5.15.2020

Publicația germană, DAS BILD, comunică : „Carantina a fost o greșeală uriașă”






Das Bild: „Carantina a fost o greșeală uriașă”

Renumita publicație germană (și posibil cel mai mare ziar european în existență) Das Bild a anunțat că măsurile de încarantinare, pentru prevenirea răspândirii Covid-19, au fost „o greșeală uriașă”.

Citând opiniile mai multor gânditori moderni de anvergură, Das Bild argumentează că guvernul german, a mers înainte cu încălcarea drepturilor fundamentale ale oamenilor fără a asculta argumentele contrare, așa cum ar fi fost normal să facă.

Prof. Klaus Püschel, doctor patolog și lider al Departamentului de Medicină Criminalistică la Hamburg University Hospital, spune că „la urma urmei, Covid-19 e o problemă virală, asemeni gripei, și în majoritatea cazurilor, nu este fatală, decât în cazuri extreme. 

E important să examinăm cu atenție decesele din cadrul pandemiei, pentru a stabili dacă virusul a fost într-adevăr cauza bolii. 

Din cele 180 de decese cauzate de Covid-19, cu toții sufereau și de alte afecțiuni și nu erau copii sau adolescenți. 

Infecția cu Covid-19 a fost pur și simplu picătura care a umplut paharul pentru mulți bolnavi.”

Stefan Homburg, profesor la Universitatea din Hanovra, e de acord că numărul deceselor cauzate cu adevărat de Covid-19, nu justifică măsurile și restricțiile impuse pe timpul pandemiei. 

„În Italia, epidemia de coronavirus a fost mai severă decât una de gripă, dar în Germania nu. 

Prin măsurile de carantină, guvernele au făcut o greșeala imensă. Situația e din ce în ce mai rea, iar stadioanele goale de fotbal sau restaurantele pe jumătate pustii nu ajută pe nimeni.”

Fostul Ministru al Culturii, Julian Nida-Rümelin, a fost de părere că statisticile vehiculate masiv de presă și guvern, au ajutat doar să stârnească teama și panica populației și nu au dus la o dezbatere rațională.

„Cu Covid-19, apar în fiecare zi numerele astea uriașe care ne îngrozesc,” spune acesta. „Dar trebuie să punem problema altfel, pentru a înțelege aceste cifre: câți oameni mor în Germania zilnic ? Câți mor din cauza unui atac de cord ? Câți de la cancer ? Și câți din cauza Covid-19 ?”

Lista de personalități citate de Das Bild continuă. De la jurnaliști renumiți, la medici, profesori, avocați și politicieni, toți sunt de părere că măsurile și restricțiile din cadrul pandemiei au fost iresponsabile și deloc necesare.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu