Este o poveste despre Krishna și despre un om obișnuit care știa să se bucure de viață.
”Dacă poți face din viața ta obișnuită ceva frumos și plin de artă, tot ceea ce ți-ai dorit va începe să se întâmple de la sine.
În statul Maharashtra din India se află un templu. Este un templu dedicat lui Krishna, de care este legată o poveste ciudată. În acel templu, statuia lui Krishna – în Maharashra el este numit „Bitthal“ – este amplasată pe o cărămidă.
Ciudat, pentru că nicăieri, în nici un alt templu, nici un zeu nu stă pe o cărămidă.
Povestea spune că un om frumos, care se bucura de viață în toată plinătatea ei, era atât de mulțumit și de împlinit încât Krishna s-a hotărât să-i apară.
În mod obișnuit există oameni care cântă și dansează întreaga viață „Hare Krishna, Hare Rama“, și nici Krishna, nici Rama nu le apar; nu apare nimeni.
Acestui om nu-i păsa nici de Krishna, nici de Rama, de nimeni. Pur și simplu își trăia viața, dar și-o trăia așa cum trebuie trăită, cu dragoste, cu inimă, cu frumusețe, cu muzică și poezie. Viața lui era o binecuvântare în sine, iar Krishna a decis: „Acest om are nevoie să îl vizitez“.
Vedeți cum se desfășoară povestea – omul nu se gândea deloc la Krishna, dar Krishna, din proprie inițiativă, consideră că acest om merită o vizită.
Apare în toiul nopții, ca să nu creeze agitație în oraș. Găsește ușa deschisă și intră.
Mama bărbatului era foarte bolnavă și acesta îi făcea masaj la picioare.
Krishna apare în spatele lui și spune: „Eu sunt Krishna și am venit să-ți acord o întrevedere, o darshana“.
Bărbatul răspunde: „Nu este timpul potrivit; îi fac masaj mamei la picioare“.
Cât vorbea, lângă el era o cărămidă. A mutat cărămida pe podea în spatele lui – nici măcar nu s-a uitat să vadă cine este acest Krishna – și i-a spus să se așeze pe ea, va vorbi cu el când își termină treaba.
Dar era atât de absorbit să maseze picioarele mamei lui – aceasta era aproape pe moarte –, încât a trecut întreaga noapte.
Krishna stând așezat, a spus: „Ce ciudat. Oamenii cântă „Hare Krishna, Hare Rama“ toată viața și eu nu mă duc la ei. Am venit aici și nesăbuitul ăsta nici măcar nu se uită la mine !“
Pentru că se făcea lumină și soarele răsărea, Krishna s-a îngrijorat, pentru că puteau să treacă oameni pe acolo.
Drumul era chiar lângă casă și ușa era deschisă și dacă l-ar fi văzut oamenii avea să dea de scandal; ar fi venit cu mulțimile.
Așa că a dispărut, lăsând în urma lui o statuie pe cărămidă.
Când mama lui a adormit în sfârșit, omul s-a întors și a întrebat: „Cine este omul care m-a deranjat noaptea ?“ Și a găsit doar o statuie a lui Krishna.
S-a adunat tot satul – era un miracol, ce se întâmplase ?
El le-a spus toată povestea.
Ei i-au răspuns: „Ești ciudat. Krishna a venit în persoană la tine, tu ești așa de neghiob ! Cel puțin ai fi putut să-i spui să ia loc, să-i fi oferit ceva de mâncare, ceva de băut. Era musafir“.
Bărbatul a răspuns: „În momentul acela nu era nimic prin preajmă decât acea cărămidă. Iar eu când fac ceva, mă implic total. Nu vreau să fiu întrerupt. Dacă vrea atât de mult să fie văzut, poate veni din nou; cine ne grăbește ?“
Acea statuie se află încă în templul Bitthal, înălțată pe o cărămidă.
Dar omul acela a fost într-adevăr un om mare – nu i-a păsat de răsplată sau de altceva, fiind complet absorbit de fiecare acțiune, astfel încât acea acțiune era răsplata lui.
Chiar dacă vine Dumnezeu, răsplata care derivă din totalitatea implicării în acțiune este mai mare decât Dumnezeu.
Nimeni nu a interpretat povestea cum am interpretat-o eu, dar se poate vedea că orice altă interpretare este total lipsită de sens.
Spiritualitatea, iluminarea, Dumnezeu - toate îngrijesc singure de ele. nu trebuie să-ți faci griji.
Dar să faci întotdeauna tot ce poți mai bine cu viața ta. Acesta este testul tău, acesta este cultul tău, aceasta este religia ta. Celelalte vor veni de la sine.”
Shiva, Rama and Krishna
sursa: http://www.krishna.com: https://www.delaomlaom.ro