12.28.2020

An Nou cu temperaturi neobișnuite în România

 


An Nou cu temperaturi neobișnuite în România. Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Specialiștii anunță o vreme deosebit de caldă până pe data de 8 ianuarie dar și ploi multe, cu precădere până în noaptea de Revelion.


BANAT

În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, va predomina o vreme deosebit de caldă pentru acest moment al anului. Astfel, în perioadele cele mai calde (28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie), media temperaturilor maxime va fi de 9…12 grade, iar a minimelor de 5…8 grade. În restul timpului, vor fi valori de 6…8 grade ziua şi 0…2 grade noaptea, mediat regional. O scădere a temperaturilor, spre valori mai apropiate de cele climatologic specifice, este estimată pentru sfârşitul intervalului, respectiv după data de 8 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni; vor fi mai ales ploi, temporar mai însemnate cantitativ, în special în perioada 29- 31 decembrie.


CRIŞANA

Pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele obişnuite la sfârşit de decembrie şi început de ianuarie. În perioadele cele mai calde, respectiv 28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie, temperaturile diurne vor fi de 9…12 grade, iar cele nocturne de 3…7 grade, mediat regional. În restul timpului, media maximelor se va situa între 5 şi 8 grade, iar a minimelor între -1 şi 3 grade. Doar pentru ultimele zile ale intervalului este estimată o scădere a temperaturilor, acestea urmând să devină mai apropiate de cele normale perioadei din an. Probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi temporar mai însemnate cantitativ va fi ridicată din noaptea de 29/30 decembrie până în seara de 31 decembrie, dar precipitaţiile vor fi prezente şi în celelalte zile, în special după data de 4 ianuarie.


TRANSILVANIA

În comparaţie cu regimul termic specific în această regiune la sfârşitul lunii decembrie şi începutul de ianuarie, valorile termice din aceste două săptămâni vor fi cu mult mai ridicate, cu o medie regională a maximelor de 4…8 grade şi a inimelor de -4…0 grade, cu temperaturi chiar şi mai mari între 28 şi 30 decembrie, respectiv în 3 şi 4 ianuarie când ziua

vor fi în medie 7…11 grade, iar noaptea valori pozitive. Doar la sfârşitul intervalului este estimată o răcire a vremii ce va determina valori mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Până în seara de 31 decembrie, vor fi ploi în general slabe şi cu caracter local şi temporar, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată din nou după data de 4 ianuarie.


MARAMUREŞ

În cea mai mare parte a intervalului, va predomina o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Astfel, în zilele cele mai calde (28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie) media temperaturilor maxime va fi de 10…12 grade, iar a minimelor de 3…6 grade. În restul timpului, vor fi valori de 5…7 grade ziua şi -2…0 grade noaptea, mediat regional. O scădere a temperaturilor, spre valori mai apropiate de cele climatologic specifice, este estimată pentru sfârşitul inatervalului, respectiv după data de 8 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații se va menţine ridicată pe parcursul celor două

săptămâni; vor fi mai ales ploi, temporar mai însemnate cantitativ, în special în perioada 29-31 decembrie.


MOLDOVA

Comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, valorile ce se vor înregistra în majoritatea zilelor din aceste două săptămâni vor caracteriza o vreme deosebit de caldă. Astfel, la început, dar şi în perioada 3-5 ianuarie vor fi medii ale maximelor de 7…12 grade şi ale minimelor de 0…5 grade. În celelalte zile, amiaza va aduce un ecart de 4…8 grade, iar noaptea de -3…2 grade. O răcire a vremii este estimată după data de 8 ianuarie, determinând temperaturi mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Până în data de 3 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, ploi locale, slabe cantitativ urmând a se semnala doar pe parcursul zilei de 31 decembrie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată.


DOBROGEA

Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă a iernii va caracteriza cea mai mare parte a intervalului de referinţă. În perioada 28-30 decembrie, media temperaturilor maxime va fi de 13…16 grade, iar a minimelor de 6…9 grade. În celelalte zile, la amiază vor fi 9…12 grade şi noaptea 4…7 grade. După data de 7 ianuarie este posibilă o răcire a vremii, cu valori mai apropiate de cele climatologic specifice. Până în data de 5 ianuarie, regimul pluviometric se va menţine deficitar, ploi slabe, cu caracter local urmând a fi în jurul datei de 31 decembrie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi ridicată.


MUNTENIA

În majoritatea zilelor din intervalul celor două săptămâni, caracteristica principală va fi aceea de vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a iernii. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 6…13 grade, iar a minimelor de 0…5 grade, cu valori chiar mai ridicate între 28 şi 31 decembrie când, mediat regional, se vor înregistra valori diurne de 12…16 grade şi nocturne de 2…6 grade. O scădere a valorilor temperaturii aerului este estimată pentru ultimele zile (8-10 ianuarie) când vor fi posibile valori mai apropiate de cele climatologic specifice în prima decadă a lunii ianuarie. Până în data de 3 ianuarie, regimul pluviometric va fi deficitar, averse de ploaie urmând a se semnala local pe parcursul zilei de 31 decembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 4-10 ianuarie, acestea putând fi, în zona deluroasă cu precădere, în general moderate cantitativ.


OLTENIA

Vremea mai caldă decât specificul sfârşitului lunii decembrie şi începutului de ianuarie va caracteriza cea mai mare parte a perioadei de referinţă, dar cu precădere perioada 28-30 decembrie când ziua vor fi valori de 11…15 grade şi noaptea 3…6 grade, mediat regional. În restul timpului, vor fi medii ale temperaturilor maxime de 7…11 grade, iar ale minimelor de

-2…3 grade. O răcire a vremii care va determina valori mai apropiate de cele normale este estimată doar pentru sfârşitul intervalului, respectiv după data de 8 ianuarie. Între 28 şi 31 decembrie va ploua temporar în mare parte a regiunii, dar cu precădere în zonele deluroase unde se pot cumula cantităţi de apă local mai însemnate. Probabilitea pentru precipitaţii, în general moderate cantitativ, va fi ridicată şi între 4 şi 10 ianuarie.


LA MUNTE

În cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice acestei perioade din iarnă. Valorile cele mai ridicate vor fi între 28 şi 31 decembrie, când se vor înregistra, în medie, maxime de 1…8 grade şi minime de -4…4 grade, iar în jurul datei de 1 ianuarie regimul termic va fi caracterizat de valori diurne de -3…4 grade

şi nocturne de -6…0 grade (cu temperaturi mai mici decât acestea la altitudini de peste 1700 m). În ultimele zile, după data de 8 ianuarie, este estimată o răcire a vremii ce poate determina valori mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Între 28 şi 31 decembrie vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ în cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în masivele vestice; vor fi ploi şi lapoviţă şi doar la altitudini mari temporar şi ninsori. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere după data de 4 ianuarie.


sursa:https://www.cotidianul.ro/an-nou-cu-temperaturi-nebisnuite-in-romania/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu