ACASĂ
Etichete
7.18.2020
”RUGĂCIUNEA” - POVESTE PENTRU MINTE și SUFLET
– „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Da.
– De ce mă întrerupi ? Nu vezi că mă rog ?
– Bine, dar M-ai chemat.
– Te-am chemat ? Eu nu Te-am chemat, eu mă rog: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Vezi ? Iarăși M-ai chemat.
– Cum adică Te-am chemat ? Ce vrei să spui ?
– M-ai chemat. Ai spus: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
Iată-Mă ! Sunt aici. La ce te gândești acum ?”
– La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun „Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, așa, ca și când mi-aș fi îndeplinit o datorie.
– Bine, atunci continuă.
– „Sfințească-se Numele Tău…”
– Stai ! Ce vrei să spui prin asta ?
– Prin ce ?
– Prin „Sfințească-se Numele Tău…”
– Oh… (surprins)… nu știu ce înseamnă. De unde să știu ? Face parte din rugăciune. Chiar așa – ce înseamnă ?
– Înseamnă „[sa] fie onorat, cinstit, făcut sfânt”.
– Da, are sens ! Niciodată nu m-am gândit ce-ar putea să însemne acest „sfințească-se”. Acum trebuie să continui: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ…”
– Chiar crezi ce-ai spus ?
– Desigur ? De ce nu ?
– Bine, și-atunci ce faci cu privire la aceasta ?
– Cum ce fac ?… Păi, ce-aș putea face ? Nu fac nimic… Mă gândesc doar, că ar fi minunat dacă Tu ai deține controlul peste toate lucrurile, mari și mici, de aici, de pe pământ, așa cum fără-ndoială deții controlul acolo sus, în ceruri.
– Dețin Eu controlul peste viața Ta ?
– Peste viața MEA ? Bine… eu merg la biserică…
– Nu, nu asta te-am întrebat. Ce poți să spui despre poftele firii pământești cu care te lupți ? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu – te calcă cineva pe bătătură ? Știi prea bine că asta este una dintre problemele tale… Și amintește-ți ce fel de cărți citești, ce programe TV urmărești…
– Oprește-Te ! Nu mă mai critica ! Nu sunt eu nimic mai rău decât ceilalți din biserică !
– Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate face decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu TINE.
– Bine, recunosc că am unele cusururi și, pentru că Tu ai menționat câteva dintre ele, mă gândesc că aș mai putea adăuga și altele.
– Cred și Eu că ai mai putea adăuga și altele…
– Știi, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Și așa, treptat, aș fi cu adevărat LIBER !
– Bine, acum ești pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu și cu Mine. Nici nu bănuiești câte biruințe vom avea ! Mă bucur pentru tine.
– Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. „Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”
– Rugăciunea este un lucru periculos. Poți sfârși prin a fi complet schimbat – știai asta, nu-i așa ? Tocmai asta vreau Eu, să alegi tu pentru viața ta. M-ai chemat și iată-Mă, sunt aici. Acum este prea târziu să te oprești. Continuă-ți rugăciunea, mergi mai departe.
– Mi-e frică !
– Frică ? De ce ți-e frică ?
– Pentru că știu deja ce vei spune.
– Haide, pune-Mă la încercare și-ai să vezi.
– „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”
– Ce se întâmplă cu TINE și OANA ?
– Vezi ? Am știut ! Am știut c-o să-mi amintești de ea ! Doamne, Oana împrăștie numai minciuni despre mine și nici până în ziua de azi nu mi-a plătit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o dată pentru totdeauna !
– Dar ruga ta cum a fost ? cum te-ai rugat ?
– Nu asta am vrut să spun !
– Bine, cel puțin ești sincer. Dar cred că nu este deloc ușor să porți povara amărăciunii în inima ta…
– Nu-mi pasă ! Cel puțin mă voi simți mai bine, după ce mă voi răzbuna pe ea. Oh, planul e gata, până în cel mai mici amănunte ! O să-i pară rău de absolut tot ce mi-a făcut !
– Te înșeli, dragul meu. Nu te vei simți deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândește-te numai cât de nefericit ești deja. Dar știi ceva ? Eu pot schimba totul.
– Tu poți schimba totul ? Cum ?
– Iart-o pe Oana și atunci Eu te iert pe tine. Ura și păcatul vor rămâne problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii ăia cu care spui că-ți este datoare, dar cel puțin vei avea pace în inima ta.
– Dar, Doamne, NU POT s-o iert !
– Atunci nici Eu nu pot să te iert.
