„Bate un vânt de libertate ca în decembrie 1989 ! Avem șansa să construim un decembrie istoric ! Avem șansa să repunem România pe făgașul democratic ! Avem șansa să redeschidem bisericile, școlile, teatrele, piețele, spitalele și să revenim la vremurile bune !”, spune vineri Călin Popescu Tăriceanu, candidat Pro România, cu mai puțin de două zile înainte de alegerile parlamentare.
„Revoluția Română a fost făcută de cei curajoși care nu au stat în case nici de frica tancurilor și nici de frica Securității! Generațiile care în decembrie ’89 aveam 30-40 de ani mai avem încă o dată șansa de a salva democrația! Pentru că noi știm să o apreciem și să o cinstim așa cum se cuvine, pentru că doar noi ne mai amintim cât de rea e viața fără ea!
Totul amintește de decembrie ’89! Până și redeschisul piețelor seamănă acum cu sută de lei în plus la alocație oferită de Ceaușescu de la balcon!
Dragii mei, vă rog să nu lăsați să pierdem ce am câștigat în decembrie 1989! Un virus trecător nu este un motiv să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani! Un virus nu este un motiv să renunțăm la drepturile și libertățile noastre pentru care au murit prea mulți români! Pe 6 decembrie nu trebuie să înfruntăm tancuri și gloanțe ca să ne salvăm țara! Pe 6 decembrie trebuie doar să votăm! Vă îndemn să vă luați toate măsurile de precauție și să votați! Dacă Iohannis va câștiga toată puterea (Guvernul lui, Parlamentul lui, justiția lui, procurorii lui, serviciile lui, presa lui) va fi greu să mai fim o democrație adevărată!
Baricada de la Inter nu a dispărut! Ea doar s-a mutat în secția de vot!”, mai afirmă Tăriceanu.
sursa: https://www.cotidianul.ro/tariceanu-bate-un-vant-de-libertate-ca-in-decembrie-1989/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu