1.26.2021

P.S.D.-ul lui CIOLACU ”ia lumină” de la LIVIU DRAGNEA

 


În timp ce Coaliția ”de dreapta” și Guvernul se poticnește și duce la disperare mai multe categorii de persoane, PSD face o mișcare inteligentă, recâștigând din terenul pierdut.

Contrazicerea și nesiguranța par să însoțească fiecare mișcare a actualilor guvernanți, iar faptul duce la reacții de enervare, disperare și chiar revoltă.

Deocamdată, sindicatele au ieșit în stradă, iar cele ale militarilor în rezervă pichetează instituții ale administrației din toate județele.

În acest timp, PSD încearcă să recupereze terenul pierdut după 2017, aplicând metoda lui Liviu Dragnea – un proiect de guvernare care să fie discutat cu patronatele și sindicatele.

Astfel, mâine PSD va prezenta un buget alternativ – dar, în prealabil, astăzi președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu liderii unor importante sindicate pentru a discuta acest buget alternativ.

La final, participanții la întâlnire au susținut o conferință de presă. Au fost prezenți președintele PSD, Marcel Ciolacu, senatorul PSD Ştefan Radu Oprea, deputatul PSD, Marius Constantin Budăi - alături de Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, şi de Vasile Marica, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici Sed Lex.

”Aș dori să mulțumesc liderilor celor mai importante sindicate din România, care au participat fizic și online la o întâlnire cu liderii din conducerea PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, precizând că ”mâine vom prezenta propunerea noastră de buget alternativ pentru anul 2021”.

Ciolacu a subliniat că din discuțiile cu liderii de sindicat a tras concluzia ”că toată lumea este îngrijorată de proiectul de buget de austeritate -  Cîțu Florin, fostul ministru de Finanțe, ne propune un buget de austeritate”.

”Vom încerca, în Parlament, să facem modificările la bugetul de stat prin amendamentele depuse de noi”, a declarat Ciolacu, arătând că ”Rămâne o majoritate fragilă în Parlament, dar noi sperăm să ne găsim sprijin inclusiv în arcul guvernamental„.

Și o observație esențială făcută de Marcel Ciolacu: ”Pur și simplu, în acest moment nu avem consum, avem numai austeritate, tăieri de pensii, salarii și concedieri”.

Deci, un regim de austeritate de tipul celui din 2009-2012, catastrofal pentru cetățeni și economia privată.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210126/33384570/PSD-da-lovitura-ia-fata-PNL-intr-un-moment-cheie.html

ANRE : Este ilegal să obligăm furnizorii să livreze energie la cel mai mic preţ !

 


Obligarea furnizorilor să livreze energie către consumatorii casnici la cel mai mic preţ este ilegală, întrucât ar încălca reglementările europene şi ar echivala cu o nouă Ordonanţă 114, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

El a participat la conferinţa online 'Electricitatea în piaţa liberă', organizată de ziarul Bursa. 'Cu ocazia multiplelor presiuni la care a fost supusă autoritatea la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie când ni se solicita ca aceşti furnizori să îi încadreze pe cei 5,7 - 5,8 milioane de consumatori casnici din piaţa reglementată la cele mai mici preţuri din portofoliul lor de oferte, aş vrea să precizez că, din punctul nostru de vedere, ar fi fost şi este ilegal.'

'Aceasta pentru că s-ar încălca Regulamentul 943 al UE privind piaţa internă de energie electrică şi Directiva 944 care avea termen de transpunere sfârşitul anului trecut. Aceste două acte normative prevăd foarte clar că preţurile trebuie formate de cerere şi ofertă şi niciun Guvern, Parlament sau autoritate de reglementare nu are dreptul să intervină asupra preţurilor, că statele iau măsuri pentru a exista concurenţă în piaţă', a arătat oficialul ANRE. În opinia sa, o astfel de obligaţie ar avea aceleaşi efecte pe care le-a avut şi Ordonanţa 114.

Controverse

 'O astfel de intervenţie printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un ordin ANRE pentru o perioadă oricât de scurtă sau mai lungă ar fi încălcat Regulamentul şi Directiva şi aş risca să spun, chiar dacă acest lucru va crea controverse, că ar fi echivalat cu o nouă OUG 114, cu aceleaşi efecte', a precizat Bege. Acest lucru ar fi dus la scumpirea energiei pentru consumatorii care erau deja în piaţa liberă, a explicat el.

'A obliga un număr de furnizori să asigure energie ieftină pentru 5,7 milioane clienţi, pe lângă faptul că e foarte greu de realizat, dar presupunând că este posibil, creează pierderi financiare foarte mari pentru aceşti furnizori. Pierderi care ar trebui să fie recuperate de la celelalte categorii de consumatori, ceea ce ar fi însemnat o creştere de preţ pentru ceilalţi casnici, 3 milioane care sunt deja în piaţa concurenţială, sau consumatorii non-casnici, exact ce s-a întâmplat odată cu OUG 114, sper că încă ne amintim', a subliniat vicepreşedintele ANRE.

Soluţia cu care a venit ANRE este această perioadă de tranziţie de şase luni

'Noi am oferit o perioadă de tranziţie pentru consumatorii casnici până la 1 iulie 2021, dată până la care vor primi noi oferte şi noi informaţii de la furnizori, urmând ca, după 1 iulie, să aibă în continuare oricând posibilitatea de a trece în piaţa concurenţială. Deci nu se termină nimic, nu pierde nimeni niciun tren, nu există niciun termen până la care cineva trebuie să-şi schimbe contractul, acest poate fi făcut oricând, iar legea spune că, un consumator dacă îşi manifestă această dorinţă, în cel mult 21 de zile vechiul consumator trebuie să-i dea drumul', a completat responsabilul ANRE.

Ideea ca furnizorii să ofere consumatorilor casnici energie la preţul din cea mai bună ofertă a lor a venit din partea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

El a precizat că va modifica Legea energiei printr-o ordonanţă de urgenţă, dacă acest lucru nu se va întâmpla. În final, furnizorii de ultimă instanţă s-au angajat benevol să factureze consumatorii casnici la cel mai bun preţ pe care îl au pentru ofertele fără abonament, anunţând acest lucru prin comunicate de presă, scrie Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/romanii-buni-de-plata-anre-este-ilegal-sa-obligam-furnizorii-sa-livreze-energie-la-cel-mai-mic-pret-ar-fi-o-noua-oug-114_797929.html

Elevii din Sectorul 1 s-au trezit că bursele lor vor fi modificate

 


Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, vrea să taie cu 50% bursele sociale ale elevilor din Sectorul 1. Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ din Sectorul 1 a trimis săptămâna trecută o adresă către toți directorii din sector cu precizări legate de modul de acordare a burselor școlare, „conținând un criteriu adițional, care nu este regăsit nicăieri în OMECTS 5576/2011”, atrag atenția reprezentanții elevilor din București într-un comunicat de presă.

Daniel Tudorache, primarul care a condus Sectorul 1 până la venirea lui Clotilde Armand, a comentat subiectul:

”Atac la burse. La bursele copiilor ! Scriam zilele trecute că avem în România 500.000 de copii care nu pot face școală online din cauza lipsurilor. Fie nu au acces la internet, fie nu au dispozitivele necesare sau, și mai grav, nu au mijloacele necesare. Probabil că niciunul dintre ei nu este elev în Sectorul 1, pentru că, de educația copiilor noștri, administrația PSD s-a ocupat cu celeritate, încercând să le asigurăm toate cele necesare. Nu aceeași viziune o are însă și actuala echipă a primarului validat, care, sub acoperirea eternului pretext al "moștenirii dezastruoase", încearcă să diminueze cuantumul burselor acordate elevilor care învață în Sectorul 1.

Mai exact, conform unei adrese trimise tuturor unităților de învățământ, actuala conducere a primăriei anunță diminuarea substanțială a burselor de performanță (de la 600, la 400 lei), de merit (de la 300, până la 100 lei) și înjumătățirea celor de studiu și a celor sociale (de la 300, la 150 lei). Toate aceste tăieri ar urma să fie subiectul unui proiect de hotărâre, prezentat în ședința de poimâine a consiliului local. Sper însă ca, pentru majoritatea consilierilor, viitorul educației să fie mai important decât politica de partid și acest proiect care atacă performanța și bunăstarea copiilor noștri să nu fie adoptat. Altfel spus, măcar să se păstreze cuantumul burselor stabilit de administrația pee-see-dee, pentru că de creștere nu cred că poate fi vorba pe vremea #austerității”.

sursa:https://www.dcnews.ro/tudorache-dupa-decizia-lui-clotilde-armand-cu-privire-la-burse-macar-sa-se-pastreze-cuantumul-burselor-stabilit-de-administratia-pee-see-dee_797921.html

A sosit noua tranşă de vaccin!

 


Marți au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:

– Centrul Regional de Distribuție București: 4.680 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 12.870 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 14.040 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 16.380 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 24.570 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Etapa a doua de vaccinare a început în 15 ianuarie, fiind destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-sosit-noua-transa-de-vaccin/

Cum a fost ascuns pericolul la Spitalul Wuhan din China, în ianuarie 2020

 


Un medic de la spitalul Wuhan, cel mai afectat de pandemia COVID-19, a declarat că el și colegii lui suspectau că virusul este extrem de transmisibil la începutul lunii ianuarie a anului trecut, cu câteva săptămâni înainte ca autoritățile chineze să îl facă public, dar au fost împiedicați să tragă semnale de alarmă, relatează The Guardian.

Mărturia medicului, care apare într-un nou documentar BBC despre cele 54 de zile dintre primul caz cunoscut de coronavirus și instaurarea carantinei în Wuhan, se adaugă dovezilor care demonstrează încercările Beijingului de a acoperi focarul de virus și de a intimida lucrătorii din domeniul sănătății pentru a nu spune nimic.

Spitalul central din Wuhan se află la doar câțiva kilometri de piața Huanan, epicentrul focarului de coronavirus. Paturile spitalului s-au umplut repede cu pacienți după apariția primelor cazuri în decembrie 2019. Peste 200 de angajați ai spitalului ar fi contractat virusul, iar mai mulți, inclusiv medicul care a avut curaj să vorbească, Li Wenliang, au murit.

Secția respiratorie a spitalului era plină până la 10 ianuarie, a declarat pentru BBC medicul: „Era scăpat de sub control, am început să intrăm în panică”.

Dar autoritățile spitalului le-au interzis să vorbească și nu le-au permis să poarte măști, a spus el. „Toată lumea știa că este o transmisiune de la om la om, chiar și un prost ar ști. Deci, de ce să spun că nu a existat niciuna? Acest lucru ne-a făcut foarte confuzi și foarte supărați.”

Medicul a spus că în câteva săptămâni existau sute sau mii de cazuri suspectate, dar nu aveau mijloace de confirmare sau raportare a unui diagnostic în cadrul spitalului. Doar 41 de cazuri fuseseră raportate oficial până atunci.

Rapoartele anterioare au arătat că autoritățile de la Beijing au fost conștiente de o posibilă pandemie cu cel puțin șase zile înainte de a avertiza restul țărilor pe 20 ianuarie. Autoritățile au fost, de asemenea, acuzate că au împiedicat eliberarea rezultatelor secvențierii genomice, până când profesorul Zhang Yongzhen le-a publicat online, în pofida unor ordine stricte.

Virusologul american Ian Lipkin a declarat pentru BBC că a fost contactat de șeful Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), George Gao, în jurul noului an, pe măsură ce au început să circule zvonuri despre virus. Lipkin susține că Gao i-a spus că au identificat virusul și că nu este extrem de transmisibil.

„Nu cred că era duplicitar. Cred că a greșit ”, a spus Lipkin. „Ar fi trebuit să dezvăluie câteva secvențe și să spună că asta știm.”

În prezent, China se luptă cu cel mai puternic val de coronavirus, de la începutul pandemiei, deși într-un număr mai mic de cazuri. O echipă de oameni de știință de la OMS finalizează carantina înainte de a începe investigația despre orginile virusului.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-s-a-ascuns-pericolul-la-wuhan-in-urma-cu-un-an/

Un președinte ales de peste 70 de milioane de oameni e judecat pentru că și-a spus opinia

 


E oficial, s-a făcut pasul: un președinte ales de peste 70 de milioane de oameni e judecat pentru că și-a spus opinia – asta e adevărata față a democrației americane.

Printr-un demers act solemn și formal, congresmenii democraţi, desemnaţi de preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, ”procurori” în procedura de Impeachment acuzare/destituire a lui Donald Trump au transmis oficial Senatului actul de acuzare al fostului președinte.

Astfel, începe oficial procesul istoric și în premieră al unui fost președinte pentru ”incitare la insurecţie”.

Nancy Pelosi a postat pe Twitter solemnitatea transmiterii către Senat a actului de acuzare, ”procurorii” parcurgând într-o apăsătoare tăcere coridoarele  Capitoliului.

Procesul va începe pe 9 februarie – și este o adevărată rușine pentru SUA, ca un președinte ales de peste 70 de milioane de oameni să fie acuzat și judecat pentru că și-a spus opiniile deschis, în condițiile unei situații mai mult decât controversate a alegerilor și a rezultatului.

Reamintim că aproape 60% din voturile lui Biden au fost prin corespondență, în contextul unui sistem neactualizat și extrem de greu de verificat.

Rușinos este că democrații l-au ales pe Patrick Leahy, cunoscut drept unul dintre cei mai vehemenți și subiectivi politicieni anti-Trump, pentru a prezida procesul de destituire a lui Donald Trump, după ce judecătorul-șef John Roberts a refuzat un rol care nu este solicitat în Constituție.

Leahy l-a atacat de multe ori pe Trump în ultimii patru ani, inclusiv în cazul speculației legate de legăturile cu Rusia.

”Chiar și după ce ancheta Mueller nu a reușit să găsească dovezi că în campanie Trump a colaborat cu Rusia pentru a câștiga alegerile din 2016, Leahy a continuat să acuze legături între președinte și Kremlin, numind achitarea lui Trump în procesul de destituire de anul trecut din Senatul american ”mai mult decât scandaloasă””, transmite Russia Today.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210126/33376637/SUA-se-fac-OFICIAL-de-rusine-n-cazul-Trump.html

Bătrână decedată în curtea Spitalului Corabia.”De ce salariu aveți nevoie domnule ,,doctor”, nu toți ne permitem să vă băgăm bani in buzunare”

 


După ce în urmă cu două săptămâni un bătrân se ruga în genunchi să fie consultat la Spitalul din Corabia, astăzi o femeie a murit așteptând o scrisoare medicală.

O bătrână a murit la Spitalul din Corabia în timp ce aștepta o scrisoare medicală parafată. Femeia avea nevoie de un concentrator de oxigen, iar pentru a putea fi închiriat trebuia să prezinte un act medical. 

Cazul bătrânei în vârstă de 95 de ani a fost relatat pe Facebook de către nepoata ei. Ea a precizat că rudele femeii au încercat să rezolve singure problema, dar prezența pacientei este obligatorie. 

Nepoata femeii a precizat pe Facebook că a fost nevoie ca medicul să primească ”o atenție” pentru a elibera scrisoarea. În acest timp, bătrâna a decedat. 

Iată postarea nepoatei 

 ”De ce salariu aveți nevoie domnule ,,doctor”, nu toți ne permitem sa va băgăm bani in buzunare. Aveam nevoie de o scrisoare de la doctorul pneumolog (Mihai xx) din Corabia pentru bunica mea de a prelungi contractul unui concentrator de oxigen. Ieri dimineață am mers cu ea la spital în căruț – i-a măsurat saturația de oxigen rezultând 67 din punctul de vedere al doctorului era buna.

Acum vine partea grea pentru ea. Trebuie sa sufle într-un tub încercând de mai multe ori nu reușește nu avea suficientă putere de a sufla. În tot acest timp doctorul era foarte recalcitrant. Răspunsul dansului a fost ca nu poate să ne dea acea scrisoare ca nu trece testul cu tubul si ca asa este legea, nu poate demonstra ca are nevoie de oxigen, cu toate ca in același spital a fost internată 10 zile tot la oxigen a stat, dar biletul de ieșire unde era specificat ca are nevoie de oxigen era egal cu 0 pentru el.

Dar o mică minune a apărut după ,,o atenție „. S-a putut face scrisoarea. Timp de aproximativ o ora bunica mea a așteptat pe holul spitalului. Mai aveam nevoie de o stampila rotundă care se afla la o asistenta. Între timp am pus-o pe bunica in mașina. Dar după încă 10 minute de așteptare inima ei sa oprit. Același doctor vine la mașină îi verifica pulsul si răspunde pe un ton foarte diferit și calm ,,da a decedat și făcusem și scrisoarea pe un an. Din păcate a trebuit sa moară pentru a-i demonstra acestui doctor ca ea are nevoie de oxigen”, a scris nepoata femeii, pe Facebook.



sursa:https://www.dcnews.ro/batrana-decedata-in-curtea-spitalului-corabia--astepta-o-scrisoare-medicala_797836.html

Vaccinarea pe pile: „Prioritar e cel mai șmecher!”

 


PSD susține că în România a fost distrusă orice logică a vaccinării, prin introducerea unor excepții repetate. Potrivit social-democraților, în actuala guvernare, „prioritar nu mai este cel mai vulnerabil, ci cel mai șmecher”, pilele.

„În guvernarea “meritocraților”, prioritar nu mai este cel mai vulnerabil, ci cel mai șmecher!

Adevăratul lor scop nu este salvarea bolnavilor cronici sau a celor peste 65 de ani, nici imunizarea lucrătorilor esențiali, ci să bage – peste rând – cât mai multe dintre pilele și relațiile lor! De aceea, au produs ceea ce știu ei mai bine: haosul! Au distrus orice logică a vaccinării, introducând excepții repetate.

Ticăloșia lor condamnă practic la moarte oameni în vârstă sau bolnavi cronici, care nu se vor putea vaccina, fie pentru că nu a mers platforma, fie pentru că altcineva cu pile de la PNL, USR sau UDMR s-a băgat în față.

În România lui Iohannis și Cîțu, unde procesul de vaccinare este militarizat, marii campioni ai anticorupției au reușit să corupă până și procesul de vaccinare anti-COVID!”, este mesajul postat luni de PSD pe pagina de Facebook.

Social-democrații nu dau și exemple, în schimb unii internauți le dau dreptate, spunând că întâmpină dificultăți:

„Sorin Alexandru

Eu am scrisoare medicala cu diabet prezentata inca din 2018 la medicul de familie si nu pot sa ma vaccinez pentru ca nu am fost trecut in baza de date a securiților lui Klaus de la STS. Si ca mine sunt vreo 80% din bolnavii cronici din Romania. Medicii de familie ai mei, ai prietenei mele si ale cunostintelor noastre ne-au trimis la plimbare ca sa ne programam singuri pentru vaccinare, au zis ca ei nu se ocupa de programari la vaccinare. Asta este Romania normala si educata, de discriminare fascista si securista a dictatorului Klaus !”

sursa:https://www.cotidianul.ro/vaccinarea-pe-pile-prioritar-e-cel-mai-smecher/

Protestul polițiștilor: „Respectați legea salarizării !“

 


Zeci de polițiști au protestat, luni, în Piața Mihai Viteazul, din Craiova. Membrii sindicatelor SIDEPOL, SPD, SNPPC (Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual), SPMV, SED LEX și SNPP (Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare) cer să se respecte legea și să le fie acordate drepturile salariale promise. Polițiștii sunt nemulțumiți de înghețarea sporurilor și salariilor, de neindexarea pensiilor de serviciu pentru militari, dar și de măsurile luate de Guvern.

În exclusivitate pentru „Cotidianul”, Elvis Măceșanu, președintele Sindicatului Polițiștilor Dolj, a afirmat: „Suntem în stradă pentru că pur și simplu sîntem furați. Cineva ne bagă mîna în buzunar, găsește 100 de lei acolo, ne ia 20 de lei și ne pune 80 de lei înapoi și spune că este pentru binele nostru. E un hoț cu principii. Așa se numesc acum tăierile, înghețările. Nu putem, din 2009, să așteptăm să fim plătiți și noi pe salariul minim, iar acum, după patru ani, că din 2017 când au spus că o să intrăm și noi în rînd cu lumea, ne spune domnul Câțu că pentru noi nu are bani”.

De asemenea, polițiștii sînt revoltați de faptul că, deși s-au aflat în prima linie ca și ceilalți bugetari precum medici, asistenți, și ei au intrat în contact cu persoane confirmate cu virusul Covid-19 și nu au beneficiat de sporurile pe care le-a promis Guvernul, la fel ca tuturor celor din prima linie în lupta cu pandemia.

Gabriel Gîrniță, liderul SIDEPOL Dolj, a precizat: „Am așteptat cuminți, la rînd, să primim acea majorare pe care trebuia să o luăm cu toții. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. În schimb, au primit bugetarii din prefecturi”.

La protest au participat și pensionarii militari. Aceștia sînt nemulțumiți de recalcularea pensiilor. Pentru „Cotidianul”, Dimian Mărgărit, pensionar militar, a spus: „Ce vă putem spune, că noi pensionarii militari sîntem singura categorie socio-profesională căreia nu i se recunoaște drepturile. Drepturile noastre sînt călcate în picioare de către politicieni. Ținînd cont de aceste impedimente, vom lupta pînă la capăt și vom continua să ieșim în sradă pînă cînd politicienii ne vor acorda drepturile cuvenite”.

La finalul protestului, liderii de sindicat au mers să poarte discuții cu prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca. Polițiștii au început să organizeze proteste încă din luna decembrie a anului trecut, unul a fost organizat la Craiova chiar săptămîna trecută. Ei amenință în continuare cu acțiuni similare, dacă autoritățile nu vor lua în calcul majorarea salariilor, acordarea de sporuri și recalcularea pensiilor pentru militarii ieșiți la pensie.

Gabriel Gîrniță a mai adăugat: „În perioada următoare, în funcție de discuțiile pe care le vom avea cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și cu reprezentanții Guvernului, dacă nu vor fi soluționate solicitările noastre, vom avea proteste de amploare la fiecare instituție pubică din București, care este factor de decizie în acest proces și vom încheia aceste forme de protest cu blocarea activității similare, cu ceea ce au făcut și magistrații acum doi ani de zile”.

La protestul de la Craiova au participat aproximativ de 100 de polițiști, încadrîndu-se astfel în prevederile legale ale protestelor în timpul pandemiei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/protestul-politistilor-respectati-legea-salarizarii/

1.25.2021

Primul oraș iluminat electric din Europa și al 2-lea la nivel global a fost Timișoara din România

 


Timișoara a suferit un proces amplu de modernizare la sfârșitul secolului al XIX-lea, când fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi.

Așezat de-a lungul râului Bega, Timișoara este unul dintre cele mai mari orașe din România, pol important al culturii și punte de legătură între România și Europa de Vest.

Încă de mult, orașul este supranumit “Mica Viena” ca urmare a vieții culturale bogate, a vestigiilor istorice si a clădirilor datând din secolul 18. Mulți români își doreau să experimenteze viața unui timișorean și atunci, dar și acum.

Castelul Huniade din Timișoara, construit între anii 1443-1447 de către Ioan de Hunedoara, găzduiește în prezent un muzeu istoric.

De-a lungul timpului, Timișoara dobândește numeroase premiere. Pe lângă faptul că municipiul e cunoscut ca fiind primul oraș din țară cu tramvai tras de cai, în 1884 înregistrează cea mai importantă premieră: devine primul oraș european, iluminat public.

Timișoara împlinește 137 de ani de când a fost primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric.

În 12 noiembrie 1884, în orașul de pe Bega erau puse în funcțiune 731 de lămpi de iluminat electric. Lămpile incandescente aveau filamentul din cărbune.

Timișoara a fost primul oraș european, și al doilea după New York la nivel global, care a introdus iluminatul electric stradal, în 1884.

Timișoara este cunoscută și ca Temesvar în ungurească, Temisvar în sârbă, ca Temeschwar sau Temeschburg în germană, și ca Timisvar în bulgară.

Este unul dintre orașele ce au suferit cel mai mult de pe urma invaziilor și ocupațiilor străine, de-a lungul istoriei Române.

În 1788 erau mai puțin de 10.000 de oameni în Timișoara. În prezent este cel mai mare oraș din vestul României.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată în Timișoara a fost de -35,3 grade celsius, în 24 ianuarie 1963.

Cea mai veche clădire din Timișoara este cea care adăpostește Muzeul Banatului, Palatul Huniade.

A fost primul oraș de provincie care a câștigat titlul național la rugby, în anul 1972.

Timișoarei i se mai spune și ”orașul rozelor”. Două familii aristocratice de florari, Mühle și Niemetz, au înnobilat orașul cultivând peste 1400 de soiuri de roze exportate în tot Imperiul Austro-Ungar și la case regale din toată Europa- de aici și denumirea de ”orașul rozelor”.

Timișoara este orașul ales pentru a fi Capitala Culturală Europeană în anul 2021.



sursa:https://identitatea.ro/primul-oras-iluminat-timisoara/

”Protestatarii să folosească lichide mai potrivite cu politicienii și obiceiurile acestora – cacao, de exemplu...”

 


După ce primarul Iașului, pesedisto-liberalul Mihai Chirica, a fost stropit cu iaurt de un protestatar, în Piața Unirii, Asociația Iaurtgiilor Gospodari din Moldova ( AIGM ) a dat publicității un comunicat de presă, prin care dezavuează folosirea acestui tip de lactate contra politicienilor de teapa șefului din primăria ieșeană.

” Chișleagul, laptele acru, laptele prins, laptele bătut, iaurtul, chefirul ș.a.m.d. sînt denumiri onorabile ale unor produse cu vechime de mii de ani, hrănitoare și sănătoase. A asocia aceste produse cu primarul toxic Mihai Chirica, fie și în contextul unui protest civic cu nuanță satirică, poate aduce serioase deservicii de imagine chișleagului și celorlalte asemenea lactate ” , se spune în comunicatul de presă al AIGM.

” În mod special, există riscul ca, în urma acestui eveniment neplăcut pentru industria de prelucrare a laptelui, să apară o serie de branduri care să speculeze această situație și să accentueze asocierea nedorită și negativă cu primarul Chirica – Chișlegica, Chefirica etc ” , a precizat conducerea AIGM.

” Cu tot respectul pentru protestele cetățenilor contra politicienilor inutili, abuzivi sau corupți, le sugerăm protestatarilor să folosească lichide mult mai potrivite cu politicienii și obiceiurile acestora – cacao, de exemplu. Aspectul ulterior al politicienilor confruntați cu protestul lichid va fi în deplină concordanță cu activitatea și meritele clasei politice ” , declară AIGM, în încheierea comunicatului de presă.

Păi, bine zic oamenii, nuu …? Ar mai trebui doar ca Primăria Iași să-și facă și steag propriu, tricolor, cu trei nuanțe speciale : chișleag, cacao, Chirica. Dacă o să ziceți că nu iese de-un tricolor, fiindcă ” Chirica ” e nume, nu culoare, n-ați ghicit, de data asta : în cazul primarului pesedisto-liberal de Iași, ” Chirica ” e culoare, una urît mirositoare și maronie. Să sperăm că va fi maroniu închis, după ce la primărie vor ajunge mascații, cu dubă și cătușe.

Atunci marele primar pitic Chirica își poate pune eșarfă, în diagonală, din noul lui steag – izmenele maronii. Cu săgeata liberală, galben-albastră, înfiptă acolo unde îl doare de ieșeni.


Material preluat de pe 7iasi.ro

sursa:https://www.cotidianul.ro/chisleag-cacao-chirica-noul-steag-tricolor-al-primariei-iasi/

Putin rupe tăcerea !

 


Preşedintele rus Vladimir Putin a numit protestele din weekend în cadrul cărora s-a cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi drept „ilegale şi periculoase”.

Putin le-a spus studenţilor ruşi că nimeni nu ar trebui să folosească acţiuni ilegale pentru a-şi promova interesele politice.

Poliţia a arestat peste 3.000 de persoane şi a folosit forţa pentru a dispersa protestele din weekend din toată ţara, după ce zeci de mii de oameni au ignorat frigul extrem şi avertismentele poliţiei şi au cerut eliberarea lui Navalnîi.

Totodată, Putin a negat că este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre prezentate într-o anchetă a lui Navalnîi.

„Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat în el ca fiind bunurile mele nu îmi aparţine, mie sau apropiaţilor mei”, a declarat şeful statului rus în cadrul unei întâlniri televizate cu studenţii ruşi.

Echipa lui Navalnîi a dat publicităţii săptămâna trecută un video în care opozantul îşi prezenta acuzaţiile legate de palatul care ar fi deţinut de Putin.

Opozantul Aleksei Navalnîi a fost arestat la întoarcerea sa în Rusia pe 17 ianuarie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/putin-rupe-tacerea/

Carnavalul de la Rio s-a anulat. Carnavalul de la București abia a început

 


Carnavalul de la Rio s-a anulat. Carnavalul de la București abia a început. Procurorii – vigilenții neamului – ies la chef cu polițaii și rîd obraznic ! Ce-am făcut, frate ? Între prieteni, o bere nu-i o crimă ! Ce, dacă este pandemie, la urma urmelor, nu-i decît o contravenție ! 

În Herăstrău, se dau petreceri cu artificii și lumînări ! Pute a parfum, a polițai, a prostie și a paparoase prin locurile marcate „Free Covid ! 

”La Craiova, plouă cu botezuri, cu nași, cu daruri și cu soliști pe comandă ! La Cluj, funcționează baruri clandestine ca pe vremea prohibiției. Intră numai cine cotizează și nu toarnă la „băieți” ! 

Mii de oameni năvălesc pe pîrtii și stau ore-n șir la cozi pentru un loc pe telescaun! Slavă cerului că n-a trecut sezonul de schi ! Peste tot, soare îmbietor și veselie din nimic. Nimeni nu știe de ce ! Parcă numai peste România ar fi trecut o pală uriașă de noroc. Europenii din Vest trag obloanele îngroziți de tulpini și de amenințări invizibile. Noi ne purtăm de parcă ni s-ar fi deschis Porțile Raiului !

Pot să spun că nu este bine ? Pot să scriu că îndărătul acestei explozii inconștiente de vacanță și optimism ne paște un val mai mare de disperare ? Pe ce mă bazez? Toate cifrele din România mint. Pe logică ! Pe cine mai interesează logica ? 

De ani buni, orice ministru are voie să mintă și să se contrazică de la 5 la 10 minute! Pas de le spune sutelor de surescitați din baruri și din restaurante că molima se poate întoarce ! Te scuipă, te huiduie, te alungă cu pietre ! De ce vrei să le strici puținele clipe de fericire ? A scăpat lumea românească de Trump! Nu mai este nevoie ca președintele Iohannis să se căciulească și să-și ceară scuze! 

Nu mai pleacă serviciile secrete din Justiție. O pot conduce pe față ! 

Dacă americanii vorbesc despre campuri de reeducare, noi le putem experimenta contra cost ! Nu mai trebuie să punem lupa pe sforăriile lui George Maior, nu mai este necesar să-i dăm o dictare lui Florian Coldea să vedem dacă scrie miau ca pisica sau face diferența între perfectul compus al lui „a avea“ și plînsul motanului. Gata, e profesor pentru viitorii ofițeri semianalfabeți! ? 

A trecut și pericolul Dragnea, nu mai trebuie să cercetăm nici softul alegerilor, nici numărarea voturilor la referendumul catastrofă pentru Traian Băsescu (reparat din două vorbe de americani).

Gata, e primăvară și țara rîde la soare ! Adolescenții, studenții și petrecăreții chiuie, convinși că viața se întoarce la ora zero, după ziua în care a fost declarată carantina. Poți să-i oprești ? 

Scade vertiginos numărul contaminărilor, al internărilor la terapie intensivă și al celor cărați în saci negri. La vîrful nasului, nu mîrîie niciun pericol. Peste tot se vînd flori și parfumuri și crește consumul de șampanie. 

Românii încep să creadă în fiola miraculoasă. Sunt liste de așteptare pentru injecțiile cu vaccinul Pfizer. Se fac petreceri și se revarsă de peste tot un optimism de laborator. Valea Prahovei se sufocă de mașini, iar antivacciniștii jubilează. Netoții cu ifose pretind respect și văd în acest carnaval românesc cea mai pipăibilă probă că au avut dreptate. Se încropesc planuri de inaugurări, de lansări, de vacanțe, de recepții. M-am nenorocit dacă spun „Nu, mulțumesc frumos, nu servesc !“ Mă exclud !!! Fie, accept și mă scufund în logica de Facebook și Instagram, fie, mă izolez pentru totdeauna !

Nu-mi rămîne decît să-i mulțumesc diplomatului Ciprian Mihali, pentru că a sintetizat mult mai coerent și mai frumos decît aș face-o eu o judecată despre o lume care tropăie pe toate subiectele, fără să știe de ce și încotro merge.

”Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari. Ele le-au permis să nu mai trăiască ignoranța, incultura sau repetenția ca pe o rușine, ci ca pe acte de curaj și de libertate. De aceea, nu este deloc o întâmplare că printre marile valori moderne pe care le revendică ignoranții atunci când se adună laolaltă e tocmai libertatea. 

Nu revendică educația sau știința, nu revendică responsabilitatea sau solidaritatea, ci doar acea ciudată libertate de a fi ei înșiși, de a nu da nimănui socoteală pentru ce sunt, de a se mândri că sunt așa cum sunt și de a spune cu glas tare că nu mai au nevoie de nimic altceva (nici de întrebări, nici de incertitudini, nici de dialog) pentru a înfrunta pe oricine, la orice nivel, despre orice, având mereu convingerea că vor ieși învingători din aceste înfruntări” (Ciprian Mihali, Republica.ro).

sursa:https://www.cotidianul.ro/tara-toata-ride-n-soare/

”Medicii mă felicită că nu am tăcut. S-a ajuns ca pe vremea comuniștilor. E rușinos și trist după atâția ani de la Revoluție”

 


Dan Bittman a făcut o mărturisire, în exclusivitate la Antena 3, unde a spus că personalul medical este cumva redus la tăcere. Artistul a spus câ a stat de vorbă cu medici şi a aflat că ei ''nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel şi nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere''. ''E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie'', a spus celebrul cântăreţ.

''E o lipsă de coerenţă. De aici vine tot, din organizare, din lipsă de coerenţă. Se contrazic unii cu alţii, unii au dreptate mai multă decât alţii. Mă întreb, nu ştiu, din 18 milioane de români, nu mai găsim specialişti, nu mai există oameni competenţi, nu mai vrea nimeni să facă un pas în faţă şi să spună: numai aşa trebuie făcut.

Am avut neplăcuta ocazie să stau de vorbă cu medici care mă felicitau pentru curaj şi îmi spuneau, că ei nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel, nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere, li se spune foarte clar, că ai grijă, că mai bine taci din gură, că o să te ţinem minte şi aşa mai departe.

Şi nu e vorba numai de medici aici. E vorba de o societate întreagă. S-a ajuns cam ca pe vremea comuniştilor, unde şi atunci când vorbeai şi spuneai bancuri cu Ceauşescu, cineva îţi punea un x, undeva, la un dosar. E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie'', a spus Dan Bittman la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dan-bittman-medici-rusinos-comunisti-revolutie-591868.html

Relaxare în Capitală. Ce vor avea bucureștenii voie să facă începând de astăzi

 


Măsurile de relaxare au intrat în vigoare în urmă cu doar câteva ore în ciuda avertismentelor venite din partea specialiștilor și a Ministerului Sănătății. Începând de astăzi, restaurantele, barurile și cafenelele vor funcționa în intervalul orar 06:00-21:00. Și terasele, dar și sălile de jocuri de noroc se redeschid în limita a 30% din locuri.

Restaurantele, barurile, cafenelele, vor funcționa în intervalul orar 06:00-21:00

Restaurantele, sălile de joc sau de spectacol nu vor avea voie să funcționeze la mai mult de 30% din capacitate. Autoritățile anunță că se vor menține măsurile de relaxare, cât timp indicele privind rata de infectare va rămâne sub 3 la mia de locuitori. 

La restaurante, vor avea voie să stea la o masă 4 persoane, doar dacă fac parte din aceeași familie. Dacă nu sunt rude, pot sta doar câte două persoane. 

Deplasarea prin restaurant se va face doar cu masca de protecție, 

Șeful DSU avertizează că terasele sunt adevărate focare, pentru că nu este respectată legea.

”Terasa asta, în mod normal este interzisă. Conform hotărârii de Guvern, terasa asta este închisă. Toţi stau în acea bulă de plastic. Astea sunt spaţii închise, chiar dacă este o singură masă, noi nu știm cum să ne păcălim singuri. Uitaţi-vă aglomeraţia din aşa-zisa terasă. Nu e terasă. Acolo este spaţiu închis. Este definit în hotărârea de Guvern. Are pereţi.

Este şi vina  faptului că nu se impun măsuri (...) În final, aici trebuie implementate măsuri. Eu cred că singura măsură în aşa ceva şi fără să exagerez este că, în momentul în care ai făcut acest lucru, să vină autorităţile şi să te închidă pe o lună de zile şi poate atunci învaţă lumea ce înseamnă să respecte regulile. Ieri aţi auzit situaţia cu tulpina nouă care de la o singură persoană s-au infectat nu ştiu câte persoane. Nu este de glumit. Mai avem un pic. Nu are rost să intrăm într-un alt val'. (...) Acest lucru este iresponsabil”, a declarat Raed Arafat la Antena 3. 

Tot astăzi se redeschid și sălile de jocuri. Activitatea acestora a fost sistată din data de 7 octombrie, anul trecut, în ciuda faptului că cei din industrie avertizau că statul renunță în acest fel la nu mai puțin de 2 milioane de euro zilnic din taxe și impozite. 

Iar, în teorie, de astăzi, locuitorii Bucureștiului vor putea merge și la film, la operă sau la teatru. În practică însă, cele 2 zile avute la dispoziție pentru pregătire au fost insuficiente. În plus, lacătul ar putea fi pus din nou pe afacerile lor dacă incidența va crește la peste 3 la mia de locuitori. 

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să poarte în continuare masca de protecție și să păstreze distanța socială.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/relaxare-restrictii-bucuresti-591873.html

Românii au corupt și vaccinul

 


Şeful statului major din Spania demisionează, după ce s-a aflat că s-a vaccinat înainte să aibă dreptul. Ce ghinion pe capul lui că nu trăiește în România, unde toate forțele militare și toți cei sub 65 de ani cu dreptul la o pensie specială au legal dreptul și la vaccinare specială, unde oamenii nu sunt niciodată clasificați după risc, ci după relații. Lor li se adaugă sportivii (care nu au nici un fel de factori de risc, toate ministerele și toate agențiile, și așa mai departe). Vineri, cînd am încercat să programez pe cineva peste 65 de ani care m-a rugat am descoperit că scrie zero locuri la toate centrele, chiar cu luni înainte, inclusiv la centrul de la Colțea nesimțit denumit al ”sportivilor” (se înțelege că sportivii se vaccinează acolo, dar pentru bătrînii cu diabet nu e loc). În runda II, cea în care trebuiau să se vaccineze oamenii cu riscuri, peste 65 de ani și cu boli cronice, aceștia au fost o minoritate pînă vineri la ora nouă conform datelor oficiale.

Nu e de mirare pentru bolnavii cu boli cronice, dat fiind că faimosul registru național de boli cronice nu există, o simplă căutare pe Internet te face să descoperi că abia în 2019 s-a propus unul, nici măcar integrat, doar pe maladie, și nu pe toate bolile. Nu există nici o evidență digitală care să conțină, de exemplu, oamenii cu stenturi, care povestesc pe forumuri că nu au ce face și unde se duce. Probabil, există doar la diabet, dar cîți diabetici sunt prinși față de căți există vă las să ghiciți- că nu te înscrii singur, cineva trebuie să fi făcut birocrația asta, anume aceiași medici de familie care trebuie să piardă zile ca să își înscrie bolnavii pe platforma STS. Unde nu sunt locuri decît pentru cîteva ore.

Iată cum sub regimul meritocratic al lui Klaus Iohannis și al USR s-a format o coadă mult mai mare decît trebuia (că s-au dat atîtea derogări de la regulă), care e sărită de cine are mai mulți mușchi în văzul lumii.

Totuși două elemente de originalitate- să le zicem așa- nu pot să nu te frapeze.

Primul, nicăieri în Europa nu s-au creat atîtea categorii cu dreptul să sară coada, ceea ce evident a dus la un blocaj complet, că excepțiile au depășit ca număr regula. Și asta, în cap cu militarii, oameni viguroși care mai puteau să aștepte pînă se terminau de vaccinat bătrînii și bolnavii cronici. Nicăieri nu am văzut ceea ce pe vremuri consideram o invenție a PSD, anume corupție legală, cum văd în România, deși PSD nu mai e la putere. Orice logică a vaccinării, și anume prioritatea pentru cine este mai vulnerabil sau luptă cu epidemia direct dispare și apar pilele și relațiile, de grup sau individuale.

Al doilea, nicăieri în Europa nu există platforme organizate de un serviciu secret, există organizare mai bună sau mai proastă, dar civilă. La noi, ca și la alegeri sau alte momente strategice, numai STS are capacitatea. Capacitatea să ce ? Să cedeze un procent întîmplării, în vreme ce majoritatea se programează cu pile, legale sau informale (poți să-i condamni, cînd vezi sfidarea?), să patroneze această coadă plus băgare în față jalnică, să stocheze milioane de date personale (de ce să le aibă numai SRI) ? Nu există sector privat, sigur, că acolo erau Ghiță și serverele lui de un hectar pe bani europeni, cînd un serviciu, cînd altul au pus mîna pe banii IT de dezvoltare, și iată că nu o să mai avem niciodată sector privat cu capacitate, cum au alții, că s-a dus toată la multele servicii secrete! Dragi români, vă rog cercetați țara unde epidemia mai e organizată de servicii secrete și publicați aceste revelații. Nici măcar în Iran sau Rusia. Poate luați pe asta un premiu Nobel, că dl. Cărtărescu, ocupat și el cu vaccinul peste rînd, iarăși nu a reușit cu literatura. Sau poate un Oscar, dacă dl. Nanau se decide să aprofundeze această originalitate și mai primește și pe asta bani de la statul român să facă filmul, după ce le-a tras-o în public.

Ce să mai vorbim de spanioli, o adunătură de civili fără respect fără armată, nu dau banii de tuburi de oxigen și secții de arși pe rachete ca noi și se țin numai de prostii. Generalul Ciucă ar putea să ofere statului major spaniol prins cu mîța în sac azil politic la noi, unde nu ar fi nici o revoltă și s-ar vaccina legal. De ce să se revolte careva la noi că vin unii să ne împingă bătrînii de la rînd ca să se bage în fața lor, cînd o facem chiar noi, căutînd o cunoștință și dînd doar un telefon.

Cum primisem deja pe What’s App invitații de la restarante de lux din București că deschid încă dinainte să citesc decizia în presă (de, cunosc și ei pe cine cunosc) nu pot decît să urez petrecere bună tuturor acestor vaccinați și compasiunea mea sinceră celor care i-au votat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romanii-au-corupt-si-vaccinul/