– … Bine, ai dreptate. Mai mult decât să mă răzbun pe Oana, vreau să am pace în inimă. Bine, o iert ! Ajut-o să găsească și ea calea cea dreaptă în viață. Doamne, știu că se simte mizerabil acum – și oricine ar face ca ea s-ar simți la fel. Într-un fel sau altul, Te rog, arată-i calea.
– Foarte bine ! Minunat ! Cum te simți acum ?
– Hmmm, bine, chiar foarte bine. Știi, cred că deseară nu voi merge la culcare atât de încordat ca de obicei… parcă nici nu mai sunt atât de obosit.
– Dar nu ți-ai terminat încă rugăciunea. Continuă…
– Ai dreptate ! „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău…”
– Bine, am să fac și asta, numai nu te pune singur în locul unde poți fi ispitit.
– Ce vrei să spui cu asta ?
– Schimbă-ți prieteniile, renunță să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uitat la filme murdare, nu mai asculta discuții păcătoase, nu te mai pune în situații îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influență mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei ! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei te va ruina. Și încă ceva: nu face din Mine țapul tău ispășitor.
– Nu înțeleg ! Ce vrei să spui ?
– Înțeleg prea bine ! Așa procedezi mereu – te bagi în probleme și apoi fugi de Mine : Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta și Îți promit că nu mai fac alte prostii !… Iti-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine ?
– Da, Doamne… Mi-e atât de rușine… Îmi pare rău. Te rog să mă ierți.
– Te iert. Mergi mai departe, termină-ți ruga.
– „Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin.”
– Știi TU ce Mi-ar aduce Mie slavă ? Ce M-ar face cu adevărat bucuros ?
– Nu știu, Doamne, dar vreau să știu ! Vreau să-ti găsești plăcerea în mine. văd cât de mizerabilă a fost viața mea până acum, dar vreau atât de mult să fiu unul din urmașii Tăi.
– Iată și răspunsul la întrebarea Mea !
– Da ?
– Da, asta Îmi aduce Mie slavă : să am oameni ca TINE pe pământ, care Mă iubesc și care caută voia Mea în viața lor.
– Doamne, abia aștept să văd ce poți face Tu din mine ! Facă-se voia Ta în viața mea !
– Amin ?
– Amin, Doamne.
– Așa să fie !
Sindicaliștii de la Cartel ALFA cer Guvernului să oprească „distrugerea” Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște.
„CNS Cartel ALFA solicită Guvernului să intervină cu actele normative prin care statul român să îşi convertească creanța pe care o are la COS Târgoviște – de cca. 10 milioane de euro, în acțiuni la COS Târgoviște. Acest lucru este posibil acum, conform prevederilor Legi insolvenței, printr-o Hotărâre de Guvern prin care COS Târgoviște să fie declarată ca fiind o societate care desfășoară o activitate strategică în metalurgie pentru România și un Ordin al ministrului de finanțe, prin care să se stabilească formula de conversie a creanței statului în acțiuni.
Aceste propuneri noi le-am făcut de mult timp în adrese oficiale și discuții cu reprezentanții autorităților publice, membrii noștri susținându-le inclusiv prin acțiuni de stradă în ultimii ani, odată cu semnalele distrugerii a unor unități de producție și dispariția unor utileje, care aratau în mod clar intențiile speculative ale așa-zișilor investitori”, explică un comunicat al Cartel ALFA remis Cotidianul.ro.
“In contextul pandemiei actuale – când a devenit clară necesitatea ca statul să aibă sub control unități economice strategice – este unul potrivit pentru a opri, cel puțin în acest caz, distrugerea obiectivelor industriale românești. Șansele de recuperare a celor 10 mil. de euro de către creditorul statul roman, prin Ministerul Finanțelor, sunt oricum destul de scăzute, ceea ce face ca această soluție, salvatoare pentru combinat și locurile de muncă, este de fapt singura de bun simț în aceste împrejurări.“ a declarat Bogdan Hossu, președintele CNS Cartel ALFA.
Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte (simbol bursier COS), aflat în insolvenţă, a anunţat că intenţionează să-şi sisteze activitatea de producţie şi să concedieze 1200 de angajaţi.
Societatea, prin administrator special si administrator judiciar, a notificat oficial, in baza art. 69 (1) din Codul Muncii, cele doua sindicate existente in societate ca intentioneaza sistarea activitatii de productie pe termen nedefinit, respectiv desfiintarea unui numar mare de posturi, ceea ce va antrena o serie de concedieri colective. Din analiza realizata se preconizeaza ca sistarea activitatii de productie va determina desfiintarea unui numar de aproximativ 1200 de posturi”, se arată într-un anunţ publicat la Bursă.
Decizia a fost determinată de situaţia generală a combinatului, ca urmare a problemelor financiare, agravate de lipsa activităţii în contextul pandemiei, timp în care compania a suportat din fonduri proprii indemnizatiile de somaj tehnic ale salariatilor.
Sistarea producţiei şi concedieraa angajaţilor sunt motivate şi de imposibilitatea continuarii productiei in lipsa capitalului de lucru, precum si de necesitatea de a nu creste datoriile provenite din activitatea curenta precum si epuizarea resurselor financiare din care s-ar fi putut asigura plata indemnizatiilor de somaj ethnic, se precizează în anunţ.
Compania este deţinută de Mazur Investments Ltd din CIpru, cu 86%, şi de statul român cu 4%.
Potrivit anunţului, creditorii societăţii au aprobat în octombrie 2019 un plan de reorganizare care prevedea vânzarea combinatului către Laminorul Danube Mettallurgical Enterprise, deţinută de compania poloneză Sunningwell International Polska, conform ofertei depuse de catre acestea in schimbul unui pret care ar fi constituit sursa financiara pentru plata integral a datoriilor bugetare si salariale.
Planul a fost ulterior atacat în instanţă de un creditor al COS Târgovişte. În urma acestei măsuri, Laminorul Danube Mettallurgical Enterprise a anunţat administratorul judiciar privind imposibilitatea de a face plata în condiţii de incertitudine.
În plus, investitorul a decis suspendarea contractului de închiriere a activelor COS după ce Polonia a instituit măsuri severe de restricţionare a activităţilor economice.
COS Târgovişte a încheiat 2019 cu venituri din vânzări de 590.8 milioane lei şi un profit net de 140.4 milioane lei. Activele companiei se ridică la 319 miliaone lei, iar datoriile la 543 milioane lei.
În T1 2020, afacerile companiei s-au redus la 19 miliaone lei, faţă de 158 milioane lei în T1 2019, şi a raportat piederi de 24 milioane lei, faţă de 14 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Sindicatul Valahia a anunţat, joi, pe pagina de Facebook, că a primit o notificare de la conducerea COS Târgovişte cu privire la încetarea producţiei pe termen nedefinit şi că se va face concedierea colectivă care va viza aproximativ 1.200 de angajaţi, dar nu se precizează data de la care se vor face aceste concedieri.
Mână criminală la catedrala din Nantes - Franța
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la catedrala din Nantes.
O anchetă a fost deschisă pentru „incendiere premeditată”.
Conform procurorului regiunii, Pierre Sennes, trei focare au fost observate în interiorul catedralei – unul la nivelul marii orgi, unul la dreapta şi altul la stânga naosului -, ceea ce l-a făcut să decidă că a existat o mână criminală.
O angajată a unei brutării aflate peste drum de catedrală a alertat pompierii sâmbătă dimineaţă după ce a văzut flăcări.
Pompierii au anunțat în jurul orei 10.00 că focul e sub control.
„Pagubele sunt concentrate în jurul marii orgi, care pare complet distrusă. Platforma pe care se situează este foarte instabilă și amenință să se prăbușească”, a declarat directorul departamentului de pompieri, generalul Laurent Ferlay.
Într-o primă reacție Centrul operaţional departamental pentru situaţii de urgenţă (Codis) a transmis: ”Focul nu a fost stins, este în curs de atac. Este un incendiu mare”.
Nu este prima dată când această catedrală este afectată de un incendiu. La 28 ianuarie 1972, turla catedralei gotice Saint-Pierre-et-Saint-Paul, situată în centrul oraşului Nantes şi construită între secolele XV şi XIX, a fost distrusă de flăcări.
Când ești în direct la TV se poate întâmpla tot felul de lucruri, cum ar fi probleme tehnice sau oaspeți neprevăzuți și nu poți trage un nou cadru. Dar o prezentatoare din Ucraina s-a confruntat cu o problemă neobișnuită săptămâna aceasta când o bucată dintr-un dinte din față s-a rupt și a căzut în timp ce vorbea, relatează BBC.
În data de 18.07.2020 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Brigada de Poliție Transport Public a desfășurat acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55/2020, măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, la metrou.
Aceste acțiuni vor continua, pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat de liniște publică.
O serie de hărți realizate pe baza datelor satelitare culese pe o perioadă de cinci ani dezvăluie mai multe de zone din România care se scufundă cu câțiva centimetri pe an. Harta realizată de compania Terrasigna arată, cu acuratețe milimetrică, zonele stabile și instabile. În București, câteva zone de-a lungul salbei de lacuri de pe râul Colentina și de-a lungul râului Dâmbovița au o variație a deplasării terenului de până la 1 cm pe an.
Câteva zone bine delimitate din București se scufundă cu până la 1 cm pe an. Este vorba de clădiri din apropierea râului Colentina și a salbei de lacuri și de-a lungul râului Dâmbovița, care au fost construite pe un teren moale, stabilizat artificial, anunță compania printr-un comunicat.
- Pentru a facilita citirea și interpretarea hărților, au fost folosite coduri de culoare graduale, de la roșu — ce marchează zone cu o scufundare/tasare însemnată, între 10 și 25 mm/an, prin verde — ce marchează zonele cu o variație de sub 2 mm/an, spre albastru - ce marchează zone cu o ridicare/umflare însemnată, de peste 10 mm/an.
„Sateliții Copernicus Sentinel-1 A/B trec o dată la șase zile peste aceeași zona de 150 km x 250 km și realizează imagini satelitare ale zonei respective, acoperind astfel întreaga Europă”, a explicat Valentin Poncos, responsabil de prelucrarea datelor satelitare în cadrul Terrasigna. „Pentru a obține deplasarea terenului se apelează la o tehnică avansată de procesare a imaginilor radar, cunoscută sub numele de Persistent Scatterer Interferometry (PSI).”
„Practic, senzorul montat la bordul satelitului trimite microunde electromagnetice spre suprafața terestră și, în funcție de reflexia sa pe așa-numitele ținte radar (care pot fi clădiri, stânci, diverse infrastructuri) și timpul în care unda se întoarce la senzor, se poate determina, cu o precizie extraordinară, distanța lor față de senzor. Mai departe, prin procesarea datelor culese de satelit pentru aceeași porțiune de teren, pe o perioadă de cinci ani, am putut estima, în milimetri/an, deplasarea medie anuală.”
Guvernatorul statului Georgia, Brian Kemp, a dat în judecată autoritățile locale din Atlanta pentru a preveni ca orașul american să impună obligativitatea purtării măștii în public, relatează BBC.
Coronavirus SUA: Guvernatorul statului Georgia a dat în judecată primăria Atlanta pentru a o împiedica să facă obligatorie purtarea măștii.
"M-ați sunat să mă trageți pe mine la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, nu am timp", a fost reacția managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, în momentul în care l-am sunat să îl întrebăm cum explică faptul că unitatea medicală pe care o conduce a cerut doar aviz de spital de triaj pentru un spital modular cu 38 de paturi de terapie intensivă pentru pacienți COVID în stare critică. Spitalul modular construit de Asociația ”Dăruiește Viață” din donații și sponsorizări, cel mai modern de acest fel din țară, este gata de o lună. În timp ce Raed Arafat se plânge la tv că în spitalele din București nu mai sunt locuri în secțiile ATI pentru COVID, spitalul modular zace nefolosit.
Kafka și paturile de Terapie Intensivă pentru COVID: În timp ce Raed Arafat se plânge că în București nu mai sunt locuri, spitalul modular construit de Dăruiește Viață e gata de o lună. Nu a putut fi folosit din cauză că spitalul Elias, în curtea căruia se află, nu a cerut aviz
"M-ați sunat să mă trageți pe mine la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, nu am timp", a fost reacția managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, în momentul în care l-am sunat să îl întrebăm cum explică faptul că unitatea medicală pe care o conduce a cerut doar aviz de spital de triaj pentru un spital modular cu 38 de paturi de terapie intensivă pentru pacienți COVID în stare critică. Spitalul modular construit de Asociația Dăruiește Viață din donații și sponsorizări, cel mai modern de acest fel din țară, este gata de o lună. În timp ce Raed Arafat se plânge la tv că în spitalele din București nu mai sunt locuri în secțiile ATI pentru COVID, spitalul modular zace nefolosit. Cauza: spitalul Elias, în curtea căruia a fost construit, nu a cerut Ministerului Sănătății și DSP aviz pentru spital COVID de terapie intensivă, ci doar pentru spital de triaj, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru HotNews.ro. Ministrul Sănătății mai spune că a discutat sâmbătă dimineață cu managerul spitalului Elias și au convenit ca spitalul modular să fie folosit ca spital ATI COVID. Nelu Tătaru speră ca procedura să dureze în jur de două zile.
Ministrul Sănătății l-a convins pe managerul spitalului Elias că e nevoie de spitalul modular
În cele din urmă, Nelu Tătaru și managerul Spitalului Elias au convenit, sâmbătă dimineață, ca spitalul modular din curtea spitalului Elias să fie folosit ca spital ATI COVID. Nelu Tătaru speră ca procedura și acordarea avizului de către DSP să nu dureze mai mult de două zile, iar spitalul să poată fi apoi folosit, deoarece "este nevoie de el", spune ministrul Sănătății.
"Dumneavoastră mă sunați să mă trageți la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, pentru că sunt în discuții cu domnul secretar de stat Arafat despre modalitatea în care putem conforma acel spital, mă rog, acea incintă, pentru a putea deveni o incintă în care să se acorde îngrijiri de Terapie Intensivă. În acest moment eu vorbesc cu domnul secretar de stat în acest sens, nu am timp." - prima reacție a lui Mugur Ardelean, managerul Spitalului Elias, sâmbătă dimineață, în momentul în care a fost contactat de HotNews.ro.
Oana Gheorghiu (Dăruiește Viață): Nu știm de ce spitalul nu este folosit, mai ales acum, când autoritățile anunță că nu mai au locuri în Terapie Intensivă
Cel mai modern spital modular COVID din țară. 250.000 de români au donat pentru construirea lui
Pe șantierul spitalului, o echipă de aproximativ 70 de oameni a lucrat zi de zi pentru finalizarea proiectului.
Spitalul modular are 38 de paturi, iar fiecare pat este dotat cu gaze medicale pentru a putea trata cazuri grave (de terapie intensivă). Este un spital care crește numărul de paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19 și care va fi transformat, după epidemie, în spital pentru mari arși, în condițiile în care România are extrem de puține paturi și pentru acești pacienți, chiar și la aproape 5 ani după Colectiv. Costurile de relocare și de refolosire ca spital pentru mari arși sunt mici, spun reprezentanții Dăruiește Viață.
Din momentul izbucnirii crizei coronavirusului în România, Asociația Dăruiește Viață a direcționat toate donațiile primite către sprijinirea spitalelor în lupta împotriva coronavirusului - aparatură și materiale de protecție. La începutul lunii aprilie, asociația fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a anunțat că începe construcția unui spital modular în curtea Spitalului Elias din București, unde urmează să fie tratați pacienți infectați cu coronavirus.
Spitalul modular din curtea Spitalului Elias este al doilea spital construit de Asociația Dăruiește Viață, după cel pentru copii bolnavi de cancer, care este în construcție, în curtea Spitalului Marie Curie din București.
Legea privind carantina și izolarea a fost promulgată, astăzi sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, moment din care va începe să își producă efectele.
Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, însă odată ajuns la Senat, proiectul de act normativ a născut numeroase controverse.
După zile întregi de dezbateri, senatorii jurişti au stabilit următoarele reguli : izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.
Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.
Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, au mai decis senatorii jurişti.
În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.
Cei care nu respectă regulile de izolare ar urma să fie sancţionaţi. La fel şi cei care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din ţările ”roşii” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar, dacă nu au posibilitatea, vor fi plasaţi în spaţii ale statului. La fel şi persoanele care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.
Senatorii jurişti au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.
În plus, au stablit şi ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de coronavirus şi nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei. Părinţii, medicul sau Direcţia de Sănătate Publică (DSP) vor anunţa serviciul de asistenţă socială care va monitoriza situaţia şi, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiţi temporar.
7.17.2020
Satul, țara și guvernele - Monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania, afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie, pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual, din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !
Un prieten venit în vizită la mine în sat s-a apucat să cerceteze pictura din biserică și numele oamenilor de pe crucile din cimitir. A observat repede ceea ce noi știam bine dar, luați cu alergăturile zilnice, am început să uităm. Că în față, în stînga și în dreapta intrării în cimitirul din satul meu mic, plătitor de impozite și pe la 1750, se află monumentele funerare ale celor căzuți pe front în Primul și în cel de-Al Doilea Război Mondial.
L-am dus pe oaspetele meu să vadă și Mărtinești, centrul de comună unde, la intersecția a două ulițe principale, se află momnumentul principal al eroilor căzuți pe front. În Primul și al Doilea Război Mondial. Am mers apoi la Geoagiu și Bozeș. În Bozeș, un sat care ține de Geoagiu, la cea mai frumoasă intersecție din sat, se află acealași monument omagial dedicat eroilor din cele două războaie mondiale. Același monument simplu, cu toate numele celor „căzuți” înscrise pe o placă de marmură sau de bronz se află la Turdaș, la Pricaz, la Boșorod, la Romos și în mai toate centrele de comună din județul Hunedoara. Chiar orb să fii și împiediecat la minte să nu te colinde gîndul (și să nu-ți dai seama!) că în mare parte, ambele conflagrații mondiale, în cazul României, au fost duse de tinerii țărani. În prima jumătate a secolului XX, România urbană nu însemna același lucru cu cea de astăzi. Se baza pe țărani. Punct. Și pe sacrificiul lor s-a clădit România Mare și, mai apoi, România pornită în războiul împotriva Rusiei Sovietice și, după întoarcerea armelor, a Germaniei naziste. Adică România anilor noștri.
Ce vreau să spun? Că istoria României din ultima sută de ani este clădită pe sacrificiul țăranilor și al satului românesc. Cu ce s-au ales? După Primul Război Mondial, cu Marea Unire și cu împărțirea de pămînturi celor întorși de pe front, cu reforma agrară, cu așa zisa „comisație”. Iar, după al doilea, cu confiscarea tuturor pămînturilor moștenite de la părinți sau primite de la România Întregită după ”Marea Bătaie”. Așa numea străbunicul meu dinspre mamă, moț din Apuseni, din comuna Ceru-Băcăinți, Primul Război Mondial!
Buuun! Și de ce toată această rememorare a sacrificiilor făcute de neamul țăranilor din toată România? Pentru că satul românesc, în ciuda programelor de asfaltare a ulițelor și de alimentare cu apă, decade văzînd cu ochii. Programele guvernelor românești, indiferent de ce coloratură au fost, cu intenții de salvare sau de relansare a zonei rurale, s-au schimbat de la un mandat poltitic la celălalt și nici un plan nu a ajuns pînă la capăt. Adică nu s-a încheiat decît cu niște beneficii pentru cei mai șmecheri. Și satele României, ca și orașele, au avut clanurile lor de profitori. Unii au murit pe front, ceilalți au tras foloasele de acasă.
Ce vreau să spun? Că monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !
Asta este tot ce voiam să spun !
Ce mai zice Mugur Isărescu despre starea economiei ?
Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o declarație de presă, în care arată ce ar fi făcut Banca în ultima perioadă.
Declarația lui Isărescu, integral:
„În ultimele săptămâni, Banca Națională a României a continuat să monitorizeze și să evalueze datele relevante din perspectiva impactului economic al pandemiei de coronavirus, precum și efectele deciziilor și măsurilor de politică monetară adoptate de CA al BNR în ședințele din 20.03.2020 și 29.05.2020, acționând, totodată, pentru punerea lor în practică.
Deficitul de lichiditate pe piața monetară s-a menţinut la cote relativ importante; în consecinţă BNR a continuat să furnizeze lichiditate instituțiilor de credit prin operațiuni repo efectuate pe baze bilaterale, media zilnică a stocului acestor operațiuni situându-se în perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 mld. lei. Totodată, banca centrală a continuat cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară, al căror volum total a ajuns în data de 15 iulie 2020 la aproape 4,4 mld lei.
Această abordare a permis funcționarea fluentă a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, în vederea finanțării în bune condiții a cheltuielilor bugetare și economiei reale, în condiții de relativă stabilitate a cursului de schimb leu/euro. Astfel, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2020, pe piața primară a titlurilor de stat s-au derulat 12 emisiuni ale MFP, în valoare totală de circa 10,0 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise. De altfel, în luna iunie, emisiunile de titluri de stat au consemnat al doilea vârf istoric ca valoare brută, și un maxim absolut ca valoare netă. Randamentele medii acceptate în cadrul licitațiilor au continuat să coboare, mai accentuat în cazul titlurilor pe termen mai lung, inclusiv în condițiile unei ușoare corecții descendente a marjei de risc.
În același timp, cotația ROBOR3M a scăzut la 2,15 la sută – cel mai redus nivel post-aprilie 2018 -, iar IRCC s-a diminuat la începutul trimestrului III la 2,41 la sută; totodată, cotațiile de referință de pe piața secundară a titlurilor de stat s-au stabilizat la valori apropiate minimelor din acest an atinse în prima decadă a lunii martie, pe aproape toate scadențele.
La rândul lor, ratele dobânzilor la creditele noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor au avut o tendință evidentă de scădere în ultimele luni, media lor ajungând în aprilie la 6,05 la sută, de la 7,24 la sută în februarie 2020, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen a rămas relativ constantă (2,09 la sută în aprilie și mai, față de 2,12 la sută în februarie). Drept consecință, ecartul dintre ratele medii ale dobânzilor la credite şi cele la depozite s-a redus pronunțat, atingând în aprilie cea mai mică valoare din ultimii 9 ani și jumătate, iar pe segmentul societăților nefinanciare ecartul a coborât în mai a.c. la un minim istoric.
Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare. Prin urmare, BNR va monitoriza pe mai departe toate evoluțiile relevante și va actualiza evaluările, continuând totodată să acționeze în direcția furnizării lichidității necesare sistemului bancar (fără a afecta stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului), în condițiile unei reduceri graduale și sustenabile a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanțare a economiei reale și a sectorului bugetar”.
Trecerea de la MCV la ”Mecanismul de Proteste și Decapitare” La ce servește MCV ?
Ce se întâmplă în Bulgaria, pe scurt. Avem proteste anticorupție la Sofia și Varna, al căror fitil a fost implicarea instituției omoloage a SPP-ului din România în paza și protecția a doi oligarhi corupți, proaspăt exonerați de noul procuror general al țării. Mai avem apoi un scandal pornit de la înregistrări publicate de un anonim în care se pare că premierul bulgar Boiko Borissov amenință să distrugă un politician rival. Iar apoi îl mai avem pe președintele socialist al Bulgariei, Rumen Radev, coborât în mijlocul protestatarilor si acuzând ”mafia” și ”corupția” guvernulu, încurajând protestele și cerând demisia guvernului.
Scandal cu procurori, amenințări și omoloaga SPP din Bulgaria
La jumătatea lunii trecute a erupt un scandal politic, iar protestele se țin lanț de mai bine de o săptămână. Ceva s-a dereglat în sistemul de la Sofia odată cu numirea unui nou procuror general, Ivan Ghesev, la finalul anului trecut, și trecerea predecesorului sau, Sotir Țațarov, în fruntea Comisiei Anticorupție.
Noul procuror general Ghesev a riscat mai mult decât Țațarov și renunțat la urmărirea penala a politicianului Delian Peevski, un oligarh care la 25 de ani ajunsese viceministru, a fost șef al comisiei parlamentare pentru supravegherea serviciilor secrete, ba chiar a fost o scurtă perioadă și director al serviciului intern de informații. Peevski era urmărit penal în dosarul devalizării băncii Corpbank. Procurorul Gheșev a renunțat la urmarirea lui Peevski. Acesta din urma și-a găsit refugiu politic în partidul minorității turce, dominat de Ahmed Dogan, un oligarh ceva mai discret în Bulgaria.
Butoiul cu pulbere al scandalurilor oligarhilor bulgari avea nevoie de un fitil. Iar acest fitil a fost publicarea anonimă pe YouTube, la jumătatea lunii iunie, a unor înregistrări audio în care premierul Boyko Borissov spune că vrea să ”o ardă” pe eurodeputata socialistă Elena Ionceva (fostă jurnalistă, cea care a facut relatat pentru prima data ca premierul Borisov este investigat de poliția catalană pentru spălare de bani. Mai amintim ca Ionceva a fost multa vreme iubita liderului socialist bulgar Serghei Stanișev, fost președinte al PES). Și tot la jumătatea lunii iunie au apărut imagini cu Borissov dormind în biroul reședinței primului-ministru cu un pistol la cap, lângă un dulap plin de bani. Premierul a negat autenticitatea fotografiei, iar despre înregistrari a spus ca sunt editate.
Și a mai fost nevoie de un fitil – Hristo Ivanov, pentru o scurtă perioada ministru al Justiției în guvernarea Borisov și acum militant antiocorupție și președintele partidului de buzunar ”Da Bulgaria”, fără reprezentare parlamentară națională și cu un singur eurodeputat la Bruxelles. Acesta a intrat într-o altercație cu gărzile lui Ahmed Dogan, despre care s-a aflat ulterior că sunt membri ai instituției omoloage SPP-ului din România. Asta a stârnit un nou val de indignare.
Și astfel au început protestele din Bulgaria, soldate până acum cu demiterea de către Borissov a miniștrilor Economiei, Finanțelor și Internelor. Borissov a spus însă limpede că nu va demisiona.
Hocus-pocus la Bruxelles: Președintele pro-rus devine președintele anticorupție
Imaginile cu președintele Bulgariei în mijlocul protestatarilor, spunând ”e timpul să dăm jos mafia din guvern”, par un deja vu pentru români. Poate, dacă era iarnă, Radev ar fi îmbrăcat o geacă roșie. Dar nu este așa! Publicația bruxelleză Politico uită să amintească în articolele aproape laudative de acum despre președintele Radev ce scria despre acesta la momentul preluării funcției, în 2017: ”Candidatul pro-rus îi dă o lovitură premierului în alegerile din Bulgaria”. Radev era făcut tuna cu pământul în presa vestica pentru viziunile sale pro-ruse, pentru că va aservi și mai mult țara Rusiei sub aspect energetic și pentru ca s-a opus oferirii unor atribuții suplimentare serviciilor secrete și procurorilor în urmărirea convorbirilor. Acum, Radev este prezedntat ca un președinte bun pentru Bulgaria, care se pare că și-a început deja campania pentru alegerile din 2021.
La ce servește MCV ?
Ce iarăși nu scrie presa de la Bruxelles este că această Bulgarie condusă de o mafie, după cum este citat președintele Radev, a fost lăudată în raportul MCV din 2019, în timp ce Romania era făcută una cu pământul. Raportul din octombrie 2019 concluziona că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată.
Cât de independentă este justiția din Bulgaria și cât de corect a fost raportul MCV o arată acum lăudatul președinte Rumen Radev, care spune: ”E momentul să scoatem mafia din birourile procurorilor, de care mafia se folosește în modul cel mai lipsit de scrupule și care protejează represiune politică”. Simplu, este vorba despre acea ”unitate specială” sau ”brigadă de represalii”, din Parchetul General bulgar despre mulți procurori au vorbit, dar la care la care rapoartele MCV au închis ochii. Această unitate instrumenta dosare împotriva unor indivizi implicați în infracțiuni economice, dsare care au fost folosite ca un mijloc de ”redirecționare” a resurselor lor financiare către partidele aflate la putere. Unitatea specială a procuraturii avea un rol cheie în aceste procese. Majoritatea dosarelor nu duceau la condamnări la închisoare, ci erau ”aruncate la gunoi” după ce urmăriții ajungeau la o înțelegere cu procurorul general.
Acesta este motivul pentru care analiști cât se poate de pro-europeni din Bulgaria, precum Dimitar Becev, susțin că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un eșec și trebuie să dispară. ”Și să spunem adevărul. Înregistrări precum cea în care cineva care pare să fie premierul Borissov amenință o eurodeputată într-un scandal privind fraudarea fondurilor UE sunt deseori trecute cu vederea atât la Sofia, cât și la Bruxelles”, scrie Becev pentru Politico.
Da, așa este. Însă nu și în cazul României, în care scandalui mult mai puțin grave duc la un raport MCV catastrofal în 2019. De ce? Pentru că, așa cum o arată protestele din Bulgaria, MCV a dovedit că este un instrument de presiune politică. Pentru că președintele Klaus Iohhanis trebuia să câștige alegerile din Romania, MCV i-a dat o mână de ajutor. Și pentru că guvernul Borissov de la Sofia era văzut bine de Bruxelles, MCV i-a dat și lui o mână de ajutor, câtă vreme ”preferă să se comporte ca niște guvernatori UE într-o colonie”, în cuvintele lui Spasimir Domaradzki, profesor de științe politice la Universitatea Lazarski din Varșovia.
Aceste calcule și strategii de control asupra statelor membre au dus la eșecul MCV, care a început să-și arate adevărata utilitate – schimbarea sau perpetuarea a unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.
Și cum va fi atins obiectivul oficial declarat al independenței justiției, anticorupției, dacă MCV-ul și-a demonstrat ineficiența? O spune același Dimitar Becev: ”Lecția învățată de o minoritate vocala din Bulgaria este că schimbarea trebuie făcută de jos în sus. Și, la șapte ani de la numirea oligarhului Delian Peevski în fruntea serviciului de informații, sunt mulți oameni furioși în Bulgaria, care cred în statul de drept și echitate”. Mecanismele UE au eșuat, iar acum este rândul ”unei minorități vocale” să tragă elitele la răspundere. Cu alte cuvinte, nu se va schimba nimic în Bulgaria, și nici în România. Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi înlocuit cu un ”Mecanism de Proteste și Decapitare” a guvernelor ce va avea aceeași funcție – schimbarea sau perpetuarea unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.
sursa:https://www.cotidianul.ro/trecerea-de-la-mcv-la-mecanismul-de-proteste-si-decapitare/