„Noi vlahi, nu greci ! Fraţ cu voi, vorbim vlăheşte”. Voi vlahi. Nu român. Voi din vlahi viniţ.

Cine sunt cuţovlahii, „paleoromânii“ rătăciţi de secole la poalele Olimpului: 

„Noi vlahi, nu greci ! Fraţ cu voi, vorbim vlăheşte”

Două familii de prieteni din Baia Mare povestesc detaliile întâlnirii surprinzătoare pe care au avut-o în urmă cu câțiva ani, cu membrii unei comunităţi care trăieşte de secole pe coasta de est a Greciei. Au legat o prietenie trainică, prin prisma faptului că vlahii, cum le place să-şi spună, vorbesc o limbă foarte asemănătoare cu româna.

Două familii din Baia Mare au decis să-şi petreacă împreună concediul în Grecia, fiind prieteni şi având aceleaşi pasiuni. Au urcat cu toţii într-o singură maşină şi au pornit la drum. 

„Nouă ne place să călătorim, nu stăm la plajă, într-un loc, aşa că într-una din zile ne-am dus la muntele Olimp. 

La întoarcere, ne-am rătăcit şi am nimerit într-un sat pe nume Karitsa, care se traduce prin «nuc». 

Cum nu mai ştiam să ieşim din satul acela, am oprit să întrebăm pe cineva încotro s-o luăm şi am avut surpriza să ne salute în limba română, cu expresia «Voie bună !»“. 

Companionilor de călătorie li s-a părut că traversează un scurt moment de halucinaţie. 

„Am crezut că e de la căldură, era după-amiază, iar eu nu băusem cafeaua. Am crezut că nu am auzit bine şi că mi s-a părut“. 

Situaţia a început să se limpezească ulterior. 

„Încercam să vorbim cu ei în engleză, dar apoi i-am auzit vorbind între ei o limbă pe care, spre suprinderea noastră, o înţelegeam“. 

A fost începutul unei frumoase prietenii pe care cele două familii din nordul României au legat-o cu sătenii din pitorescul sat grecesc Karitsa. 

Au căutat asiduu să se intereseze despre această mică comunitate şi să-i afle istoria. 

„Majoritatea au bastoane, cu un «cârlig» sculptat la mâner, în care se sprijină, deşi nu au nicio problemă la mers. Este un aspect tradiţional, motivul pentru care li se sune «cuţovlahi», care înseamnă «vlahi şchiopi»“, adaugă Simona Gabor. „Unul dintre ei avea cârligul, cum îi spun ei, ornat cu un şarpe, iar când l-am întrebat ce reprezintă, mi-a spus că e reprezentarea artistică a unei năpârci“. 

„Cuțovlahii vorbesc o limbă foarte veche, cu multe elemente din română, motiv pentru care am reuşit să ne înţelegem bine cu ei. Îşi spun vlahi, nu greci. 

Din păcate pentru ei, deşi sunt o comunitate importantă, grecii nu-i recunosc ca o minoritate“. 

Turiştii băimăreni le completează profilul spunând despre ei că sunt ospitalieri şi foarte harnici. 

„E foarte bine aranjat totul la ei, ca în satele noastre tradiţionale. Vatra satului, primărie, şcoală, cabinet medical, toate sunt în centru şi clădirile sunt bine întreţinute. Şi am văzut că undeva învârteau un miel la proţap. Era un fel de terasă. Ne-au chemat să mâncăm şi ne-au primit cu «Bini-ţ vinit ! Mielu–i gata !». Au pus masa, au pus mielul pe masă, plus pepene roşu. Eu am avut horincă de Maramureş «de rezervă», le-am dat şi lor. «Oooooo, ţuico românească !!!  Bun ţuico voastrî !», a exclamat gazda noastră Ruli, semn c-a mai băut. 

Am primit şi noi ”ouzo” făcut în casă şi nişte vin tradiţional grecesc“, rememorează Florian Sălăjeanu, unul dintre băimăreni. „Au venit bătrânii din sat, cu cârjele lor. Toţi aveau pălărie, cămaşă albă şi baston. Am vorbit mult, ne-am împrietenit şi de atunci am mers la Karitsa de mai multe ori“, adaugă povestitorii.

„Kariţeanul“ Ruli, cel responsabil cu pregătirea mielului, a devenit gazda lor. La el, la Taverna „La Ruli“, poposesc de fiecare dată, în vizitele lor anuale. „Într-un an am mers cu mai mulţi prieteni. Ne-au primit pe toţi. Altă dată, când eram cu alţi prieteni, le-am spus că vreau să-mi vizitez amicii din Karitsa şi am ocolit peste 200 de kilometri, doar ca să-i văd. 

Într-un alt an, când am ajuns acolo, era nuntă în biserică. Slujbele sunt absolut identice“, relatează la unison cei doi băimăreni. 

Mielul la proţap a rămas în memoria lor ca una din cele mai gustoase mâncăruri pe care le-au gustat vreodată. Vlahii din Grecia se laudă că „mnielu“ lor este mâncare cu specific „vlăhesc“ pentru că strămoşii lor au fost „ţiobani“. 

De altfel, ciobănitul, cu o amploare mult mai redusă decât în vechime, este şi în prezent una dintre activităţile din care trăiesc cuţovlahii, alături de turism. 

Întorşi acasă, românii din Baia Mare s-au străduit în zadar să replice reţeta vlahului din Grecia. 

„Am stabilit că Ruli o să vină să stea o lună în România să ne înveţe să facem mâncare vlăhească. Nu ştim ce face el, dar este deosebit. Eu l-am pus la baiţ, l-am frăgezit, l-am ţinut 4-5 ore în cuptor şi tot n-a fost bine făcut. El, când a venit, l-a scos din frigider, l-a pus pe jăratec şi în două ore a fost gata şi extrem de gustos“, conchide Florian. 

Despre comunitatea veche de vlahi din Grecia, turiştii români au aflat că provin dintr-un neam străvechi de păstori. 

„Se zice că atunci când au ajuns acolo cu oile erau foarte obosiţi şi toropiţi de soare şi au găsit umbră în acea zonă. De acolo vine numele satului. S-au adăpostit la umbra nucului bătrân cu oile. Pentru că aveau, ca ciobanii, bâta în care se sprijineau, au rămas cu acest obicei de a purta un baston“, detaliază Simona Gabor, bibliotecară de profesie. Ea mai povesteşte că siesta de după-amiază este regulă, la fel ca în toată Grecia, iar după-amiază, după ora 17.00, în centrul satului, mai toţi bărbaţii ies la taverne şi terase „pentru o bere şi câteva poveşti“. 

„Toţi poartă în mână, fără a le fi absolut de niciun ajutor, o cârjă. Un «cârlig», cum îl numesc ei. 

Ne-au lămurit: «Aşa îmblăm noi, bărbaţii, din veci»“, explică Simona Gabor. ; „Noi vlahi, nu greci !“ 

Pornind de la mica „descoperire“ de la poalele Olimpului, Simona Gabor a publicat articolul „Noi vlahi, nu greci !“, în revista „Familia română !“. 

Simona arată că locuitorii Dionului (oraş antic, cunoscut în mitologie ca „oraşul lui Zeus“, plasat pe culmile muntelui Olimp), ca şi ai localităţilor învecinate, sunt în mare parte vlahi. Oficial, ei sunt consideraţi greci, urmaşi ai soldaţilor din garnizoanele Imperiul Roman, construite să protejeze trecătorile strategice ale Munţilor Pind, care s-au căsătorit cu femei locale. S-a întâmplat în intervalul 200 î. Hr. – 200 d. Hr. 

Descendenţii lor au vorbit şi încă vorbesc o limbă cu puternice influenţe latine. Refuzul grecilor de a recunoaşte vlahii ca naţionalitate distinctă se explică şi prin faptul că „blachos“, în limba greacă, înseamnă păstor. 

Din acest fapt a rezultat o confuzie între vlahi şi alţi nomazi vorbitori de limbă greacă. 

„Vlahii, oriunde se găsesc ei, vorbesc aceeaşi limbă, un idiom derivat din limba latină, deosebindu-se de toate populaţiile din jur care vorbesc limbi de origine slavă sau limba greacă. 

În Grecia trăiesc aproape 30.000 de vlahi, cărora nu li se recunoaşte statutul de naţionalitate distinctă“, explică ea. „Cei cărora le-am fost oaspeţi, Ruli şi prietenii săi, ne-au întâmpinat cu un salut care nea cucerit: «Voie bună !». Aşa îşi urează ei de ani de zile. Ni s-a părut extraordinară urarea. Ne-au relatat cu mândire lucruri dezvăluite nouă de istorie, venite ca o confirmare a ceea ce ştiam deja: «Noi vlahi, nu greci ! Noi vlahi, fraţ cu voi. Voi vlahi. Nu român. Voi din vlahi viniţ. Noi vorbim vlăheşte !»“.

Vlahii din Grecia

”Samarina” este recunoscut oficial ca satul amplasat la cea mai mare altitudine de pe teritoriul Greciei.

Ca si alte asezari de vlahi din apropiere, satul Samarina este locuit aproximativ cinci luni pe an, potrivit unei cutume stravechi care obliga pastorii sa coboare turmele pentru iernat pe intinsele pajisti ale Tesaliei. Stanile sunt "repopulate" pe la 1 mai dar oamenii se intorc la locuintele lor abia in ziua praznicului Sfintilor Imparati Constantin si Elena (21 mai) potrivit calendarului ortodox.

Astfel, de la sfarsitul primaverii pana se strica vremea, puteti efectua o vizita in satul Samarina pentru a asculta graiul interesant presarat cu cuvinte romanesti. Samarina nu este destinatia potrivita pentru cei ce cauta luxul si obiectivele spectaculoase, in schimb va patrunde adanc in sufletul iubitorilor de etnografie si folclor.

În Samarina mancarea pe baza de lapte este la ea acasa. Cele mai bune oportunitati vă vor fi oferite de puținele taverne si cafenele care se gasesc in Piata Centrala. 

surse: http://adevarul.ro; https://www.artline.ro