Nicuşor Dan a discutat astăzi cu reporterii, înainte de vizita pe care a efectuat-o la ministerul de Finanţe, despre problema termoficării în Capitală. Primarul ales spune că pe bucureşteni îi aşteaptă o iarnă cu sute de avarii.
Înainte de vizita pe care a făcut-o la ministerul de Finanţe, unde a discutat cu Florin Câţu şi cu premierul Ludovic Orban, primarul ales al Capitalei a vorbit cu reporterii despre problema termoficării din Bucureşti.
"Pe termoficare există o soluţie pe termen mediu, în sensul că trebuie să înlocuim reţeaua principală, 1.000 de kilometri, din care s-au înlocuit unul sau doi. Pentru asta există bani europeni pentru care încă nu a fost semnat contractul cu UE. S-a depus aplicaţia şi UE a cerut clarificări, urmează să terminăm această chestiune. Cu banii pe care îi luăm începem să înlocuim conducte cu noua tehnologie.", a spus Nicuşor Dan.
Nu putem mai devreme de primăvara asta. În această situaţie, avem o problemă de urgenţă care vine iarna asta. ELCEN a comunicat ca din cauză că nu s-au făcut reparaţii în cursul acestei veri, cantitatea de apă pe care ei trebuie să o introducă în reţea este de trei ori mai mare faţă de 2016 şi se aproape de limita de la care nu se mai poate."
"În momentul ăsta, sunt la 2,2 tone de apă şi de la 2,5 tone în sus nu se mai poate. Noi trebuie să facem un management de avarie. Să avem pregătite materiale pentru intervenţii de urgenţă, să avem pregătite echipe pentru intervenţii de urgenţe şi să avem detectoarele de avarii care să facă astfel încât oamenii să se ducă precis la locul unde este avaria şi în paralel să facem o informare corectă a oamenilor care sunt afectaţi. Asta putem face iarna aceasta."
"Vor fi sute de avarii, nu putem să le evităm, totul este să intervenim cât mai repede pe ele şi să spunem onest publicului, celor afectaţi, cât timp durează.", a comentat Nicuşor Dan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu