Sursa foto: https://www.theaustralian.com.au/
„Vă rog nu vă cedați identitatea de dragul unei dominații din partea altei puteri străine mai soft: Uniunea Europeană ! Credeți-mă când vă spun că noi, cei din Vest, avem nevoie ca voi să fiți ortodocși. Totul depinde de asta, totul !“ Sunt ideile principale ale unui interviu interesant, oferit r3media.ro, de scriitorul american Rod Dreher.
Rod Dreher este unul dintre cei mai importanți intelectuali de orientare conservatoare ai Statelor Unite. Este jurnalist și autor a numeroase cărți, dintre care „Opțiunea Benedict – o strategie pentru creștini într-o națiune post-creștină” a fost descrisă de către David Brooks, de la New York Times, drept „Cea mai discutată și importantă carte religioasă a ultimei decade”, precizează autorul articolului, Mihai Șomănescu.
Articolul continuă:
„Este critic de film la The New York Post și comentariile sale au fost publicate, printre altele, în „The Wall Street Journal” sau „The Weekly Standard”. A fost subiectul unui articol consistent în Washington Post.
A fost invitat la MSNBC, CNN, ABC News sau BBC. Cel mai recent a fost invitatul lui Tucker Carlson în emisiunea „Tucker Carlson Tonight” de la Fox News, unul dintre cele mai urmărite programe din America, unde a discutat despre noua sa carte „Live Not By Lies – A manual for Christian Dissidents”(care s-ar traduce „Nu trăi prin minciună – un manual pentru dizidenții creștini și care poate fi achiziționată aici ). Spre cinstea românilor, unul din eroii acestui volum este părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Rod Dreher este senior editor al publicației „The American Conservative”, unde articolele sale strâng peste 1,3 milioane de vizualizări lunar și este creștin-ortodox. Acesta este un dialogul dintre noi, prin intermediul email-ului. Acest interviu oferit în exclusivitate R3Media este primul pentru presa română.
R3Media: Stimate domnule Dreher, recent v-ați lansat cel mai nou volum „Live Not By Lies”, în care îi dedicați un capitol părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Puteți să le explicați cititorilor noștri despre ce este vorba în acest volum?
Rod Dreher: În Statele Unite sunt imigranți care au venit aici din țările fostului bloc sovietic care ne avertizează că în America se arată semne de totalitarism – dar noi, cei născuți în America, nu le putem vedea, pentru că noi credem -, în mod fals că așa ceva nu se poate întâmpla aici. În cartea mea, explic de ce anumite mișcări sociale de stânga din America au câteva chestiuni importante în comun cu comunismul și de ce ar trebui să ascultăm avertismentele venite din partea oamenilor care chiar au trăit în comunism. Ei știu despre ce vorbesc. De asemenea, am vizitat și Rusia și câteva țări din Europa Centrală care au suferit în comunism, pentru a primi sfaturi pentru concetățenii mei americani de la creștini care au fost dizidenți sub regimuri comuniste.
Despre România, în afară de părintele Calciu, îmi pare rău să spun că nu știu mare lucru. Ani de zile am fost fascinat de familia Ceaușescu și felul în care asemenea oameni mediocri au ajuns să conducă și să chinuie o națiune măreață. Ce sistem teribil trebuie să fie comunismul pentru a face așa ceva posibil! Când am început cercetarea pentru „Live Not By Lies”, plănuiam să vizitez și România, mai ales pentru a învăța mai multe despre închisoarea Pitești. Din păcate, nu am avut destul timp înainte ca editorul meu să-mi ceară manuscriptul. Sper ca în viitorul apropiat să vin în țara voastră, să vizitez mormântul Părintelui Calciu și să mă rog în mânăstirile și lăcașurile voastre sfinte.
R3Media: În cartea dvs, „Live Not By Lies” scrieți că apostazia este mai rea decât moartea, pentru creștini. Într-o lume a totalitarismului-soft așa cum îi spuneți, probabil că nu vom fi puși în fața morții, ca pe vremea comunismului. Acum, sistemul ne abordează cu mănuși, ne oferă confort, bogăție și statut social dacă ne conformăm. Când știm, în aceste condiții, care este punctul peste care nu se mai poate trece? Când ar trebui să ne sune alarma că sistemul ne dorește și sufletul și că dorește să renunțăm la credința noastră?
Rod Dreher: În Slovacia, un preot a spus că „Într-un fel, era mai ușor sub comunism. Lumina Scripturii strălucea încât cărarea prin întuneric era evidentă. Azi, acea lumină întâlnește doar ceața”. Acest simț al confuziei îl avem toți. Oamenii care au supraviețuit comunismului și vorbesc despre situația de față sunt în aceeași situație în care se găsește un om trezit în miez de noapte de un hoț. Știe că acesta e în casa lui, dar fiind întuneric, dar nu-l poate vedea. Cred că nu este ușor să definim un astfel de punct, peste care nu se poate trece, pentru toate persoanele. Putem să fim sigur că în cele mai multe cazuri, ne va fi ușor să raționalizăm decizia, să ne spunem că acest mic compromis pe care suntem tentați să-l facem nu contează prea mult – că sigur vom face ceea ce trebuie dacă ni se cere un mare compromis. Dar trebuie să știm că putem muri din cauza a o mie de tăieturi mici la fel de bine cum o putem face din cauza unei lovituri puternice de topor.
În Polonia, câțiva catolici mi-au spus că au probleme la locul de muncă. Erau angajați la o filială locală a unei multinaționale americane care îi forța pe toți cei din birou să sărbătorească luna mândriei LGBT. Asta era clar o violare a conștiinței polonezilor, dar le era teamă să zică „nu” de frica pierderii locului de muncă. Joburile pentru companiile occidentale sunt cele mai bine plătite, în Polonia. Ce-ar fi trebuit să facă? Ce-aș fi putut să le spun? Sunt un scriitor american care nu are răspunderea acelor familii poloneze. Nu mă simt prea confortabil să le spun: „Trebuie să pleci de la acel loc de muncă!”. Asta e o întrebare mai potrivită pentru preotul lor, pentru soțiile lor și pentru prietenii lor cei mai apropiați.
Poate în aceste cazuri particulare, ar fi mai bine să pari că mergi cu valul până ce poți găsi o slujbă mai bună. Sau poate simți o răspundere față de sufletul tău ca să-ți dai demisia. Nu pot spune cu siguranță pentru fiecare caz. Dar asta voi spune: cu fiecare compromis, oricât de mic, devine mai ușor să faci următorul compromis și apoi pe următorul, până ajungi în punctul în care ai renunțat deja la credința și valorile tale. Asta e o ispită pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru mine. Și exact asta voia să spună preotul slovac când a spus că în trecut eram în întuneric, dar azi suntem în ceață. Este ușor să realizezi pe ce se întâmplă când Securitatea îți cere să semnezi o hârtie prin care să devii colaborator al ei. Dar este la fel de clar ce se întâmplă atunci când șeful tău îți cere să pui un mic steag curcubeu pe birou pentru a arăta că sărbătorești luna LGBT?
R3Media: Vorbeați de comunismul din trecut, dar haideți să vă spun ce se întâmplă în România zilele noastre. Cu ocazia Sfintei Parascheva, la Iași se organizează un pelerinaj tradițional la care iau parte de obicei sute de mii de oameni, atât din România cât și din alte țări ortodoxe. Dar din cauza pandemiei de coronavirus, statul a impus restricții atât de draconice, încât a limitat până la anulare pelerinajul: a permis doar cetățenilor cu domiciliul pe buletin în Iași să participe, lăsându-i pe mulți alții la porțile bisericii. În acest timp, mall-urile din Iași au fost deschise fără restricții. În acest caz, vorbim de totalitarism? Deja există o suspiciune majoră cum că statul va închide bisericile de Crăciun, așa cum a făcut-o și de Paști. Cum ar trebui ca ierarhia Bisericii să reacționeze în acest caz? Ar trebui să intre în conflict cu Guvernul?
Rod Dreher: Nu pot să comentez situația din țara voastră, pentru că nu știu toate detaliile. Ca o problemă generală, totuși, am văzut ceva similar și în câteva state americane: bisericile închise prin ordin de la Guvern, dar cazinourile și alte locuri seculare erau deschise pentru afaceri. Asta este greșit! Dar arată care este adevărata religie a statului.
Ezit să spun că ierarhia ar trebui să denunțe Guvernul pentru aplicarea măsurilor sanitare, în general. Aici în America avem creștini – ortodocși și nu numai – care cred că Guvernul ar trebui să permită totul și care cred că orice restricție, oricât de mică, înseamnă tiranie. Asta e nechibzuință! În jurisdicția canonică de care aparțin eu – Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) – ierarhii noștri au fost rezonabili. Au redeschis bisericile sub anumite precauții de bun simț. Cred că creștinii trebuie să se gândească la binele comun, chiar dacă asta cere sacrificii temporare din partea noastră. Pe de altă parte, a închide bisericile dar a lăsa cazinourile deschise este o ipocrizie și nu trebuie să ne temem să o spunem.
R3Media: Citind cartea și articolele dumneavoastră, am înțeles cum au ajuns Vestul și America în acest punct. Problema e că România este în Est, nu în Vest. Aici, intriga devine și mai complicată, pentru că esticii au o fascinație cu Occidentul. De peste 100 de ani ni se spune că Vestul e modelul pe care trebuie să-l urmăm. Chiar și acum există teologi ortodocși care spun că „exagerăm situația”, că „lucrurile nu sunt așa de rele în Occident” și că „probabil” există un interes ascuns în spatele promovării unor știri negative pentru a „denigra” Vestul. Care este răspunsul dumneavoastră în fața unei astfel de provocări? Cum ar trebui noi, românii, să ne raportăm la Occident?
Rod Dreher: În 1978, Alexandr Soljenițân, care trăia în Occident de patru ani, a ținut celebrul său discurs de la Universitatea Harvard. El a spus atunci că disprețuiește sistemul sovietic, dar nu poate recomanda poporului rus să-l înlocuiască cu sistemul occidental. De ce? Pentru că Vestul este decadent moral și spiritual. Soljenițân avea dreptate atunci, iar diagnosticul său este de 1.000 de ori mai precis astăzi.
Iată ce ni se întâmplă nouă în Vest. Familiile se destramă. Foarte puțini dintre oameni au copii. Omul care este probabil să ne fie următorul președinte, Joe Biden, a spus la TV zilele trecute că copiii ar trebui să aibă dreptul să-și schimbe sexul. Elitele noastre promovează ideologia gender și o formă de rasism care e cunoscută sub numele Orwellian de „antirasism”. Încrederea socială se prăbușește și la fel se întâmplă cu religia. Aș putea continua la infinit. Eșuăm ca și civilizație – și motivul pentru care o facem este pentru că L-am uitat pe Dumnezeu. Sigur că sunt multe lucruri bune și oameni buni în Occident, dar așa cum avertiza Papa Ioan Paul al II-lea, popoarele din Estul și Centrul Europei nu ar trebui să dea jos jugul unei ideologii materialiste, doar pentru a accepta jugul alteia, capitalismul liberal fără Dumnezeu.
Cred că România trebuie să-și găsească propria cale. Nu suntem complet răi în Occident, dar nu suntem, așa cum îi plăcea lui Ronald Reagan să spună „orașul strălucitor de pe deal”. Îmi iubesc țara, dar nu iubesc ceea ce a devenit. Soljenițân a spus că ceea ce i s-a întâmplat Rusiei – venirea comunismului – s-a întâmplat pentru că oamenii L-au uitat pe Dumnezeu. Ei bine, ceea ce se întâmplă acum în Vest și lucrurile mult mai rele ce vor urma se petrec pentru că oamenii au uitat de Dumnezeu. Poporul român știe mult mai bine ca americanii ce înseamnă să trăiești într-o societate fără Dumnezeu. Vă rog să vă țineți minte istoria! Acum vă apare ca un dar, o ancoră mare în fața distrugerii aduse de vântul schimbării ce bate ca un uragan de-a lungul civilizației noastre.
R3Media: Aș vrea să vă pun o întrebare destul de delicată ținând cont de contextul zilelor noastre. Ca și creștin-ortodocși, cum ar trebui să privim Rusia? Poate nu știți, dar între România și Rusia sunt niște dispute istorice, care ne împiedică să privim cu ochi buni ortodoxia rusă. Profitând de aceste probleme istorice, stânga nu pierde ocazia să-i acuze pe conservatorii români că „sunt plătiți de Moscova” pentru „a ataca valorile vestice”. Așadar, domnule Dreher, sunteți plătit de Putin să subminați liberalismul occidental?
Rod Dreher: Ha! Este amuzant să mă gândesc cum, în tinerețea mea, în anii 70, cei de dreapta îi acuzau pe cei de la stânga că sunt agenți ruși. Acum s-a întors complet situația! Ca și creștin-ortodocși, cred că trebuie să privim Rusia cu ochi limpezi. Pentru mine, convertirea la ortodoxie a deschis o ușă nouă spre adâncimea și frumusețea culturii ruse. Sunt sigur că nu aș fi învățat asta dacă nu deveneam ortodox și pentru asta sunt recunoscător. Dar Rusia nu este Pământul Făgăduinței. Este țara Sfântului Serghie și a Sfântului Serafim, a lui Dostoievski și a lui Tolstoi, dar este și Rusia lui Lenin și Stalin, a oligarhilor de azi și a mafiei. Cu alte cuvinte, Rusia este o țară ca orice altă țară și trebuie să muncim din greu pentru a o vedea cu ochi limpezi, atât ce e bine cât și ce e rău. Nu am niciun dubiu că Guvernul Rusiei nu vrea binele Guvernului SUA și lucrează împotriva noastră. Dar sunt la fel de sigur că și Guvernul SUA face același lucru rușilor. Acesta este Marele Joc.
Aici, în SUA, câteodată poți întâlni convertiți la ortodoxie – întotdeauna bărbați – care îl idealizează pe Putin și se uită la el ca la un exemplu de ceea ce și-ar dori să avem în America. Toate păcatele Americii nu există în Rusia lui Putin și toate păcatele Rusiei nu există în Rusia lui Putin. Folosesc Rusia, sau mai degrabă versiunea lor imaginară despre Rusia, ca un mod de a înțelege propriile gânduri și sentimente despre America. Este mai degrabă o problemă psihologică personală decât o analiză geopolitică cu sens. Și nu sunt doar ei. Am o prietenă, o femeie în vârstă de stânga. Propria ei mamă, acum decedată, a făcut un așa zis „Tur de Pace” al Uniunii Sovietice în anii 80. Toată familia ei era puternic stângistă. Astăzi, prietena mea vorbește despre Rusia în același fel în care ar face-o și un conservator de modă veche din timpul Războiului Rece. În mintea ei, Putin este ceea ce era Stalin pentru un American de dreapta în anii 50. Istoria a luat niște turnuri foarte ciudate.
R3Media: Iată un subiect de gândire: România este membră a Uniunii Europene. Așa cum știți, liderii UE au adoptat deja toate punctele de pe agenda progresistă: căsătoria între homosexuali, Green Deal-ul, promovarea avortului, supra statul federal european, etc. Până acum, România a rezistat destul de bine presiunilor Bruxelles-ului care doresc schimbări sociale radicale. Dar ce-ar trebui să facem dacă UE ne va cere să legalizăm căsătoriile între persoanele de același sex, adopțiile de copii pentru aceste persoane? Putem să rămânem o națiune creștin în interiorul unui imperiu secular?
Rod Dreher: Sper să reușiți. Trebuie să reușiți! Trebuie să țineți de identitatea voastră cât este se poate de mult. Acesta este un alt exemplu al tentațiilor de care vorbeam mai devreme. Când ar trebui ca România să accepte compromisul cu Bruxelles-ul pentru că voi credeți că acest compromis este posibil fără să vă abandonați principiile și în ce punct trebuie să ziceți: „Până aici!”?
Mă tem pentru cât puteți rezista, nu doar voi românii, ci și toți cei din zonă. Când am vizitat țările din fostul bloc sovietic, am fost destul de surprins să descopăr că majoritatea tinerilor din generația post-comunistă au păreri foarte pozitive despre Europa de Vest și valorile sale seculare. În Polonia, tinerii catolici mi-au spus că se așteaptă ca în 10, maxim 20 de ani, Polonia să devină ca Irlanda: dintr-o dată foarte seculară. Dacă asta s-ar întâmpla, ar fi o catastrofă! O națiune care-și pierde memoria culturală, acele lucruri care o fac unică și care sunt înrădăcinate în religia ei și în cultura ei, este o națiune care devine deschisă dominației totalitare din exterior. Voi, în România, știți ce înseamnă să fiți dominați de către o putere străină, Uniunea Sovietică. Vă rog nu vă cedați identitatea de dragul unei dominații din partea alte puteri străine, dar mai soft: Uniunea Europeană!
R3Media: Să ne întoarcem puțin la situația din America: din ce știu eu, comunitatea afro-americană este destul de conservatoare social. De ce votează politicieni progresiști, așa cum sunt democrații? Cum se explică acest paradox?
Rod Dreher: Cred că este ușor de supra-estimat conservatorismul social al comunității afro-americane. De exemplu, rata mariajelor este scăzută și trei din patru copii se nasc în afara căsătoriei. Ce fel de cultură socială conservatoare permite familiei să se prăbușească? Și dacă nu poți conserva familia, ce poți conserva?
Motivul pentru care americanii de culoare votează cu stânga este ușor de înțeles. De fapt sunt două motive. Primul este legat de faptul că Partidul Democrat a fost cel care, în anii 60, a luat avânt în promovarea și adoptarea legislației Drepturilor Civile. Prima dată au interzis toate legile care discriminau oamenii de culoare și apoi au adoptat multe legi care au creat o birocrație de tip socialist, prin care au turnat bani în comunitățile sărace de culoare. Democrații au adoptat și legi care au permis – ba chiar au încurajat – agențiile guvernamentale și companiile să discrimineze împotriva albilor de dragul angajării persoanelor de culoare. Idea din spatele acestor acțiuni a fost că trebuie făcute pentru a anula efectele discriminării împotriva negrilor. Vă puteți imagina că mulți albi, mai ales cei din clasa muncitoare, au fost supărați din acest motiv. În timpul lui Ronald Reagan, ei au plecat din Partidul Democrat și au devenit Republicani. Au văzut că democrații sunt părtinitori împotriva lor și în favoarea celor de culoare.
Diviziunile sunt și mai puternice astăzi. Democrații cred într-un sistem social puternic pentru a transfera bani afro-americanilor săraci și cred cu tărie că discriminarea la angajare în favoarea negrilor este un lucru drept. Deci sunt destule motivații financiare pentru ca afro-americanii să voteze cu Stânga.
R3Media:Care este opinia dumneavoastră despre Covid-19? Credeți că virusul este utilizat politic? Ceea ce vreau să spun este că nimeni nu-i neagă existența, dar n-am mers prea departe cu măsurile sanitare? Ce credeți despre Bill Gates și vaccinarea obligatorie în general? Se va curma brusc pandemia dacă Trump va pierde alegerile?
Rod Dreher: Criza Covid a revelat ceva foarte răscolitor despre civilizația noastră. A arătat că suntem cu-adevărat post-moderni, adică oameni care nu se pot pune de-acord asupra unei narațiuni comune, așa că suntem dispuși să credem orice ni se pare corect nouă.
Nu știu care este adevărul despre Covid. Cine îl știe? Mi se pare evident că majoritatea oamenilor înțeleg virusul în relație față de opiniile politice pe care le aveau deja. Mama mea, în vârstă fiind, mi-a spus că nu face vaccinul atunci când va deveni disponibil. Și eu i-am spus că voi proceda la fel, cel puțin până nu se va demonstra că nu este periculos. Dar ea a zis că nu-l va face pentru că se teme că Bill Gates o va injecta cu un microcip.
„De ce ai crede asta?”, am întrebat-o. „Este o teorie a conspirației care nu are niciun sens”. Ei nu-i pasă ce cred eu. Și nici nu-i pasă de fapte. Pentru ea, este adevărat doar ceea ce simte că este adevărat.
Așa este și Stânga. Sunt foarte mânioși pe conservatori pentru scepticismul față de Covid, dar în vară, când au început protestele și revoltele cauzate de moartea lui George Floyd, și-au schimbat brusc punctul de vedere. Am avut chiar și un document semnat de sute de doctori și asistente care susțineau că este mai important să ieși în public pentru a protesta împotriva rasismului decât să te protejezi de Covid. A fost o nebunie, din punct de vedere științific! Astfel, mulți oameni și-au pierdut încrederea în autoritățile medicale, pentru că au observat că pentru acești doctori progresiști, boala a fost un fenomen politic, în primul rând.
Chiar nu știu ce să mai cred. Prietenii mei doctori spun că această boală nu este ca nimic întâlnit până acum. Nu se comportă în mod obișnuit. Nu am încredere deloc în Trump, dar nu am încredere nici în democrați. Marele erudit al totalitarismului, Hannah Arendt, spunea că în Germania pre-nazistă și în Rusia pre-bolșevică, masele și-au pierdut încrederea în ierarhii și instituții și în ideea de adevăr obiectiv. Asta a deschis ușa atât pentru totalitarismul de Dreapta cât și cel de Stânga și asta cred că ni se va întâmpla și nouă.
R3Media: Pentru încheiere, aș vrea să le transmiteți cititorilor români un mesaj și răspunsul la întrebarea: de ce ar trebui să rămânem ortodocși?
Rod Dreher: Primul răspuns ar fi: pentru că este Adevărul. Dar e mai mult de spus. Nu este adevărată doar în sens propozițional – adică la modul în care adevărul clamat de Ortodoxie are sens – dar este adevărată și într-un sens mai profund. Respectiv, ca mod de viață. Asta este ceva ce nu aș fi putut înțelege despre Ortodoxie din afară: a fost ceva ce am înțeles doar din interior, ca ortodox practicant. Să explic.
Un lucru foarte important despre Creștinismul Ortodox, ceva care îl ajută să fie în opoziție puternică față de cultura contemporană este că valorizează trupul. Paul Connerton, un antropolog cultural britanic, a scris o carte intitulată „How Societies Remember” (Cum păstrează memoria societățile – traducerea redacției). În această carte, el a examinat mai multe grupuri de oameni din toată lumea care experimentaseră modernitatea, dar își păstraseră tradițiile și identitățile. Cum au făcut asta? Connerton a spus că aveau câteva lucruri în comun. În primul rând, aveau în comun o poveste sacră. În al doilea rând, ei sărbătoreau într-un ritual comun acea istorie. În alt treilea rând, acea poveste îi transfigura în afara timpului, așa cum îl înțelegeau ei. Și în final, acest ritual sacru implica și trupul – respectiv, nu era ceva pe care cineva îl observa pasiv, ci la care participa folosind trupul.
Am citit și m-am gândit: asta este Ortodoxia, mai mult decât orice altă formă de creștinism. Noi absorbim adevărurile Scripturii și ale Bisericii în oasele noastre. Protestantismul și formele moderne de catolicism sunt foarte cerebrale. Se dizolvă. Este mult mai greu să faci asta cu Ortodoxia datorită felului în care experimentăm povestea lui Hristos, inclusiv prin folosirea corpurilor noastre (și aici includ și postirea).
Epoca modernă este o epocă gnostică, o eră în care cei mai avansați gânditori ne învață să vedem corpul și lumea materială ca pe niște piedici în calea omului care vrea să-și împlinească voia. Religia falsă a Silicon Valley propovăduiește transumanismul, care ar fi „valul viitorului”. Deja vedem puterea malefică a acestei religii în tinerii care doresc să-și schimbe sexul – ca și cum asta ar fi posibil! Este o legătură puternică și profundă între distrugerea lumii naturale și distrugerea ideii de trup. Atât cât pot eu să-mi dau eu seama, Catolicismul și Ortodoxia încă păstrează adevărurile vechi, dar Catolicismul este atât de afectat de compromisul cu modernitatea Occidentală încât nu știu cât mai poate oferi rezistență. Dar ortodoxia cunoaște Adevărul și Îl trăiește.
Dacă nu ne asumăm trăirea Ortodoxiei azi – nu doar prin a spune că credem în ea, dar mai prin viețile noastre, în trupurile noastre – atunci vom eșua în a transmite credința generației următoare. E suficientă doar ruperea transmiterii către o singură generație pentru a risca ruperea întregului lanț. Comuniștii au făcut tot ce-au putut pentru a rupe lanțul acesta, dar nu au reușit. Ce dezastru ar fi dacă bogatul și decadentul Occident post creștin ar reuși ceea ce comuniștii n-au putut! Totul depinde azi de rămânerea noastră ca ortodocși. Totul!
În timpul Războiului Rece, multe dintre popoarele captive ale Europei Centrale au privit către Vest pentru speranță, ajutor și inspirație. Acum, din ce în ce mai mulți dintre noi în Vest vom privi către voi, pentru aceleași lucruri, la un nivel spiritual. Crede-mă când îți spun că noi, cei din Vest, avem nevoie ca voi să fiți Ortodocși. Astfel, voi românii nu le veți salva viețile, din punct de vedere spiritual, doar copiilor și nepoților voștri, dar de-asemenea, și pe cele alor copiilor și nepoților mei.
sursa:https://www.cotidianul.ro/scriitor-american-nu-va-cedati-identitatea-de-dragul-ue/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu