Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte ! Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.

Este vreo deosebire între șlagărele muncitorești, mobilizatoare, ale anilor ’48-’49, când se inaugurau căile ferate Bumbești-Livezeni sau Salva-Vișeu și sloganurile peneliste de astăzi? Nu. Într-un anume fel, până și conjuncturile sunt oarecum asemănătoare. Atunci, băieți deștepți, comuniștii furaseră istoria și o trecuseră în partida lor. Lucrările începuseră la sfârșit de secol XIX, dar Gheorghiu Dej a avut grijă să-și treacă în palmares realizările. Acum, liberalii neagă orice succes anterior venirii lor la putere și consideră că țara și-a început viața după ce au lansat ei strigătul de luptă „Reconstruim România”.Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte!

Cultul personalității Marelui Conducător este dominant. De la „Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului român”, la „prestația excelentă a lui Klaus Iohannis, care s-a luptat patru zile și patru nopți pentru a aduce României 80 de miliarde de euro”, distanța este infimă. Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri! Că președintele s-a întors de la Bruxelles doar cu ce l-au miluit alții, pentru că, în realitate, nu a deschis gura, ei bine, asta nu va mai consemna istoria. Iohannis trebuie să rămână brigadierul cu braț puternic care îmbânzește fierul, al cărui târnăcop bate greu și al cărui suflet e mereu la mândruța din tindă. Exact ca în cântec.

Este Klaus Iohannis, nu altul

Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii  serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.

Este Klaus Iohannis care, astfel, s-a trezit în aceeași lojă cu Winston Churchill, Helmut Kohl, Angela Merkel, François Mitterrand, regina Beatrix a Olandei și Emmanuel Macron, deși diferențele sunt insurmontabile. Este Klaus Iohannis, singurul președinte din lume decorat cu Crucea Federală de Merit, cea mai înaltă distincție germană, pentru merite deosebite și servicii aduse Germaniei. Predarea către FDGR a 8.600 de imobile din Sibiu, valorând peste 18 miliarde de euro, înseamnă servicii aduse Germaniei? Întreb doar. Este Klaus Iohannis, nu altul.

Victorieee! Unde?

Geniul de azi al Carpaților dintotdeauna nu a reușit să se evidențieze cu ceva. Megalomania l-a mânat de la spate să iasă cu ceva în față. A încercat cu „România modernă și prosperă”. Nu a avut succes. Țara a rămas la fel de săracă. A încercat și cu „România Educată”. Același rezultat. Într-o țară în care președintele are dificultăți de exprimare în limba oficială și care, fără prompter, eșuează în invenții lingvistice, avem pretenții la o Românie educată? „România normală”, slogan liberal mizerabil și ilogic, i-a căzut pe picioare ca un bolovan desprins din munții pe care partidul lui pretinde că îi sparge. Un alt eșec, ca și cum brigadierului, din neatenție și dorința de a sparge norma, târnăcopul i s-ar fi înfipt din greșeală în genunchi, iar el, în loc să urle de durere, strigă „Victorieee !”

Chestiune de baftă și conjunctură

Genialul strateg pe care îl aclamă liberalii este departe de succesele pe care și le arogă. Programul de Investiții Naționale și Relansare Economică, la care a cărui lansare a ținut în mod special  să afirme că s-a implicat în întocmirea lui, i-a jucat festa. Mai mult de trei sferturi din conținut sunt compilații. Tot ce a fost găsit prin ministere a fost turnat acolo, la grămadă. Acum, viteazul stegar liberal își aclamă succesul de la Bruxelles, declarând că banii obținuți vor fi folosiți pentru reconstrucția țării. Nu spune însă că e vorba de puțini bani, foarte puțini, majoritatea fiind împrumuturi ce vor trebui returnate.

Și atunci, despre ce victorie e vorba?În viziunile personale sau ale liberalilor, probabil că Iohannis se crede brigadierul ce scormonește munții cu mâinile goale și aduce bogăția pe care o răstoarnă peste țară. În realitate, fără cultul din ce în ce mai furibund al personalității, Iohannis nu există. Nu este nici ctitor al vremurilor, nici fiul luminat al patriei cu 66 la sută votanți în favoarea lui, nici fondatorul României moderne, liberale, educate, normale și reconstruite. Este doar un profesoraș navetist ajuns primar de provincie și apoi, printr-un accident electoral dar și grație calculatoarelor, președinte. Și un lăudăros fără egal.

sursa:https://www.national.ro/politica/cu-werner-mereu-in-frunte-spargem-munte-dupa-munte-690808.html