Bărbatul s-a mutat în localitatea aflată la 18 kilometri de Alba Iulia pentru a avea liniştea atât de necesară pentru creaţiile sale originale, dar şi pentru că-i place foarte mult modul în care trăiau dacii.
Exceptând telefonul şi accesul la internet, se poate spune că Emanuel trăieşte aproape la fel ca dacii. Nu are nimic din ceea ce înseamnă civilizaţie modernă – apa, gaz, curent, asfalt. Vieţuieşte auster, exact ca strămoşii noştri.
Lângă casă şi-a amenajat un atelier de fierărie, cu foale din piele de bivol şi nicovală celtică, sub formă de piramidă întoarsă.
Aici confecţionează temutele arme dacice, care au fost spaima soldaţilor români.
Celebra sabie încovoiată, falxul pentru două mâini este arma cu care Emanuel se mândreşte şi cu care participă la festivaluri de reconstituire a evenimentelor din istorie, unde intră în lupte cu „romani“.
Falx de doua maini, lama pe curbura exterioară de 66,5 /4 cm, mâner de nuc, inele din bronz.
Komakiza mai confecţionează suliţe dace, cu vârf din fier ascuţit la ambele capete şi din lemn uşor. Suliţele şi lăncile au cozi din lemn de sânger.
„Ceea ce fac acolo este axat pe meşteşug, natură, este un loc de refugiu pentru mine. Încerc să pun în valoare trecutul istoric al zonei şi meşteşugul de fierărit, care este aproape pierdut. Cred că sunt printre cei mai tineri fierari din ţară. Mai există fierari, dar sunt bătrâni şi nu mai interesează pe nimeni să înveţe“, spune fierarul dac.
Pe viitor, Emanuel îşi propune să realizeze la Craiva Veche un miniparc arheologic. „Vreau să construiesc trei ateliere, de fierărie, olărit şi dulgherie.
Visul meu este să fie un loc aparte, deschis pentru cei care vor să vadă cum se fabricau armele şi uneltele în antichitate.
Sunt singurul din România care fac exclusiv astfel de obiecte şi am ajuns să trăiesc din asta“, spune Emanuel Bezeriţă.
Emanuel, vrea să facă în satul de la poalele fostei cetăţi Apoulon un „un loc altfel pentru oameni altfel“. „Va fi un loc unde se va învăţa istorie şi cultură şi se va putea convieţui cu natura.
Este un loc perfect pentru câteva persoane sau o familie care vor să vadă cum se prelucrează fierul prin metode antice sau chiar să înveţe dacă vor, plus o excursie ghidată la Piatra Craivii“, afirmă fierarul Komakiza.
Pe lângă armele clasice folosite în bătălii de daci şi romani, Emanuel mai confecţionează cuţite, dălţi, linguri, lănci, platoşe şi zale.
Din mâinile iscusite ale fierarului Komakiza ies chiar şi obiecte pentru decoraţiuni şi bijuterii, toate la fel ca cele confecţionate de strămoşi în antichitate.
De asemenea, lucrează şi arcuri dacice realizate din coarne şi tendoane de berbec.
Piesa de rezistenţă a fierarului este o armură cu piesele componente sub forma unor solzi de peşte. Armura are 1.500 de solzi, tăiaţi şi găuriţi cu mâna, prinşi individual pe suportul de piele cu ajutorul a 6.000 de găuri. Fierarul a lucrat 45 de zile la această armură.
Emanuel Bezeriţă spune că a fost pasionat de istorie de când era mic, dar a ajuns să studieze, până la urmă, teologia. „Mă pasionează prelucrarea fierului de mic copil, dar doar de câţiva ani lucrez intensiv. Am învăţat meserie furând de la unul şi de la altul, mai ales din afară, pentru că doar acolo există fierari specializaţi pe antichitate. Am învăţat mult şi de pe internet. La început a fost destul de greu. Îmi amintesc că am lucrat trei ore pe un vârf de săgeată, am crezut că nu îl mai termin. Acum îl fac în 15 minute“, afirmă Emanuel.
De câteva ori pe an, Komakiza îşi încarcă atelierul în maşină şi merge la întâlniri cum ar fi „Dac Fest“ sau „Festivalul Roman Apulum“, unde promovează meşteşugul fierăritului.
Pune în scenă, în mod real, micul său atelier şi confecţionează la faţa locului arme şi unelte antice. Aşa a ajuns să fie remarcat de fotografi profesionişti, care, în timp, au devenit o prezenţă obişnuită în viaţa sa.
A devenit chiar şi imaginea unei zone foarte căutate de fotografi – Fundătura Ponorului, Munţii Şureanu – Hunedoara.
Fierarul este foarte ofertant, fotogenic atunci când face ceea ce ştie el cel mai bine.
Emanuel Bezeriţă îşi promovează realizările în special pe Facebook, unde are o pagină denumită „Komakiza“.
Pe viitor, vrea să înfiinţeze o asociaţie culturală care să aibă ca scop promovarea trecutului zonei Craiva şi a obiectivului istoric de la Piatra Craivii. „Este foarte frumos, dar nu prea interesează pe nimeni. Se poate merge cu maşina până aproape de acest vârf unde s-a aflat cetatea dacică Apoulon, mai rămânând de parcurs doar un drum de 30 de minute pe jos“, mai afirmă Emanuel Bezeriţă.
Cetatea dacică de la Piatra Craivii, construită în jurul piscul de 1.083 de metri înălţime, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia.
Cercetările arheologice efectuate în zona cetăţii au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiştea Muncelului – Sarmizegestusa.
Luând drept criteriu cea mai veche monedă descoperită, s-a presupus existenţa aşezării încă din secolul al III-lea î.Hr., corespunzând vremii de ridicare a dacilor sub regele Rubobostes. Acestei epoci i-ar aparţine doar aşezarea, iar fortificaţia propriu-zisă ar fi fost construită în vremea ultimului dintre regii daci, Decebal.
Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-ar fi retras la Piatra Craivii. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stâncă, făceau din Piatră Craivii un adăpost de necucerit.
Însă romanii aveau deja o lungă experienţă în războaiele dacice. Au asediat fortăreaţa luni întregi. Au incendiat-o şi au tăiat toate sursele de apă şi hrană. Dacii au cedat, iar Decebal s-a hotărât să fugă din calea soldaţilor români.
Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia corespund cu latitudinea centrului Apoulon, menţionat de geograful grec Ptolomeu. Tribul care locuia aici şi avea cetatea în stăpânire se numea „appuli“, care are drept corespondent atributul de „cei viteji“, „cei puternici“. De la această bază s-a format şi numele centrului locuit de appuli, Apoulon.
