”Mă uit din nou cu groază la amețitorul și angoasantul tablou din 1893 al lui Edvard Munch, intitulat Strigătul. Puteți să îl găsiți ușor pe internet, sunt nenumărate reproduceri ale sale care circulă (una dintre ele este și în poza atașată).
Vă plictisesc un pic cu ceea ce văd eu în tablou.
În fundal este un soi de peisaj cu un fel de râu, în culori sumbre și rău – prevestitoare. Liniile create de autor sugerează o mișcare ca de turbion, care te poartă fix pe fundul gropii emoționale.
Peste râul de culoare vineție este un pod, pe care autorul îl ilustrează, de asemenea, cu niște linii de culoare care par nu numai că se mișcă, ci și că vâjâie ca un imn gregorian pus să fie redat invers, de la coadă către început.
Sunt pe pod, la o oarecare distanță de figura din prim plan, două personaje care par că scrutează „peisajul” sau, după caz, se plimbă impasibile. Cu toate acestea, imaginea din prim plan nu ne dă nicio șansă să ignorăm ce pare să se întâmple. Aproape că ne interzice să ne focusăm privirea pe altceva – imaginea este irepresibilă.
Omul, fantoma sau omul devenit fantomă, de frică, are o expresie îngrozită și îngrozitoare, în același timp. Corpul său, aproape eteric, i se prelinge, iar figura îi este descompusă de spaimă – pare că tocmai a aflat ceva catastrofic, pare că tocmai i s-a adus o știre groaznică. Mâinile puse peste urechi denotă pierderea controlului, alunecarea în abisul irațional incontrolabil. În raport de calmul aparent al celor două personaje din fundal, gestul, imaginea fluidă și curgătoare și teroarea de pe chipul personajului/fantomei din prim plan sunt și mai șocante – e ca și când un singur om ar fi dat peste adevărul care amenință întreaga lume, iar ceilalți aleg să ignore ceea ce se află în față, la vedere.
De ce să discutăm despre un tablou urât și generator de disconfort emoțional, când sunt povești atât de suculente la tv sau pe rețelele de „socializare”? Când asistăm la eroicul final al plandemiei, iar lumea se pregătește să treacă la următoarea amenințare globală (căci războiul cu rușii s-a fâsâit)? Când epidemia cauzată de un virus luat de la pangolin/liliac urmează a fi înlocuită de epidemia cauzată de un virus luat de la maimuță (HIV)? Când „eroii din linia întâi” trec, treptat, la justificarea „așa se credea” în fața tot mai multor evidențe că epidemia a fost artificială, fiind cauzată inclusiv de interese financiare cinice ale producătorilor de medicamente? Că nici plandemia actuală nu a fost cauzată de animale, așa cum nu a fost cauzată nici ceea de HIV, izbucnită acum 45 de ani și gestionat, tot atât de profesionist și înțelept, de expertul galactic și ineluctabil Fauci?
În raport de ceea ce se întâmplă cu drepturile omului, cu rolul de simplu conțopist alocat de puterea politică sistemului judiciar și cu experimentele genetice și psihologice (psihiatrice) care se efectuează în mod curent pentru a „reseta” omul, aceasta ar fi imaginea pe care aș comenta-o. E de psihiatrie, dar e real - drepturile omului au ajuns să se concentreze pe dreptul bărbatului de a avorta, cultura și arta se concentrează pe abolirea culturii și a artei de până acum 20 de ani, știința se concentrează pe „îmbunătățirea” chimică, bionică sau digitală a omului, care e menit a deveni, după caz, o ființă - donator de organe și țesuturi (noi și descendenți noștri) sau o ființa amortală (fuhrerii digitali care au extras toate resursele și toți banii de la noi, lăsându-ne fără proprietate, fără job și ... fericiți).
De aici aș extrage avertismentul cel mai energic.
Lumea noastră se prăbușește sub privirile noastre.
Nu se întâmplă asta pentru că oamenii ar fi cu mult mai răi sau mai proști decât în 1893, când apărea Strigătul, și nici pentru că Pământul nu ne mai suportă ori nu ne mai încape pe toți.
Se întâmplă pentru că omul a fost condus către valea plângerii, într-o stare de schizofrenie colectivă, trăind în lumi paralele, simulat-reale, virtual-materiale, simbolic-factuale, ipocrit-oneste, fals-adevărate. În această stare de fracționare a minții, orice prost sau impostor care a ajuns în posesia cheilor de la încăperea cu tabloul de bord al navei Pământ poate fi împăratul fără haine, orice dement mesianic și orice iresponsabil poate apăsa pe butoane, pentru a corecta lumea (după canoanele sale contorsionate) și orice guru incert din punct de vedere sexual și mental poate fi considerat salvator.
Plasa care înconjoară întreaga lume (world wide web) nu doar că a transformat lumea într-un sat global aflat la distanță de un click de tarantulele de la butoane, dar a făcut posibile canalizarea voinței și fabricarea consimțământului (neinformat) al sătenilor, controlul draconic al acțiunilor și opțiunilor celor dintre ziduri (intra muros) și cenzura și excluziunea socială a nesupușilor, inclusiv a copiilor de 5 ani care încă mai pot percepe și, în inocența lor, mai pot exclama „împăratul este gol”.
Oamenii, fie între zidurile cetății dominate de păienjenii generatori ai ineluctabilei plase, fie în coliviile strâmte în care s-au refugiat „pentru siguranța” lor, au ajuns să fie, în volume din ce în ce mai mari, anesteziați sau somnambuli, impasibili, ca și personajele de pe podul din fundalul tabloului lui Munch. Acești oameni nu mai pot percepe ceea ce se află în fața lor, ascuns la vedere. Dimpotrivă, unii sunt violenți în demersul lor de a convinge pe toată lumea că ceea ce se vede nu este adevărat, întrucât nu corespunde cu standardele comunității sau nu este politic corect.
Somnul patologic este periculos - naște monștrii dacă adoarme rațiunea și simțirea.
Ce avem în față, ascuns la vedere, nu e un câmp drăguț cu flori, e abisul insondabil, fără de sens și fără de sfârșit. Zgomotul surd din preajma noastră nu este cântecelul vesel de la mall, este vuietul de cutremur.
Avem speranța deșteptării și a evitării catastrofei?
Probabil că da - pe fundul cutiei Pandorei a rămas Speranța că toate relele care tocmai fuseseră dezlănțuite vor fi fost cândva învinse și re-încapsulate.
În orice caz, cei ce văd și simt trebuie să se extragă rapid din groapa emoțională, iar impasibilii, personajele de pe podul din Strigătul de Edvard Munch, trebuie zgâlțâiți puternic, pentru a ieși din anestezie și hipnoză.
Avocat, Gheorghe Piperea
