Banchiza din Arctica s-a topit în vara anului 2020 cel mai mult după cea înregistrată, după 2012, o manifestare suplimentară a încălzirii climatice continue, conform observațiilor prin satelit anunțate luni de Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață din Statele Unite, citează AFP.
În fiecare an, o parte din aceasta se topește vara și se reformează iarna, în mod normal, dar odată cu încălzirea globală, se topește din ce în ce mai mult vara, iar zona sa de iarnă se micșorează, de asemenea. Sateliții au observat aceste zone foarte precis din 1979, iar tendința descendentă este clară.
Anul acesta, minimul de gheață marină de vară a fost atins pe 15 septembrie, cu 3,74 milioane de kilometri pătrați, conform datelor preliminare care se referă anunțurile de la sfârșitul fiecărei ierni și ale fiecărei veri.
„A fost un an nebunesc în nord, cu întinderea de gheață aproape la cel mai scăzut nivel existent vreodată, cu valuri de căldură (...) în Siberia și incendii imense de pădure”, a spus Mark Serreze, directorul său.
„Ne îndreptăm către un Ocean Arctic fără gheață sezonieră”, s-a plâns el.
Topirea gheții nu contribuie direct la creșterea nivelului mării, deoarece gheața se află deja pe apă. Dar contribuie indirect și „are un impact asupra sistemului climatic”, a declarat pentru AFP Claire Parkinson, un climatolog NASA, ai cărui sateliți măsoară gheața la poli.
Într-un studiu publicat luni în Nature Climate Change, cercetătorii au analizat cea mai mare amenințare asupra urșilor polari: dispariția progresivă a habitatului lor, banchizele, unde prind focile, indispensabile pentru alimentația lor.
Ursul polar, care trăiește în regiunile arctice unde temperaturile pot coborî până la -40 grade iarna, poate trăi fără mâncare două luni, în special în perioada estivală, când banchiza se topește în fiecare an.
Dar, odată cu creșterea temperaturilor, absența ghețurilor durează din ce în ce mai mult. Incapabili să găsească în mediul lor altă sursă de hrană comparabilă, din ce în ce mai mulți urși înfometați se aventurează în afara teritoriului lor, în apropierea zonelor locuite de oameni.
Cele mai afectate sunt ursoaicele, care nasc la mijlocul iernii.
Cei circa 25.000 de urși polari sunt repartizați în 19 sub-populații distincte în Canada, în Alaska, în Siberia, în Svalbard și în Groenlanda, unele foarte puțin cunoscute.
Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în același ritm ca acum, "reducerea natalității și supraviețuirea va pune în pericol aproape toate sub-populațiile până în 2100", spun cercetătorii. Cu excepția, poate, a insulei Regina Elisabeta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu