Un ordin al Ministerului Sănătăţii a stârnit reacţii dure printre cei care sunt împotriva vaccinării. Cei care au studiat atent acest ordin, spun că nu prevede imunizarea obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19. De alfel, în ordin se menţionează clar că este necesară exprimarea acceptului părinţilor, cu privire la imunizare.
Ordinul comun între Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei precizează faptul că elevii ar putea fi imunzaţi în cazul descopeririii unui ser împotriva SARS CoV-2. În acest ordin este menţionat că acest lucru va fi posibil, doar dacă părinţii vor fi de acord.
Contestatarii susţin însă că este doar o metodă a guvernanţilor de a introduce vaccinarea obligatorie în rândul elevilor.
Avocaţii spun că nu există aşa ceva, mai ales că guvernanţii se bazează pe o lege din anul 2006, o lege contestată şi atunci.
'Acest Guvern încearcă să adopte această lege obligatorie a vaccinării obligatorii, cumva ascunsă de anumite prevederi care ar acoperi un aşa-zis consimţământ al părinţilor.
De peste patru ani de zile de încearcă adoptarea legislaţiei vaccinării oblogatorii împotriva cărora o mare parte din avocaţi au luptat împotriva lui (...) În ceea ce priveşte acest ordin, acesta nu a fost încă adoptat, a fost pus în discuţie şi în urmă cu câteva zile a avut loc la solicitarea noastră, a oamenilor, a avocaţilor şi a ascociaţiilor medicilor, o aşa-zisă întâlnire cu Ministerul de o jumătate de oră, 100 de persoane. Acesta nu este nici măcar transparenţă decizională. Nu s-a ajuns la niciun rezultat cu Ministerul.
Această vaccinare obligatorie nu poate fi instituită doar printr-un ordin, ci doar printr-o lege!
(...) Este o obligativitate ascunsă a vaccinării, în condiţiile în care, în cele 155 de pagini ale ordinului se menţionează clar că părinţii vor fi puşi să aducă acele carnete de vaccinare din vaccinarea aşa-zisă obligatorie spun ei, dar nu este obligatorie. Ministerul recomandă vaccinările! Nu suntem anti-vaccinişti, pentru că toţi ne-am vaccinat copiii de anumite boli (...) Înainte se făceau vaccinuri, nu şapte într-unul şi nu cu consistenţa pe care o acum, în care pui inclusiv resturi de ADN, ARN, de avortoni, ş.a.m.d. Erau mult mai curate şi le făcea Institutul Cantacuzino'', a spus Diana Ivanovici, avocat.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/scandal-privind-vaccinarea-obligatorie-covid-582309.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu