6.20.2020

Parlamentul European a votat, astăzi, cererile PSD de primire a României în Schengen



Dan Nica, liderul Delegaţiei europarlamentare PSD, a declarat că au fost votate azi 20.06.20, în sesiunea plenară a Parlamentului European, amendamente importante propuse de eurodeputaţii social-democraţi români, privind extinderea Spaţiului Schengen şi protejarea lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri.

Europarlamentarul social-democrat a criticat, însă, votul europarlamentarilor PNL şi USR/Plus împotriva unei propuneri importante a PSD care ar fi putut îmbunătăţi situaţia lucrătorilor români.

"Cerem finalizarea integrării Schengen cu toate statele membre ale UE şi un nou proiect de decizie din partea Consiliului în acest sens. 
Am reuşit să obţinem o majoritate de voturi în plenul Parlamentului European în sprijinul aderării României la Schengen, amendamentul PSD fiind inclus în textul rezoluţiei referitoare la situaţia din spaţiul Schengen în urma pandemiei", se arată în comunicatul de presă al europarlamentarului.

"De asemenea, rezoluţia privind protecţia europeană a lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri în contextul crizei provocate de COVID-19 include, în urma votului de azi, solicitarea pe care am formulat-o să se ţină cont de faptul că tinerii şi femeile, care reprezintă cea mai mare parte a sezonierilor, sunt categorii deosebit de vulnerabile, mai ales în actualul context", a declarat europarlamentarul Dan Nica.

"Ne-am fi bucurat, totodată, să-i vedem pe colegii români din celelalte grupuri politice susţinând amendamentul propus de PSD, care ar fi putut îmbunătăţi situaţia lucrătorilor români. 
Delegaţia PSD a solicitat ca sănătatea, siguranţa şi egalitatea de tratament a lucrătorilor să fie principala preocupare în restabilirea funcţionării pieţei interne. 
Din păcate, colegii români din Grupul Popularilor Europeni şi cei de la USR/Plus au votat împotriva amendamentului legitim formulat de noi şi, implicit, împotriva intereselor compatrioţilor noştri sezonieri, afectaţi în această perioadă de abuzurile angajatorilor", a declarat Dan Nica.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu