8.09.2020

Filmul „Babyteeth: Prima iubire” câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020

 

Filmul „Babyteeth: Prima iubire”, debutul regizoarei australiene Shannon Murphy, cu Eliza Scanlen în rolul principal, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 19-a ediții TIFF și a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, notează Mediafax.

Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, a avut loc sâmbătă seara. Favoritul publicului a coincis, la această ediție, cu filmul premiat de juriul festivalului. În urma voturilor acordate de spectatori, Babyteeth a fost distins și cu Premiul Publicului.

Producătoarea Ada Solomon, regizoarea Adina Pintilie, actorul András Hatházi, dramaturgul Csaba Székely și scriitorul Philip O Ceallaigh au desemnat doi câștigători ai Premiului pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Tim Mielants a impresionat juriul cu Patrick, o poveste care ,,a reușit să creeze o lume deosebită și bizară, cu cea mai mare naturalețe’’. Regizoarea Zheng Lu Xinyuan a fost premiată ex-aequo pentru Norul din camera ei/ The Cloud In Her Room, ,,o experiență cinematografică (și cinefilă) neconvențională, care dezvăluie o voce regizorală în devenire de un curaj și un talent impresionante’’.

Pentru ,,fascinanta incursiune în intimitatea unei femei aflate într-o situație de criză’’, actrița Evgeniya Gromova, protagonista filmului Fidelitate/ Fidelity, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab. ,,Sunt bucuroasă să văd că viața nu s-a oprit pur și simplu și că festivalul acesta are loc, și sunt recunoscătoare că mă aflu printre premianți’’, a transmis actrița într-un mesaj video. Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, i-a revenit producției independente Sora/ Sister, regizat de Svetla Tsotsorkova, ,,o poveste inedită, surprinzătoare și comică, în care un șir de minciuni conduce la adevăr’’.

500 invitați, spectatori și jurnaliști au fost prezenți la gală. Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, i-a înmânat lui Radu Ciorniciuc, realizatorul documentarului Acasă, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de producție). ,,Sperăm că filmul Acasă este un punct de pornire pentru o discuție reală despre implicarea celuilalt atunci când acest lucru este necesar’’, a subliniat producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, i-a fost acordat filmului Urma, în regia lui Dorian Boguță. O mențiune specială i-a revenit filmului Ivana cea Groaznică, realizat de Ivana Mladenović, ,,pentru curajul de a expune un suflet rănit, într-un mod fermecător, tandru și profund personal’’. Neputând fi prezentă la Gală din cauza restricțiilor internaționale de circulație, regizoarea a dedicat premiul Ancăi Pop, una dintre artistele din distribuție, care și-a pierdut viața în mod tragic în timp ce filmul se afla în post-producție.

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a revenit documentarului Totul nu va fi bine, realizat de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, un road-movie care urmărește traiectoriile unor vieți influențate de Cernobîl. Și atunci… ce e libertatea?, în regia lui Andrei Zincă, a fost recompensat cu Premiul Publicului în secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 de euro.

Kaïmós, regizat de Sarra Tsorakidis, s-a remarcat printre filmele scurte din competiția autohtonă și a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, și servicii constând în echipament, cameră electrică și grip, în valoare de 5.000 de euro. Juriul a acordat și două Mențiuni Speciale filmelor Bilet de iertare, în regia Alinei Șerban, și Moartea și cavalerul, regizat de clujeanul Radu Gaciu.

Jurnalista Alexandra Tănăsescu a fost desemnată la această ediție marea câștigătoare a Bursei Alex. Leo Șerban. O Mențiune specială, i-a fost acordată criticului de film Victor Morozov, pentru volumul Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional. Pentru rolul remarcabil din Monștri., actorul Cristi Popa a obținut Mențiunea specială, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab unui tânăr actor român care s-a remarcat într-un film lansat în anul 2019.

În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, premiul Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, a fost adjudecat de proiectul Kretsul, regizat de Alexandra Likhacheva și produs de Anna Shalashina. Serviciile de post-producţie, oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro, au fost oferite proiectului Panopticon, regizat de George Sikharulidze și produs de Vladimer Katcharava. Premiul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 3.500 de euro, i-a fost acordat proiectului Blue Banks, regizat de Andreea Cristina Borțun, o producție a Gabrielei Suciu-Pădurețu. În cadrul Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul Transilvania Pitch Stop CoCo Award, i-a revenit proiectului Sep & Ana, în regia lui Paul Cioran, produs de Claudiu Mitcu.

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez și RFI România, a fost câștigat de filmul Adorație/ Adoration, ,,povestea de dragoste asimetrică, ieșită din tipare’’, în regia belgianului Fabrice du Welz.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24220134-filmul-babyteeth-prima-iubire-castiga-trofeul-transilvania-tiff-2020.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu