11.18.2020

A semnat după ce s-a făcut de cacao !

 


Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, după ce n-a mai avut încotro.

Promulgarea a venit după ce Parlamentul i-a respins cererea de reexaminare a legii, iar Curtea Constituțională a respins de asemenea sesizarea lui Iohannis cu privire la această lege.

Klaus Iohannis a susținut în cererea de reexaminare că „reacțiile produse la nivelul societății civile, precum și amploarea acestora au pus în evidență faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic și consistent de consultare și dezbatere publică. Din această perspectivă, considerăm că se impune reanalizarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii și inițierea unei largi analize și consultări, în care sa fie implicați specialiști, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituții de învățământ, instituții publice, reprezentanți ai societății civile”.

Legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon prevede posibilitatea organizării, la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.

În acest sens, autoritățile centrale și locale, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin material și logistic. Totodată, potrivit acestei legi, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-n-a-mai-avut-incotro-a-semnat-dupa-ce-s-a-facut-de-cacao/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu