Aproape 8 ore și jumătate a durat licitarea celor 184 de capodopere din cadrul evenimentului maraton - Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, cu startul joi, la 19:30, și închiderea vineri dimineață la 03:53, ținând sute de participanți activi. Valoarea totală a celui mai mare eveniment de pe piața românească de artă din această toamnă, desfășurat, aseară, doar online, egalează rezultatul total stabilit anul trecut în octombrie 2019.
1,464 de milioane de euro și o rată de adjudecare de 85% sunt rezultatele licitației de artă de aseară, licitație dedicată numelor mari ale artei românești, care confirmă soliditatea și lichiditatea pieței de artă de patrimoniu, respectiv interesul în creștere al colecționarilor pentru valorile culturale consacrate, reprezentate de artiștii prezenți în muzee, ale căror opere se apreciază în piață că tezaurizează valoarea banilor investiți.
Întotdeauna vârf de colecție și preferat al colecționarilor de toate vârstele se dovedește a rămâne pictorul național Nicolae Grigorescu, ale cărui 4 picturi în licitație au strâns 167.500 de euro. Cel mai intens licitată a fost o duioasă „Țărăncuță cu mărgele albastre”, de mici dimensiuni, care a fost adjudecată pentru 95.000 de euro, (multiplicând estimarea Casei de 25.000-45.000 de euro).
Cu toate acestea, topul adjudecărilor de ieri seară este condus nu de Grigorescu, ci de favoritul publicului, Nicolae Tonitza, portretul fiicei sale „Irina” fiind adjudecat pentru 120.000 de euro, în ciuda estimării sale conservative de 80.000-120.000 de euro.
Chiar dacă operele clasicilor picturii românești au cântărit mai mult ieri seară la Artmark, un rezultat impresionant pentru segmentul de artă contemporană, cel puțin pentru piața din România, a înregistrat artistul contemporan Adrian Ghenie, cu o lucrare timpurie, din 1991, care a fost adjudecată pentru 28.000 de euro, raportat la o estimare extrem de conservativă de 3.000- 5.000 de euro.
Recorduri de autor au înregistrat și cel mai important portretist al boierimii pământene, Mihail Töpler, cu un splendid portret al „Vornicesei Smaranda Manu”, din colecția urmașilor lui Constantin George Manu, adjudecat pentru 19.000 de euro, dar și Eugen Voinescu, elev al celebrului pictor rus al marinelor - Ivan Aivazovski, a cărui marină „Corabie înfrunând valurile” a fost adjudecată pentru 15.000 de euro. Totodată, Leon Biju a egalat recordul anterior de 7.500 de euro cu lucrarea „Curmalii roșii” (plecând de la o estimare inițială conservativă a Casei, de doar 1.200-1.800 de euro).
Poate cele mai semnificative trenduri de remarcat însă, dincolo de durata extrem de lungă a licitației, pricinuită de numărul deosebit de mare de palete participante online și telefonic, sunt evoluțiile de structură în rândul participanților. Astfel, Licitația de Toamnă desfășurată ieri, 22 octombrie, a înregistrat o foarte interesantă scădere a mediei de vârstă a participanților, inedită pentru o licitație de artă importantă precum cea de Toamnă, - altădată fieful exclusiv al interesului colecționarilor mari și maturi, în majoritate peste 50 de ani, - de data aceasta aproximativ 38% dintre participanți încadrându-se în segmentul de vârstă 25-45 de ani.
Totodată, pentru prima dată în istoricul licitațiilor de artă importantă, majoritatea valorii adjudecate (% valoarea totală) a aparținut colecționarelor, ce erau, de regulă, dramatic minoritare într-o licitație de pictură de patrimoniu (spre deosebire, firește, de cele dedicate tematicilor de eleganță, precum licitațiile de bijuterii importante). Astfel, 53,31% din valoarea totală a adjudecării revine, aseară, iubitoarelor de frumos (o sumă totală de 780.800 euro)de bijuterii spre exemplu., și doar diferența de 46,69% adjudecatarilor bărbați.
Țărăncuță cu mărgele albastre - Nicolae Grigorescu:
sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-24371699-8-ore-20-minute.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu