păzească Moskva. Se aşteaptă că incidentul îi va face pe comandanţii navalelor ruşi să fie mai precauţi atunci când operează în apropierea coastei Ucrainei.    Anton Gheraşcenko, consilier al Ministerului de Interne de la Kiev, a susţinut  că „explozia a fost atât de puternică încât nava amiral a flotei Mării Negre s-a scufundat în câteva minute”. El a susţinut că a auzit acest lucru de la surse din Sevastopol, sediul Flotei Ruse de la Marea Neagră. „Se pare că, în urma incendiului, focoasele rachetei de croazieră P-1000 - Vulkan - s-au detonat. Şi erau 16 la bordul crucişătorului. Ca urmare, „tot echipajul crucişătorului Moskva a murit”, inclusiv căpitanul navei, Anton Kuprin, a spus Gheraşcenko. Nava de luptă avea un echipaj obişnuit de 510 marinari.  „Conducerea Flotei Mării Negre a Federaţiei Ruse a ascuns în mod deliberat adevărul rudelor şi prietenilor membrilor echipajului”, spune Gheraşcenko. Relatarea lui contrazice alte versiuni anterioare, inclusiv că o navă turcească a salvat peste 50 de marinari.  Între timp, Ila Ponomarev, un politician exilat din Rusia pentru că s-a opus anexării Crimeei de către Putin în 2014, a spus că doar 58 din cei 510 membrii ai echipajului au fost salvaţi - crescând perspectiva că 452 de oameni au murit.

Regizorului şi producătorului de film rus Vladimir Bortko, fost membru al Dumei de Stat, i-au dat lacrimile în timp ce spunea cu vocea tremurândă, la o emisiune a postului public de televiziune Rusia-1, că scufundarea navei amiral Moskva reprezintă un „adevărat casus belli“.

El a folosit cuvântul „război”, interzis în Rusia, şi a trebuit să i se amintească de terminologia aprobată de guvern „operaţie militară specială”, adăugând că Kievul ar trebui distrus. Ce este sistemul Neptun ? Kievul a luat decizia de a dezvolta propria sa armă anti-navă, dar pe care să o poată lansa de pe coastă, cu un sistem mobil de lansatoare. Sistemul subsonic Neptun se bazează pe vechea rachetă antinavă sovietică Kh-35, cu rază de acţiune şi electronică îmbunătăţite şi are o rază de acţiune de aproape 200 de mile. Intrat pentru prima dată în funcţiune în Ucraina anul trecut, întregul sistem cuprinde un lansator mobil bazat pe camion, patru rachete, un vehicul de reîncărcare şi un vehicul de comandă şi control. Este proiectat să zboare aproape de suprafaţa mării pentru a evita detectarea. În termeni de cercetare şi dezvoltare militară, RK-360MT Neptun a fost realizat în timp record, dar trebuie precizat că la bază stă tot tehnologia şi know-how-ul de sorginte sovietic (Kh-35U). Chiar şi-aşa, racheta a fost dezvoltată şi construită complet în Ucraina, folosindu-se în mare parte industria naţională de armament. Racheta împrumută boosterul de la lansare de la sistemul antiaerian S-125 şi foloseşte un motor turbojet MS-400: Deşi modelul sovietic Kh-35U poate fi lansat din aer, uscat sau mare, se crede că versiunea ucraineană poate fi lansată doar de pe uscat - deşi versiunile care ar putea fi folosite pe nave erau în dezvoltare înainte de invazia rusă. Sistemul de rachete Neptun este conceput pentru a desfăşura activităţi defensive împotriva crucişătoarelor, distrugătoarelor, fregatelor, corvetelor, tancurilor şi navelor de debarcare şi navelor de transport. Sistemul poate funcţiona şi în condiţii meteorologice nefavorabile, împotriva ţintelor cu contrast radio (neprotejate la raze X), când focul defensiv este insuficient sau când inamicul este angajat în bruiaj radio-electronic.

Racheta R-360 cântăreşte 870 kg, iar focosul 150 kg. Racheta are o rază de acţiune de până la 280 km şi o viteză de aproximativ 900 km/h. Înălţimea de zbor este de la 3 până la 10 metri deasupra suprafeţei. Un lansator poate lansa până la 24 de rachete simultan; Astfel, într-o salvă completă de 6 lansatoare, 144 de rachete pot fi lansate în 3-5 secunde. Sistemul poate fi desfăşurat până la 25 km în spatele coastei şi poate fi gata de luptă în 15 minute. Poate fi integrat şi adaptat la sistemele radar, de comandă şi control, scrie defenceturk.net. Pe 15 martie 2021, primele elemente ale complexului de rachete antinavă Neptun au fost predate Forţelor Navale ale Ucrainei. Tehnica a fost introdusă în înzestrarea Divizionului 65 Rachete de Coastă dislocat în apropierea oraşului Odesa. Un divizion standard de rachete de coastă are un punct de comandă, trei baterii de lansare (în total şase lansatoare USPU-360), o baterie tehnică (6 TZM-360 şi 6 TM-360) şi elemente de sprijin. Racheta a intrat pentru prima dată în serviciu în 2021, iar atacul asupra crucişătorului Moskva marchează prima sa utilizare în luptă despre care se ştie.

https://adevarul.ro/international/rusia/televiziunea-stat-rusa-anunta-al-treilea-razboi-mondial-inceput-scufundarea-crucisatorului-moskva-actionat-ucrainenii-a-l-ataca-1_625a85135163ec42716d7f26/index.html

4.12.2022

Americanii stau cât mai relaxați și privesc cum Europa se sinucide

 


Spectacol uimitor al UE, care în aceste zile comite o mișcare lentă de hara-kiri. 

Ca un remake ieftin de Kurosawa, filmul la care ne uităm este, de fapt, despre dinamitarea din interior a Europei, completată cu redirecționarea ulterioară a exporturilor-cheie de mărfuri rusești către alte piețe (Asia și chiar SUA), totul în detrimentul UE. 

Mândră nevoie mare de rolul pe care-l interpretează, Ursula von der Leyen anunță cu voioșie un nou pachet suplimentar de sancțiuni : navele comerciale ruse sunt interzise în porturile din UE, la fel și companiile de transport rutier! Plus o interdicție la achiziționarea de cărbune din Rusia pentru statele comunitare.

În America, spectacolul jucat pe scena de la Bruxelles este comentat în felul următor de presa de specialitate – sit Back and watch Europe commit suicide! Exact asta fac americanii – stau pe spate, cât mai relaxați, și privesc cum Europa se sinucide.

Criza vine, dar nu peste toți!

Uniunea Europeană ne minte că sancțiunile impuse vor opri finanțarea mașinăriei de război a Federației Ruse. Nici măcar omul de rând nu mai crede asta, iar specialiștii (analiștii) NATO știu prea bine că, în realitate, Armata Roșie este mult prea puternică din punct de vedere militar.

Misiunea pe care o au de îndeplinit europarlamentarii adunați la Bruxelles pare aceea de a împinge UE spre prăbușirea în mod voit a economiilor naționale. În același timp, SUA acumulează cât mai multe contracte, sporindu-și influența asupra „Bătrânului continent”.

Atenție la următoarele consecințe economice catastrofale pe care europenii le vor resimți în viața de zi cu zi (dar nu și de către cei mai bogați 5% dintre ei): inflația va devora salariile și economiile oamenilor, facturile la energie au explodat, însă în iarna următoare vor ajunge la valori astronomice, iar bunurile de larg consum deja încep să dispară din supermarketuri!

Elita planetei ne pregătește pentru ce va urma. Rob Kapito, președinte BlackRock Inc., spune că, „pentru prima dată, această generație va intra într-un magazin și nu va putea obține ceea ce vrea”. Fie pentru că nu va avea cu ce cumpăra, fie pentru că nu va mai fi marfă la rafturi.

Zoltan Poszar, fost guru al Fed și Trezoreriei SUA, în prezent membru al Board-ului Credit Suisse, insistă că rezervele de mărfuri și bunuri vor face diferența în anii ce vin. De altfel, Poszar remarcă faptul că războaiele sunt câștigate întotdeauna de cei care au mai multe surse de hrană și energie (dovedit istoric). Iar noul sistem gândit de statele membre BRICS (a fost denumit Acordul Bretton Woods III) tocmai despre asta vorbește – de-globalizare, autarhie, tezaurizarea materiilor prime. Implicațiile sunt, desigur, copleșitoare.

Rublegas vs. GNL american

Până în prezent, Rusia vindea Europei 155 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Retoric, UE promite acum să scape de această dependență până în anul 2027, iar doar în lunile viitoare vrea să reducă tranzacțiile cu 100 de miliarde de metri cubi. Dar întrebarea care nu primește niciun răspuns este „cum va realiza asta?”.

Deocamdată, de la Bruxelles ni se spune doar atât: „Începeți să economisiți!”. Un fel de „Pregătiți-vă pentru ce e mai rău. Reduceți temperatura în gospodării”. Iarna, o temperatură normală în casă presupune undeva la 23 de grade Celsius, dar acum UE încearcă să ne convingă de faptul că 16 grade sunt mai sănătoase, rezistăm dacă punem și un pulover.

Realistic vorbind, Europa nu va putea obține gazul de care are nevoie din Norvegia sau Algeria (țări care privilegiază consumul intern). Iar Azerbaidjanul va putea oferi, în cel mai bun scenariu, doar 10 miliarde de metri cubi pe an și asta abia peste doi sau trei ani, cât durează pregătirea infrastructurii.

GNL-ul americanilor, soluția prezentată la tv și promovată intens de Casa Albă (evident, doar are interes să vândă), este și ineficient pentru industrie, și mai scump decât gazul rusesc. „Este un vis ce se vorbește la Bruxelles”, spune expertul chinez în energie Fu Chengyu. „Oferta SUA este prea limitată și prea costisitoare”. Verdictul lui este dur: această obsesie a UE de a renunța la gazul rusesc „va dinamita creșterea economică provocând o recesiune fără precedent. Europenii își împing propriul popor spre sărăcie, dar se va răsfrânge asupra tuturor, a lumii întregi. În sectorul energetic, toți vom fi răniți de ce face acum UE!”.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia.

https://www.national.ro/politica/relaxati-va-si-priviti-europa-cum-se-sinucide-758942.html?fbclid=IwAR0k8WLxkL8tu9ylCMUBnEqvQqmqJwiteAxBAXUiIo-ECsP0F98sjkBsGfw

4.09.2022

Totul pentru front, totul pentru victoria lui Ciucă !

 

Urmează o criză uriașă

 



TOT CEEA CE SE PUNE LA CALE DE CĂTRE U.E. ȘI NATO va DUCE la MICȘORAREA POPULAȚIEI GLOBULUI !

Zelenski a produs un scandal uriaș în Grecia

 



99% din așa-zisa presă NU v-a arătat ce puteți urmări aici !

Zelenski a produs un scandal uriaș în Grecia! În timp ce se adresa Parlamentului, le-a spus celor din sală că urmează să vizioneze mesajele a doi luptători din Mariupol! Doar că cei doi s-au identificat ca făcând parte din Batalionul neo-nazist AZOV... Zelenski i-a numit "EROI"...
Zelenski: "Vă rog să-i ascultați pe doi dintre apărătorii orașului Mariupol!"
Prima înregistrare: "Fac parte din Batalionul AZOV! Sunt unul dintre cei care apără Mariupol!"
A doua înregistrare: "Batalionul AZOV are curajul să înfrunte forța
inamică superioară!"
Zelenski: "I-ați auzit pe acești eroi..."
...Faptul că Zelenski prezintă nonșalant într-un Parlament european doi membri ai unui batalion neo-nazist, pe care îi numește "eroi", este ceva ce ține deja de alt domeniu de specialitate!
P.S. Ca de obicei, vor apărea pe aici săriți din priză care vor spune că e "fake news". ...Să verifice singuri, atunci! Aici e întregul discurs al lui Zelenski din Parlamentul Greciei.

Liviu Pleșoianu

4.08.2022

Oamenii din orașul Bucia, de lângă Kiev, au murit de mâna forțelor de securitate ucrainene

 


Oamenii din orașul Bucia, de lângă Kiev, au murit de mâna forțelor de securitate ucrainene, a declarat analistul militar Scott Ritter, fost inspector ONU pe probleme de armament în Irak, relatează RIA Novosti. 

Vorbind la un webinar dedicat evenimentelor din Ucraina, el a prezentat declarațiile militarilor ruși, potrivit cărora ei au ocupat Bucia timp de câteva săptămâni și au fost în relații bune cu populația locală. 

”Organizaseră un fel de barter: schimbau rațiile lor pe mâncare. Locuitorii din Bucia le dădeau ouă, lapte, brânză, iar ruși le ofereau rațiile lor, făină, sare, zahăr, carne. După care, la 30 martie, rușii au plecat. Toți cei care au fost implicați într-o astfel de interacțiune cu rușii sunt considerați acum colaboraționiști”, a spus analistul. 

Potrivit precizărilor sale, acest lucru a devenit cunoscut din informațiile Poliției Naționale a Ucrainei, care, la 1 aprilie, s-a dus la Bucia într-o misiune de epurare și lichidare a ”colaboraționiștilor”. 

Ritter spune că acest lucru vine în contradicție totală cu abordarea rusă, care presupune că toți locuitorii Ucrainei trebuie tratați cu respect și trebuie astfel procedat încât civilii să nu sufere. 

”În schimb, Ucraina declară: dacă voi colaborați cu rușii, veți muri. Au o înregistrare video cu un înalt reprezentant politic, care, pe rețelele sociale, îi anunță pe locuitorii din Bucia: ”Rămâneți în case, Poliția Națională efectuează o epurare. Nu intrați în panică, rămâneți în case”, a continuat Ritter. 

Unitățile de pedeapsă au tras în oameni pe stradă, au bătut la ușile celor care au colaborat cu militarii ruși și i-au ucis, a spus el. 

”Avem o înregistrare video, unde poliția ucraineană, și anume grupul ”Azov” (interzis în Rusia, n.r.) declară cu mândire că pleacă în safari. Numele unității speciale a poliției ucrainene care a intrat în Bucia era ”Safari”. Și ei au desfășurat un safari pentru a epura locul de colaboraționiști pro-ruși. Epurare înseamnă a ucide. Nu a prinde, ci a ucide. Și ei asta fac. După care merg și filmează cadavrele, spunând că rușii au făcut asta”, a declarat Ritter. 

El a atras atenția asupra faptului că majoritatea morților din videoclipul din Bucia aveau prinse de mâneci banderole albe. 

”Ceea ce înseamnă că le spuneau rușilor: suntem de partea voastră, nu ne omorâți”, a explicat analistul, adăugând că, lângă fiecare cadavru se află câte o cutie verde de la rațiile uscate rusești. 

”Dacă morții nu au banderolă albă, nu o au pentru că a fost folosită pentru a le lega mâinile la spate. Acești oameni au fost uciși. Nu de ruși, de ucraineni. Dar nu aceasta este teza promovată aici (în SUA, n.r.). Aici se susține contrariul”, a spus Ritter. 

În opinia expertului, cadavrele din imagini nu arată ca și cum ar fi zăcut mai multe zile din momentul în care trupele ruse au părăsit Bucia – sunt oameni care tocmai au fost uciși. În plus, a adăugat el, există și mărturia unui jurnalist mexican care a nimerit în oraș în aceeași zi când ucrainenii au făcut acest anunț și care a filmat morții și a văzut sânge proaspăt. 

”Acești oameni au fost omorâți la 1 aprilie de Poliția Națională a Ucrainei. După care președintele Statelor Unite iese și spune că este o crimă de război comisă de ruși și că președintele Vladimir Putin trebuie să fie tras la răspundere la Haga. Este un război de propagandă, care nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut la timpul nostru”, a concluzionat Ritter. 

Săptămâna trecută, mass-media ucraineană au difuzat fotografiile și înregistrările video cu cadavrele morților care, după cum se afirmă, au fost realizate în Bucia, după ce orașul a fost părăsit de militarii ruși.




https://flux24.ro/fost-inspector-onu-pe-probleme-de-armament-in-irak-da-peste-cap-tragedia-de-la-bucia-cheia-banderolelor-albe/?fbclid=IwAR0BY9wLaKfVNmT0gxiaB2EYyCCx3LgvWmxM6Tkc1yrsMRK0PYItyJ8dOX0

4.07.2022

Daca ODESA CADE, RUSII Vor Fi La GURILE DUNARII - REPUBLICA MOLDOVA VIZATA !

 

Ultimul interviu cu Bogdan Drăghici, sinucigaşul de la Ambasada Rusiei

 

Ciolacu îl anunță pe Ciucă să-și facă bagajele de la guvern

 

Enigmele atentatului de la ambasada Rusiei

 

Nu poți porni un război doar pentru a primi Ucraina în NATO

 


Vincenzo de Luca, președintele Regiunii Campania, Italia


Lovitură pentru NATO. Italia devoalează minciunile Occidentului

Un înalt demnitar al Italiei face praf politica NATO

Vincenzo de Luca, președintele Regiunii Campania, din Italia, o persoană cu mare greutate de pe scena politică a țării, a lansat, oficial, un atac extrem de dur la adresa NATO și a Occidentului. Acesta a devoalat ipocrizia Alianței Nord-Atlantice și a occidentalilor în privința declanșării războiului din Ucraina, punând la îndoială și informațiile unidirecționale venite din zona frontului.

Președintele Regiunii Campania, Vincenzo de Luca, care a refuzat propunerea de a candida la președinția Italiei, a criticat în termeni duri poziționarea Occidentului față de motivul declanșării invaziei rusești, cererea de aderare a Ucrainei la NATO. Acesta a cerut Europei să găsească de urgență un compromis pentru a pune capăt conflictului, arătând că interesele Europei sunt total diferite față de cele ale SUA. Vincenzo de Luca a denunțat și campania de informare neverosimilă dusă de Ucraina, dar și de țările occidentale.

”Am avut o lună cu o campanie de informații unidirecționale. Am asistat la o mare mistificare a binelui împotriva răului, a democrației împotriva dictaturilor și a altor prostii de acest gen. Nu cred că există o preocupare din partea cuiva pentru adevăr. A fost o campanie generală de dezinformare. Descrierea pe care o avem de câteva săptămâni a războiului din Ucraina nu a avut niciun trecut. Ce a dus la acest război? Ce s-a întâmplat în plus față de ultimele șase luni? Care este elementul de noutate care i-a oferit Rusiei un alibi ca să invadeze Ucraina? Singurul element de noutate a fost o punere în funcțiune a cererii de aderare la NATO a Ucrainei. De la căderea Zidului Berlinului au intrat în NATO practic toate țările riverane cu Rusia, cu excepția Ucrainei, care, ca stat, ar trebui să știm cu toții că, până acum 30 de ani, a fost parte integrantă a Uniunii Sovietice, care are o istorie milenară în comun cu Rusia. Deci, o țară care trebuia abordată cu o atenție deosebită”, a afirmat Vincenzo de Luca, președintele Regiunii Campania, într-o declarație oficială.

NATO nu este o alianță defensivă

De Luca arată că, la cererea Ucrainei de a intra în NATO, răspunsul țărilor occidentale a fost că fiecare țară este liberă să facă alegerile pe care le dorește.

”Aceasta este o mare prostie, pentru că țările occidentale însele au demonstrat că nu este adevărat că fiecare țară este liberă și că îi este respectată autodeterminarea. Este un nonsens să spui că NATO este o alianță defensivă, iar să spui că toată lumea poate intra în NATO este o mare mistificare. Nu este adevărat că este o alianță defensivă, pentru că în urmă cu câțiva ani NATO, fără autorizația Organizației Națiunilor Unite, deci în totală ilegalitate, a bombardat Serbia timp de 75 de zile. Nu este adevărat că Occidentul respectă autonomia popoarelor. De ce s-a întreprins o acțiune militară împotriva Libiei? Pentru a aduce democrație. Gaddafi a fost ucis și, după 10 ani, nu numai că nu există democrație, dar nu au putut alege nici măcar un parlament. Au urmat intervenția militară în Siria, apoi intervenția din 2003 în Irak, în totală ilegalitate internațională, în baza unor motivații false, și apoi în Afganistan”, spune Vincenzo de Luca. Potrivit președintelui Regiunii Campania, până acum șase luni, țările occidentale au ocupat Afganistanul și, după 10 ani, au părăsit țara lăsând în urmă un Afganistan într-o stare mai proastă decât acum 10 ani, cu talibanii care au început să le taie capetele celor care au colaborat cu occidentalii.

Neutralitatea Ucrainei, o situație rezonabilă

Nu poți porni un război doar pentru a primi Ucraina în NATO, susține președintele Regiunii Campania, Vincenzo di Luca, care crede că este rezonabil să existe o situație neutră a acestei țări. ”Există o diferență de interese între Europa și SUA. Sentimentul este că obiectivul principal al SUA este de a îngenunchea Rusia și de a determina prăbușirea Rusiei, probabil în interesul americanilor. Eu nu cred că este în interesul americanilor, nu cred că ne putem imagina o lume unipolară, cu un singur centru de comandă, trebuie să ne gândim la o lume multipolară, dacă vrem să asigurăm pacea”, a mai afirmat Vincenzo di Luca.

4.06.2022

ROMÂNIA ”O CAUTĂ CU LUMÂNAREA” !

 


Oficial, șeful statului român și totodată comandantul suprem al forțelor armate și-a asumat drept ajutor militar trimis Ucrainei doar niște căști și veste. Transport ce ar încăpea lesne în unul – două camioane.

Numai că, noapte de noapte, zeci de vagoane sigilate, acoperite cu prelate de camuflaj, păzite de jandarmi cu mitraliere și figurând în ”foile de parcurs” drept ”transporturi speciale” așteaptă pentru a fi ”transbordate” pe terasamentul feroviar ucrainean. În timp ce ”acoperiții” serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne coordonează ”civilii” de la ”Documentarea” IGJR. Cei care se agită de mama focului pentru ca nu cumva să se apropie cine ”nu trebuie” de trenurile speciale. Cele despre a căror destinație se recunoaște totuși, fie și doar cu jumătate de gură, că ar fi Ucraina. Dar ar transporta ”ajutoare umanitare”.
Da, transportăm arme …
Acum, dacă agenții Direcției de Informații și Protecție Internă își ”flexează” din nou mușchii, ca pe vremea defunctei ”Doi ș’ un sfert”, luându-i de tâmpiți pe toți ceilalți camarazi din servicii este strict problema lor… Mai ales că este clar că nu le face nicio plăcere că le-a picat pe cap această ”pleașcă”. Ingrata misiune de secretizare a transporturilor feroviare speciale către Ucraina fiindu-le pasată de către mult mai bătrânele ”șulfe” de la Direcția Generală de Informații a Armatei. Însă este pur și simplu imposibil de ” înghițit” penibila ”legendare” DIPI cu jandarmii din trupele speciale înarmați pentru intervenție și cu degetele pe trăgaciul mitralierelor, dar care ar păzi jucării, pături, prosoape și obiecte de igienă…
Oamenii generalului Hăpău predau ”marfa” jandarmilor încă din Pădurea Ciorogârla
Așa că, da, transporturile feroviare care operează în regim special în ultimele săptămâni dinspre București înspre Suceava, și de acolo direct în Ucraina transportă arme! Ceea ce, în fond, nici nu ar trebui să creeze un ”deranj” din cale afară de mare… Pentru că doar autoritățile de la București și-au asumat public că vor asigura ”culoare” pentru transportul de arme și muniții din alte țări, către Ucraina. Așa că foarte bine ar și putea recunoaște că ”da, transportăm arme în Ucraina”.
… Dar sunt ale noastre!
Numai că problema este cu totul alta… Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, armele și munițiile transportate în Ucraina pe calea ferată și cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției de Informații și Protecție Internă nu sunt străine! Ci provin direct din depozitele deja ”celebrei” Unități Militare de la Ciorogârla! Acolo de unde au mai fost furate arme… Și sunt depozitate în special pistoale mitralieră fabricate în trecut la Cugir, dar care nu mai sunt folosite în mod uzual de către militarii români.
Oficial, Iohannis și-a asumat că trimitem doar căști și veste
Formând astfel un fel de rezervă, strategic, în caz de maximă urgență… Dar care acum sunt scoase controlat de la Ciorogârla, de către ofițerii acoperiți ai Direcției Generale de Informații a Armatei. Cei care de altfel asigură și scoaterea acestora din ”gestiunea” Logisticii nemuritorului general Cătălin Ștefăniță Zisu. Iar pentru a nu bate prea tare la ochi însoțirea ”transporturilor speciale” direct de către subofițerii Poliției Militare, așa cum se propusese inițial, flancarea respectivelor garnituri de tren este asigurată de trupele speciale ale Jandarmeriei.
Și cu filmările ce facem…?
Acum, ținând cont că astfel de transporturi reprezintă cu siguranță o vulnerabiliate majoră la adresa securității naționale nu vom ”da drumul” la filmulețele cu ”trenurile speciale” acoperite cu prelată și păzite de jandarmi înarmați până în dinți! Dar ele există!
Armele ”made in România” ajung pe frontul ucrainean
Nu pot fi negate! Ca și cele cu ”acoperiții” DIPI care, în excesul de zel de a ”securiza” aceste transporturi pe întreg traseul lor nu fac decât să se deconspire singuri. Așa că fiecare român poate crede ce vrea… Dacă este bine sau nu că le furnizăm în secret arme ucrainenilor… Ținând cont totuși că, oficial vorbind, statul român a autorizat doar ”tranzitarea” teritoriului țării noastre de transporturi de arme produse în alte state ”donatoare”. Așa că propaganda oficială și mai ales cea operativă pot face ”spume mediatice” cu privire la ”transporturile speciale”… Dar deja filmările există…! Și ce facem cu ele, domnilor ofițeri DGIA, DIPI și ai altor servicii secrete?
Alții barem transportă cu avioanele…
Cei cărora nici măcar nu v-a trecut pe sub caschetă că astfel de transporturi masive, însoțite de trupe înarmate, chiar nu au cum să nu fie identificate…? Că noi nu le dăm drumul…! Dar dacă cel mai negru coșmar al vostru se împlinește totuși și ”cealaltă” propagandă va avea ”dovada” că România nu își respectă angajamentele internaționale asumate în ceea ce privește războiul din Ucraina? Și România va deveni și oficial identificată drept ”stat agresor”…? Realizându-se astfel visul cel mare al președintelui Volodimir Zelenski! Cel de internaționalizare a conflictului ucrainean prin atragerea în el, ”cu orice preț”, a unui stat membru NATO.

Catalin Nadabaica

4.05.2022

PUTIN A ACTIVAT PLANUL B

 

Zelensky a vorbit, dar nu s-a prea auzit

 

Atrocitățile pe care psihopații lui Zelensky le comit împotriva populației ucrainene













Imagini foarte puternice! Atrocitățile pe care psihopații lui Zelensky le comit împotriva populației ucrainene și pe care mafia media ni le ascunde.

Adevărul este prima victimă a războiului, spunea grecul Eschil în urmă cu peste 2.500 de ani. Astăzi știm că minciuna este o armă de război.

Vă oferim câteva imagini foarte dure, terifiante ale răului infinit. Cititorii nu au avut acces la imagini pentru că ele expun trupele ucrainene idealizate, prezentate aproape ca inofensive Ursuline de mafia globalistă a Uniunii Europene.

Videoclipul arată atrocitățile pe care luptătorii ucraineni le comit împotriva propriilor compatrioți de multe ori doar pentru că vorbesc rusă. În imaginile pe care vi le oferim, femeile sunt umilite cu penisuri de cauciuc de către membrii Azov Commando. Ne întrebăm ce vor spune feministele aliniate în mare parte lui Zelensky. Ne întrebăm de ce mass-media occidentală nu arată nici un interes pentru această cealaltă parte a conflictului din Ucraina. Acesta este ceea ce apără părțile de castă, oligarhia globalistă și chiar Biserica Romei ? De ce tăcerea complice a Occidentului în fața acestor atacuri inacceptabile la adresa drepturilor omului și a Convenției de la Geneva? Se îndoiește cineva că armata ucraineană se comportă într-un mod atât de sălbatic și criminal din cauza ordinelor psihopatului Zelensky? Pe baza acestor imagini înfricoșătoare, ne putem îndoi de veridicitatea acuzațiilor rusești de atacuri asupra pro-rușilor din regiunea Donbass de ani de zile? Cum poate un sector al opiniei europene să-l apere pe comandantul șef de acești criminali?

Mass-media hegemonică instalează războiul în imaginarul colectiv, când cel mai sensibil ar fi să plângi conflictul pentru ceea ce implică în ceea ce privește suferința umană și distrugerea materială și să insiste nu asupra competiției pentru a arăta cine este cel mai puternic, ci asupra nevoii a unei soluţii prin dialog. Este ceea ce ei numesc război hibrid, minciuna ca armă și adevărul ca victimă.

Acoperirea mass-media a crizei din Ucraina este greșită, precum și în mod clar rasistă și cu prejudecăți, repetând mantre rusofobe fabricate la Washington pentru a instrumentaliza războiul de gherilă geopolitic și ideologic al „forțelor binelui”, civilizației occidentale, împotriva „forței răului”. : ruşii „comunişti”, caucazienii şi eurasiaticii.

Între timp, ei continuă să omită profilul de ultradreaptă al actualului președinte, Volodymyr Zelenski, și grupările de extremă dreaptă și neonaziste care participă și susțin guvernul.

O abordare disonantă a gândirii unice într-un vehicul media hegemonic precum portalul brazilian UOL, vineri, 22 februarie, a fost publicarea unui interviu în care analistul politic american Andrew Korybko afirmă că „Brazilia și Ucraina au fost victimele războaielor hibride. condus de Statele Unite cu scopul de a consolida hegemonia unipolară a Statelor Unite.

În această dramă, Occidentul (adică Statele Unite și țările NATO) a întors spatele oricărui rol constructiv și a insistat să folosească slăbiciunea tranzitorie a Rusiei pentru a crea o lume unipolară condusă de Washington, pentru care a încălcat sistematic angajamentul de a nu extinde mantaua militară a NATO spre est.

Într-o prelungire a războiului rece, despre care credeam cu toții că s-a încheiat cu trei decenii în urmă, Occidentul a insistat asupra instalării unui guvern rusofob la Kiev, dând astfel naștere rebeliunii regiunilor cu majoritate rusă și gestând un fel de război civil care a servit drept un teren propice pentru întărirea grupurilor ultra-naționaliste și chiar neonaziste care au pătruns în instituțiile ucrainene, inclusiv în guvern.

Lovitura de stat din 2014 de la Kiev – care a răsturnat guvernul lui Viktor Ianukovici –, dovedită a fi dirijată, cu sprijinul Washingtonului, a înființat un stat vasal plin de arme și bande dezlănțuite, deseori formate din admiratori ai lui Hitler.

Și dacă această incursiune rusă este clasificată drept o încălcare flagrantă a dreptului internațional, cum ar trebui să fie clasificate operațiunile NATO în fosta Iugoslavie, bombardarea nemiloasă a Serbiei și proclamarea neclară a independenței Kosovo, atunci o republică autonomă a țării balcanice ?? Să nu mai vorbim nici măcar de încălcările SUA ale dreptului internațional, ale suveranității și independenței popoarelor.

Pentru a economisi spațiu, nu mă voi întoarce la războiul din Afganistan, nici în Irak, nici în Iran, nici în Yemen, nici în Somalia... Și nici, desigur, despre nenumăratele lovituri de stat din America Latină.

https://www.alertadigital.com/2022/04/01/imagenes-muy-fuertes-las-atrocidades-que-los-psicopatas-de-zelenski-estan-cometiendo-contra-la-poblacion-ucraniana-y-que-la-mafia-mediatica-nos-oculta/?fbclid=IwAR33LnpJhGLvTVOjZthjYWZvWtK3zKMsHA-QuvX1LStwqQd8vboE2pAv-ZA

4.04.2022

Veste privind vechimea pentru pensie

 


Românii pot plăti contribuții la pensie între o lună și șase ani. Parlamentul a dat undă verde, recent, unei ordonanțe de guvern care stabilește acest lucru. S-a aflat câți bani trebuie, cei interesați, să scoată din buzunar.

Românii devin din ce în ce mai interesați să-și cumpere vechime pentru pensie. Sunt deja peste 14.000 de persoane care au vrut să se asigure că pot să iasă la pensie fără să piardă bani. Este vorba în special de românii care au muncit în străinătate, la negru.

Bradu Negreanu a fost asistent medical și cercetător în România până în 2008, când s-a mutat în străinătate cu familia. El a povestit, pentru știrile protv, că a avut 13 ani de contribuții, după care a plecat în străinătate. Chiar dacă a contribuit acolo, el își dorește să aibă și pensia din România.

„Mai trebuie doi, dar nu mă mulțumesc cu pensia minimă”, a relatat acesta.

La cât se ridică contribuțiile

Românii interesați pot plăti contribuții la pensie între o lună și șase ani. Contribuțiile sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că oamenii dau lunar câte 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei. Autoritățile nu au impus însă un plafon maxim, așa ca sunt și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie buna.

Un număr important dintre cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale a arătat că au început să vină foarte mulți români din străinătate.

„Procedura fiind și simplificată pentru că unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate și atunci. În momentul acesta se acceptă și pașaportul sau permisul de ședere. Nu trebuie să aibă neapărat domiciliul sau reședința în România ca să își încheie un anumit contract de asigurare.”, a spus aceasta.

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, din anul 2020 și până în prezent, peste 14.300 de români și-au cumpărat vechime în muncă, iar la bugetul statului s-au strâns aproximativ 150 de milioane de lei. Numai la casa de pensii a municipiului București, zilnic vin între 5 și 10 persoane, iar în total au fost încheiate aproape 2.000 de contracte, iar valoarea încasărilor se ridică la suma de aproape 23 de milioane de lei.

Ce condiții trebuie să îndeplinească cei interesați

Legea prevede că, pentru a putea cumpăra vechime în muncă, este nevoie ca persoana în cauză să nu fie pensionar și să nu aibă cotizația completă. Mai mult decât atât, este necesar ca doritorul să aibă minim 15 ani de vechime pentru a fi eligibil.

Amintim că se poate cumpăra vechime în orice perioadă în care există ani lipsă din cartea de muncă. Totodată, este important de ținut minte că nu se pot cumpăra mai mult de 6 ani cumulați. Cei care au nevoie de mai mulți ani la cartea de muncă, pot face o cerere la Casele Județene de Pensii.

https://www.capital.ro/veste-privind-vechimea-pentru-pensie-se-dau-bani-grei-multi-romani-au-facut-asta-deja.html

Noua veste din justiţie care-i pune capac lui BĂSESCU TRAIAN

 


Traian Băsescu a primit lovitura finală. Vestea despre fostul președinte a uimit toată România. Anunțul despre ce s-a petrecut chiar acum a fost dat de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică. Măsura a fost luată în contextul în care ICCJ a decis că fostul șef al statului a colaborat cu Securitatea comunistă.

Parchetul General a deschis un dosar penal, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că fostul preşedinte a colaborat cu Securitatea comunistă. După ce instanța a venit cu acest anunț, Băsescu a afirmat că va face „demersurile legale” la CEDO.

Acum, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații. Anunțul a fost făcut de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică.

Decizia luată de Parchetul General

”Pe 31 martie 2022, Parchetul General ne-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declarațiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații”. Acum, când există o sentință definitivă referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, iar falsurile comise de acesta în declarațiile pe proprie răspundere sunt evidente, procurorii ar trebui să finalizeze dosarul și să-l trimită pe Băsescu în judecată.

În 24 iulie 2020, în urma unei sesizări formulate de GIP, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații săvârșite de Traian Băsescu în dosarul 112/P/2020″, a arătat sursa citată.

În data de 13 iulie 2020, GIP a sesizat Parchetul în legătură cu faptul că Traian Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European.

„Toate aceste declarații sunt false.

În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității. Judecătorul a stabilit că Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se mai arată în postarea de pe Facebook a celor de la Grupul de Investigații Politice.

Ce ar putea să se întâmple mai departe?

Sursa menționată a arătat că în 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

„Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Parchetul General ar trebui să constate că Băsescu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă (necolaborarea sa cu Securitatea ca politie politică) în scopul obținerii prin fraudă și sperjur a funcțiilor de președinte, parlamentar și parlamentar european”, anunță sursa citată.


https://www.capital.ro/lovitura-finala-care-il-doboara-pe-traian-basescu-noua-veste-din-justitie-care-i-pune-capac.html?fbclid=IwAR1ggzwXWHLssAIgeebn7NGGI6dwNzCohesyMOsLHZ8yowEAtQOprLNYLmQ

4.01.2022

Ursula von der Leyen și dosarul exploziei prețului la energie

 


Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 23 octombrie 2021. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

Când la nivel global politicienii își dau mâna ca să salveze planeta de la o presupusă Apocalipsă climatică și iau decizii radicale în acest sens, oare la ce să ne așteptăm? Când peste 10-20-30 de ani cererea de cărbune, petrol și gaze va fi infinit mai mică decât în prezent, cum ar trebui să reacționeze marii exportatori? Să rămână cu marfă pe stoc în 2050 și, între timp, să vândă pe bani puțini? Sau să profite cât pot de mult în acest scurt interval și să ridice prețurile până la cer? 

Cartelul celor 13 state membre OPEC, dar și alți producători importanți, stabilesc prețul petrolului teoretic în funcție de cerere și ofertă. Practic, însă, nu o dată am asistat la creșteri sau scăderi artificiale ale cotației barilului, prin inundarea pieței cu petrol (supraproducție) sau dimpotrivă, prin închiderea robinetului (subproducție). O ofertă mare conduce, de obicei, la un preț mic.  

Situația se prezintă identic în cazul gazelor naturale. Iar Uniunea Europeană rămâne strâns legată, la acest capitol, de Rusia. ”Uitaţi de independenţa faţă de Rusia, aceasta nu se va întâmpla niciodată”, a punctat premierul ceh Andrej Babis, la ultimul summit al Consiliului European. Babis i-a îndemnat pe liderii statelor UE să urmeze exemplul Ungariei și să încheie contracte pe termen lung cu Rusia, la un preț avantajos. Însă Ursula von der Leyen s-a opus cu tărie, pretinzând că astfel de contracte ar constitui o frână în calea eforturilor UE de a combate schimbările climatice. Ar fi o piedică uriașă în calea Green Deal. Iar așa ceva este inadmisibil.

Pe lângă speculațiile exportatorilor (perfect explicabile în contextul dat), facturile populației la energie vor fi bine umflate și de explozia prețului la certificatele de carbon. La nivel mondial, veniturile generate din taxele pe CO2 au ajuns la 56,8 miliarde dolari în 2020, față de 48 miliarde dolari în 2019, potrivit calculelor efectuate de ONG-ul francez Institute for Climate Economics (I4CE). Acești bani reprezintă aportul direct al populației la mega-proiectul de mediu Green Deal.

Să fim limpezi: trecerea la industria verde se face cu banii noștri, ai tuturor, printre altele prin suprataxarea energiei. Bineînțeles, nimeni nu ne-a întrebat dacă suntem dispuși să strângem cureaua chiar atât de tare, dar asta este o altă discuție.

Interpelat recent în Comisia parlamentară de anchetă privind prețurile energiei, Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, a pus punctul pe i. Prețul energiei este influențat de politica de mediu a Uniunii Europene, care i-a obligat pe toți producătorii de energie electrică pe bază de cărbune și gaze să plătească certificate de dioxid de carbon. ”La electricitate intervine politica de mediu a Uniunii Europene, care constă în plata certificatului de CO2. Acum câțiva ani era cinci euro pe certificat, în timpul pandemiei era de 20 euro, iar acum este de 60 de euro și se așteaptă să ajungă la 100 de euro“, a explicat Chirițoiu.

Aparent, creșterile spectaculoase la energie i-a luat prin surprindere pe politicienii de la Bruxelles. Cei mai mulți au ridicat din umeri, au pus totul pe seama ”cererii care depășește oferta” sau, și mai convenabil, a presupuselor jocuri de culise instrumentate de Rusia. Nici un cuvânt despre Green Deal, cu excepția notabilă a premierului Viktor Orban – printre puținii lideri europeni capabili să sublinieze derapajele și politicile falimentare puse în scenă de Bruxelles. Înaintea summitului, Viktor Orban a cerut Comisiei să retragă şi să regândească complet iniţiativa ”Fit for 55”, adică pachetul de măsuri menite să reducă emisiile de CO2 cu 55% până în anul 2030, faţă de nivelul din 1990. Șeful guvernului de la Budapesta a descris acest plan drept o ”fantezie utopică” ce are ca efect direct creşterea preţurilor energiei în Europa. Chiar dacă și alți lideri sunt perfect conștienți că Orban are dreptate, niciunul nu a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume. Nici măcar premierul polonez Morawiecki, înclinat să arunce totul în cârca Kremlinului, din motive binecunoscute.

Prezent la reuniunea Consiliului European, Klaus Iohannis a cerut cu jumătate de gură (știind perfect că nu are sorți de izbândă) ca energia nucleară și gazele naturale să fie finanțabile cu bani de la Bruxelles. Președintele nostru nu a uitat să sublinieze că în România familiile vulnerabile vor putea beneficia de unele compensări ale facturilor. Și de amânări ale plății acestora. Ca și cum peste 6 luni românii fără posibilități materiale vor da lovitura la bursă. Sau își vor vinde economiile în bitcoini și vor scăpa, brusc, de datorii. La fel de mare a rămas bătaia de joc și în cazul așa-ziselor compensări ale facturilor la gaze, cu condiția nedepășirii plafonului de 1.200 de metri cubi pe perioada rece. Cu alte cuvinte, statul va subvenționa o mică parte din creșterea fulminantă a prețului la gaze, dar doar pentru cetățenii care consumă foarte puțin. Adică cei care vor răbda de frig în locuințe. Vulnerabilii. Neimunizații împotriva virusului energetic. Ceilalți, din clasa de mijloc (sau ce-o mai rămâne din ea după pandemie), își vor permite cu brio să suporte orice creșteri de preț. 

Dacă în cazul vaccinării în masă președintele Ursula von der Leyen a găsit rapid o soluție la nivelul Uniunii Europene, în afacerea Green Deal versus Creșterea Energiei șefa Comisiei Europene a pasat problema pe umerii fiecărui stat. A aruncat pisica moartă în curților celor 27 de membri. Fiecare se descurcă după cum îl duce capul (sau, mai degrabă, după posibilități). De pildă Franța, cu ochii la alegerile prezidențiale din 2022, le oferă cetățenilor cu venituri lunare mai mici de 2.000 de euro câte un bonus de 100 de euro cash. Pomana președintelui Macron, denumită pompos ”indemnizație de inflație”, se ridică la suma totală de 3,8 miliarde de euro. Un mizilic, nu-i așa? Dovadă că guvernul francez a decis, în plus, plafonarea prețului la gaze pe întreg anul 2022.  

Așadar, la Consiliul European de la Bruxelles problema exploziei prețului la energie (și implicit la o serie întreagă de bunuri și servicii) a rămas în coadă de pește. Țări precum Spania, Italia, Polonia, Ungaria şi Grecia s-au zbătut inutil. Acestea au propus achiziţii comune de gaze naturale la nivelul UE, pentru formarea unei rezerve strategice, precum şi decuplarea preţurilor la electricitate de costul gazelor naturale utilizate în producerea electricității. Ideea a fost respinsă de majoritatea celorlalte state membre, retincente faţă de adoptarea unor măsuri radicale (care, nu-i așa, ar fi pus în pericol bunul mers al proiectului de suflet al UE, aka Green Deal).

Fantezia utopică Green Deal, manifestată prin luarea unor măsuri accelerate de protecție a mediului într-un timp extrem de scurt, indiferent de costuri, începe să facă victime cu mult înainte de așa-zisa Apocalipsă climatică. Ca de obicei în perioade de criză, statele bogate din UE vor suferi cel mai puțin. Nu trebuie să fii chiar filantropul George Soros ca să-ți dai seama că Germania va primi gaze la un preț preferențial prin Nordstream 2. lar asta în timp ce chinezii își vor freca mâinile, bucuroși că au comenzi de turbine eoliene, panouri solare și baterii de mașini pentru următorii 500 de ani. Și bucuroși că nimeni nu-i va deranja să folosească în continuare cât cărbune și petrol vor avea nevoie ca să producă energie (murdară, ce-i drept) la un preț accesibil.

Practic, vom salva planeta pe bucăți. Europa și Statele Unite până în 2050, Rusia și Africa până în 2100 și, în fine, China și Coreea de Nord până în 2200, când activista Greta Thunberg va împlini venerabila vârstă de 197 de ani și pământenii vor respira aer curat, fără pic de CO2, oriunde s-ar afla.

https://opozitia.net/2022/03/31/cum-a-pus-batista-pe-tambal-ursula-von-der-leyen-in-dosarul-exploziei-pretului-la-energie/