8.28.2020

A strabatut peste 250 de kilometri in cautarea stapanului

 


Arya, o femela in varsta de un an din rasa lup cehoslovac, a fost pierduta de stapan pe 19 august. Tanarul proprietar se deplasa cu masina personala intre Cluj si Sibiu.

La o oprire pe traseu, cainele a sarit din cusca amenajata in remorca atasata automobilului cu intentia de a urca in fata, langa stapan. Tanarul nu si-a dat seama ce s-a intamplat decat dupa multi kilometri. Nu i-a fost clar nici in care punct al traseului a disparut cainele.

A anuntat pe Facebook problema, iar cineva i-a spus in aceeasi zi, de 19 august, ca vazuse cainele in localitatea Teius, judetul Alba, alergand pe strazi. Animalul a fost imposibil de reperat ulterior.

Tanarul proprietar a pus si recompensa de 1.000 de euro pentru gasirea Aryiei, iar o operatiune de cautare impresionanta, in care au fost implicati iubitorii de animale din zona Ardealului, a fost declansata.

Proprietarul era ingrijorat si de faptul ca un caz similar petrecut cu o saptamana inainte undeva in Europa s-a soldat cu impuscarea animalului de catre oamenii care erau convinsi ca au de-a face cu un lup.

In mod miraculos, Arya a fost descoperita langa Pitesti, in seara zilei de 26 august. Era sleita de puteri, schiopatand si avand urme de rani din luptele cu alti caini.

sursa:https://ziare.com/social/stiri-sociale/video-fenomenala-lectie-de-supravietuire-a-aryiei-cainele-pierdut-la-teius-si-gasit-la-pitesti-dupa-o-saptamana-a-strabatut-peste-250-de-kilometri-in-cautarea-stapanului-1627692?utm_source=Adevarul.ro-Cross-article&utm_medium=VIDEO+Fenomenala+lectie+de+supravietuire+a+Aryiei%2C+cainele+pierdut+la+Teius+si+gasit+la+Pitesti+dupa+o+saptamana.+A+strabatut+peste+250+de+kilometri+in+cautarea+stapanului&utm_campaign=Interpromo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu