Unul dintre cei mai de seamă artiști ai României, lider al mișcării impresioniste din țara noastră, Nicolae Grigorescu (1838-1907) a fost prezentat vineri, 30 octombrie 2020, în seria „Who is Romania / Cine este România”, inițiată de reprezentanța Institutului Cultural Român la Londra.
Scris și prezentat de dr. Tessa Dunlop, episodul care vorbește despre Grigorescu arată viața pictorului, tablourile sale, relația cu oamenii politici ai vremii – de la Mihail Kogălniceanu, la Napoleon al III-lea – și îi consolidează comparația cu pictori emblematici ai lumii. Experimentata jurnalistă britanică Dunlop atrage publicul și prin expunerea în videoclip a pictorului român drept un bărbat chipeș, „un Orlando Bloom al secolului al XIX-lea”.
Pe de altă parte, oamenii vor afla că Nicolae Grigorescu a fost ucenic în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, pictor de front, de icoane sau chiar de imagini murale, Mănăstirea Agapia din Moldova fiind expresia măiestriei pictorului iubitor al frumuseții vieții la țară pe care a imortalizat-o în tablouri unice. Vorbim despre „Atacul de la Smârdan”, „Vatră la Rucăr”, „Car cu boi”, icoane și picturi murale, care sunt doar câteva dintre lucrările ce vor fi arătate lumii în materialul video realizat de Storytailors și difuzat vineri, la ora 14.00 (ora României), pe pagina oficială de Facebook a reprezentanței ICR la Londra. Episodul va fi transmis simultan pe paginile oficiale Facebook ale Ministerului Culturii, Muzeului Național de Artă al României și ICR.
În cadrul proiectului inițiat de reprezentanța ICR la Londra, intitulat ”Who is Romania”, au fost evocați până acum Ștefan cel Mare, Regina Maria a României și George Enescu. Primele trei episoade au înregistrat peste 300.000 de vizualizări și au fost preluate, între altele, de Clarence House – The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV, History Hit, London Philharmonic Orchestra, Festivalul „George Enescu”.
ICR Londra continuă să prezinte publicului internațional personalități românești cu destine remarcabile prin seria unică de filme destinate platformelor social-media, cu scopul de a promova cultura română într-o manieră inovatoare.
sursa:https://www.cotidianul.ro/britanicii-il-cunosc-pe-nicolae-grigorescu-la-who-is-romania/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu