9.23.2020

Firea, anunţ pentru bucureşteni înainte de votul de duminică: Am luat toate măsurile

 


Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că a luat toate măsurile pentru ca bucureştenii să poată vota duminică în siguranţă, având în vedere că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus.

ALEGERI LOCALE 2020. "Votul este esența democrației! Votul este un drept constituțional al fiecăruia dintre noi, câștigat prin multă suferință.

ALEGERI LOCALE 2020. Împreună cu toți colegii mei candidați la primăriile de sector, primari și viceprimari în funcție, am luat toate măsurile ca duminică, 27 septembrie, în București să se voteze în siguranță. 

ALEGERI LOCALE 2020. Îi asigur pe toți bucureștenii că pot veni fără grijă la vot!", a scris primarul Capitalei, Gabriela Firea, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/alegeri-locale-2020-firea-anunt-pentru-bucuresteni-inainte-de-votul-de-duminica-am-luat-toate-582473.html

ISTORIA FĂRĂ PERDEA - SECURITATEA din ROMÂNIA

 


“Tovarăşi ! Principalul nostru duşman este lipsurile noastre !” Aşa îşi începea cuvîntarea la 1 martie 1950 generalul Pintilie Gheorghe, fost agent NKVD cu misiune în România sub numele de Pantelei Bodnarenko şi ajuns şef al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului.




Sute de mii de români au căzut victime opresiunii din primii ani ai regimului comunist, iar cel mai temut instrumnet al acestuia a fost Direcţia Generală a Securităţii Poporului, înfiinţată în 1948 şi controlată de sovietici.

Direcţia Generală a Securităţii Poporului a fost înfiinţată oficial în 1948, printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România. 

Potrivit istoricilor, bazele Securităţii au fost puse încă din 1944, de o divizie a NKVD condusă în România până în 1948 de colonelul NKVD Alexandru Nicolski (pe numele real Boris Grünberg). 

Misiunea ei era înlocuirea serviciilor secrete din ţările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Decretul de înfiinţare conferea Securităţii rolul de „a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi".

În timp ce numărul ofiţerilor de miliţie s-a redus la sfârşitul anilor 1940, Securitatea se extindea înrolând în structurile ei tot mai mulţi români, informau note secrete din anii 1950, păstrate în arhiva Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA. 

Angajamentul turnătorului la Securitate 

Ofiţerii de securitate erau recrutaţi cel mai adesea din rândul tinerilor din familii de muncitori. Angajamentele pe care românii le semnau la sfârşitul anilor 1940 pentru a deveni colaboratori ai Securităţii arătau astfel: 

„Angajament. Subsemnatul (...), îmi iau următorul angajament faţă de Securitatea Poporului, prin Biroul de Securitate Hunedoara, că: Mă oblig de a aduce la cunoştinţa Securităţii din (...) toate zvonurile ostile asupra actualului regim democratic, care le voi auzi, cu date reale şi concrete. Îmi iau angajamentul că la caz de anumite stări de fapt care s-ar putea întâmpla în comuna de unde locuiesc le voi aduce la cunoştinţa Biroului de Securitate şi voi căuta pe cât posibil de a furniza informaţiuni pentru Securitate, de a o ţine la curent cu toate evenimentele întâmplate, prin orice fel de metode. Toate informaţiunile culese din popor care ar interesa Securitatea Poporului din R. P. R. le voi aduce la timp la cunoştinţa Biroului de Securitate, în scris. Voi căuta să dau la maximum tot felul de informaţii şi îmi iau angajamentul că voi păstra secretul ce mi s-a încredinţat de către Biroul de Securitate, iar în caz că nu voi respecta prezentul angajament, cer să fiu pedepsit de legile scrise şi nescrise, din Republica Populară Română”, arăta un document al Poliţiei Secrete, datat la Hunedoara, în 19 februarie 1949 şi păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara. 

80.000 de români, victime ale Securităţii 

Primul director al Securităţii a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiuşa (nume real: Panteleimon Bodnarenko), iar adjuncţii săi erau Alexandru Nicolski şi Vladimir Mazuru (nume real: Vladimir Mazurov). 

Cei 3 erau ofiţeri ai serviciilro secrete sovietice. Gheorghe Pinitilie (1902 - 1985) numit şi Pantiuşa, s-a numărat printre personalităţile cele mai controversate din România anilor 1950. 

Potrivit unor rapoarte dezvăluite de fostul şef al spionajului românsc Ion Mihai Pacepa, între 1948 şi 1952 ar fi pierit peste 80.000 de români în închisorile şi lagărele regimului comunist. 

Pantiuşa a aprobat arestarea în 15 mai 1948 a 15.000 de foşti membri ai organizaţiei fasciste Garda de Fier, afirma autorul volumului „Moştenirea Kremlinului”. Câteva zile mai târziu, a decis arestarea a 3.000 de ofiţeri ai Armatei române, consideraţi „burghezi”. Tot atunci au fost trimişi în închisori peste 2.000 de foşti membri ai Partidului Naţional Ţărănist şi Partidului Naţional Liberal, consideraţi simpatizanţi ai Occidentului. 

În 1951, scrie Pacepa, generalul Pantiuşa a ordonat arestarea în secret a peste 400 de preoţi ortodocşi şi romano-catolici, iar la începutul anului 1952 au fost trimişi în lagăre 50.000 de ţărani care se opuneau colectivizării. 

Din Bucureşti şi din centrele urbane au fost deportaţi peste 200.000 de oameni, acuzaţi de parazitism şi diverse infracţiuni, trimişi în lagărele de muncă în aşteptarea unor procese. 

Fenomenul Piteşti Agentul sovietic Alexandru Nicolski (1915 – 1992) s-a numărat printre cei mai temuţi torţionari din istoria Securităţii regimului comunist. A coordonat, susţin istoricii, „Experimentul Piteşti” care prevedea „reeducarea prin tortură” a deţinuţilor politici, mulţi dintre ei fiind tineri şi studenţi care îşi manifestaseră adversitatea faţă de comunişti. „Şef al Securităţii, un rus pe nume Sergiu Nikolov Nikolski, ia parte personal la torturarea prizonierilor politici, care cțndva  erau persoane importante”, informa o notă secretă a CIA, din 1951.

Eugen Ţurcanu (1925 - 1954), unul dintre cei mai faimoşi torţionari ai anilor 1950, ar fi fost ales să pună în practică, prin tortură, experimentul „reeducării” condus de Nicolski. „Timp de câteva săptămâni, studenţii erau torturaţi zi şi noapte, fără întrerupere, până când, rând pe rând, au căzut. Creierele le-au fost şterse, ei au fost imbecilizaţi şi transformaţi in bestii, în roboţi, care executau ordinele lui Ţurcanu cu o conştiinciozitate şi fidelitate de neimaginat. 

În felul acesta, Ţurcanu şi-a creat o echipă de aproximativ 20-30 de ajutoare cu care a distrus în continuare, în formă de avalanşă, pe toţi studenţii până la ultimul”, scria Octavian Voinea, în volumul „Masacrarea studenţimii române”. 

Mii de oameni au fost victime ale atrocităţilor comise de torţionari la începutul anilro 1950.  „Ţurcanu era folosit de autorităţile închisorii ca o forţă de poliţie internă. Toţi cei care luau parte la procesul de reeducare trebuiau ca suplimentar să scrie declaraţii despre trecutul lor politic şi să dea informaţii despre foştii lor colaboratori. 

Arestările în masă de mai târziu au fost efectuate pe baza acestor denunţuri. Prizonierii care nu aparţineau acestui grup erau adesea spionaţi şi bătuţi”, arăta o notă secretă a CIA, din 30 martie 1953. 

Mai bine hrăniţi ca miliţienii 

Direcţiile regionale ale Securităţii Poporului erau conduse la începutul anului 1950 de: Ludovic Cszeller (Oradea), Tudoriani Sepeanu (Bucureşti), Mihail Patriciu (Cluj), Emil Calushek (Braşov), Ambrus Kelemen (Timişoara), Isac Popioi (Suceava), Vasile Crăciun (Sibiu), Mircea Cândiani (Constanţa) arăta o informare a CIA din 1951. 

În 1951 existau 11 batalioane de Securitate, organizate în: Băneasa, Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Abrud, Oradea, Orăştie, Floreşti-Cluj, Braşov, Iaşi, Constanţa, Craiova, informa o notă secretă din arhivele CIA. 

Trupele de Securitate erau dotate cu arme şi echipamente de cea mai bună calitate. 

Deşi purtau aceleaşi culori, gri-deschis, cu ale Miliţiei, angajaţii Securităţii erau distinşi prin calitatea mai bună a uniformelor. „Soldaţii aveau atât uniforme de vară cât şi de iarnă. În general niciunul nu poate fi văzut cu haine rupte sau peticite”, informa CIA în 1953. Hrana consta în raţii de 4.000 de calorii pe zi, în timp ce în alte unităţi ale Ministerului de Interne era de 3.200 de calorii pe zi, iar programul de antrenamente avea un nivel mai ridicat.   În 1951, potrivit unor note informative ale CIA, în Bucureşti erau circa 17.000 de agenţi ai Securităţii, iar în restul ţarii numărul lor ajungea la 70.000.



sursa:https://adevarul.ro/locale/hunedoara/securitatea-anilor-50-erau-stapanii-temutei-institutii-romani-inrolat-arata-juramantul-turnatorului-1_5c2b74bddf52022f751f37b1/index.htmlhttps://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-fara-perdea-zeii-de-lut-ai-securitatii-romane-19559974?fbclid=IwAR0tx6tceL_xvXGS1bFuEV3N1RUhntko0r1oj4FeWkbj5j1FItjCoRZCwXw

Cum votăm duminică la alegeri, ca să nu luăm COVID

 


Doi medici cunoscuţi şi care se află în linia întâi în lupta cu coronavirusul asigură că putem merge liniştiţi la votare, chiar dacă e pandemie, cu condiţia să respectăm nişte reguli, pentru a nu risca să contractăm COVID-19.

Dacă respectăm sau avem o minimă responsabilitate, cred că nu ar trebui să fie nicio problemă. De aceea, eu îndemn oamenii să meargă la vot. Trebuie însă respectate câteva reguli: să nu piardă prea mult timp acolo, la povești cu alții, și obligatoriu să fie cu mască, chiar dacă se întâlnesc în afara secției de votare.

În sală, să voteze cât mai repede și, dupa aceea, este bine să aibă un dezinfectant sau să meargă să se spele pe mâiniDacă aceste trei reguli, de distanțare, de purtare a măștii, de igienă a mâinilor, sunt respectate, nu va fi niciun risc de contaminare.

Ce facem dacă e coadă la secţia de vot

Dacă e coadă, este recomandabil să păstrăm distanța, exact ca la magazine, 1,5 - 2 metri între persoane, ca să nu fie probleme și, bineînțeles, purtarea măștii", a spus dr. Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara, potrivit gandul.ro.

La rândul său, şi managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara spune că mersul la scrutinul de duminică poate fi sigur dacă se respectă măsurile amintite mai sus.

În plus, cei doi medici au fost consultați de autoritățile locale cu privire la normele sanitare de care trebuie să ţinem cont în secțiile de votare.

Manager spital: Dezinfectaţi ştampilele după vot

ALEGERI LOCALE 2020. "Am fost consultați din punct de vedere medical asupra zilei de duminică (n.r. – 27 septembrie), asupra procesului electoral și, din punctul nostru de vedere, autoritățile locale au luat toate măsurile ce necesită o siguranță sporită a cetățeanului care iese la vot. 

Purtatul măștii, dezinfectarea suprafețelor și a ștampilelor, inclusiv distanțarea fizică noi am prevăzut-o mai mare tocmai pentru ca cetățenii, vârstnicii și inclusiv populația tânără să se simtă în siguranță. 

Personal voi ieși la vot și îndemn pe toată lumea să își exercite acest drept constituțional", a spus prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/alegeri-locale-2020-cum-votam-duminica-la-alegeri-ca-sa-nu-luam-covid-dr-virgil-musta-daca-582469.html

Mai puțin de 4.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votarea la secție, termenul a expirat

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în data de 21 septembrie, ora 23:59, a expirat perioada în care cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării s-au putut înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro cu opțiunea pentru votul la o secție de votare la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

La finalul acestei perioade, au fost înregistrați cu această opțiune un număr de 3.939 de alegători români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Termenul-limită de înregistrare a cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în afara țării ca alegători prin corespondenţă este data de 22 octombrie 2020, acesta fiind prelungit prin Legea nr. 202/2020.

Preşedintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, atrage atenția asupra faptului că mai multe țări, inclusiv din Europa, nu vor permite românilor care trăiesc pe teritoriul lor să voteze fizic, ci doar prin corespondență.


”În condițiile în care multe state - și de la nivelul Uniunii Europene, dar și din afara spațiului european - vor interzice înființarea de secții de votare atât în afara misiunilor diplomatice, cât și în interiorul acestora, le recomand tuturor românilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanță, fără costuri și fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluția pandemiei de coronavirus”, a declarat oficialul AEP.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24302081-strainatate-vot-corespondenta-termen-alegeri-parlamentare.ht

Samsung Galaxy Z Fold2 - Telefonul pliabil de 2.000 de euro

 


Piața telefoanelor pliabile începe să fie din ce în ce mai populată, iar Samsung tocmai ce a lansat cea de-a doua generație a primului său telefon pliabil. Samsung Galaxy Fold2 este un produs mult mai rafinat, care elimină aproape complet ideea că e doar un experiment năstrușnic și care propune utilizatorilor probabil cea mai bună experiență de consum multimedia pe un telefon mobil. Desigur, la un preț de circa 2.000 de euro, Fold2 trebuie să impresioneze și la alte capitole. Ne-am jucat timp de câteva zile cu cel mai recent telefon pliabil de la Samsung și iată ce am descoperit.

După ce anul trecut a lansat (de două ori) primul său telefon pliabil - Galaxy Z Fold, acum Samsung vine cu modelul succesor, a doua generați - Samsung Galaxy Z Fold2 5G - un model care practic perfecționează „noul format” și remediază o bună parte din neajunsurile remarcate la prima generație. Galaxy Fold 2 se simte acum că nu mai e doar un experiment, o curiozitate, ci e mai degrabă un produs produs matur, finisat și care își croiește propriul spațiu în piața dispozitivelor mobile.

Obișnuiți cu formatul clasic al telefoanelor, nu ne-am entuziasmat prea mult la ideea unui telefon cu un ecran extern mai mic decât unul clasic și un ecran intern care devine o mini-tabletă - părea în mintea noastră mai degrabă un răspuns la o problemă care nu există.

Dar trebuie să recunoaștem că după câteva zile de test ni s-a cam schimbat puțin optica: avantajele unui ecran mare, frumos și fluid, mai ales pentru consumul de media, cântăresc mai mult decât micile neajunsuri ale noului format.




Timp de patru zile ne-am jucat cu Galaxy Z Fold2 pe post de unic telefon personal și am savurat fiecare moment. Nu am putut să-l testăm suficient de mult încât să dăm un verdict definitiv și nici să putem consemna un review în detaliu pentru noul telefon. Vom lăsa mai jos doar o serie de impresii și lucruri pe care le-am descoperit în cele câteva scurte zile cât am avut telefonul.

Modelul testat a fost în culoarea Mystic Bronze, cu 12 GB RAM, 256 GB de stocare și a rulat pe cea mai recentă actualizare software de la Samsung.

Telefonul a fost pus la dispoziție pentru test de către Samsung, nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol. Nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare.



+ Design foarte reușit, în ciuda dimensiunilor, și un build quality de top. Cu multe din elementele reușite împrumutate de pe linia Note20, Fold2 arată foarte bine și premium, așa cum și trebuie să fie la valoarea sa.

Ecranul pliabil este senzațional la capitolul culori și luminozitate, iar acum vine și cu o rată de împrospătare de 120hz ceea ce înseamnă că totul se simte extrem de fluid, de la animații, la simple scroll-uri prin feed-urile sociale. Plus că pe ambele ecrane acum camerele sunt doar ca decupaje subtile, fără bretoane/notch-uri.

+ Este probabil cel mai bun telefon mobil pentru consum multimedia: Netflix, YouTube, Facebook, Twitter (chiar și site-ul HotNews.ro mobil :P ) - toate pe ecranul mai mare oferă o experiență mult mai plăcută pentru utilizator.

+ Ecranul, deși pliabil, pare (repetăm, pare) destul de solid la atingere, iar balamaua este cât se poate de închegată și permite ca telefonul să se deschidă la orice unghi și să rămână acolo.

Bateria - chiar ne-a impresionat plăcut autonomia lui Fold2, reușind să ne țină constant cel puțin o zi, cu peste 4 ore de ecran pe un tip de folosire medie. Fold2 vine cu aceeași capacitate a bateriei de 4.500 de mAh precum Note 20 Ultra, dar - chiar și cu două ecrane - ne-a ținut mult mai bine în cele câteva zile decât flagshipul din seria Note.

Camerele foto&video - de data aceasta pachetul de camere este cât se poate de competent și nu mai pare că e pus acolo doar să fie bifat precum în trecut la primele generații de pliabile. Rezultate sunt foarte bune, cel puțin la nivelul Note 20 și S20+.





+ Excelentă este tastatura Samsung care pe ecranul mare se „rupe” în două și, cum ții telefonul, permite folosirea super-rapidă cu degetele de la ambele mâini.
Chiar dacă se simte că Fold2 este o a doua generație, un produs care vine să corecteze multe din minusurile primei variante și pare a fi ajuns la un grad de maturitate, am observat totuși ici-colo că încă se simte acel aer de început de aventură pentru noua gamă a telefoanelor pliabile.





Apreciem mult îmbunătățirile aduse pe Fold2 față de prima generație, dar mai e loc de perfecționare. Vom fi totuși îngăduitori cu Samsung și nu vom lista lucruri care nu ne-au plăcut, ci mai degrabă lucruri pe care le-am dori schimbate sau îmbunătățite pe viitoarele modele și generații.

Așadar:

- Cititorul de amprente integrat pe lateral în butonul power ne-a dat de furcă cel mai multe în aceste zile. Culmea că tocmai ce veneam de pe un dispozitiv mult mai ieftin cu un cititor exact la fel amplasat, dar care a fost mult mai exact și rapid decât ce a pus acum Samsung pe cel mai scump telefon din gama lor. La fel ca și pe Galaxy Z Flip, celălalt produs cu ecran pliabil din gama Samsung, cititorul de amprente de pe laterală lasă de dorit și e una din zonele unde Samsung ar putea să mai lucreze.

- Pe cât de frumos și luminos este ecranul principal, cel pliabil, pe atât de uleios și plin de amprente devine după doar câteva minute de utilizare. Samsung a pus peste acest ecran o folie de protecție din plastic, dar care pare să nu aibă deloc vreo protecție cu strat oleofobic, astfel încât bucuria de a folosi un ecran atât de mare și de frumos este știrbită la „impresia artistică” ori de câte ori observi display-ul pe lumină - urme și amprente peste tot.

- Cele două difuzoare ar fi mers amplasate pe celelalte jumătăți de ecran pentru că atunci când urmărești ceva pe lat, în format la landscape, și ții telefonul cu ambele mâini, boxele sunt obturate foarte ușor sau cel puțin distorsionate din cauza a mâinilor.

- Aplicația foto&video de care ne-am plâns pe larg în recentul nostru review la Note 20 Ultra.

- Una personală, de la un bărbos: poate reușește cumva Samsung ca pe următoarea generație să facă o balama care nu mai „prinde” firele de păr din barbă de fiecare dată când ții telefonul la ureche :)

Pliul de pe ecranul mare se simte la atingere și se vede din multe unghiuri, dar nu e deranjant și, după scurt timp, utilizatorul se obișnuiește cu el într-atât încât nu-l mai observă.

Ecranul exterior e simțitor mai mare față de precedenta generație, e mult mai folositor, însă chiar și pe acesta să scrii pe tastatură poate fi o provocare. Noroc că merge tastarea prin glisarea degetelor peste litere. Altfel, de multe ori în cele câteva zile am ales să facem una alta doar pe acest ecran extern, fără a mai deschide ecranul mare, mai ales când eram în mers, în trafic sau în autobuz.





Telefonul vine cu folii aplicate pe ambele ecrane. Dacă folia de pe ecranul mic, cel extern, este una clasică (și ușor de zgâriat, aparent), folia de pe ecranul mare, cel pliabil, este una specială despre care Samsung avertizează din start ca utilizatorul să nu încerce să o dea jos.

Camerele foto principale pot fi folosite și când telefonul este pliat, cu fereastra de compoziție/aplicația afișată pe ecranul secundar. De altfel, cele mai multe poze le-am făcut așa pentru că este mai ușor decât cu telefonul în format tabletă.

Apropo de camere, Samsung a pus pe Fold2 două camere de selfie (pe ecranul mic și pe ecranul mare). După părerea noastră mai smart ar fi fost să te poată lăsa să faci selfie folosind camerele principale și așa ar fi putut renunța măcar la una din camerele inferioare de selfie și să prezinte măcar un ecran imaculat, fără decupaje. Momentan utilizatorul poate doar afișa pe ecranul mic de pe exterior imaginea live captată de camerele principale, dar nu permite și afișarea butoanelor de setări și de captare pe acel mic ecran.

Unele aplicații (puține) sunt gândite să profite de faptul că telefonul se pliază. De exemplu, aplicația foto se împarte în două când telefonul este pliat la 90 de grade. Pe partea de sus rămâne fereastra de compoziție, în timp ce pe partea de jos se mută toate butoanele și setările.

Majoritatea aplicațiilor prezintă continuitate dacă utilizatorul le deschide pe un ecran și apoi vrea să continue pe celălalt ecran. Desigur, nu toate se împacă bine cu o astfel de utilizare - exemplul suprem este Instagram.

Există setare din meniu ca unele aplicații (cele care deja sunt gândite de developeri cu astfel de opțiuni) să se deschidă în varianta de tabletă, cu mai multe elemente pe ecran pentru utilizator. De exemplu aplicația de Gmail, cea de mesaje sau Youtube pot conține o coloană în plus.

Butoanele de navigare pe ecranul mare pot fi mutate în trei poziții: stânga, centru, dreapta.

Telefonul nu permite înregistrarea a mai mult de patru amprente, iar senzorul are o suprafață mai mică decât cele tradiționale sau cele sub ecran.

Difuzoarele externe sunt puse în rame, sunt foarte puternice, cât să suplinească o mică boxă portabilă, dar au tendința să distorsioneze puțin pe înalte sau să vibreze uneori ciudat în funcție de cum sunt ținute în mână.



Fold2 vine cu relativ puține aplicații preinstalate și cu puține aplicații de bază care să dubleze aplicațiile de la Google și să creeze confuzie în rândul utilizatorilor.

Fold2 nu vine în cutie cu vreo husă specială, ci doar cu un set de căști in-ear în colaborare cu AKG și un încărcător rapid de 25W (cu fir cu mufă USB-C la ambele capete).

Telefonul poate găzdui o singură cartelă SIM și nu permite carduri de memorie.

Mai jos lăsăm o galerie foto cu câteva cadre surprinse cu camerele de pe Fold2 (pe modul Auto sau Night Mode). Pentru cei ce doresc să vadă pozele originale, inclusiv detaliile EXIF, lăsăm aici un link către o galerie Flickr.

Și un video UHD @ 30 fps. Ca întotdeauna la Samsung, filmările la 60fps - fie că sunt UHD, fie că sunt doar 1080p - sunt restricționate doar la camera principală.

Samsung Galaxy Z Fold2 5G - HARDWARE & SPECIFICAȚII


Display mare/pliabil: 7.6-inci pliabil, Dynamic AMOLED, 1768 x 2208 pixeli (~373 ppi), compatibil HDR10+ / 88,6% din suprafața frontală / protejat de o folie protectoare din plastic

Display extern: 6.23 inci Super AMOLED, 816 x 2260 (format 25:9)

Procesor: Qualcomm SM8250 Snapdragon 865+ (7 nm+) / Octa-core (1x3.09 GHz Kryo 585 & 3x2.42 GHz Kryo 585 & 4x1.8 GHz Kryo 585)

GPU: Adreno 650

RAM: 12 GB RAM

Stocare: 256 GB UFS 3.1

Baterie: 4.500 mAh Li-Ion

Camere foto:

- Principală: 12 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.76", 1.8µm, Dual Pixel PDAF, OIS
- Telefoto: 12 MP, f/2.4, 52mm (telephoto), 1/3.6", 1.0µm, PDAF, OIS, 2x optical zoom
- UltraWide: 12 MP, f/2.2, 123˚, 12mm (ultrawide), 1.12µm

Cameră foto frontală (x2): 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1.22µm

Video: (4K/UHD)2160p@60fps (doar pe camera principală) / @30 fps (pe toate trei camerele), 1080p@60fps (doar pe camera principală) / 30@fps (pe toate trei camerele), 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR10+, dual-video

Dimensiuni:
1. pliat - 159.2 x 68 x 16.8 mm
2. deschis - 159.2 x 128.2 x 6.9 mm

Greutate: 282 grame

Sistem de operare: Android 10 / One UI 2.5

Senzori: Senzor de amprentă pe lateral, în butonul power, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate

Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, A2DP, LE, aptX, USB 3.1 TypeC, Samsung Wireless DeX





Alte caracteristici:

- cititor de amprente pe margine, în lateral, în butonul power
- Always On Display
- Încărcare Wireless în ambele direcții (telefonul poate încărca la rândul său alte dispozitive) - 4.5W
- Fast battery charging - 25W (încărcator inclus în pachet, cu fir cu mufă USB-C la ambele capete)
- Fast wireless charging - 11W (Qi/PMA)
- Culori: Mystic Bronze, Mystic Black
- Difuzoare audio pe laterale
- Samsung DeX
- Căști AKG USB-C în pachet

Preț (septembrie 2020): ~9.700 lei






sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-gadget-24302172-review-samsung-galaxy-fold2-5g-romania-impresii.htm

Carantină la Madrid, românii – afectați

 

Madridul a decis să impună carantina selectiv în 37 de zone, ca să stopeze extinderea contaminărilor din regiune și nu se mai permite accesul liber în aceste cartiere şi oraşe decât pentru a ajunge la locul de muncă.

Cartierele vizate de carantina de la Madrid sunt şi zonele de rezidenţă ale românilor din capitala Spaniei. Mulţi trebuie să se adapteze acum la noile măsuri, dar nu cred ca vor opri infectările.

Locuitorii vizaţi de carantina selectivă spun că strategia administraţiei regionale este inutilă şi au protestat deja de mai multe ori împotriva controalelor pe zone.

Ultimele cifre le dau dreptate. Cel puțin 16 cartiere din Madrid au depăşit marți pragul de 1000 de infectări cu COVID-19 la suta de mii de locuitori.

Guvernul regiunii Madrid a recunoscut că nu pot aplica restricţiile pe zone şi are nevoie de poliţia naţională. Liderul regional, Isabel Díaz Ayuso, i-a cerut premierului Pedro Sánchez şi sprijinul medicilor militari ca să elibereze clinicile sanitare de cartier care sunt depăşite de situaţie.

„Oricum, oamenii din aceste zone au contact cu tot restul oraşului. În ultima vreme, am cunoscut foarte mulţi oameni din comunitatea romanească, care s-au îmbolnăvit de COVID. Au făcut forme uşoare, o singură persoană a fost internată în spital. Ei respectă izolarea, dar îmi pun problema: dacă pe aceşti oameni, pe care eu îi cunosc, nu nu i-a sunat nimeni (din sistemul sanitar), cum supraveghează 37 de de zone?”, afirmă Ica Tomi, preşedinte Asociaţia Salva din Madrid.

Pablo, locuitor al Madridului, spune că toți cetățenii sunt nemulțumiți.

„În timpul izolării din primăvară, cred că totul a funcţionat bine, pentru că măsurile au fost la fel pentru toţi, nu a fost lăsat nimeni deoparte. Cred că acum toţi suntem nemulţumiţi. Eu sunt foarte nemulţumit, dezamăgit, foarte, foarte supărat”, spune Pablo.

sursa:https://www.cotidianul.ro/carantina-la-madrid-romanii-afectati/

Un an catastrofal pentru agricultură

 


Anul agricol este afectat de secetă, iar producţia de floarea-soarelui scade cu 30% și preţurile explodează în numai două săptămâni. România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, cu 3,4 milioane de tone în 2019.

România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată şi producţia de floarea-soarelui, însă fermierii estimează o scădere de 30% a producţiei la nivel naţional în acest an agricol, până la 2,4 milioane de tone, din cauza secetei din primăvară din toată ţara şi din vară în anumite regiuni ale ţării, relatează Ziarul Financiar.

„Niciunde în ţară nu sunt zone cu recolte peste aşteptări. În sud-est sunt zone cu producţii zero. Anul 2020 este incomparabil cu ceilalţi ani. În plus, preţul pentru floarea-soarelui a crescut în două săptămâni de la 1.450 lei/t la 1.900 lei/t şi uleiul deja s-a scumpit, deoarece România este cel mai mare producător din UE, iar din cauza secetei se aşteaptă cantităţi mai slabe. Se estimează o scădere a recoltei de 30% la nivel naţional”, spune Sergiu Gorban, proprietarul traderului de cereale Transylvania Invest.

Compania din Arad a tranzacţionat peste 200.000 de tone de cereale anul trecut şi a încheiat 2019 cu o cifră de afaceri de 174 mil. lei (36,8 mil. euro), în creştere cu 7% faţă de anul precedent, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei (250.000 euro), conform datelor publice.

Seceta pedologică a afectat cel mai mult culturile de grâu şi rapiţă, mai ales în sud-estul României, unde producţiile au fost şi numai de 10% din producţia normală estimată. Ministrul agri­culturii a promis despăgubiri pentru fermierii calamitaţi, însă ei spun că nu au primit banii încă. Aceştia aşteaptă despăgubiri şi pentru porumb şi floarea-soarelui, afectate, de asemenea, de secetă.

„E catastrofal, în judeţul Galaţi este aproape calamitate totală. Am făcut la floarea-soarelui 1.200 kg/ha, adică 20-25% dintr-o producţie normală. Dar am avut zone şi cu o producţie de 300-500 kg/ha. Autorităţile au zis că ne sprijină cu bani pentru culturile de grâu şi orz, din care nu a mai rămas nimic, dar încă nu am primit ajutor”, spune Gavrilă Tuchiluş, asociat al Agrimat Matca.

Uniunea Europeană se aşteaptă ca cei mai mari trei furnizori de floarea-soarelui – România, Franţa şi Ucraina – să aibă producţii mai scăzute în 2019 din cauza secetei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/un-an-catastrofal-pentru-agricultura/

”Pandemia a fost politizată ! E foarte greșit ! ”

 


Întrebat de realizatoarea unei emisiuni dacă momentul alegerilor și campania electorală încurcă în vreun fel gestionarea pandemiei, medicul Raed Arafat a recunoscut că nu neapărat încurcă, dar îngreunează simțitor lupta cu pandemia. 

Nu pot să spun că încurcă, este o situație pe care o trăim, normal că orice campanie electorală nu face ușoară lupta cu o pandemie, automat este aspectul unei situații de urgență care se politizează. A existat politizare în această pandemie, indiferent că vrem să recunoaștem sau nu…”, a declarat Raed Arafat pentru medikatv.ro.

Realizator: Deci pandemia a fost politizată…

Raed Arafat: Fără nicio discuție, la un anumit moment, acest lucru s-a observat…Eu dacă o să spun altceva lumea o să mă ia că nu sunt serios. Deci, clar că au existat niște momente de politizare așa cum am politizat, altă dată, alte situații de urgență.

Și noi foarte mult le explicăm colegilor din organizații mondiale - s-a vorbit la NATO, s-a vorbit la UE, la Națiunile Unite - că trebuie transmis tuturor politicienilor, chiar dacă pare o utopie, că situațiile de urgență care necesită reacții imediate nu pot să devină un teren de joacă pentru politic.

Deci, să lase astfel de situații și să colaboreze, nu să le folosească ca pe un teren de joacă, e greșit! Este foarte greșit în situația unei pandemii!

Potrivit secretarului de stat, se poate ajunge chiar în situația în care ”populația să nu mai creadă nimic și să nu mai asculte nimic. Asta ar fi cel mai grav! Ar însemna să pierdem controlul.”

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/raed-arafat-spune-adevarul-pandemia-a-fost-politizata-e-foarte-gresit-putem-ajunge-582467.html

9.22.2020

Un meteorit „curcubeu” descoperit în Costa Rica ar putea conține „cărămizile vieții”

 


Un mic meteorit poros a căzut în Costa Rica la 23 aprilie 2019, iar în interiorul său s-ar putea afla „cărămizile vieţii” - un cocktail de substanţe organice considerate de oamenii de ştiinţă necesare pentru apariţia vieţii, relatează Live Science și Agerpres.


De dimensiunea unei maşini de spălat, meteoritul s-a dezintegrat la intrarea în atmosferă. Localnicii au găsit fragmente din acest meteorit împrăştiate în regiunea dintre două sate, La Palmera şi Aguas Zarcas.

Deşi meteoriţii cad zilnic pe Pământ, aceste fragmente indică faptul că acest meteorit a fost unul special: asteroidul din care provine reprezintă o „fosilă vie” a începuturilor Sistemului Solar, fiind format din praful şi gazele din compoziţia nebuloasei din care avea să se nască Soarele şi Sistemul Solar.

Aceste ingrediente, la rândul lor, sunt şi mai vechi, fiind formate în furnalul unor stele care s-au stins cu mult înainte ca Soarele să se aprindă. Asteroizii care s-au format în acele momente de naştere a Sistemului Solar fac parte dintr-o clasă denumită condrite carbonice, fiind foarte bogaţi în carbon.

Meteoritul care a căzut în Costa Rica conţine compuşi complecşi ai carbonului, probabil chiar şi aminoacizi (din care se formează proteine şi chiar molecule ADN) dar şi alte substanţe complexe care pot îndeplini roluri importante în apariţia vieţii.

Dacă alţi asteroizi formaţi la începuturile Sistemului Solar au devenit părţi ale unor planete, asteroidul din care provine meteoritul ce a căzut în Costa Rica a rămas intact pentru cea mai mare parte a timpului, compoziţia sa fiind modificată doar de influenţa îndelungată a razelor solare care au contribuit la formarea unor compuşi chimici din ce în ce mai complecşi.

Un alt meteorit care a explodat în 1969 deasupra regiunii Murchison, din vestul Australiei, avea o compoziţie similară. Aminoacizii descoperiţi în fragmentele provenite din spaţiu au contribuit la răspândirea ideii că viaţa pe pământ îşi are probabil originea în substanţele chimice aduse de meteoriţii care au bombardat Pământul la scurt timp după formarea planetei noastre.

La fel ca meteoritul din Murchison, acest fragment căzut în Costa Rica conţine praf galactic dinainte de aprinderea Soarelui pe braţul nostru din Calea Lactee. Studiile despre noul meteorit nu sunt încă finalizate, iar oamenii de ştiinţă continuă să caute compuşi organici complecşi, poate chiar proteine, care chiar dacă ar fi existat şi în conţinutul meteoritului din Murchison, au dispărut de mult timp, fiind degradate de atmosfera terestră.

Deja, conform cercetătorilor, meteoritul din Aguas Zarcas prezintă urme de aminoacizi ce nu au mai fost găsite nicăieri pe Pământ. În curând, cercetătorii vor putea studia fragmente de asteroid în stare pură, complet necontaminate, odată ce sonda japoneză Hayabusa2, lansată în 2014 în misiunea de a colecta şi mostre din asteroidul Ryuku, îşi va trimite preţioasa încărcătură pe Pământ.

De asemenea, în 2023, NASA va aduce pe Pământ mostre similare dintr-un alt asteroid, Bennu, care ar putea fi similar în compoziţie meteoritului căzut la Aguas Zarcas.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24244067-meteoritul-curcubeu-putea-contine-caramizile-vietii.htm

PROTEUS, cea mai mare stație de cercetare submarină construită vreodată

 


Fabian Cousteau, nepotul faimosului oceanograf și producător de documentare Jacques Cousteau, a prezentat un ambițios nou proiect care îi va permite să trăiască sub apă mai mult de o lună scrie Business Insider.

Proteus este planificată să fie prima dintr-o serie de stații de cercetare submarină în care oamenii de știință pot studia oceanul în timp ce locuiesc în acesta.

Pentru a explica importanța proiectului și a studiilor oceanografice viitoare Cousteau amintește că doar 5% din oceanele lumii au fost cu adevărat explorate.

„În ceea ce privește sistemul nostru de susținere a vieții, oceanul este indispensabil rezolvării celor mai importante probleme ale planetei. Provocările create de schimbările climatice, creșterea nivelului oceanelor, furtunile extreme sau virusuri reprezintă riscuri de triliarde de dolari pentru economia globală”, a afirmat acesta într-un comunicat.

Modelele stației de cercetare au fost realizate de proiectantul și antreprenorul elvețian Yves Behar alături de studioul acestuia, Fuseproject.

Cercetările realizate în cadrul Proteus ar urma să se concentreze pe conservarea oceanelor, surse de energie regenerabile și sustenabilitatea surselor de hrană, stația de cercetare fiind proiectată pentru a găzdui oameni de știință, organizații neguvernamentale și companii private.

Centrul de Învățare Fabian Cousteau a anunțat că intenționează să construiască Proteus în parteneriat cu universitățile Northeastern și Rutgers din Statele Unite într-o zonă protejată din Marea Caraibelor în largul coastei Curaçao.

Stația ar urma să fie construită la o adâncime de peste 18 metri, urmând să aibă capacitatea de a găzdui 12 persoane simultan timp de 31 de zile, mai mult decât orice altă stație de cercetare submarină existentă, Proteus fiind de patru ori mai mare decât următoarea stație submarină.



sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24274687-fabian-cousteau-planuieste-construiasca-cea-mai-mare-statie-cercetare-submarina-lume.htm

S-a rupt lanțul de iubire. Adepții #Rezist și USR+PLUS se vor întoarce împotriva lui Klaus Iohannis ?

 


Cei care urmăresc cu atenție actualitatea politică de la noi au observat poate că așa-numiții „Intelectuali ai lui Băsescu” s-au mutat cu arme și bagaje în tabăra numită generic #Rezist, acolo unde PNL nu are loc decît ca profitor de ocazie, atunci cînd mesajul anti-PSD le folosește de minune. În schimb, USR, trăgînd alături și PLUS-ul lui Cioloș, pare să fie „de acolo”, avînd același „tătuc”: SERVICIILE. Este o situaţie pe care Klaus Iohannis ar trebui s-o ia în calcul şi cred că deja staff-ul său se gîndeşte la acest lucru.

LIICEANU ŞI CĂRTĂRESCU, SUSŢINĂTORI PE FAŢĂ AI USR

Dar situația aceasta nu s-a creat acum, ci a început încă de anul trecut, de la alegerile prezidențiale, cînd Gabriel Liiceanu și Mircea Cărtărescu își anunțau susținerea pentru Dan Barna, liderul USR, și îl trăgeau de urechi pe Theordor Paleologu pentru că ei considerau candidatura sa ca luînd din voturile lui Barna (https://www.cotidianul.ro/paleologu-il-desfiinteaza-pe-liiceanu-pe-motiv-de-dan-barna/).

Scria Gabriel Liiceanu: „Rolul de aliat din umbră al Vioricăi Dăncilă și de susținător prin ricoșeu al lui Cozmin Gușă pare să-i fi revenit lui Toader Paleologu. Cum ajunge în fața unui microfon, Paleologu îl beștelește pe Barna”.

Iar Theodor Paleologu îi răspundea foarte dur: „Teza principală din articolul domnului Liiceanu nu este nimic altceva decît teoria propagandei barniste: Dan Barna nu se prăbușește din pricina propriilor erori și lipsuri, ci pentru că există o conspirație, un dedesubt. Iar această urzeală malefică are un instrument : Theodor Paleologu, “aliatul din umbră al Vioricăi Dăncilă”. Aici ridicolul frizează deja grotescul: mă și vedeți pe mine complotînd cu doamna Dăncilă în mare taină pentru a zădărnici salvarea României de către “singurul politician cu viziune modernă”. Sau imaginați-l pe Traian Băsescu punînd la cale tot felul de machiaverlîcuri în conciliabule secrete cu Fifor, Gușă și Orlando. Dedesubtologia liiceniană e de-a dreptul comică. Ea presupune un total “sacrifizio dell’ intelletto”.

Mircea Cărtărescu, în schimb, recunoștea că a votat cu Dan Barna dar, ca de obicei, o scaldă ca să dea bine în orice variantă: „Am votat cu Dan Barna nu pentru ce este, ci pentru ce nu este: nu e reprezentant al USL, ăsta este lucrul esențial pentru mine. Apoi, mi-am dorit un tur al doilea cu oameni decenți intelectual, sau măcar fluenți în limba română. Într-un fel ar fi arătat confruntarea Barna-Iohannis, altfel o să fie Dăncilă-Iohannis”.

Alegerile prezidenţiale de anul trecut reprezintă doar primul moment în care „elita lui Băsescu” şi-a arătat preferinţa pentru USR. Al doilea moment a ieşit la iveală la începutul acestui an, cînd, odată cu declanşarea crizei Coronavirus, Aceleaşi personaje, Liiceanu şi Cărtărescu, şi-au manifestat public preferinţa pentru USR-istul Vlad Voiculescu în funcţia de coordonator al situaţiei de urgenţă şi chiar în favoarea numirii acestuia ca ministru al Sănătăţii!

Astfel, aşa cum am semnalat la vremea respectivă în „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/gabriel-liiceanu-il-vrea-pe-vlad-voiculescu-seful-comisiei-coronavirus/), Gabriel Liiceanu dorea ca Vlad Voiculescu, pe care USR îl propunea încă de atunci pentru funcţia de Primar General al Capitalei, să conducă acea comisie anti-coronavirus: „Îi propun așadar, cu modestie cetățenească, celui care va fi fiind prim-ministru, să înceapă această nouă pagină de istorie, prin care competența ar urma să triumfe asupra vanităților, aranjamentelor și hărțuielilor de partid, înființând o „comisie anti-coronavirus” condusă de Vlad Voiculescu. Să i se lase în grijă să gestioneze – așa cum a dovedit că se pricepe – calamitatea care a venit peste noi. Această comisie, cu atribuții clare și puteri pe măsură, ar urma să fie creată de el cu oamenii lui, fiind dependentă numai de prim-ministru și sprijinită direct de cabinetul lui”!

De data aceasta, Mircea Cărtărescu a fost şi mai categoric, propunînd ca soluţie salvatoarea numirea lui Vlad Voiculescu ca ministru al Sănătăţii:



Cînd Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu se exprimă public într-un mod atît de categoric faţă de politică, este clar că, în laboratoarele secrete, se pregăteşte ceva.

DESEMNAREA LUI NICUŞOR DAN LA PRIMĂRIA CAPITALEI, ÎN DEFAVOAREA LUI VLAD VOICULESCU

Cînd cei doi scriitori îl susţineau pe Vlad Voiculescu la începutul crizei Coronavirus pentru funcţii importante în Guvern, acesta era propunerea USR pentru a fi candidat la funcţia de Primar General al Capitalei. De aceea, Liiceanu şi Cărtărescu încercau propulsarea lui Vlad Voiculescu, astfel încît să-i creeze o platformă electorală pentru alegerile locale! Sigur că era la mijloc şi interesul pentru banii „Unchiului Nic”, supranumit „Regele medicamentului”, cel care stă în spatele lui Vlăduţ, dar acest interes era doar o parte a înţelegerii.

Numai că Iohannis şi PNL au decis altfel: Nicuşor Dan a fost preferat să fie candidatul unic al PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, deşi acesta era deja în afara USR! Ar fi multe de discutat în privinţa acestei alegeri, dar nu este locul aici pentru o astfel de analiză, cert este însă că a fost o adevărată lovitură pentru USR şi susţinătorii săi.

Vă daţi seama, după ce încă de anul trecut Vlad Voiculescu se antrenase pentru aceste alegeri, intrînd în conflict chiar cu Gabriela Firea (Digi24 titra în octombrie: „Război Gabriela Firea – Vlad Voiculescu pe spitalul privat pentru copiii bolnavi de cancer”), desemnarea lui Nicuşor Dan drept candidat al alianţei PNL-USR-PLUS a creat o nemulţumire uriaşă în tabăra talibanilor din USR.

Aşa se face că acum, cînd focul este în curtea lui Nicuşor Dan, nici Gabriel Liiceanu, nici Mircea Cărtărescu nu scot un cuvînt în apărarea sa! Un comentariu al lui Costi Rogozanu, în „Libertatea” poate fi o explicaţie, mai ales că aminteşte de o dezbatere la GDS, în care Liiceanu a sărit la gîtul lui Nicuşor Dan pentru a-l apăra pe Traian Băsescu: „Cînd denunți corupția trebuie să ai grijă, că nu sunt numai pesediști. Nicușor Dan a fost complet domesticit de peneliști, ‘geaba îi dă acum cu ”caracatița PSD”. Eu îmi amintesc că l-am văzut prima oară într-o versiune mai credibilă, la o discuție la GDS cu Băsescu, cînd i-a spus președintelui de atunci că a girat investiții imobiliare corupte și Liiceanu a sărit ca ars să-l apere pe sfîntul Băse”!

Puse cap la cap toate aceste evenimente din trecutul recent sau mai îndepărtat, arată că Nicuşor Dan nu mai este agreat de „elita lui Băsescu”, aceasta preferîndu-l pe Vlad Voiculescu, pe care-l vedeau candidat împotriva Gabrielei Firea.

CONSECINŢELE ALEGERII LUI NICUŞOR DAN

Nu am nici o îndoială că dacă Nicuşor Dan va cîştiga alegerile de duminică „elita lui Băsescu” îl va curta din nou, căci ipocrizia de acest fel îi este caracteristică. Dacă, însă, Nicuşor Dan va pierde, să te ţii, domnule Iohannis!

De altfel, dacă citiţi cu atenţie articolele politice din diverse publicaţii, veţi observa că editorialiştii din „tabăra Liiceanu” au devenit brusc foarte agresivi la adresa lui Klaus Iohannis! Şi, într-o oarecare măsură, este normal să facă aşa, simţind că Iohannis n-ar mai vrea ca, după alegerile parlamentare, cuvîntul „corupţie” să mai fie folosit atît de des ca atunci cînd îmbrăca el geaca sa roşie.

Alegerile locale se termină duminică, dar vin cele parlamentare, unde miza nu mai este doar înfrîngerea PSD (a avut grijă Marcel Ciolacu ca PSD să nu mai fie jucător principal), ci scorul pe care-l vor obţine PNL şi USR, căci nu este greu de observat că PNL ar prefera o alianţă cu UDMR şi PMP în locul unei alianţe cu USR-PLUS.

Să citim două fragmente de pe site-urile jurnaliştilor #Rezist care devoalează şi mai clar preferinţele electorale. Mai întîi, iată un articol din „Ziariştii” (al lui Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu), semnat „Redacţia”:

În ultimele săptămâni, asperitățile dintre PNL și Alianța USR-PLUS au ieșit tot mai mult în evidență… Membri ai USR-PLUS – atât din conducerea centrală, cât și din teritoriu – s-au lansat în atacuri tot mai virulente la adresa PNL… În acest context, sprijinul USR-PLUS pentru Nicușor Dan în lupta pentru Primăria Bucureștiului pare mai degrabă modest, deși Nicușor Dan este fondatorul USR”.

Al doilea fragment este dintr-un articol al lui Dan Tăpălagă (cel care l-a cam supărat pe Iohannis la ultimele două conferinţe de presă), pe „G4Media”, care are ca punct de plecare tot declaraţia lui Ludovic Orban, prin care sugera că PNL ar putea face o alianţă la guvernare doar cu PMP şi UDMR, deci fără USR:

Prin urmare, Dan Barna și Dacian Cioloș se văd nevoiți să-și radicalizeze discursul la adresa PNL, principalul adversar politic, în speranța că își vor îmbunătăți scorul politic… Podurile dintre cele două partide aruncate acum în aer vor fi tot mai greu de refăcut după alegerile parlamentare, când, foarte probabil, se va pune problema formării unui eventual guvern comun. Liberalii le transmit deja celor de la USR PLUS că, dacă PNL va lua un scor bun la locale, confirmat ulterior la parlamentare, vor încerca să facă majoritate doar cu PMP și UDMR dacă relațiile politice cu Barna și Cioloș continuă să se degradeze”.

Iată, deci, că această confruntare dintre PNL şi alianţa USR-PLUS nu este o invenţie a noastră, din moment ce jurnaliştii cunoscuţi ca fiind oamenii de casă ai PNL susţin acum mai degrabă USR, avînd alături acea fostă „elită a lui Băsescu”, cu Liiceanu şi Cărtărescu, care a devenit deja USR-istă sadea!

Întrebarea este: de ce ar prefera PNL să se rupă de USR? Răspunsul nostru este simplu: pentru că PNL n-ar vrea să-i aibă alături pe talibanii din USR, pe acei radicali care vin din #Rezist cu mesajul anti-corupţie! Să nu uităm că Ludovic Orban însuşi a fost abordat agresiv chiar de „Ceauşescu” de la #Rezist, care-l acuza că agrează traseismul dinspre PSD spre PNL.

Mai concret: PNL i-ar prefera alături la guvernare pe USR-iştii care vor să vină la Putere cu orice preţ, dar nu şi pe talibanii USR care o ţin langa cu anti-corupţia!

Dar nu se ştie încă cine deţine puterea în USR. Aici vor avea de lucrat vîrtos „serviciile”! Ele l-au înlăturat în 2016 pe Nicuşor Dan de la conducerea partidului pe care l-a fondat, aducîndu-l în frunte pe Dan Barna, şi tot ele l-au ales pe Nicuşor Dan candidat comun, împotriva lui Vlad Voiculescu, propus de USR.

Cu un USR în Opoziţie, susţinut de „elita lui Băsescu”, PNL nu s-ar simţi deloc confortabil, mai ales că au deja exemplul atitudinii USR în cazul corupţiei semnalate de Curtea de conturi pe tema achiziţiilor de măşti. Puterea la care visează PNL şi Klaus Iohannis chiar se teme de un USR taliban în Opoziţie, care ar avea alături armata #Rezist şi „elita lui Băsecu”!

Poate că analiza aceasta este cam complicată acum, dar e normal pentru că lucrurile sînt în desfăşurare, situaţia este încă fluidă, putînd oricînd s-o ia pe cărări nebănuite acum.

Cert este însă că predarea PSD-ului în mîinile lui Iohannis cu ajutorul masiv al lui Marcel Ciolacu nu este suficientă pentru satisfacţia lui Klaus Iohannis. La orizont se anunţă o confruntare cu talibanii din USR, în cazul în care aceştia vor alege sau vor fi nevoiţi să meargă pe alt drum decît alături de PNL la guvernare.

Cu USR în Opoziţie, cu armata jurnaliştilor #Rezist împotrivă, susţinuţi şi de fosta „elită a lui Băsescu”, PNL-ului îi va fi dor de PSD! Pentru a evita o asemenea situaţie, „serviciile”vor avea un rol decisiv, astfel încît să regleze relaţiile dintre PNL şi USR, într-o operaţiune ce s-ar putea numi „îmblînzirea scorpiei”, la fel ca în comedia cu acelaşi nume a lui Shakespeare:

Puterea-i slăbiciune şi toate au hotar.

Cînd el îşi zice: „Vino!”, în loc să-l duşmăneşti,

Întreabă-l blînd: „Stăpîne, te-ascult, ce-mi porunceşti?

sursa:https://www.cotidianul.ro/adeptii-rezist-si-usrplus-se-vor-intoarce-impotriva-lui-klaus-iohannis/