Scandalul testărilor pozitive ale celor de la clubul CFR Cluj se lasă cu procese grele în instanță. Dar, chestiunea mai gravă este că incidentul pune sub semnul întrebării întregul sistem de testare – așa cum e el pus în aplicare în România.
Aseară, întrebat de cazul testărilor pozitive, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a încercat o explicație… dar nu a ieșit decât o bălmăjeală !
”Aceste teste Real Time PCR, teste moleculare, au o sensibilitate destul de mare, 99%, dar trebuie să ne gândim că niște teste pozitive pot să fie fals pozitive (?!) sau niște teste negative să fie fals negative (?!), în funcție și de aparat, în funcție și de parametri acestuia, în funcție și de tehnicianul care operează aceste aparate”, a declarat Tătaru la RTV.
Tradusă, explicația lui Tătaru ar suna așa, albul este alb și negrul este negru, ”cu o precizie de 99%”, dar trebuie să ne gândim că albul poate fi fals alb, dar de fapt să fie negru - sau negrul să fie fals negru, dar de fapt să fie alb! Vorba lui Mircea Badea – bă, ești prost?! Sigur, situația poate fi așa doar dacă… aparatele sunt butaforice iar tehnicienii sunt orbi!
După această bazaconie cu care încearcă parcă să tragă de timp, Tătaru continuă cu o nouă bătaie de câmpi fără sens, în cazul de față: ”La început am plecat cu un singur aparat cu 100 de teste și acum suntem la 133 de puncte de testare unde se pot face până la 28.000 de teste pe zi”.
”Nu trebuie să uităm că în primele două, trei zile, poți avea un test negativ, deși ești infectat. (?!) După cele trei zile poate apărea un test pozitiv. (?!) Din ce am discutat și cu colegii mei din Europa, există și erori de 2-3%, deși unii au găsit ca rezultate fals negative care pot fi mai frecvente decât cele fals pozitive și pot fi până la 30% în unele laboratoare din vest” (?!).
Asta a declarat Nelu Tătaru la RTV. Acesta este ministrul Sănătății. Nu sunt necesare alte comentarii!
Dar, e clar – trebuie ca șeful CNSU – premierul Ludovic Orban, să dea o explicație – de fapt, să dea socoteală românilor – despre cazul de la Cluj ! Altfel, într-adevăr, NU se mai poate vorbi de credibilitatea Guvernului și a autorităților din Pandemie !
sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200729/31097783/tataru-reactie-testari-cluj-napoca.html

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu