8.04.2020

Principalul producător al vaccinului COVID – investigat pentru ucidere prin imprudență !



O instanță franceză a găsit responsabili în acest caz statul, compania și medicii care au prescris medicamentul - magistrații au decis ca statul să plătească mii de euro compensații familiilor

Principalul producător al posibilului vaccin anti-Covid-19, Sanofi, companie franceză, este cercetat pentru ucidere din culpă pe fondul unui scandal cu privire la medicamentul său pentru epilepsie, Depakine.

De remarcat că Sanofi dezvoltă vaccinul anti-Covid împreună cu grupul GlaxoSmithKline  - au primit un contract federal (SUA) de 2.1 miliarde de dolari pentru 100 milioane de doze de vaccin, cu opțiunea ca guvernul SUA să mai cumpere alte 500 milioane de doze, ceea ce ar însemna alte 10 miliarde de dolari. Din acest punct de vedere, sunt în topul investițiilor americane în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19.

Și UE a reacționat favorabil, iar recent, Comisia Europeană a anunţat că a rezervat în numele celor 27 state membre 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, aflat în pregătire la laboratorul francez Sanofi.

Imediat după ce a fost difuzată această știre, jurnalistul Radu Tudor, unul dintre cei mai preocupați ca România să comande/achiziționeze vaccinul, a reacționat: ”Suntem 500 de milioane de locuitori în UE. S-au securizat 300 milioane de vaccinuri de la Sanofi. Oare ce tara UE nu a comandat vaccinuri pentru propria populație? România, cumva?”.

***

Revenind la investigația din Franța, iată un detaliu care necesită atenție - firma este acuzată că întârzie să dezvăluie riscul pe care medicația îl prezintă femeilor însărcinate, transmite Euronews


Medicamentul, compus în principal din valproat de sodiu, este utilizat pentru a trata convulsii, dar a fost utilizat pe scară largă ca stabilizator de dispoziție pentru a ajuta persoanele cu tulburări bipolare.

Autoritățile din domeniul Sănătății acuză că în urma consumului medicamentului, a crescut unor probleme congenitale - defecte la naștere, autism și dificultăți de învățare etc.

Conform sursei citate, Agenția franceză a Medicamentului(ANSM) estimează că Depakine ar putea fi cauza defectelor la naștere a 2.150 până la 4.100 de copii și a dezvoltării neurologice lente în cazul a 16.600 până la 30.400 de copii, începând cu 1967.

Ancheta a fost inițiată de organizația APESAC – „Asociația pentru Ajutorul părinții copiilor care suferă de sindrom anti-convulsivant”, care reprezintă presupuse victime ale scandalului.


Marine Martin, președinte și fondator al APESAC, a numit deschiderea investigației ”o mare victorie pentru familiile victimelor Depakine”.

De cealaltă parte, Sanofi își susține nevinovăție, insistând că și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește informarea oamenilor despre efectele secundare ale Depakine.

Dar, atenție, Euronews avertizează că Sanofi a fost deja inculpată pentru fraudă agravată și provocare de vătămare din culpă din cauza consumului de medicamente. Potrivit cotidianului ”Le Monde”, obiectivul anchetei este să stabilească dacă marea companie farmaceutică poate fi trasă la răspundere pentru moartea a patru bebeluși (în 1990, 1996, 2011 și 2014), ale căror mame au luat Depakine în timpul sarcinii . ”Omor prin imprudență” este sintagma folosită de francezi.


”Luna trecută, o instanță franceză a găsit responsabili în acest caz statul, Sanofi și medicii care au prescris medicamentul”, scrie Euronews, menționând că ”Instanța a decis ca statul să plătească mii de euro compensații familiilor, spunând că oficialii nu au luat măsurile necesare pentru a se asigura că medicamentul nu a fost luat de femei gravide”.

Desigur, aspectele descrise nu înseamnă că neagă cineva valoarea prestigioasei companii franceze. Dar… sunt fapte!

Pe de altă parte, să amintim de gestul frumos al Sanofi, care a făcut României o donație de 18.000 de cutii de hidroxiclorochină – Ministerul Sănătății declarând: ”Cele 1.080.000 de doze vor ajunge la peste 45.000 de pacienţi din România”.

Desigur, și în privința hidroxiclorochinei sunt discuții – inclusiv un studiu (retras, la un moment dat) publicat de celebra revistă ”The Lancet”, cea mai prestigioasă revistă medicală britanică.

sursa:https://ro.sputnik.md/health/20200804/31164436/Principalul-producator-vaccinului-COVID-investigat-pentru-ucidere-prin-imprudenta.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu