În Miercurea Mare, dacă bolnavii sau rudele celor suferinzi doresc, se săvârșește Sfântul Maslu.Totodată, în rugăciunile rostite de preoți în biserică și de credincioși sunt invocați mai mulți sfinți, printre care Sfânta Fecioară Maria.
Potrivit învățăturilor religioase, Miercurea Mare a fost petrecută de Iisus Hristos cu prietenii. Sora lui Lazăr, cel înviat din morți, îl unge pe Iisus Hristos cu mir din nard, după care Mântuitorul îi iartă păcatele Mariei.

Dintr-o greșeală, Maria, fiica lui Lazăr, a spart vasul cu mir de nard care a costat-o 300 de zile de muncă, și pentru a nu risipi uleiul binefăcător, l-a uns pe Iisus Hristos pe cap și pe picioare cu mirul, mirosul ajungând în toate încăperile locuinței lui Simeon Leprosul.
Iuda a aflat de acest gest al Mariei și a certat-o pentru că a irosit mirul pe Fiul lui Dumnezeu când putea să îl vândă pe arginți grei. Supărat și invidios pe relația dintre Maria și Iisus, care i-a iertat păcatele femeii, Iuda îl trădează pe Mântuitor predându-l celor care îl caută pentru iscoadă, Sinedriului.

„Ce-mi dați voi mie și vi-l dau pe El vouă ?”, s-a adresat Iuda fariseilor. Cărturarii și fariseii au tocmit în acest fel să îl prindă și să îl ucidă pe Iisus Hristos.
În fiecare zi din Săptămâna Mare se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. La fel ca în celelalte zile și în Miercurea Neagră există o serie de datini, de superstiții pe care cei mai mulți români le respectă.

În Miercurea Mare, se săvârșește Taina Sfântului Maslu. Această taină amintește de ungerea lui Iisus Hristos cu mir în locuința lui Simeon Leprosul.
Este miercurea dedicată celor bolnavi și suferinzi. Aceștia se pot bucura de Taina Sfântului Maslu. Se spune că rugăciunile adresate de bolnavi sunt ascultate în Miercurea Neagră, iar Dumnezeu face miracole pentru aceștia.
Este o zi în care se ține post negru. De altfel, post negru se ține în zilele de luni, miercuri și vineri. Femeile nu cos și nu torc, ci spală ferestrele. Ferestrele trebuie spălate și deschise larg pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colț al casei în sfintele zile de Paște. Este o zi în care e bine să te ocupi de treburile casnice, însă sunt de evitat spălatul hainelor și tot ce presupune lucrul cu haine.

Femeile pot face curățenie în curte și în ogor. Este bine ca în această zi să te împaci cu persoanele cu care te-ai certat și să rostești rugăciuni pentru împăcare.
Nu e bine să te enervezi că îl vei supăra pe Dumnezeu, nici să înjuri sau să pui gândurile necurate în față. Încearcă să fii cât poți tu de înțelegător pentru că este o zi specială.
Și în seara acestei zile creștinii merg la biserică la oficierea deniei. Se spun rugăciuni atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți.
La biserică, enoriașii pot fi unși cu mir de către preot dacă doresc acest lucru.
MIERCUREA MARE amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.
ÎN MIERCUREA MARE, în unele zone din țară, exista înainte tradiția să meargă la colindat copiii atunci când se lasă seara, iar bărbații să arunce cenușa din sobă peste ogor, pentru ca roadele pământului să fie cât mai bogate. Femeile nu torc și nu cos, ci spală ferestrele pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colțișor al casei în zilele de Paște.
În Miercurea Mare se ține post negru toată ziua, iar cei care reușesc să nu păcătuiască și să nu mănânce produse din animale și dulciuri vor fi protejați tot anul de Sfânta Mercurie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu