12.08.2018

DORIN - OMUL DE ZĂPADĂ FERICIT - poveste cu tâlc






Numele meu este Dorin și sunt cel mai fericit om de zăpadă. 

Creatorul meu a vrut să semăn cât mai mult cu un om adevărat. 

Fiind creat din zăpadă viața mea este scurtă, dar atât cât trăiesc mă pot bucura de multe lucruri. 

Pentru că am picioare pot să merg în multe locuri, pot să mă joc cu copiii, pot să alerg împreună cu prietenul meu Max care este un câine prietenos și foarte credincios. 

Ochii mei pot vedea tot ce se întâmplă în jurul meu, hainele mele sunt atât de frumoase încât oamenii adevărați se opresc în drum să mă admire. 

Acum, nasul meu nu mai este veșnicul morcov pe care îl mâncau iepurașii sau căprioarele, ci este o inimioară roșie, asemănătoare cu cea a oamenilor adevărați. 

Palmele mele pot aduna fulgii de zăpadă cu care îmi răcoresc obrajii. 

Noaptea, când stăpânii casei merg la culcare, eu nu mai rămân singur, ci mă plimb prin curtea casei sau stau la povești lângă căsuța lui Max. 

Sunt un om de zăpadă foarte fericit, în fiecare zi îi mulțumesc creatorului meu pentru că m-a înzestrat cu atât de multe daruri. 

Oamenii adevărați au fost înzestrați, de către creatorul lor, cu mult mai multe daruri decât mine, cu o viață mult mai lungă decât a mea și totuși nu sunt mulțumiți. 

Zilnic eu văd pe drum oameni care gesticulează supărați, vorbesc răstindu-se la alți oameni sau văd oameni care se bat și se rănesc. 

Văd copii care plâng sau oameni triști care cer ceva de mâncare. 

Se pare că oamenii adevărați nu vor sau nu știu să se bucure de darurile creatorului lor, nu sunt mulțumiți chiar dacă acestea sunt atât de multe, atât de frumoase și atât de bune. 

Eu sunt mulțumit de darurile cu care am fost înzestrat și viața mea atât de scurtă o voi trăi din plin, bucuros și fericit. 




OAMENI BUNI, BUCURAȚI-VĂ DE VIAȚĂ ȘI TRĂIȚI-O DIN PLIN AȘA CUM SE CUVINE CU GÂNDURI BUNE, CU ÎNGĂDUINȚĂ, CU IUBIRE !


Autor, D.Roman



12.01.2018

FRUMUSEȚE ROMÂNEASCĂ și SNOAVE ROMÂNEȘTI DIN TRECUT






Muierea ce ascultă de poveţele bărbatului său răposat :

„Două prietene stau de vorbă la o răspîntie:

 — Aşa este, lele, greu o duce muierea cînd lipseşte stîlpul casei. Ce să facem, de, omenire suntem. Lasă că ţi-o trimite Dumnezeu mîngîiere dintr-altă parte. 

— Dumnezeu poate mult, leiculiţă. Dară ce mai om era răposatul ! Pînă i-a ieşit sufleţelul m-a tot povăţuit ce să fac, cum să mă port. Alaltăieri i-am făcut de nouă zile, şi una din poveţele lui am împlinit-o tocmai pe tocmai. Am dat pentru sufletul lui o vacă şi zece oi. 

— Păcat că ţi-a luat Dumnezeu un aşa giuvaer de bărbat. Cum bag de seamă, nu era aşa burdios ca alţii. 

— Să ferească Dumnezeu ! Ce stai dumneata de vorbeşti ? Să dai mult cu multul şi nu mai găseşti altul ca dînsul, zise biata văduvă, şi o podidiră lăcrămile. Acum umblu să împlinesc încă una din poveţele lui. 

— Bine faci, lele. Şi ce te-a mai povăţuit să faci ? 

— Iaca, leică, m-a povăţuit ca numaidecît să mă mărit, ca să scap de clevetele lumei şi să nu văduvesc îndelung; pentru aceasta, din averea noastră mi-a lăsat cu limbă de moarte o altă vacă şi zece oi ca zestre. 

— Auzi, soro, omul lui Dumnezeu ! D-apoi să-l asculţi, leiculiţă. 

— Dară cum nu l-oi asculta, surioară, eu, care n-am ieşit din cuvinţelul lui niciodată. Şi mi-a mai zis că omul pe care voi vrea să-l iau de bărbat să fie ca de cincizeci de ani, căci atunci omul ştie şi la vale şi la deal, este hîrşit cu toate belelele şi ticnit, duce hăul casei fără să cîrtească. Oi să mă silesc să-i fac şi astă voie. Şi dacă nu voi putea găsi tocmai, tocmai un om de cincizeci de ani, cum a lăsat el cu sufletul, tot nu voi văduvi mai mult, ci voi lua doi de cîte douăzeci şi cinci de ani şi aşa nu-i voi călca cuvîntul. 

— Aşa să faci, leică” 

Snoavă culeasă din folclorul românesc de către scriitorul Petre Ispirescu.


11.30.2018

IA ROMÂNEASCĂ - REDESCOPERITĂ ȘI APRECIATĂ DE ROMÂNI







Toate aceste Ii, din imagini, sunt brodate de mână, pe pânză topită



Cine nu și-ar dori să poată urmări evoluția iei românești din prezent și până în acel moment îndepărtat al istoriei, în care un strămoș inspirat a dat, pentru prima dată, unui veșmânt de femeie, o formă care poate fi considerată modelul original de unde a pornit totul ? 

Desigur, fără vreo mașină a timpului, acest lucru nu este posibil. 

Ceea ce ne rămâne este să identificăm în artefactele antice descoperite un astfel de model; iar atunci când facem asta, să nu ne limităm doar la spațiul României de astăzi.

Și iată că, studiind artefactele descoperite în fostele cetăți ale geto-dacilor de acum peste 2 000 de ani, descoperim o piesă din argint cu un basorelief, în care este reprezentată o femeie cu păr lung și cozi împletite, îmbrăcată într-o cămașă care seamănă izbitor cu o ie din zilele noastre.








Falerul descoperit la Galice


Privind construcția iei antice, dar și modelele cu care este decorată, este aproape imposibil să nu o legăm de moștenirea noastră culturală, într-atât de asemănătoare este această imagine cu o țărancă româncă îmbrăcată în ia tradițională. 
Mai mult decât atât, în condițiile în care pe câțiva centimetri pătrați, și aceia din metal, putem descoperi acele modele decorative, cred că nu exagerăm cu nimic dacă presupunem că o ie reală din acea vreme era cu mult mai bogată în decorațiuni decât ne-o prezintă artefactul, că era viu colorată.


Artefactul geto-dacic la care facem trimitere a fost descoperit pe teritoriul Bulgariei, la Galice (foarte aproape de Dunăre), și este datat ca aparținând perioadei secolelor al II-lea ‒ I î.e.n. Este vorba de o faleră din argint cu un diametru de 18,3 cm, în care este reprezentat în relief un bust de femeie.

Acum, desigur, cârcotașii sau ignoranții vor spune că dacă a fost descoperită în Bulgaria, nu are nicio legătură cu spațiul românesc de astăzi sau că, în orice caz, este o apropiere forțată. Așa să fie ? Evident că nu !

Izvoarele antice stabilesc clar niște adevăruri pe care nu le poate contesta nimeni:
În acele vremuri, neamurile tracice (din care făceau parte și geto-dacii) erau cele mai numeroase din Europa. Asta înseamnă că ocupau spații întinse din continentul European.
Regele Dromihete, care a trăit la intersecția secolelor al IV-lea şi al III-lea î.e.n., stăpânea teritorii consistente și la sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi.
Regele Burebista, care a domnit între anii 82 ‒ 44 î.e.n., stăpânea un teritoriu de câteva ori cât România de astăzi, inclusiv o parte din Peninsula Balcanică (adică și toată Bulgaria de astăzi).
Pe vremea lui Decebal, la sfârșitul secolului I e.n., izvoarele istorice vorbesc despre neamuri geto-dacice atât la nord, cât și la sud de Dunăre.

Peste toate, este evident că cel mai numeros popor al Europei nu avea cum să dispară în neant. 

Cu nume diferite, descendenții traco-geto-dacilor din vechime formează astăzi o parte importantă din componenta etnică și culturală a câtorva popoare europene. O spun limba, tradițiile şi întreaga lor moștenire culturală.

Tocmai de aceea, ținând cont de faptul că ‒ dincolo de unele influențe genetice și culturale suferite de-a lungul istoriei ‒ românii de astăzi au și o consistentă moștenire geto-dacică, nu este deloc prea îndrăzneț să spunem că artefactul geto-dacic de la Galice, Bulgaria, ne prezintă cel mai vechi model de ie pe care îl cunoaștem și că poate fi considerat ca făcând parte din patrimoniul cultural al acestui neam !


❀¸¸¸.•´¯`❀ ✿ ✿ ❀¸¸•´¯`❀



De ceva vreme, produsul românesc incepe să fie ințeles in esența sa, iubit si respectat si la el acasa. 

Dupa o perioada lunga, in care orice avea etichetă străină era mai bun decat ce era de-al nostru, desi, in majoritatea cazurilor, era taman invers ! 

Stiti ce inseamnă, cu adevarat o ie romaneasca - camașa romanească ? Cu tot ce inseamna ea, cu simbolistica, estetica, rostul si randuiala ei ? Stiti sa faceti diferenta intre o ie autentica si una de duzina ? 

Haideti sa invatam impreuna de la o comunitate de 11 mii de femei, care asta fac toata ziua: cos si descos pe toate partile, ia romaneasca autentica !

Reintrată in trend de cativa ani, datorita eforturilor arhitectului Ioana Corduneanu si a comunitatii ”La Blouse Roumaine”, care vor să facă din aceasta piesă un simbol de țară, recunoscut la nivel mondial si facand parte din patrimoniul cultural al omenirii, camașa romaneasca se afla intr-un moment de rascruce.

Piesele vechi, autentice, valoroase, sunt din ce in ce mai rare. Asa că, femeia moderna, asemeni inaintaselor sale, care erau moderne si ele la vremea lor, a inceput iar să coasă – respectand simbolistica dar si inovând cu rost, respect si buna rânduiala. A pus deci mana pe ac, dupa zeci de ani de pauza care se resimte si in zestrea contemporana romaneasca si in spiritualitatea, dar si dulapurile romanecelor.

Stiati ca ne putem mandri, in acest moment, cu o comunitate de peste 11 mii de femei care cos ii ? Un proiect de Cartea Recordurilor. Probabil cea mai mare sezatoare din lume. Si aici nu se coase oricum. Aici IA e Artă, nu artizanat ! 
In grup sunt specialisti, arhitecti, femei pricepute. Se studiaza izvoade vechi, se intra in depozite ale muzeelor unde stau ascunse piese valoroase, se țese pânza de casa, se cauta ațele cele mai potrivite, se fac schite, se discuta si se executa impecabil. Grupul se numeste ”Semne Cusute in actiune”.

In acelasi timp, acest trend a scos la iveala o multime de artizani sau comercianti care se folosesc de el si au dat drumul pe piață unor adevarate “mutatii genetice”, care imbolnavesc si compromit notiunea de IE printre nestiutori dar amatori de „romanesc”. 

In standurile cu suveniruri din marile centre turistice din Romania, se vand ii aduse din China, cu dragoni stilizati pe post de simboluri romanesti. Si oamenii le cumpara pentru ca nu mai exista minima educatie nationala pe acest subiect si, mai ales, pentru că sunt ieftine. 
In Kaufland si alte supermarketuri, sub deviza produs romanesc, exista astfel de piese, insotite de bannere mari, inselatoare: “ii romanesti, ieftine”. 
E aproape un sacrilegiu, care ar trebui interzis prin lege. 
La fel cum ar trebui reglementata la nivel de Minister al Culturii, probabil, si prezenta in targuri nationale si internationale a Iei romanesti. 

Ia nu a fost niciodata ieftina – pentru că arta, in general, nu poate fi ieftina. 

Cinste artizanilor care nu isi vand produsele lucrate la masini, etichetandu-le si promovandu-le ca ii. 

Rusine celor care alatura cuvantul ie in orice context, langa o bluza care denigreaza simbolistica romaneasca. 

Atentie, tine de educatia noastra minimă să nu mai zicem ca purtam ie, cand purtam o bluza cu modele florale sau geometrice stilizate la intamplare ! 

Nu e complicat, doamnelor si domnilor. Un minim research pe Google e la indemana tuturor astazi. Mai ales cand mergem sa reprezentam Romania la un targ de turism international, de exemplu. De fapt haina si felul in care te imbraci este un act responsabil în orice moment si în orice loc te-ai afla.


Pentru a afla și a admira comorile românești, inclusiv date despre IA ROMÂNEASCĂ AUTENTICĂ vă rog să ”răsfoiți” blogul arhitectei Ioana Corduneanu http://semne-cusute.blogspot.com/











surse: http://www.cunoastelumea.ro/cum-arata-o-ie-dacica-in-urma-cu-2-000-de-ani-un-artefact-antic-lamureste-misterul/; http://blog.coltulromanesc.ro/; https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2016/04/21/stiti-ce-inseamna-cu-adevarat-o-ie-autentica-romaneasca/

11.27.2018

Noi oamenii și tot ceea ce ne înconjoară, existăm simultan intre doua lumi ...







Omul între două lumi.

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, mai întâi, vă voi relata o întâmplare care a avut loc cu adevărat.

O experienţă excepţională: între două lumi

”Mergeam spre serviciu. Era un traseu pe care îl fac rareori. Trebuia să iau un alt troleu doar pentru trei staţii şi pentru că zona îmi era foarte cunoscută am hotărât să merg pe jos. Din acel loc în care mă aflam drumul se bifurca. Înainte să aleg pe ce stradă voi merge mai departe am avut o senzaţie, de fapt o intuiţie mai specială. Ştiam că urmează ceva important şi că e bine să fiu cât se poate de atent. Intuiţia mi-a spus să aleg strada din dreapta.
Am păşit încrezător pe străduţa îngustă. Brusc mi se făcuse frig, mi-am ridicat gulerul. 

Mi s-a strecurat în minte şi gândul că a venit primăvara şi nu reuşisem să mă bucur prea mult de zăpadă. 
Melodia ce-mi curgea prin căşti mi-a absorbit toate gândurile. Eram pur şi simplu cu mintea şi cu sufletul într-un singur punct şi din acel punct se năştea melodia. Mintea parcă era absentă, niciun gând nu-mi traversa conştiinţa, eram cuprins de pace şi centrat în suflet. Doar trei cuvinte mi-au rămas suspendate în conştiinţă „Strada Sfinţii Voievozi”.
Îmi amintesc că timp de câteva minute am privit doar la pantofii mei, mă ghemuisem în hainele mele.
Când am ridicat ochii, casele îmi păreau necunoscute şi deosebit de pustii. Dar atunci nu m-am întrebat de ce, mergeam înainte. Urcam şi coboram străzi. Într-o intersecţie, m-am oprit. 
Şi ceea ce s-a petrecut în continuare, ar putea fi apreciat ca fiind ceva cel puţin ciudat. Imaginea caselor, a străzilor din faţa mea pur şi simplu s-a topit. Spaţiul devenise altfel, de parcă aş fi putut să-l mişc, să-l modelez. Spaţiul se mişca în valuri, în toate direcţiile. Iar epicentrul acelor valuri magice era chiar la 1-2 metri în faţa mea, iar eu nu eram afectat de unda acelor valuri. Fără să-mi pun măcar o întrebare am făcut „dreapta-mprejur” şi am coborât pe străduţă.
Paşii mi-au devenit mai grei şi mai rapizi. Mi-am văzut reflectarea într-una dintre vitrine. Şi imaginea mea am văzut-o în valuri. 
Am inspirat mai adânc şi mi-am continuat drumul. 
Am ajuns într-o altă intersecţie, aceleaşi valuri au „topit” arhitectura din jurul meu, chiar şi imaginea cerului a fost cutremurată de miraculoasa transformare. Dar de această dată am hotărât să merg mai departe şi după ce valurile au traversat întreg spaţiul din jurul meu am cercetat mai atent clădirile şi am păşit înainte. 
Doar intuiam că ceva se petrece, că ceva parcă nu ar fi în regulă. Mintea îmi stătea în loc, nu aveam, dar nici nu căutam vreo explicaţie pentru tot ce se petrecea. Pur şi simplu trăiam acel moment din plin.
Urcam o străduţă pavată, admiram casele cărămizii. În întâmpinarea mea venea o femeie. Era deosebit de frumoasă: blondă, buzele şi ochii mari, de statură mică, cu sâni generoşi şi forme foarte feminine. Avea o rochie bleu cu dantele, gulerul, mânecile şi poalele brodate în culori vii. Avea chipul luminos marcat de un zâmbet discret. Când între noi mai rămăseseră doar vreo câţiva paşi i-am dat de înţeles că aş vrea să o întreb ceva. M-am oprit, apoi s-a oprit şi ea. Am întrebat-o: „Strada Sfinţii Voievozi ?”. Ea s-a uitat la mine câteva secunde şi mi-a răspuns uimită: „Dar sunteţi foarte departe !”. 
Fizic eram doar la un pas de ea dar spaţiul dintre noi aş fi putut să-l tai felii. Puteam să disting cum străbate acel spaţiu chiar şi senzaţia ei de văz. Era aproape, dar în acelaşi timp, atât de departe. Am plecat fără să zic un cuvânt. 
Nu ştiam ce se petrece, nu ştiam cum să apreciez răspunsul ei, încercam să mă focalizez şi să analizez situaţia, dar nu reuşeam, parcă nu mai aveam minte. 
Toată fiinţa mea era concentrată în zona inimii. Melodia îşi continua cursul, eu căutam ieşirea din oraşul necunoscut. 
Mergeam pe străzi, toate se schimbau, nu ştiam ce să cred. Noi şi noi intersecţii, noi şi noi străzi şi case. Deja obosisem, deja îmi era cald. Căutam un semn, dar nu ştiam ce semn şi nu ştiam pentru ce am nevoie de un semn.
În stânga mea am văzut o clădire galbenă cu trei niveluri şi două intrări cu coloane. O admiram şi încercam să o memorez, ştiam că n-am s-o mai văd vreodată. 
Cu coada ochiului am observat ceva, am întors capul, am privit atent, simţeam că acolo s-ar putea să găsesc semnul pe care îl căutam. 
Era o altă clădire albă şi aceasta avea coloane. Căutam acel semn eliberator, dar nu-l găseam. M-am uitat iarăşi la casa galbenă. Dar brusc privirea mi-a revenit asupra casei albe, de parcă cineva îmi trăgea privirea în acea direcţie. 
M-am oprit, am inspirat adânc şi am început să cercetez clădirea albă amănunt cu amănunt. Pentru că mintea îmi era ca şi absentă mă uitam pur şi simplu fără a face vreo judecată despre ceea ce văd. Am făcut ochii mari, pe colţul casei, pe o plăcuţă albă era scris cu albastru „Strada Spiru Haret”. Acesta era semnul !
Următorul pas a însemnat trecerea dincolo, ştiam că am revenit, ştiam cine sunt, unde sunt, unde merg. 

Am privit la ceas, misterioasa mea călătorie a durat vreo 15-20 minute. 

În secundele, poate chiar în fracţiunile de secundă care au urmat mi-am dat seama ce s-a petrecut.
Când am intrat pe străduţa din dreapta, de fapt atunci intrasem într-o dimensiune spaţio-temporală diferită. 

Ceasul meu îmi spunea că au trecut 15-20 de minute, dar eu am perceput că ar fi trecut cel puţin trei-patru ore. 

După această experienţă am aflat că rezonez cu Marea Putere Cosmică BHUVANESHWARI. 

Printr-o graţie şi printr-un miracol divin mi-au fost oferite cheile de intrare şi de ieşire din acea dimensiune spaţio-temporală diferită şi acestea erau denumirile celor două străzi. 

Din momentul în care am pătruns în acea dimensiune am avut o stare a conştiinţei modificată caracterizată de suspendarea mentalului obişnuit şi „înlocuirea” acestuia prin activarea foarte intensă a lui VISHUDDHA CHAKRA şi o centrare în sine.

În primele clipe după ce am ieşit din acel spaţiu mi-am dat seama că pe acele străzi nu am văzut nicio maşină, că oamenii de pe stradă se uitau foarte miraţi la mine pentru că eram îmbrăcat foarte ciudat pentru acea epocă, toate vitrinele aveau valuri pentru că erau din sticlă turnată. 

Cu siguranţă că am ajuns tot într-un spaţiu românesc pentru că am vorbit româneşte. Femeia cu care am vorbit avea părul coafat mai deosebit, avea cârlionţii făcuţi ca la păpuşi aşa cum era moda cu vreo 200 de ani în urmă.

Mă tot întrebam după aceasta ce s-ar fi petrecut cu mine dacă nu găseam „portiţa” de ieşire. Mă întrebam dacă m-aş fi panicat sau cum aş fi reacţionat dacă nu ascultam muzică, sau dacă s-ar fi terminat bateriile.

Toată ziua de după această experienţă, trăiam aici şi-mi aminteam cum a fost acolo. 

Înţeleg că tot ce s-a petrecut atunci a fost o mare, mare graţie. Au existat cazuri când persoane care au pătruns într-o dimensiune spaţio-temporală diferită nu s-au mai întors. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului meu spiritual pentru această exemplificare excepţională. !” 

(despre 
BHUVANESHWARI, VISHUDDHA CHAKRA și despre Ghidului spiritual vă voi vorbi mai pe larg într-un alt articol)



oooOooo
Știm oare cu adevărat “pe ce lume trăim”? Cei mai mulți vor spune că da. Așa să fie însă ?

Prinși în nevoile lumii în care trăim, luptându-ne să facem carieră sau să avem un trai confortabil, cel mai adesea nu ne mai punem întrebări esențiale despre viață și legile ei. 

Fără să conștientizăm prea mult, trăim între bine și rău, între frumos și urât, între minte și suflet dar, mai ales, între legile fizicii relativiste și cele ale fizicii cuantice.

Misterul care ne învăluie existența este, pentru căutătorii adevărați, un imbold de a se afunda în cercetarea legităților care guvernează Universul.

Existăm simultan intre doua lumi, aceea a personajului nostru fizic si psihic, discontinuu, limitat in timp si spatiu si aceea a vietii universale, dincolo de timp si spatiu, la care participăm cu totii prin părticica noastră nemuritoare - sufletul. 

Legatura intre cele doua lumi este "trăitul" simultan al celor două lumi. 

Platon spunea: "Banchetul vietii se află in fata noastra; singura problema este a poftei pe care o avem. Pofta este lucrul cel mai important, nu festinul.” 

Pe parcusul existentei sale, omul va trebui să lupte pentru a descoperi adevarata sa lume interioară, care nu este psihismul său, pentru a incerca să armonizeze cele doua lumi intr-o singura unitate de expresie. 
In lumea personalitatii noastre, gandirea si sentimentul sunt deconectate si adesea se ignoră. Gandesti un lucru si faci altul, eterna dramă a contradictiei pe care Sf. Pavel o evidenția de acum două mii de ani.

Energia spirituală cere participarea constientă a omului care să neutralizeze intreaga activitate emotionala si mentală. 

Pentru trezirea functiilor superioare ale constiintei in om, se porneste de la acelasi lucru, in mod independent de părțile muritoare fizic sau psihic ale corpului sau. Se poate spune că este vorba de o formă a perceptiei, in afara oricarei reprezentari prin imagini si cuvinte, care trece mult dincolo de obisnuita constiință restrânsă. O stare in care constiinta omului este parte a constiintei universale. 

B.Pascal : "Ultimul demers al ratiunii este să inteleagă că există o infinitate de lucruri care o depasesc".

Trebuie sa intelegem că dincolo de cunasterea logica, exprimata de concepte, există un fel de spatiu-intelegere, generator al unei cunoasteri de neconceput pentru mintea umana, o cunoastere ce nu poate fi decat "trăită". Atunci vom intelege cu adevarat diferenta de natură intre a exista si a gandi că existi. 
Nu putem ajunge la aceasta stare de constiinta-cunoastere decat renuntand la ideea pe care o avem despre noi insine. 
Astfel, omul se va ”vedea”, isi va cunoaste originea, va intelege rolul si locul vietii sale de om in marele organism universal.
In omul treaz, energia vietii monopolizată de ”eul” psihologic si exprimata de frică, violență, angoasă, invidie va fi eliberată de aceste forme oarbe distructive. Se va intoarce la Sursa, de unde va radia in sfarsit trezită, unind interiorul cu exteriorul intr-o unitate de expresie.

Pentru a coborî in profunzimile ființei noastre, trebuie sa exersam in rugăciune, meditatie, contemplare. Clipa in care omul intelege intr-o strafulgerare că este ”Universal” reprezintă clipa intoarcerii, a conversiei in constiinta sa. Corpul său fizic locuit de suflet a devenit constient de aceasta, ceea ce-i insuflă o inteligența necunoscută până atunci. 
Viata noastra comună este primită constient de un numar mic de oameni. Mari curente de energie traversează oamenii fără ca ei sa fie constienti de acest lucru. Este incă foarte intuneric in lumea interioara umana !

Când ”constiența” este acolo, corpul exprimă acest lucru. S-o lăsăm să curgă in noi fără s-o oprim. Astfel se armonizeaza participarea noastra la cele doua lumi ale omului: temporalul, unde se naste si moare, si atemporalul ,,lumea infinită, nelimitată”, care ne emană si ne aspiră in suflul respiratiei cosmice.

Acest videoclip vă invită să descoperiți măcar o parte dintre tainele care ne înconjoară, în încercarea de a înțelege existența noastră, una care se desfășoară permanent între două lumi: între lumea relativistă și cea cuantică.








surse: http://www.cunoastelumea.ro/omul-intre-doua-lumi-patrunde-in-misterele-universului/; https://www.crestinortodox.ro/morala/omul-situat-intre-doua-lumi-123414.html; http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6043

11.25.2018

În zona Bucureștiului, de 2 ori pe zi, pământul se ridică și coboară cu 45 de cm ...







MAREE TERESTRĂ - De două ori pe zi, în zona Bucureștiului, pământul se ridică cu 45 de cm.


Terra este încă plină de surprize pentru noi.

Cu toate că, atunci când vorbim despre maree, gândul ne zboară obligatoriu la apele mărilor și ale oceanelor, realitatea este că și pământul produce un astfel de fenomen. 

Pare incredibil, dar acest lucru ne este împărtășit de prof. dr. Florin Munteanu, șeful catedrei Unesco de geofizică, de pe lângă Academia Română.  

Florin Munteanu, într-un interviu acordat D-lui Daniel Roxin, ne dezvăluie lucruri deosebit de interesante:


Florin Munteanu: 
”Chiar aici, la kilometrul zero al Bucureștiului, în spatele Teatrului Național, avem un laborator. Aici am văzut pentru prima dată ce înseamnă să măsori fluctuația mareei terestre. 
Apropo de maree terestră, trebuie să înțelegi că de fapt suntem într-un cuplaj foarte strâns între cel puțin soare, lună și pământ care introduc niște ritmuri în spațiul nostru de existență. Aceste forțe generează o maree nu doar în ocean, ci și asupra oricărui obiect solid, inclusiv asupra Pământului; iar mareea terestră în dreptul Bucureștiului ajunge cam la 45 de cm. Deci noi ne ridicăm și coborâm de 2 ori pe zi cu tot pământul pentru că e o undă care ne mișcă.
În gândirea clasică, alinierea planetelor sau alte fenomene astronomice creează o mică fluctuație. Efectul mecanic este așa de mic, încât problema respectivă n-ar avea cum să influențeze. Asta a fost o modalitate de a gândi aceste fenomene.
Acum când a apărut o nouă disciplină, aceasta pe care de fapt o reprezint și care se numește știința complexității și care modifică modul de gândire de la liniar la neliniar, de la complicat la complex, constați că în sistemele astea vii, în special, micile fluctuații capătă un rol fundamental pentru că nu mai poți să le discuți numai energetic sau intensiv prin cuvântul intensitate, ci și prin cuvântul informație.”


Daniel Roxin: 
”Deci evenimentele cosmice, planetare, chiar dacă din punctul de vedere al fenomenului detectabil la nivel fizic este la ordinul unei zecimale, nesemnificativ ca intensitate, la nivelul biologiei umane și a psihicului uman există influențe.”


Florin Munteanu: 
”Categoric ! Adică noi suntem o uzină chimică care poate fi organizată sau dezorganizată în funcționarea ei pe această variantă, pe aceasta mică sensibilitate.”


Daniel Roxin: 
”Pe baza cunoștințelor pe care le aveți dumneavoastră în domeniul științific, mai ales că sunteți un specialist în geodinamică, ați căutat să verificați câte din principiile astrologiei au un corespondent în realitate și pot fi luate în serios și ce anume nu se susține ?

În continuare puteți viziona videoclipul cu interviul, în întregime, dat de D-l Florin Munteanu :






sursa:http://www.cunoastelumea.ro/stiai-ca-exista-o-maree-terestra-de-doua-ori-pe-zi-in-zona-bucurestiului-pamantul-se-ridica-cu-45-de-cm-informatii-inedite/



11.22.2018

În zadar ai faimă, bani mulți dacă nu ai și împlinire, liniște sufletească ...






Pagina 6 a New York Post, care a spart știrile, arată că Robert De Niro a apărut solo la evenimentele din ultimele luni, evenimente la care în mod normal el apărea cu soția sa.

Actorul Robert De Niro (75 de ani) şi soţia lui, actriţa americană Grace Hightower (63 de ani), au decis să se despartă după un mariaj de mai bine de 20 de ani.

Cuplul urmează să anunţe oficial divorţul în săptămânile următoare.  
Robert De Niro şi Grace Hightower au mai avut probleme în mariajul lor şi aceasta nu este prima despărţire dintre cei doi actori. 

Căsătoriţi din anul 1997, De Niro a depus actele de divorţ doi ani mai târziu, în 1999, însă divorțul nu a fost finalizat. Ulterior, Robert şi Grace s-au împăcat, iar cinci ani mai târziu, în 2004, şi-au reînnoit jurămintele. 

De Niro a vorbit despre sentimentele sale legate de căsătorie, într-un interviu din 2013, când spunea că secretul unei căsnicii fericite implică „o mulţime de lucruri de oferit, dar şi de primit, în acelaşi timp“.  

Din mariajul cu Grace, De Niro are un fiu, Eliot, în vârstă de 20 de ani, şi o fiică, Helen, în vârstă de şase ani. 

Actorul a mai fost căsătorit timp de 12 ani cu actriţa Diahnne Abbott (73 de ani), cu care are doi copii - Drena (47 de ani) şi Raphael (42 de ani). 

Şi Toukie Smith i-a dăruit lui De Niro o pereche de gemeni, pe Aaron şi Julian.  

Robert De Niro este unul dintre cei mai apreciaţi actori, fiind câştigătorul a două Oscaruri. 

Cele mai cunoscute filme în care a jucat sunt: „Naşul: Partea II“, „Taxi Driver“, „Raging Bull“, „Băieţi buni“, „Casino“, „Incoruptibilii“, „Promontoriul groazei“, „A fost odată în America“, „Vânătorul de cerbi“ şi „Heat“.


surse: https://www.msn.com/en-us/movies/celebrity/robert-de-niro-and-wife-grace-hightower-split-after-more-than-20-years-together/ar-BBPVRe0?ocid=spartandhp;
https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/robert-niro-divorteaza-21-ani-casnicie-1_5bf52d9adf52022f75a9f8f9/index.html


11.20.2018

CUVINTE ÎNȚELEPTE







”Viața omului pe pământ este o veșnică luptă: contra diavolului, contra lumii si contra lui însusi. Cel ce nu îngrijește de micile lucruri, va cădea încetul cu încetul.”

Învățătură Crestin-Ortodoxă a Sfinților Parinți

sursa: https://vorbeintelepte.wordpress.com/category/vorbe-intelepte-crestin-ortodoxe/



11.19.2018

Pentru pasionații de fotografie - ”Drone 720X”







Selfie ”Quadcopter” cucerește România

Pentru pasionații de fotografie - ”Drone 720X”, este o modalitate de a obține imagini foarte frumoase.

Drone 720X , este un nou tip de dronă făcută astfel încât oricine să o poată folosi. Este perfectă pentru a face cele mai bune selfies.

Drone 720X a fost proiectată de doi ingineri germani.

Este ușor de controlat și poate transmite în direct imagini.


Cum functioneazã ?

În primul rând, trebuie să instalați o aplicație (doar scanați codul QR din manual). Totul este foarte simplu.

Odată ce ați făcut acest lucru, conectați bateria, conectați-vă la telefon și porniți aplicația. În mai puțin de 10 secunde puteți să lansați drona.

Controalele sunt foarte intuitive. Camera de filmat este încorporată. 

Puteți face cele mai uimitoare imagini și videoclipuri.


Iată cum acționează 
Drone 720X” :




Cum puteți cumpăra Drone 720X :

1) Puteți să-l cumpărați de pe site-ul oficial -

https://hyperstech.com/intl_2/order.php?prod=dronexpro&net=1173&sid=sale


Principalele beneficii ale lui Drone 720X sunt 
portabilitatea, prețul, camera și ușurința în utilizare.

Drona este puțin mai mare decât un ”smartphone”. Combinați asta cu rotoarele pliabile și probabil că aveți cea mai portabilă dronă din lume. Se va potrivi în orice buzunar sau geantă.

Drona este fabricată din plastic ABS. Acest lucru face ca drona să fie usoară dar si puternică. Prețul este de 99 de dolari.

2) Descărcați aplicația ”Drone” și conectați-o la telefonul smartphone (Android și iOS)

3) Începeți să realizați imagini uimitoare despre dvs. și prietenii sau familia dvs.






sursa: https://blogs.dailylifetech.com/vzra/drone-720x/d/selfie-quadcopter-conquers-the-idea-is-genius-1117

11.17.2018

”COPACUL CARE A DĂRUIT IUBIRE” - poveste pentru minte și suflet






Se spune că a existat odata un arbore bătran si maiestuos, cu ramurile intinse ferm spre cer.

Cand inflorea, fluturi de toate culorile si formele veneau de peste tot si dansau maiestos in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din țări indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat. 


Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. 
Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu o conditie, sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. 
Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Ego-ul incearcă intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea îi imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul fără sa isi dea seama s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mângâia florile si pentru a-i culege fructele. 

Iubirea este intotdeauna gata sa se incline, ego-ul însă niciodată. 

Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. 

Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul îi mângâia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericită atunci cand poate dărui ceva fără sa ceara nimic, egoul nu poate sa fie fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut si uneori, dormea la poalele copacului, alteori cand îi era foame, îi mânca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele padurii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti execrabil.

Vazand copacul, cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, se simtea foarte fericit. Il aproba cu ramurile sale, îi cânta in bataia vantului. 
Baiatul, in timp, a crescut si mai mult. A inceput sa se cațere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea, ego-ul nu este fericit decat atunci cand altcineva il sustine.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apăsat de alte indatoriri, avea si el ambitiile lui.

Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. 
Copacul insa il astepta cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-l din adancurile sufletului său, „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteaptă intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continuă așteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu a putea dărui altcuiva. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. 

Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in treburile sale lumesti. „Ce copac ? De ce ar trebui sa-l vizitez ?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad ? Eu imi doresc avere si faima”. 
Ego-ul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine ? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. 
Egoul are intotdeauna un scop personal egoist. Iubirea este intotdeauna altruistă. A putea iubi si darui reprezinta propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva ? Iti ofer tot ceea ce am, si tot ceea ce voi avea, dragul meu prieten”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Ego-ul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat, fara sa ezite.

„Din pacate, eu nu am bani. Banii sunt o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani, dar in schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra îi racoreste pe cei incinsi, cand bate vantul, dansam si cântam. 
Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de egoisti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci traim tot timpul aceste stari, ele fac parte din fiinta noastra. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a raspuns: “Atunci, de ce sa vin la tine ? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de avere”. 

Egoul cere intotdeauna bani si avere, căci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, te rog prietene, culege-mi fructele si vinde-le, si in felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la față. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit, era fericit ca putea dărui. 

Iubirea se bucură chiar si atunci cand este lovită. 

Ego-ul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui pentru dar, dar acestuia nu-i păsa. 
Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor. 
Baiatul apoi nu s-a mai intors multa vreme la copac. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era foarte trist. Tânjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sânii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru, intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”. 

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile astea. Făceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.

Egou-l considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”. 

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida ! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa ?”

Copacul a exclamat: „O casa ? Bine, dar eu traiesc faorte bine, fara sa stau intr-o casa”. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu traiesc liber, in natură. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce vreau sa iti daouiesc, imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.

Fara sa stea pe ganduri si sa piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand îi sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita să se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urmă macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reusit să rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, dragul meu prieten”.

Timpul a trecut, iar barbatul a îmbătranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine ? Ai venit in sfarsit, dupa foarte, foarte mult timp”.

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine ? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, dupa ce sa gandit doar o clipa, copacul i-a raspus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in țara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cât mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. 

Acum, din copac nu a mai ramas decat rădăcina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea prietenului iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. 

Ego-ul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat lângă ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el ! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. 
Dar stiu că nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.”

Poveste scrisă de OSHO 

Sursa: https://www.learn2b.ro/

11.09.2018

Doamna Toamnă umblă goală ...






E toamnă...

Şi-a dezbrăcat frunzele toamna,
Şi-a aruncat papucii Doamna,
Nimic nu vrea să ţină-n poală,
Îi place-aşa să umble goală.


autor, Nicolae Matei






Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare...

11.04.2018

PISICUȚA CU OCHII CA LASERELE



Conform teoriei cuantice, după moarte, conștiința se deplasează într-un alt univers







Oamenii de știință, în ultimii ani, au reușit să găsească dovezi tot mai multe care vin în sprijinul teoriei ”viață după moarte”.

Moartea există atâta timp cât oamenii se identifică cu corpul lor fizic. 

Oamenii de astăzi cred că trupul lor va pieri, mai devreme sau mai târziu, și odată cu trupul va dispărea sufletul, va dispărea conștiința.

După ce am citit multe articole cu valoare științifică, am vizionat multe filme cu tot felul de experimente făcute direct pe oameni vii sau pe oameni aflați în comă sau în pragul morții iminente, experimente care să dovedească existența vieții după moarte, am căutat să adun cât mai multe date într-un articol mai amplu, care să ne lămurească într-o mai mare măsură asupra acestui subiect sau altfel spus să ne ”reamintească” ceea ce, noi oamenii, știam cu siguranță cândva, și anume că suntem ”nemuritori”. 

Articolul de față ne explică cu argumente științifice, că viața omului nu se termină în momentul când corpul fizic se deteriorează grav, moare, ci ea continuă.

Unii oameni de știință susțin că ”moartea este doar o iluzie”, însă oamenii de rând tind să contrazică acest lucru spunând : ”bine-bine dar și atunci când îți cade o cărămidă pe cap, îți sparge capul, simți o durere groaznică și chiar poți să mori, este doar o iluzie ?”

Numai corpul fizic simte durerea și poate muri, celelalte corpuri cum ar fi ”corpul energetic” sau ”aura” despre care am vorbit de curând într-un alt articol, nu sunt afectate. Corpul uman este alcătuit din mai multe corpuri (voi vorbi despre corpurile omului separat, într-un alt articol).

Trebuie să ținem cont de faptul că trupul fizic, atâta timp cât suntem în viață, cât trăim pe Pământ, este guvernat de anumite simțuri. 
Simțurile ne sunt necesare, ele ne ghidează, ne apără, ne semnalează căldura, frigul, lumina, întunericul, durerea, gustul, mirosul, putem percepe zgomotele și putem vedea ce se petrece în jurul nostru. 
Cândva omul era înzestrat cu foarte multe simțuri. Treptat, pentru că s-a rezumat doar la simțurile corpului fizic, o mare parte dintre simțuri s-au atrofiat.
Celelalte corpuri ale omului sunt guvernate de alte legi, de alte simțuri pe care ar trebui, fiecare dintre noi, să le aflăm, să le înțelegem și atunci ne va fi mai ușor să credem că și ”după moarte, viața continuă”. 
Omul de astăzi nu mai poate vedea celelalte corpuri pentru că, în timp, nu a mai folosit simțurile care ne ajutau să le vedem.
Din fericire, unii dintre noi încă își mai pot vedea ”corpul energetic” sau ”aura”, dar majoritatea fac eforturi mari pentru a reuși acest lucru. 
Corpul fizic este doar un costum de protecție, un vehicul pentru a ne putea deplasa pe Pământ, un înveliș folositor pentru ceea ce noi numim ”suflet”, ”conștiință”. El are însă o protecție limitată și se uzează la fel ca orice alt vehicul sau înveliș.
Ați observat atunci când omul coboară sub apă la mare adâncime, își protejează corpul fizic cu ”un alt corp” - costumul  de scafandru, sau când zboară la mare înălțime sau când stinge un incendiu puternic, la fel, folosește ”un alt corp”, ”un alt costum” care acoperă, protejează corpul fizic. Cam așa sunt și celelalte corpuri pe care noi nu le mai sesizăm cu simțurile care ne-au mai rămas. Fiecare dintre corpuri are o anume alcătuire și un scop bine definit. 

Vă rog să citiți articolul în întregime, fiecare frază, fiecare capitol conține explicații, dovezi care ne fac să înțelegem cât mai bine cum continuă viața și după moarte și ce anume face posibil acest lucru.

O carte intitulata ”Biocentrismul: Cum viata si constiinta sunt cheile de a intelege natura universului”, publicată in SUA, a stârnit interesul datorită noțiunii că viata nu se termină când corpul moare si poate dura totdeauna. 

Autorul acestei publicații, omul de știință Robert Lanza, nu are nicio îndoială că acest lucru ar fi posibil.







Robert Lanza și laboratorul său pentru cercetări


Biocentrismul - teoria tuturor lucrurilor


Biocentrism - (din greacă: βίος, bios , „viață“ și κέντρον, kentron , „centru“) - de asemenea, cunoscut sub numele de universuri biocentrice - este o teorie propusă în 2007 de către omul de știință american Robert Lanza, care vede biologia ca știința centrală de conducere în univers. 

Lanza consideră că viața și biologia sunt esențiale pentru a exista realitatea, iar conștiința cosmosului creează universul mai degrabă decât invers. 

În timp ce fizica este considerată fundamentală pentru studiul universului și chimia fundamentală pentru studiul vieții, Lanza susține că oamenii de știință vor trebui să introducă biologia înaintea celorlalte științe pentru a produce o ”teorie a tuturor”

Robert Lanza, arată cum biologia se poate baza pe fizica cuantica, cum viața și conștiința sunt cheile de a înțelege adevărata natură a universului.

Biocentrismul susține că primatul conștiinței se regăsește în opera lui René Descartes, a lui Immanuel Kant, a lui Arthur Schopenhauer, a lui Henri Bergson. El vede acest lucru ca susținând afirmația centrală că ceea ce noi numim spațiu și timp sunt forme de percepție a simțurilor noastre ca animale, mai degrabă decât obiecte fizice externe.


Șapte principii formează nucleul biocentrismului. 


Primul principiu al biocentrismului se bazează pe premisa că ceea ce observăm depinde de ”observator” (adică de noi) și spune că ceea ce percepem drept realitate este "un proces care implică conștiința noastră". 

Al doilea și al treilea principiu arată că ”afirmațiile noastre externe și interne percepțiile sunt interconectate”, ”comportamentul particulelor este indisolubil legat de prezența unui observator”. 

Al patrulea principiu sugerează că trebuie să existe o conștiință și că fără ea ”materia se află într-o stare de probabilitate nedeterminată”. 

Al cincilea principiu indică structura universului însuși și că legile, forțele și constantele universului par să fie ajustate pentru viață. 

În sfârșit, al șaselea și al șaptelea principiu afirmă că spațiul și timpul nu sunt obiecte sau lucruri, ci mai degrabă instrumente de înțelegere a noastră ca animale. Lanza spune că noi purtăm spațiu și timp cu noi ”ca țestoasele cu cochilii”.


Conform cărții lui Lanza, "Biocentrismul" sugerează că viața nu este un produs secundar accidental al fizicii, ci mai degrabă o parte esențială a înțelegerii universului. 
Biocentrismul afirmă că nu există un univers extern independent în afara existenței biologice. 
O parte din ceea ce se vede ca o dovadă a acestui fapt este că există peste 200 de parametri fizici în cadrul universului atât de exacți încât este mai mult probabil ca ei să fie în acest fel pentru a permite existența vieții și a conștiinței, întâmplător. 
Biocentrismul susține că permiterea observatorului în ecuație deschide noi abordări pentru înțelegerea cunoașterii. Prin aceasta, biocentrismul își propune să ofere o cale de a unifica legile universului.

În 2016, Robert Lanza a scris încă o carte de urmărire a biocentrismului cu Bob Berman, ”Beyond Biocentrism” - ” Dincolo de Biocentrism”.
Cartea extinde ideile lui Lanza, oferind o explicație mai aprofundată a teoriei sale, inclusiv cele mai recente descoperiri științifice în domenii variind de la botanică și astrofizică la mecanica cuantică și neuroștiința; include și capitole care abordează exclusiv chestiuni precum dacă moartea este o iluzie, dacă plantele au conștiință și dacă mașinile vor atinge vreodată conștiința. 
În afară de prezentarea dovezilor științifice, cartea prezintă argumentele filozofice din spatele biocentrismului pentru a explica implicațiile sale pentru societate și pentru viața noastră individuală, inclusiv unitatea de bază a naturii și ”observatorul” cu toate implicațiile sale - dintre care principala este nerealitatea morții.

David Thompson, un astrofizician de la Centrul de zbor Goddard Space Flight al NASA, a declarat că "lucrarea lui Robert Lanza este o chemare la trezire". 

Laureatul Nobel E. Donnall Thomas a spus: "Lucrarea este o analiză științifică a științei și a filosofiei care aduce biologia în rolul central în unificarea întregului ". 

Omul de știință și profesor universitar de la Wake Forest, Anthony Atala, a declarat: "Această nouă teorie este sigur că ne va revoluționa noțiunile de legi ale naturii de-a lungul secolelor”

Richard Conn Henry, profesor de fizică și astronomie de la Universitatea Johns Hopkins, a subliniat că teoria lui Robert Lanza este în concordanță cu mecanica cuantică: "Ceea ce spune Lanza în această carte nu este nou. Atunci de ce Robert trebuie să spună asta ? Este pentru că noi, fizicienii, NU spunem asta - sau dacă o spunem, noi doar șoptim ... Adevărat, da; din punct de vedere politic, al naibii nu !? "

Medicul și scriitorul indian Deepak Chopra a afirmat că "intuițiile lui Lanza în natura conștiinței sunt originale și interesante" și că "teoria sa despre biocentrism este în concordanță cu cele mai vechi tradiții de înțelepciune ale lumii care spune despre conștiință că ea concepe, guvernează și devine o lume fizică. Este temelia ființei noastre în care se întemeiază atât realitatea subiectivă, cât și cea obiectivă. "
În cartea sa "Universul neobservabil", fizicianul Scott M. Tyson a scris că "Opiniile pe care dr. Lanza le-a prezentat în această carte mi-au schimbat gândirea. 
Înainte de a termina de fapt să citesc cartea, mi-a fost evident că scrierile doctorului Lanza mi-au oferit piesele de perspectivă pe care le căutam cu disperare. Tot ce învățasem și tot ceea ce credeam că știam tocmai a explodat în mintea mea și, pe măsură ce posibilitățile au izbucnit mai întâi și apoi s-au stabilit, a apărut o înțelegere complet nouă. Informațiile pe care le-am acumulat în mintea mea nu s-au schimbat, dar felul în care le-am văzut a fost - într-un mod foarte mare.


Dincolo de timp și spațiu



Lanza este specialist în medicina regenerativă și director științific la Advanced Cell Technology Company. In timp ce el este cunoscut pentru cercetarile sale extensive pe celule stem, el a fost, de asemenea, renumit pentru mai multe experimente de succes cu privire la clonarea speciilor de animale pe cale de dispariție.

Dar nu cu mult timp în urmă, omul de știință și-a îndreptat atenția asupra fizicii, mecanicii cuantice și astrofizicii. Acest amestec exploziv a dat naștere noii teorii a biocentrismului, pe care profesorul a predicat-o încă de atunci.

Teoria presupune că moartea pur și simplu nu există. Este o iluzie care apare în mintea oamenilor. Există pentru că oamenii se identifică cu corpul lor. Ei cred că trupul va pieri, mai devreme sau mai târziu, crezând că și conștiința lor va dispărea.


De fapt, conștiința există în afara constrângerilor timpului și a spațiului. Este capabilă să fie oriunde: în corpul uman și în afara acestuia. Asta se potrivește bine cu postulatele de bază ale mecanicii cuantice, conform cărora o anumită particulă poate fi prezentă oriunde și un eveniment se poate întâmpla în câteva, uneori nenumărate, moduri.



Lanza consideră că mai multe universuri (mai multe lumi) pot exista simultan. 









Multi-universe - Multiverse - Lumi paralele



Aceste universuri conțin mai multe căi pentru posibile scenarii. 

Într-un univers, corpul poate fi mort. Și în altul, el continuă să existe, absorbind conștiința care a migrat spre acest univers.

Acest lucru înseamnă că o persoană moartă, în timp ce călătorește prin "tunel", se oprește într-o lume similară pe care a locuit-o odată, dar de această dată viu. Și așa mai departe, la infinit.

Această idee are mulți susținători - nu doar ”simpli muritori” care doresc să trăiască pentru totdeauna, ci și oameni de știință bine-cunoscuți. Aceștia sunt fizicieni și astrofizicieni care tind să fie de acord cu existența unor lumi paralele și care sugerează posibilitatea unor universuri multiple, cunoscute sub numele d
e ”teoria multiverselor”.



Schimbarea energiei unui univers transversal


Această idee încorporează ideile existente ale teoriei multiverse și încorporează, de asemenea, ideile relevante ale cineticii subcuantice.
Atunci când s-a dezvoltat ideea unei schimbări energetice transversale, s-a integrat, de asemenea, discuții teoretice asupra mai multor discipline (cum ar fi biocentrismul ) și dovezi experimentale (cum ar fi modificarea greutății corporale înainte și după moarte, telepatie și unde cerebrale).

Cartea ”The Lost Symbol” - ”Simbolul pierdut” de Dan Brown conține un capitol despre câteva experimente uimitoare. 

Potrivit autorului, sufletul nostru este o substanță materială care poate exista în afara corpului și poate avea greutate. Prin urmare, poate fi cântărită.

Una dintre persoanele menționate în carte, Katherine Solomon, a fost capabilă să cântărească sufletul omului. Ea a plasat un om pe moarte (acesta își donase corpul în scopuri științifice) într-o capsulă etanșă, dotată cu detectoare foarte sensibile de micro-greutate. În timp ce bărbatul era în viață, cântarele arătau o cifră de 51, 4,534,644 kilograme. După moartea bătrânului, detectoarele au arătat o scădere a greutății corporale.

Brown nu specifică această diferență ca număr, ci face un comentariu general: "Această diferență, deși microscopică, este destul de măsurabilă". Acest experiment a permis lui Brown să stipuleze că sufletul uman există .

Dr. Duncan MacDougall de la Haverhill (Massachusetts, SUA) a fost primul om de știință care a efectuat acest tip de experiment în 1906, după cum a raportat New York Times la 7 martie 1907. McDougall "a detectat" modificarea greutății corporale atunci când persoana a murit.
Măsurătorile au fost efectuate pe un pat special, dotat cu aparatură de mare precizie și au arătat că "sufletul" cântăreste 22,4 grame. 
O altă măsurare a greutății substanței "tranzitorii" a fost făcută aproape 80 de ani mai târziu, în 1990, de un alt cercetător - Lyell Watson de la Universitatea din New York. În experimentele sale, decedatul a ajuns la 2,5 - 6,5 grame.

Rezultate aproape identice au fost obținute de Doctor of Science Eugenyus Kugis de la Institutul de Semiconductori al Academiei de Științe din Lituania în 2006. El a constatat că în momentul decesului, persoana pierde între 3 și 7 grame de greutate corporală.

Nu este clar dacă diferența de greutate poate fi atribuită sufletului. La întrebarea legată de existența sufletului poate fi găsit răspunsul în curând. 
Studiile concepute pentru a dovedi existența sufletului au fost acum efectuate în 25 de clinici din SUA, Canada și Marea Britanie. Dr. Sam Parnia se ocupă de aceste experimente. El a venit cu o idee pentru a testa ipoteza sufletului uman care a scăpat de corp după moarte, fenomenul care a fost descris persistent de indivizi care au experimentat moartea clinică. Doctorul și asistenții săi plasează cărți cu note scrise în secțiile de terapie intensivă, în locuri care nu sunt vizibile pacienților din paturile lor, de exemplu pe tavan. Pacientul care devine "mort" pentru o scurtă durată de timp, va trebui să citească cuvintele scrise pe carduri și apoi să le spună medicilor. Dacă cuvântul este citit și spus corect de unul dintre pacienți, atunci este posibil să spunem că o entitate inteligentă este separată de corp în timpul morții. Și ce altceva poate fi decât sufletul omenesc ? 


Unii sceptici spun :

”O scădere a greutății corporale poate fi înregistrată în timpul somnului. Într-un experiment realizat de cercetători elvețieni, 23 de voluntari au fost așezați în pat, echipați cu senzori ultra-sensibili și au dormit. În momentul în care un individ a trecut de la a fi treaz la adormire, a avut loc o pierdere în greutate între 4 și 6 grame.”

(n.m.) Eu aș spune că de fapt acest experiment a dovedit nu numai că greutatea corpului se schimbă dar și că, în timpul somnului, cele 4-6 grame pot reprezenta sufletul omului care iese din corp. În felul acesta se pot explica și visele care pot fi ”acțiuni”, ”mesaje” ale sufletului în timpul somnului. 






Patru niveluri în teoria multiverselor


Ideea existentă privește teoria multiverselor de patru nivele și este relatată aici într-un mod relativ descriptiv. 

Un Multiverse de nivel ”1” înseamnă că spațiul care poate fi observat cu capacitățile noastre are o constrângere asupra distanței. Cu toate acestea, există multe spații care sunt formate de acest tip de distanță care nu poate fi observat, care, prin urmare, formează multiverse. Pur și simplu vorbind, universul este închis și este constituit din adunarea multor sub-universuri (cu alte cuvinte, suntem într-un sub-univers) și, prin urmare, această idee este încă susținută de ipoteza Big Bang.


Un Multiverse de nivel ”2” înseamnă că, în plus față de universul în care suntem în prezent, există încă multe universuri, care au legi fizice complet diferite, constante și chiar dimensiuni ale timpului și spațiului. 
Cosmologii relevanți care sunt în favoarea Multiversului de Nivelul 2 speculează că nu suntem indivizi singuri și în schimb, suntem mai mulți indivizi identici care sunt împrăștiați în aceste multe universuri denumite în continuare "sine” (”euri”) multiple. 
De aceea, în exact același moment în timp, am putea avea diferite comportamente în diferite universuri (de exemplu, în același moment în timp, o anumită persoană ar putea merge pe un drum în universul 1, dar în universul 2, aceeași persoană este probabil să fie la domiciliu).


Un Multiverse de nivel 3 este similar cu un Multiverse de nivel 2 și susține de asemenea existența mai multor ”sine” (”euri”). Cu toate acestea, un Multiverse de Nivel 3 susține că universul este compus din universuri infinite care ar putea fi în contradicție unul cu altul. De exemplu, în același moment în timp, o anumită persoană este probabil în viață în universul 1, dar în universul 2, aceeași persoană ar putea fi moartă.

Dacă presupunem că există un multivers și mai multe ”sine” (”euri”), se pot afecta unul pe altul ? Până în prezent, această întrebare a fost rareori discutată. Motivul este că, deși teoria multiversului ne oferă spațiul pentru a discuta posibila apariție a multor universuri și singularitatea sau multiplicitatea indivizilor, această teorie consideră multiversele individuale ca fiind independente, ceea ce înseamnă că nu se pot conecta și se afectează unul pe celălalt.

Nu putem nega faptul că unii cercetători investighează relațiile dintre ”sinele” (”eurile”) multiple din perspectiva "transformării dimensionale a conștiinței" și concluzionează că toate comportamentele noastre posibile au fost finalizate în același moment în timp. 

Prin avansarea conștiinței într-o stare de dimensionalitate superioară, această abordare ne poate permite să experimentăm mai multe vremuri și spații care pot schimba în continuare comportamentele, gândurile sau consecințele noastre inițiale în dimensiunile conștiinței practice.


Scriitorul de science fiction HG Wells a fost primul care a venit cu acest concept, care a fost propus în povestea sa " Ușa în Zid" în 1895. La 62 de ani de la publicare, ideea a fost dezvoltată de Hugh Everett în teza sa de absolvent Universitatea Princeton. 
În principiu, afirmă că, în orice moment, universul se împarte în nenumărate instanțe similare. Iar în următorul moment, aceste universuri "nou-născute" se împart în același mod. S-ar putea să fiți prezenți în unele dintre aceste lumi - puteți citi acest articol într-un singur univers sau puteți privi la televizor în altul.
Factorul de declanșare a acestor lumi multiplicatoare este acțiunile noastre, a explicat Everett. Când facem anumite alegeri, un univers se împarte instantaneu în două versiuni diferite ale rezultatelor.

În anii '80, Andrei Linde, un om de știință de la Institutul de Fizică Lebedev din Rusia, a dezvoltat teoria mai multor universuri. Acum este profesor la Universitatea Stanford.

Linde a explicat: "Spațiul constă din multe sfere umflate, care dau naștere unor sfere similare, iar acestea, la rândul lor, produc sfere în număr mai mare și așa mai departe la infinit. În univers, ele sunt distanțate. Ele nu sunt conștiente de existența celorlalte. Dar ele reprezintă părți ale aceluiași univers fizic.„






Sferele multiverse 

Faptul că universul nostru nu este singur este susținut de datele primite de la telescopul spațial Planck. Folosind datele, oamenii de știință au creat cea mai precisă hartă a fundalului cu microunde, așa-numita radiație cosmică de fundal cu microunde, care a rămas încă de la începutul universului nostru. Ei au descoperit de asemenea că universul are o mulțime de anomalii reprezentate de găuri negre și lacune extinse.

Laura Mersini-Houghton de la Universitatea din Carolina de Nord susține că anomaliile de fundal cu microunde există datorită faptului că universul nostru este influențat de alte universuri existente în apropiere. Iar găurile și golurile sunt un rezultat direct al atacurilor din universurile vecine.

Deci, există o mulțime de locuri sau alte universuri în care sufletul nostru ar putea migra după moarte , conform teoriei neo-biocentrismului. Dar sufletul există  ? (vom vedea într-un alt articol detaliat).

Profesorul Stuart Hameroff de la Universitatea din Arizona nu are îndoieli cu privire la existența unui suflet etern. De curând a anunțat că a găsit dovezi care arată că, după moarte, conștiința nu piere.

Potrivit lui Hameroff, creierul uman este calculatorul cuantic perfect, iar sufletul sau conștiința sunt pur și simplu informații stocate la nivelul cuantic. Poate fi transferat, după moartea corpului; informații cuantice purtate de conștiință se îmbină cu universul nostru și există la infinit. 


La rândul său, Lanza dovedește că sufletul migrează într-un alt univers. Aceasta este diferența principală a teoriei sale față de cele similare.

Sir Roger Penrose, un binecunoscut fizician britanic și expert în matematică din Oxford, susține această teorie și susține că a găsit urme de contact cu alte universuri. Împreună, oamenii de știință dezvoltă o teorie cuantică pentru a explica fenomenul conștiinței. Ei cred că au găsit purtători ai conștiinței, ”elementele” care acumulează informații în timpul vieții și ”scurg” conștiința în altă parte după moarte.


(n.m.) Așa se explică ceea ce se spune de către alți cercetători în domeniu că, în pragul morții, omul vede cu ochii minții defilând ”imagini din întreaga lui viață”, probabil că în acele momente conștiința, cu toate informațiile acumulate de acel om în viața lui, se ”scurge”. părăsește corpul decedat.


Aceste ”elemente” sunt localizate în interiorul microtubulilor pe bază de proteine ( microtubuli neuronali), cărora le-a fost atribuit anterior un rol simplu de armare și canal de transport în interiorul unei celule vii. 






Microtubuli neuronali


Bazându-se pe structura lor, microtubulii sunt cele mai potrivite pentru a funcționa ca purtători ai proprietăților cuantice în interiorul creierului. Acest lucru se datorează în principal faptului că aceștia sunt capabili să păstreze stările cuantice pentru o lungă perioadă de timp, ceea ce înseamnă că ele pot funcționa ca elemente ale unui calculator cuantic.




VĂ MULȚUMESC PENTRU INTERESUL ACORDAT ACESTUI ARTICOL !



DESPRE ACEST SUBIECT VOI CONTINUA DISCUTIA ȘI ÎN ALTE ARTICOLE


surse: https:// http://www.robertlanzabiocentrism.com; www.learningmind.com;