9.11.2020

Dovada inculturii: ”Să scoatem “ciuma roșie” din București, propune Nicușor Dan

 


Parte a vieții politice românești de 30 de ani, iar, acum, candidat la funcția de primar general al capitalei, Călin Popescu Tăriceanu face o remarcă amară. Campania electorală de acum riscă să fie mai plicticoasă (jenant de plicticoasă) decât campania electorală prezidențială. De vină ar fi chiar unii candidați care „stau în tranșee, nu ies la nici o dezbatere cu un contracandidat, încercând să-și conserve avantajul dat de partidele lor care bagă milioane de euro în media și tipărituri.“

Liderul ALDE nu vorbește doar la general ci arată cu degetul și către Nicușor Dan, pe care îl consideră candidatul care nu propune nimic.

În urmă cu ceva zile l-am auzit pe contracandidatul meu Nicușor Dan, reprezentantul marii alianțe de dreapta, cum lua în derâdere ideea din programul meu prin care propun amplasarea în Piața Victoriei a unei replici a Columnei lui Traian și transformarea zonei într-o adevărată piață publică.

Reacția candidatului care nu propune nimic, care a construit o alianță împotriva a ceva (să scoatem “ciuma roșie” din București) și nu pentru ceva, a fost siderantă! El zice că în loc de a amplasa Columna în piață românii care vor să o vadă nu au decât să meargă la Roma! Reacția lui vine în continuarea politicii dusă de partidul copiilor de securiști care nu văd cu ochi buni ideea de istorie, tradiție sau națiune. Dacă ne-am lua după ei ar trebui să trăim în grupuri în loc de familie, să încetăm să mai credem în Dumnezeu și să renunțăm la proprietatea privată!

Ideea amplasării unei replici a Columnei lui Traian în Piața Victoriei nu îmi aparține. Ea este o idee care plutește în societatea românească încă din secolul al XIX-lea, cam de la Badea Cârțan încoace. Prima idee de reconstruire îi aparține lui Mihail Kogălniceanu. Alexandru Odobescu o vedea amplasată la Universitate, iar în 1882 se propune chiar o lege în Parlament pentru o asemenea lucrare. În 1939 s-a comandat o copie a Columnei unor meșteri de la Vatican. Din cauza războiului, mulajele au ajuns mult mai târziu în România, abia în 1967. Deci ele există și sunt la Muzeul de Istorie a României!

Deci, USR-iști securiști globaliști, Columna reprezintă un act de identitate al poporului român și ea își va găsi locul în Piața Victoriei, cu sau fără voia voastră. Iar contracandidatului Nicușor Dan îi spun că el face parte din rândul celor care nu fac nimic, dar simt nevoia să pună piedici celor care fac ceva. Opoziția lui față de amplasarea Columnei este dovada inculturii lui și a impotenței în a simți și înțelege ce înseamnă patriotismul!“.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dovada-inculturii-si-impotentei-lui-nicusor-dan/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu